Abia întos de la audierea în urma căreia DNA a anunțat că va sesiza Camera Deputaților, pentru a începe urmărirea penală față de el, Victor Ponta a intrat repede pe o reţea de socializare, pentru a-și construi apărarea.

„Câteva informații despre motivul pentru care am fost chemat azi la DNA. Situația este clară din punctul meu de vedere. Politica nu se face la DNA, se face în Parlament!”, scrie Ponta și postează fotografiile a cinci documente, într-un album intitulat „Dovezi ale neimplicării în cazul Turceni-Rovinari”.

Cele cinci probe aduse de Ponta în apărarea sa sunt, de fapte, răspunsuri primite de el, cu ani în urmă, de la SC Complexul Energetic Rovinari SA, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia și, respectiv, de la Baroul București. O apărare construită în timp, dar șubredă.

Senior – partner la „Şova și Asociaţii”

Ȋn iunie 2009, Ponta a solicitat și primit din partea Baroului București o adeverinţă în care se precizează că „dl. av. Victor Viorel Ponta nu este și nu a fost niciodată asociat în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi „ŞOVA & ASOCIAŢII”.”
E prima petardă de fum cu care fostul avocat Victor Viorel Ponta încearcă să se apere. La 19 septembrie 2007, site-ul Juridice.ro titra: „Victor Ponta – partener la Şova și Asociaţii” (http://www.juridice.ro/31451/Ponta-partener-Sova.html). Vă prezentăm în continuare câteva pasaje relevante din acel articol:

„Casa de avocatură Şova și Asociaţii și-a extins parteneriatul prin alăturarea în cadrul echipei a avocatului Victor Ponta, ca partener senior. Astfel, echipa de parteneri a firmei Şova și Asociaţii ajunge la șapte membri, dintre care patru parteneri seniori (Victor Ponta, alături de Dan Şova, Roxana Eftimie și Radu Cernov).
Dan Şova, Managing Partner, precizează că alăturarea avocatului Victor Ponta echipei Şova și Asociatii va contribui la dezvoltarea și specializarea firmei, precum și la consolidarea imaginii profesionale și publice.

Dan Şova: „Este o opţiune profesională care va întări poziţia firmei pe piaţa avocaturii din România”.
Ȋn comunicatul „Şova și Asociaţii” se menţionează că „acest parteneriat aduce împreună avocaţi cu experienţă semnificativă în profesie, ce se bucură de o recunoaștere durabilă pentru profesionalismul, performanţele și competenţele lor, completând în acest fel echipa tânără, performantă și ambiţioasă din cadrul casei de avocatură Şova și Asociaţii. (…) Ȋn cadrul echipei de la Şova și Asociaţii, în calitate de partener senior, Victor Ponta va coordona toate activităţile ce ţin de drept penal, domeniu în care are și o intensă activitate publicistică (…).”

Ponta s-a leapădat de „Şova și Asociaţii”, mai înainte de a auzi acuzaţiile procurorilor DNA. Ȋnsă dovada că el a fost „senior partner” în această firmă de avocatură a rămas chiar în declaraţiile de interese pe care Ponta le-a completat, pe propria răspundere, în noiembrie 2007 și, respectiv, în decembrie 2008.

Partener Sova si Asociatii

Membru fondator al Asociaţiei PRO BASCHET ENERGIA ROVINARI

Şi tot în decembrie 2008, dar în declaraţia de avere, Victor Ponta face referire și la mașina „MITSUBISHI EVOLUTION”, ce i-a fost pusă la dispoziţie de firma de avocatură „Şova și Asociaţii”, „în baza unui contract de sponsorizare”, pentru „competiţii sportive”.

MITSUBISHI

DNA precizează, în comunicatul remis astăzi, că „în perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.”

Printre documentele prezentate astăzi de Victor Ponta în apărarea sa, trei din cinci vin în sprijinul teoriei că „între SC Complex Energetic Rovinari (n.r. – sau Turceni) SA și Cabinetul de avocat „Ponta Victor Viorel” sau persoana fizică Ponta Victor Viorel nu există și nu au existat relaţii contractuale de nicio natură”.
Relaţiile contractuale au existat însă între „Şova și Asociaţii”, la care Ponta era, așa cum am arătat mai devreme „senior partner”, exact în perioada în care, conform acuzaţiilor DNA, firma de avocatură a prejudiciat complexurile Turceni şi Rovinari cu aproape 3,5 milioane lei.

Energia Rovinari

Mai mult, conform declaraţiilor sale de interese, din ianuarie 2009 Ponta a devenit președintele secţiei de Baschet la Clubul Sportiv „Energia-Rovinari”, iar din martie 2010, „membru fondator al Asociaţiei PRO BASCHET ENERGIA ROVINARI”. Calitate pe care Ponta și-a păstrat-o până în zilele noastre, și asta, firește, fără ca între el și SC Complexul Energetic Rovinari să există vreo legătură…

Premier, învinuit de spălare de bani

Astăzi, 5 iunie 2015, DNA a remis presei următorul comunicat:
„1. Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni)
– complicitate la evaziune fiscală în formă continuată
– spălarea banilor

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.
La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.

Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.
Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București.
În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.
Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.
Suspectului Ponta Victor-Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile anterior descrise, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

2.În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru al României, având în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.

Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei și 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenții fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 – iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Anunțuri

gabriel-oprea

Partea II – Cum să ai 8 case și cât se mai câștigă din chirii

Adriana Oprea-Popescu
Declaraţiile de avere ale ministrului de Interne, Gabriel Oprea, așa cum el însuși le-a completat, pe propria-i răspundere, din decembrie 2004 și până în iunie 2014, spun povestea de succes a unui investitor imobiliar. Un magician care, fără să dispună la vedere de bani, a cumpărat terenuri, a construit, a închiriat și-a obţinut, în timp, sute de mii de euro. Sume ce azi nu se regăsesc în niciunul dintre conturile declarate.

Cum să uiţi de o vilă de 818 mp

Ȋn 2004, pe vremea când era ministru delegat pentru Administraţia Publică, Gabriel Oprea deţinea în proprietate 8 imobile: patru apartamente (două de 73 mp și, respectiv, 60 mp, dobândite în 1993, unul de 72 mp, dobândit în 2001, și altul, de 232 mp, din 2004 ), două case de locuit (una de 828 mp, din 1996, alta de 154 mp – 2002) și două spaţii comerciale (unul din 1994, de 74,16 mp, și altul din 1993, de 15 mp). Ȋn aprilie 2005, Oprea vinde spaţiul comercial de 15 mp către SC MEDA PROD DISTRIBUTION SRL și încasează 30.000 euro.
Ȋn iunie 2005, Oprea își detaliază averea imobiliară: apartamentul din 1993, de 74 mp, are 75,57 mp și este situat în București, pe Calea 13 septembrie, nr. 139, bl. T1B, et. 1, apt.4; apartamentul din 1993, de 60 mp, are 65,49 mp (București, Calea 13 septembrie, nr. 139, bl. T1B, et. 1, apt.7). Iar printr-o magie ce ţine, poate, doar de sinceritatea momentului, apartamentul de 72 mp din 2001 se transformă într-o casă de vacanţă de 154,45 mp, construită în staţiunea Venus.

casa din Venus

Tot în iunie 2005, în declaraţia de avere a lui Oprea apare, subit, o vilă nouă, despre care se precizează că a fost construită în perioada 2002 – 2005, are o suprafaţă de 817,92 mp și se află în Pipera, pe str. Tudor Arghezi.
Despre vila din 1996, de 828 mp, Oprea declară că se află în București, pe str. Macarovici, nr. 23. Vila cumpărată în 2002 are nu 154, ci 163,82 mp și se află în Predeal – Cioplea, str. Libertăţii, iar apartamentul achiziţionat în 2004 are 252,36 mp (și nu 232 mp) și e situat în București, pe str. Elena Văcărescu.
Spaţiul comercial de 74,16 mp se află situat la parterul blocului de pe Calea 13 septembrie, nr. 139. Din închirierea lui și a apt. 4 din același imobil, Oprea a obţinut, conform declaraţiei lui de avere, 572.863.500 lei vechi, doar în perioada 2004-2005. Cu toate acestea, vă reamintim, el susţinea că nu are niciun ban în conturi, deși, în același document, declara, pe propria-i răspundere, că a încasat 530.918.848,63 lei dobândă anuală de la ING BARINGS.

Cum să dai (din nou) ceea ce nu ai

Ȋn declaraţia de avere din decembrie 2005, Oprea modifică suprafaţa apartamentului din Venus, reducând-o la 71,45 mp. Tot atunci, el declară că a dat în chirie doar parterul vilei din str. Macarovici, pentru care a încasat 24.000 de euro.
Un an mai târziu, în decembrie 2006, din inventarul imobilelor dispare apartamentul de pe str. Elena Văcărescu din București (252,36 mp), Oprea precizând că acesta a fost donat în 7 septembrie 2006 fiicei sale, Tudor Ana-Maria. Ȋnsă, conform declaraţiei de avere a lui Tudor Alexandru-Marius, ginerele lui Oprea, tot în 2006 soţia lui a primit ca donaţie din partea socrului său și un teren intravilan de 72,42 mp, teren ce nu a figurat vreodată printre proprietăţile deţinute de Oprea Gabriel.
Ȋn numerologie, 8 simbolizează „forţele materiale concentrate în atingerea aspiraţiilor omului” . Probabil că și de aceea, 8 este numărul constant al imobilelor deţine de Oprea. După ce, teoretic, a înstrăinat apartamentul din str. Elena Văcărescu, el a devenit, în 2006, proprietarul unei vile de 467,61 mp situată pe str. Dr. Kock, sector 5, din București.

Cum să aduni zeci de mii de euro din chirii

Ȋn declaraţia de avere din decembrie 2006, Gabriel Oprea își trece la venituri toate chiriile încasate. Nu doar în nume personal, ci și în numele soţiei, fie pentru ca cifrele să nu pară uriașe, fie pentru că cei doi au venituri și cheltuieli separate. Pentru închirierea vilei din str.Macarovici (subsol, parter, etajele 1, 2 și 3), Oprea și soţia sa au încasat, fiecare, în cursul anului 2006, câte 23.700 euro. Pentru apartamentul din str. Elena Văcărescu – câte 12.500 euro fiecare, iar pentru parterul și apt. 4 din Calea 13 septembrie – câte 9.000 euro fiecare.
Un an mai târziu, în decembrie 2007, deși apartamentul din str. Elena Văcărescu nu mai figura printre proprietăţile sale, Oprea declara că a încasat venituri din închirierea acestuia în valoare de 21.000 de euro. Soţiei lui i-a revenit încă pe atât.
Pe vila din str. Macarovici, soţii Oprea au încasat, în 2007, din chirii, un total de 68.400 de euro, iar pe parterul și apt. 4 din Calea 13 septembrie – 24.000 euro. Ȋn plus, apare închiriată și vila din Pipera, (str. Tudor Arghezi, nr. 3D), cu 39.000 euro pe an. La un calcul rapid, numai din chiriile declarate, lui Oprea îi intra în buzunar, în fiecare lună, câte 12.700 de euro…
Ȋn ianuarie 2008, el declară însă un cont de doar 39.266 RON (n.r. – circa 11.000 de euro, la cursul valutar de la acea vreme), cu explicaţia olografă „încasare venituri chirie”.

Cum să faci etaj și garaj unui apartament

Anul următor, valoarea chiriilor crește. Conform declaraţiei de avere din iunie 2008, Oprea a încasat o chirie anuală totală de 78.800 euro doar din vila de pe str. Macarovici, 42.000 de euro – din apartamentul de pe str. Elena Văcărescu, 38.000 de euro din parterul și apt. 4 de pe Calea 13 Septembrie și, respectiv, 39.000 de euro din vila aflată în Pipera.
Şi-n ianuarie 2009 el încă mai declară că încasează venituri din închirierea apartamentului de pe str. Elena Văcărescu (49.000 euro anual), deși, vă reamintim, în acte acesta fusese donat fiicei sale, încă din septembrie 2006. Abia din decembrie 2011 aceste venituri nu mai figurează în declaraţia sa de avere.

chirie Elena Vacarescu

Tot din decembrie 2011, Oprea alege să-și declare chiriile încasate în lei. Iar veniturile declarate scad spectaculos: chiria din vila pe de str. Macarovici ajunge la 140.108 RON (cca 32.500 euro), parterul și apt. 4 din Calea 13 Septembrie – 63.948 RON (cca 14.800 euro), iar vila din Pipera – 246.614 RON (cca 57.000 euro).
Ȋn declaraţia de avere din mai 2013, proprietatea din staţiunea Venus, despre care Oprea nu era foarte sigur dacă e apartament de 72 mp sau casă de vacanţă de 154,45 mp, devine, în sfârșit, o casă cu etaj și garaj, având suprafaţa de 211,3 mp. Oprea menţionează în declaraţia de avere și că a extins construcţia în 2012.

Cum să cheltui 7000 de euro pe lună

Ȋn ultima declaraţie de avere depusă, din iunie anul trecut, actualul ministru de Interne figurează cu 8 case (2 apartamente, 3 vile, 2 case de vacanţă și un spaţiu comercial). Doar trei dintre ele mai apar ca fiind închiriate, pe sume modice: vila din Pipera (unde se află o grădiniţă particulară) – 130.748 RON/an, vila din Macarovici (unde se află sediul firmelor ARGO SECURITY și HOBBIT CONCEPT) – 113.316 RON/an și parterul de pe Calea 13 septembrie nr. 139, bl. T1B (unde se află o agenţie a BRD) – 64.882 RON/an. Adică un total de vreo 70.000 de euro/an. Sumă la care se adaugă alte 16.000 de euro, obţinute din indemnizaţia de ministru.

conturi 2013-2024

Adică, venituri declarate de 7000 de euro/lună. Şi, deși din 2012, când spune că a construit garaj și etaj apartamentului din Venus, el nu a mai menţionat că ar fi investit banii în altceva, în iunie 2014 Gabriel Oprea avea în conturile declarate doar 141.000 de euro și, respectiv, 70.053 RON. Aceleași sume pe care le declarase și cu un an în urma, în mai 2013. Nu e bine, domnule general…

Cititi prima parte aici:
http://www.cotidianul.ro/secretele-din-spatele-averii-dubioase-a-lui-gabriel-oprea-261371

8Cristina Udrea şi Alexandru Radu s-au căsătorit în iunie 2002. Ea era fiica viceprimarului din Eforie, el – fiul unui fost deputat PD. Căsătoria lor a fost o “alianţă”, convenabilă pentru părinţii care se cunoşteau. Cristina s-a măritat, rapid şi fără fast, şi pentru că vroia să-i facă o ultimă bucuriei mamei ei, bolnavă de cancer în fază terminală. Au făcut cununia civilă la 29 iunie 2002.

Două luni mai târziu, în noaptea de 11 spre 12 august 2002, tânăra de 24 ani, care era însărcinată, a fost ucisă. Crima s-a petrecut într-o cameră din Vila “Cristina” (Eforie Sud), unde ea locuia împreună cu Alexandru. În acea zi, susţin martorii, cei doi se certaseră de mai multe ori, ea reproşându-i soţului că o lăsa prea mult singură. Noaptea, el a plecat la discotecă în staţiunea Jupiter, cu doi prieteni care erau cazaţi în aceeaşi vilă. Înainte de plecare, Alexandru susţine că a stat în cameră cu Cristina circa 15 minute – cât i-a luat să se spele şi să se schimbe de haine. Prietenii lui au declarat însă anchetatorilor că l-au aşteptat aproape 45 de minute să coboare.

Când au revenit de la discotecă, Alexandru a urcat în cameră, spunând că merge să ia o sticlă de whisky. Imediat, şi-a strigat prietenul să vină după el. Martorul povesteşte că pe salteaua din încăpere se afla cadavrul fetei, cu un încărcător de telefon mobil înfăşurat în jurul gâtului şi o pungă neagră din plastic trasă peste cap. Alexandru a ridicat puţin punga, iar prietenul lui a văzut faţa fetei plină de sânge şi de vânătăi. Uşa camerei era întredeschisă, cu cheia pe interior şi nu avea semne de forţare. Lângă cadavrul Cristinei, poliţiştii au găsit o pungă de plastic, murdară de ruj amestecat cu sânge, pe care a fost identificată amprenta palmară a soţului. O altă pungă, tot cu ruj şi sânge pe ea şi tot cu amprentele lui, a fost găsită în coşul de gunoi din baia camerei.
Pe parcursul anchetei, declaraţiile lui Alexandru Radu s-au modificat şi s-au contrazis constant cu cele ale martorilor. Testat cu poligraful, în august 2002, el a fost depistat nesincer la întrebările: “ştii sigur cine a omorât-o pe soţia ta?”, “Tu ai omorât-o pe soţia ta?”, “Tu ai sufocat-o pe soţia ta?” şi “Tu ai sugrumat-o pe soţia ta?”. A fost arestat preventiv în perioada 12 august 2002 – 18 septembrie 2003.

În ianuarie 2003, Alexandru Radu a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav. Dosarul s-a judecat la Alba Iulia. Tribunalul şi Curtea de Apel Alba l-au achitat de două ori, iar în ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a retrimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru refacerea urmăririi penale.

În noiembrie 2007, procurorii au trimis din nou dosarul în instanţă. Alexandru Radu părăsise însă România la jumătate de an după reînceperea urmăririi penale.

Mort din 2007

“Jurnalul Naţional” a prezentat, pe larg, de-a lungul timpului, evoluţia acestui caz. Într-un amplu interviu acordat ziarului nostru, Dumitru Radu, fost deputat PD, tatăl celui inculpat pentru omor deosebit de grav, ne demonstra, încă din 2008, îndârjirea cu care era decis să-şi apere copilul.

A studiat dosarul, atent la virgule şi la nuanţe, a citit cărţi de specialitate, a făcut experimente judiciare în sufrageria casei, a convins experţi criminalişti să depună opinii în favoarea lui. A ameninţat direct. “Păi, ştiţi ce spuneau acum un an în cercul lor, că am şi eu, am antene peste tot, procurorii din Constanţa?”, declara Dumitru Radu în februarie 2008. “Că, na, cazurile mari se mai discută la o cafea, la o bere. Ziceau: “Băi, ce dracu’ aveţi cu ăştia, că a trecut atât timp…?”. “Vrem să vedem cât mai rezistă Radu, adică eu, financiar şi cu nervii.” Şi le-am transmis: financiar nu mai am bani, cu nervii încă mai ţin. Dar, în momentul când mă lasă şi nervii, vă omor familia într-un minut. Acolo o să mă aduceţi. Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut! Deci, nu vă jucaţi cu mine, că poate mă aduceţi într-o stare fără ieşire, şi atunci aplicăm şi noi legea talionului…”

Fostul deputat PD şi-a apărat fiul în faţa anchetatorilor, dar şi-n faţa puşcăriaşilor, cât acesta a fost închis. “L-au plimbat prin cele mai grele penitenciare, doar, doar… E o chestie, o tehnică. Cu Cioacă acum… e un sâmbure de adevăr – ei creează şi o presiune psihică… nu ştiu dacă e vinovat sau nu. Ei, pe Alexandru l-au băgat cu cei mai înrăiţi asasini, tocmai ca să creeze o asemenea presiune. Nu vă ascund că şi eu mă duceam imediat unde era el şi transmiteam semnalul: “Băi fraţilor, dacă vă atingeţi de el, aveţi familiile afară, eu vi le omor. Vă omor familia. Nu stau la discuţii. Aşa, mai bine luaţi banii ăştia de la mine”. Plăteam ca să fie păzit. Mediul ăsta nu poate fi stăpânit decât oferind şi ameninţând. Altfel, eşti mort. Trebuie să vadă că ai putere”.

Într-un proces de omor deosebit de grav, tatăl inculpatului a fost cel mai bun avocat al lui. Într-o altă declaraţie dată Jurnalului Naţional în 2008, Dumitru Radu mărturisea: “Am cheltuit o grămadă de bani în procesul ăsta. Pe lângă experţi, m-a învăţat un procuror bătrân să-mi aleg, pentru fiecare fază a cercetării şi a procesului, alt avocat. Adică cel care e cel mai bun pe faza respectivă”.

Probele acuzării au fost însă mai puternice decât pledoariile apărării: la 1 martie 2011, Alexandru Radu a fost condamnat de Tribunalul Alba la 25 de ani de închisoare. La 4 noiembrie 2011, Curtea de apel Alba Iulia a menţinut sentinţa. Alexandru Radu, despre care tatăl spunea că s-ar afla în Hong Kong, susţinând că n-are niciun semn de viaţă de la el, a fost dat în urmărire internaţională.

La 30 mai 2012, ICCJ a început judecarea recursului. La 12 septembrie 2012, când toată lumea aştepta verdictul final, avocaţii apărării au depus la dosar un document bombă: un certificat de deces conform căruia Alexandru Radu ar fi decedat, în 2007, în Republica Guyana (America Latină). Cauza morţii: bronho-pneumonie.

La 28 februarie 2013, ICCJ pronunţă sentinţa: “Admite recursul declarat de inculpatul Radu Alexandru (…) În baza art.11 pct.2 lit.b CPP raportat la art.10 lit.g CPP încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Radu Alexandru pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.174, 175 lit.c, 176 lit.e Cod penal, constatând ca a intervenit decesul acestuia. Menţine celelalte dispozitii ale sentinţei. Definitivă”.

“Am văzut actele depuse la dosar”, ne-a mărtusit Ion Udrea, tatăl tinerei ucise. “Copiile sunt legalizate, par în regulă. Până la urmă, şi procurorii le-au acceptat. Eu ce era să mai spun? Taică’su a declarat judecătorilor că, deşi decesul a fost în 2007, el a fost anunţat abia în vara lui 2012… Sincer, eu nu sunt convins că e mort. Dar n-am ce să fac!”

Plecat în Hong Kong, mort în Guyana

În februarie 2008, Dumitru Radu susţinea că fiul lui este în Hong Kong. “Instanţa nu i-a dat interdicţie de a părăsi ţara, pentru că era prea evident faptul că e nevinovat. El şi aşa a stat în ţară până în 2005, cât să mai stea? Păi, ştiţi cum apărea când încerca să îşi ia cazierul? “Învinuit pentru omor deosebit de grav.” Nimeni nu-l angaja cu chestia asta. (…) Când am fost ultima oară la Înalta Curte, completul de judecată zice: “Ce cauţi, domne, aici?” L-a întrebat ce caută. El a fost la toate înfăţişările. El ultima declaraţie a dat-o în august 2005. Şi la câteva zile a plecat”, declara fostul deputat PD. “Noi am ajuns aproape la zero cu banii… Avocaţi, drum, hotel, mâncare, prostii… şi mi-a zis că pleacă să poată munci. Am fost cu el la Singapore, am fost cu el la ambasador, deci noi nu ne-am ascuns. Acum un an şi jumătate am fost şi noi la el, eu cu maică-sa, la Singapore. Apoi a fost mutat în altă parte, la Hong Kong, şi urma să ne trimită adresa lui. Atunci s-a rupt firul. Chiar suntem îngrijoraţi. Trebuia să vină acasă de Crăciun, în 2006, dar n-a mai venit. Mă gândesc să merg să-l caut acolo…”

De cealaltă parte a baricadei

Trei experţi criminalişti reputaţi au fost convinşi de Dumitru Radu să depună opinii expertale care să demonteze rechizitoriul. În expertiza sa, prof. univ. dr. Emilian Stancu (criminalist) preciza că “ar fi fost interesant ca în anchetă să fie luat în calcul şi un posibil gest suicidar, urmărirea penală trebuind să excludă şi această versiune de urmărire penală” (sic!). Asta în condiţiile în care cadavrul tinerei prezenta numeroase lovituri în zona feţei (posibil produse prin lovire cu corp dur), iar ea fusese strangulată cu firul de la încărcător şi avea o pungă trasă pe cap.

Opinia expertală semnată de medicul legist Vladimir Beliş şi depusă la dosar de Dumitru Radu avea un singur scop – să determine schimbarea încadrării juridice a faptei. Alexandru Radu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de “omor deosebit de grav”, pentru că soţia lui era însărcinată atunci când a fost ucisă. În replică, prof. Beliş încearcă să demonstreze că sarcina… s-ar putea să nu fi existat. În raportul de constatare medico-legală din 18.10.2002 e notat: “în lumen prezintă un sac amniotic de cca 4/3/1 cm ce conţine la interior placenta de cca 2/1 cm şi o zonă cu aspect cotiledonat de cca 2/1,5 cm. Ovarul stâng prezintă pe secţiune corp galben de sarcină de cca 2/1/1,5 cm”. Beliş găseşte însă “aspecte criticabile cu privire la Raportul de constatare medico-legală nr. 622/2 din 18.10.2002: Descrierea macroscopică a organelor genitale interne ale femeii nu atestă sarcina: în uter (cu dimensiuni quasi-obişnuite) se află o formaţiune descrisă drept “sac amniotic” şi o zonă cu aspect “cotiledonat”. În medicina legală (în afară de cazul în care în uter se găseşte embrionul), diagnosticul de sarcină nu poate fi atestat decât prin examen histologic (microscopic) de natură a pune în evidenţă elementele caracteristice stării de sarcină şi anume vilozităţile coriale.” Faptul că victima era gravidă a fost probat însă nu numai prin raportul medico-legal care vorbeşte de “sac amiotic” şi “placentă”, ci şi prin declaraţiile celor ce cunoşteau acest lucru. Printre ei, şi Alexandru Radu, tânărul soţ.

La rându-i, în opinia depusă la dosar în mai 2003, prof. univ. dr. Tudorel Butoi (psiholog criminalist, expert în tehnica poligraf) desfiinţează testul poligraf în general şi în special pe cel efectuat de specialistul IPJ Constanţa, Liviu Chesnoiu, susţinând că “în cauză (prin încălcarea prevederilor legale, care nu menţionează tehnica poligraf printre mijloacele de probă – vezi art. 64 Cod proc. pen.) a fost finalizată «expertiza» poligraf privindu-l pe Radu Alexandru. «Expertiza» poligraf îşi propune să răspundă asupra prezenţei «notelor specifice comportamentului simulat», pretenţie absurdă ştiinţific”. De asemenea, Butoi mai precizează că Alexandru Radu nu putea fi testat la poligraf, întrucât avea astm alergic (n.r. – deşi mergea la scufundări, aşa cum susţin prietenii). În 2005, când ÎCCJ a retrimis dosarul la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, printre cererile instanţei s-a numărat şi cea de “a i se solicita numitului Butoi Tudorel să precizeze modul în care diagnosticul astm alergic putea influenţa comportamentul expresiv al subiectului până într-atât încât autorul testării să constate şi note specifice comportamentului simulat precum: evitarea privirii, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţa în răspunsuri sau disconfort psihic”. În rechizitoriul întocmit la 20 noiembrie 2007, procurorul Vasile Bejan notează: “Numitul Butoi Tudorel a declarat că nu cunoaşte şi nu crede că astmul alergic influenţează indicii arătaţi mai sus”. În plus, Asociaţia Română Poligraf (ARP), a cărei opinie a fost depusă de procuror la dosar, arată că “specialistul Liviu Chesnoiu a respectat întocmai metodologia de efectuare a testului (…). Prin interpretarea celor cinci diagrame obţinute în urma examinării inculpatului Radu Alexandru la data de 22.08.2002 se evidenţiază modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia detecţiei comportamentului simulat. În ceea ce priveşte înscrisul depus la dosarul cauzei în cursul judecăţii şi semnat de Butoi Tudorel, Asociaţia Română Poligraf şi-a exprimat dezacordul faţă de toate afirmaţiile acestuia. Opiniile numitului Butoi Tudorel, care a efectuat teste poligraf în cadrul poliţiei timp de 30 de ani, au fost apreciate ca bizare, având în vedere că acestea contrazic chiar lucrările sale ştiinţifice de specialitate publicate”. ARP mai spune şi că “nu există obligativitatea efectuării examenelor medicale înaintea testului poligraf potrivit metodologiei şi nici incompatibilitatea privind afecţiunea astm alergic, aşa cum au fost induse în eroare organele judiciare”.

(Adriana Oprea-Popescu – Jurnalul Naţional, 25 aprilie 2013)

(…) Matruşca unor dubioase AN-uri transnaţionale

În urmă cu fix 15 ani, adică la începutul lunii septembrie 1994, poliţia maghiară înregistra un dosar cu AN în care erau implicate două grupuri rivale de traficanţi de carne vie. În după-amiaza de 3 septembrie 1994, grupul Korol-Potehin-Sucenko a fost atacat cu arme automate de foc, în Budapesta, de banda rivală, condusă de temutul Stekura Anatolij Pavlovici, zis „Tolik”, zis „Stăpânul”. În urma atacului armat, doi membri ai clanului Korol au decedat. Într-o primă fază, dosarul de la Budapesta a rămas AN. Aşa cum tot AN erau, probabil, înregistrate şi multe alte fapte comise de protagonişti pe teritoriul Federaţiei Ruse, Ucrainei şi alte ţări vecine.

Dosarul „3T”: prostituate ucise, abandonate lângă Bucureşti

Câteva zile mai târziu, la Bucureşti, pe malul Lacului Străuleşti erau găsite cadavrele a trei femei cu identitate necunoscută. Cadavrele prezentau multiple leziuni. Mai mult, una dintre ele feţa complet distrusă de rozătoarele acvatice. Şobolani. Mari. Cât nutriile de mari, spun anchetatorii care au fost în zonă la vremea respectivă. Nici celelalte două nu puteau fi recunoscute din cauza multiplelor leziuni de pe faţă şi de pe corp. Legătura între aceste trei cadavre, caz înregistrat imediat ca AN, şi cele două AN-uri de la Budapesta a fost realizată de buna colaborare între judiciariştii şi serviciile secrete din România şi Ungaria. Fetele găsite ucise la Bucureşti fuseseră mai întâi torturate la Budapesta. După ce fuseseră răpite de la banda lui Korol de oamenii lui Tolik. Acestuia din urmă îi fuseseră predate fetele. Nu se ştie dacă el sau altcineva le-a adus la Bucureşti, unde, cu siguranţă, „Tolik” sau „Stăpânul” avea închiriat un apartament.

Criminalistica şi antropologia, ca artă

Pentru identificarea cadavrelor celor trei fete a intrat în joc „arta” criminalistică şi cea antropologică. Mai precis, participarea de excepţie a cuplului Irina şi Cantemir Rişcuţia (ultimul, în prezent, decedat) a dus la reconstituirea fizionomiei celor trei femei. În paralel, cu ajutorul graficianului Serviciului Criminalistic, s-au realizat portretele-robot care au fost publicate în presă, dar nimeni nu le-a recunoscut pe dispărute. Era aproape imposibil, întrucât victimele nu aveau decât o singură legătură cu România: aici şi-au găsit sfârşitul.

Primul succes: identificarea cadavrelor

Între timp, colaborarea dintre judiciariştii din România, Ungaria şi ţările vecine (Bulgaria, Ucraina, Federaţia Rusă) a dus la identificarea victimelor de la Bucureşti. Vom prezenta numele lor în ordinea găsirii şi identificării pe planşa criminalistică: cadavrul nr. 1: Ianina Malikova, 20 ani (născută în Voronej-Rusia), cadavrul nr. 2: Alexandra Kondratenko, 20 ani (născută în Kaheluci, Ucraina); cadavrul nr. 3: Alla Iurievna Potapova, 17 ani (născută în Voronej- Rusia).

În căutarea criminalilor din est şi a complicilor din România

Din depoziţia unui anume Selianov a rezultat că acesta ar fi intrat în România pe 4.09. 1994 împreună cu Ulanov, Samarin, Stepanov, Sidoruk şi Iuriev. Ulterior, ei au părăsit ţara via Moldova – Ucraina. Cel mai interesant este că anchetatorii români au stabilit că rackeţii ruşi mai sus-amintiţi au locuit la Bucureşti într-un apartamnet închiriat de Anatolij Stekura, zis „Tolik”, zis „Stăpânul”. Adică exact omul căruia Pavel şi Serianov îi predaseră, la Budapesta, cele trei fete torturate şi ulterior ucise. Cine au fost complicii şi călăuzele (dacă au fost) în România ai temuţilor asasini ruşi şi ucraineni? Greu de spus, dar nu imposibil. Cu ajutorul cititorilor „ring”, poate aflăm. Şi, odată cu noi, şi procurorii care abia aşteaptă să mai taie de pe răbojul AN-urilor încă un caz rezolvat. Încă un pariu cu imposibilul câştigat.

400 de omoruri cu AN în ultimii 15 ani

„Sunt 400 de infracţiuni de omoruri cu autori necunoscuţi în ultimii 15 ani, dintre care numai 100 sunt în Bucureşti şi Ilfov. Cu tranşare, cu segmentare de cadavre sunt până în 10 la nivel naţional (…) Faţă de alte locuri din lume, sunt foarte puţine cazuri cu AN”, Marius Iacob, şeful criminaliştilor din România.

Procurorii, poliţiştii şi medicii legişti ai cazului

Procuror titular: Aurel Bulcu – în prezent, pensionar

Şefi echipă Omoruri: Marin Dincă, Lucică Guran, Dan Antonescu

Medic legist: Dr. Gheorghe Alexandrescu

Actual procuror de caz: Alexandru Georgescu

Actualul şef al criminaliştilor pe Capitală: Remus Budăi

(Christian Levant – Ziarul RING, 4 septembrie 2009)

http://www.ziarulring.ro/stiri/7032/an-urile-un-pariu-cu-imposibilul-pentru-criminalisti1

Două prostituate din Rusia şi una din Ucraina, care făceau parte din escorta unui mafiot rus stabilit in Budapesta, au fost omorâte în toamna lui ’94 şi abandonate pe malul Lacului Străuleşti. Motivul: au fost martore la asasinarea a doi membri ai clanului pentru care lucrau, de către membrii altor două grupări adverse. Anchetatorii au denumit acest caz 3T, de la tinere sau după meseria pe care o practicau. Autorii nu au fost găsiţi niciodată.

În seara zilei de 10 septembrie 1994, pe malul Lacului Străuleşti, un pescar a găsit cadavrele a trei femei cu identitate necunoscută la acea dată, care prezentau mai multe leziuni pe tot corpul.

Cadavrele intraseră în putrefacţie şi erau mâncate de şobolani. La acea dată, zona respectivă, care acum este plină de vile, era părăsită şi plină de gunoaie. Din rapoartele de necropsie a rezultat faptul că moartea celor trei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, cauzate de mai multe lovituri cu cuţitul. De asemenea, acestea prezentau traumatisme craniene, urme de lovituri precum şi dinţi lipsă, semn că au fost bătute cu obiecte dure şi torturate înainte de a fi omorâte.

Din raportul făcut de medicii legişti a rezultat faptul că femeile fuseseră ucise înainte cu aproximativ 24-36 de ore de a fi descoperite.

Femeile au fost găsite pe jumătate dezbrăcate.

Lucrau pentru un mafiot rus din Budapesta

S-a reconstituit fizionomia celor trei după modelul antropologiei judiciare, care însemna practic desenarea portretului robot.

Kondratenko Alexandra, în vârstă de 20 de ani din Ucraina.

Potapova Alla Iurievna, în vârstă de 17 ani din Rusia.

Malokova Ianina, în vârstă de 20 de ani din Rusia. (Faţa Ianinei era prea desfigurată pentru a putea fi publicată poza)

 
După ce s-au găsit 600 de forinţi în buzunarul unei victime şi după hainele cu care erau îmbrăcate s-a ajuns la concluzia că acestea ar proveni din Ungaria. Astfel, o echipă de anchetatori a plecat la Budapesta şi în Ucraina să afle cine sunt.

Victimele au fost identificate ca fiind trei prostituate din banda unui interlop rus din Budapesta, pe nume Korol Igor Mihailovici, care se ocupa cu traficul de carne vie. Două dintre ele proveneau din Rusia – Malokova Ianina, în vârstă de 20 de ani şi Potapova Alla Iurievna, de 17 ani şi una din Ucraina, Kondratenko Alexandra, în vârstă de 20 de ani.

Scandal cu mitraliere în centrul Budapestei

Comisarii au aflat că la 3 septembrie ’94, adică în urmă cu doar câteva zile de descoperirea cadavrelor, banda lui Korol fusese atacată de membrii a două grupuri adverse: una condusă de Ipatov Alexander, care adunase o gaşcă de mercenari ruşi din regiunea Sverdlavsk (Rusia) şi una condusă de Stekura Anatolu Pavlovici, zis Tolik, alt gangster rus foarte temut din Ungaria.

La acea vreme, clanurile de ruşi şi de ucrainieni făceau legea în Budapesta. Tolik, împreună cu oamenii săi, i-au atacat pe membrii clanului Korol aflaţi în sectorul III din Budapesta, cu arme de foc automate. În urma ambuscadei, Potehin Konstantin Ivanovici şi Sucenko Serghei Kransniaski, prieteni buni de-ai lui Korol, au murit.

Ipatov, împreună cu alţi şase prieteni, au intrat peste cele trei prostituate în apartamentul în care locuiau din cartierul Buza din cauză că acestea fuseseră martore la asasinat.

Înarmaţi până-n dinţi cu mitraliere AK47, puşti de vânătoare Winchester şi cu un cuţit, ei le-au capturat pe femei. După ce le-au torturat, le-au predat mai departe lui Tolik.

Abandonate dintr-o dubiţă albă cu numere de Ungaria

„Oamenii lui le-au trecut graniţa vii în România, pentru a le duce cât mai departe de locul execuţiei. După ce le-au omorât, le-au abandonat pe malul Lacului Străuleşti din cauză că această zonă era părăsită“, a povestit pentru „Adevărul de Seară“ colonelul în rezervă Dan Antonescu, care a participat la descâlcirea acestui caz.

Potrivit martorilor, se pare că femeile au fost abandonate la lac dintr-un microbuz Volkswagen de culoare albă, înmatriculat în Ungaria. Acest autoturism nu a fost găsit niciodată.

Anchetatorii nu au putut stabili dacă ucigaşii aveau prieteni sau nu în ţara noastră. Potrivit oamenilor legii, rakeţii au ales să le înjunghie, în loc să le împuşte, pentru a nu face foarte mult zgomot.

Expertiza pe ştiuleţi 

„Noi am stabilit traseul lor şi mai multe date din dosar dar nu au putut fi condamnaţi criminalii din cauza lipsei probatoriului“, a mai spus Antonescu. Acesta a adăugat că, pentru prima oară, a fost făcută o expertiză pe mai mulţi ştiuleţi de porumb care ar fi căzut din maşina de unde au fost abandonate prostituatele.

„S-a făcut o ananliză genetică asupra porumbului care a căzut din autoturism. S-a stabilit atunci că acesta era alt soi faţă de cel care creştea în zona Lacului Străuleşti“, a adăugat Antonescu.

(Autor: Silviu Brumă, „Adevărul” – 17 martie 2011)

http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/CRIME_PERFECTE_Misteriosul_caz_3T-_trei_prostituate_din_Budapesta-hacuite_si_aruncate_pe_malul_Lacului_Straulesti_0_445755466.html

Autorul crimei oribile de la Lugoj e  în continuare  în libertate, la un an şi jumătate de la comiterea faptei

În dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2011, la groapa de gunoi din Lugoj e găsit un fragment dintr-un corp uman. Bazinul unui bărbat, secţionat în zona ombilicală şi, respectiv, în zona inghinală. Segmentul uman fusese aruncat la gunoi într-un sac menajer de culoare neagră, legat la gură cu o sfoară. Oamenii de pe groapă au făcut macabra descoperire după ce câinii din zonă sfâşiaseră sacul cu colţii.

Săptămâni la rând, anchetatorii n-au avut decât fotografiile acelui dos uman şi câteva indicii oferite de legişti: membrele inferioare fuseseră secţionate cu un cuţit, coloana vertebrală – cu un fierăstrău, iar cel care segmentase cadavrul ştia exact cum şi unde să taie. Legiştii au mai stabilit că victima avea în jur de 30-40 de ani, iar moartea survenise cu circa 4-5 zile în urmă de la data găsirii restului de cadavru. Tot expertiza medico-legală avea să dezvăluie şi o ipoteză şocantă: având în vedere cantitatea mare de sânge găsită pe bucata de pantaloni ce îmbrăca bazinul victimei, cel mai probabil depesarea s-a produs în timp ce bărbatul se afla încă în viaţă.

Bazinul capătă identitate

Niciunul dintre aceste elemente nu-i ajuta însă pe anchetatori la identificarea cadavrului. Singurul indiciu material era restul de pantaloni din tercot, de culoare verde cu maron. Insuficient. Abia în februarie, când un bărbat din zona Moldovei a reclamat dispariţia fratelui său, domiciliat în Lugoj, ancheta a început să se mişte. ADN-ul fiului dispărutului a fost comparat cu cel prelevat de la segmentul uman găsit la groapa de gunoi, iar victima a căpătat o identitate: Titu Velici. Bărbatul avea 42 de ani, lucrase ca electrician şi de şase ani trăia pe străzi. A fost stabilit rapid anturajul victimei, când, unde şi cu cine a fost văzut ultima oară, iar pe 24 februarie 2011 au fost reţinuţi doi indivizi, prieteni cu victima. Ioan Verşan (58 ani), fost poliţist la Circulaţie, şi Arpad Marton (42 ani), fost subofiţer MApN. Amândoi, prieteni de pahar cu victima, frecventau aceleaşi birturi din cartierul Cotul Mic şi obişnuiau să-l găzduiască, uneori, pe Titu la ei acasă. Anchetatorii au stabilit că pe 23 decembrie bărbatul ar fi dormit acasă la fostul subofiţer MApN, iar pe 24 la fostul poliţist.

În baza declaraţiilor date de şoferul maşinii de gunoi care a transportat la groapă sacul cu restul de cadavru, anchetatorii au ajuns la concluzia că el fusese aruncat la un tomberon aflat în apropiere de cartierul Cotul Mic. În aceeaşi zi, de 24 februarie, au fost efectuate perchiziţii la domiciliile celor doi suspecţi. Trecuseră 55 de zile de la comiterea crimei. În casa lui Arpad Maron au fost găsite urme de sânge. Şi urme de ştergere. Şi el, şi Verşan au fost testaţi cu detectorul de minciuni. Rezultate neconcludente, a anunţat expertul poligraf. A doua zi, au fost puşi în libertate.

Pe 19 iunie 2011, pe malul Timişului, în zona barajului de la Hitiaş, avea să fie găsită o altă parte din cadavru: sternul şi coastele. Analizând toracele, legiştii au descoperit rupturi de oase, stabilind astfel că victima a fost lovită în zona pieptului cu un obiect având o suprafaţă mare. E posibil însă ca aceste fracturi să fi fost produse şi post-mortem, în timpul operaţiunii de depesare. Cadavrul n-are decât torsul întreg. Lipsesc membrele. Şi lipseşte capul. De un an şi jumătate, mortul zace la morga, ca un puzzle neterminat.

Viaţa lui Titu

Birtul aflat vizavi de blocul în care locuieşte Ioan Versan 

Titu s-a născut şi a crescut în Lugoj. „A lucrat ca electrician la IRET, la înaltă tensiune”, povestesc foştii lui prieteni, de la birt. Unii spun c-ar fi fost şi tapiţer. A avut o nevastă şi un băiat, azi în vârstă de 16 ani. O viaţă, carevasăzică. După ce i-au murit părinţii, a vândut moştenirea pe bucăţi şi a împărţit banii cu fratele lui, însurat prin Moldova: mai întâi terenul de grădină, pe care au luat 6.000 de mărci, apoi casa părintească – cu 65.000 de mărci. Titu şi-a luat un apartament cu două camere în Micro II. Acu’ vreo 12 ani, nevasta l-a lăsat şi el şi-a vândut locuinţa. Era, probabil, deja căzut în patima băuturii. Şi-a cumpărat o garsonieră în Micro I şi, câţiva ani, a încercat să rămână pe linia de plutire. Când a fost dat în şomaj, a început să se împrumute pe la cămătari, iar în urmă cu 6 ani şi-a pierdut garsoniera şi-a ajuns să locuiască pe stradă. „Cât a fost şcoala în construcţie, a dormit în şcoală”, îşi amintesc cei de la birt. Apoi, a început să doarmă pe sub pod, podul ce trece pe deasupra Timişului, pe băncile de pe malul apei, lângă gardul birtului. „N-a fost ofensiv”, îl descrie un prieten de pahar. „Nu fura, nu jignea. Mai spărgea un lemn, ducea un gunoi…”. Pentru o bere. „În perioada grea de iarnă, când era zăpada mare, se ducea în zona gării, la cantina socială. Dar apărea mereu p’aici”.  În iarna în care a fost ucis, pe Titu nu l-a mai văzut nimeni după Crăciun.

Suspectul 1

E luna lui cuptor. Arde aerul, sunt peste 40 de grade afară. Tot cam atâtea şi-n sângele lui Verşan. E abia trecut de prânz şi el e gata aghezmuit. Dă vina ba pe „patru beri”, ba pe pălinca adusă de „cumnatu'” cu care locuieşte acum. Ne întâmpină de la geam, curios: „mi-aţi adus mandat, citaţie, ceva?”. Locuieşte la parter, peste drum de birtul în care Titu era să-şi facă veacul. Verşan se laudă că e „poliţist bătrân”, şmecher adică, şi că a lucrat 26 de ani la „Circulaţie Criminalistică”. Recunoaşte că în 2007 a fost condamnat la un an de închisoare, pentru că a condus băut. „La 6 luni şi ceva am venit acasă. M-o avut cineva la foale. Foştii mei colegi…”. Azi, trăieşte într-o mizerie cruntă. „Daaar…, cu ce m-ajutaţi pe mine?”. Îşi suge măselele între propoziţii, de parcă de acolo şi-ar extrage cuvintele, şi lungeşte mult vocalele. În dormitor, zace trotilată pe pat o femeie. „Nevasta cumnatului. E cam răcită”, explică Verşan. Apoi se întoarce la povestea lui: „nu e nimic adevărat în domeniu. Toată justiţia a fost împotriva mea. Când au observat că nu există nicio suspiciune, nicio ăsta…”. „Probă?”. „Da, nicio probă materială în acuzare nu există!”. Apare, ca o nălucă, răcita, care traversează sufrageria. „Du-te, du-te şi culcă-te tu! Nicio probă materială în acuzarea mea!”. „Probă concretă! Nu există nimic concret!”, completează cumnatu’. „…atunci s-or retras apele”, concluzionează Verşan.

În februarie 2011 a fost reţinut de poliţişti 24 de ore. Apoi, l-au adus iar la Timişoara, pentru detectorul de minciuni. „Prima dată, am făcut test poligraf şi n-a ieşit bine. Nu le-a ieşit lor bine, propriu-zis. A doua zi, vin după mine acasă. Şi mai merg o dată. Mai fac. Tot nu-i bun! Poligraful. După care îmi dă drumul iar ‘napoi, fără bani, fără nimic…”. Se plânge şi că Poliţia nu i-a înapoiat bunurile confiscate la percheziţie: haine, cuţite, „un toporaş mic, d’ăla de bătut carne, şi-un topor mare cu care luam lemne din pădure”. „Ce făceaţi cu lemnele?”. „Le vindeam. Aveam o firmă de exploatări forestire. Eu şi frate’miu”. Se laudă că le-a făcut anchetatorilor plângere prealabilă la Judecătoria Lugoj. Nu mai ştie exact când şi nici ce s-a întâmplat cu ea, dar aşteaptă să primească 50.000 de euro daune, deşi „sunt buni şi 10.000, dac-aş lua…”

Despre Titu spune că l-a cunoscut de la vârsta de 3 ani şi că l-a iubit „aşa…, că fică’mea a crescut la ei, la mama acestui om. Părinţii lui or fost extraordinari. Super. Într-adevăr, el a locuit la mine. Îl lăsam aicea, în casă, eu mergeam la Timişoara. Îi făceam de mâncare, îi făceam d’astea… Cum să vă spun, eu nu mă expuneam cu el”. Cum era Titu? „Cam beţivan. Şi nu prea îi plăcea munca. De nicio culoare… nimic. Nu era bun nici de dracu'”.  „Cum să fie bun, dacă toată ziua era beat?”, se amestecă în vorbă cumnatu’. „Veneam de la lucru, dă-mi 2 lei, dă-mi 3 lei… Ia o bere, dă-mi o ţigară, era un om fără ocupaţie”. „Fără casă, fără nimic, dormea sub pod. Io l-am ţinut într-o iarnă aicea, să iasă din asta şi i-am zis «mă, stai aicea, casă goală, că n-o vând, nu fac nicio brânză». Da’ nu mi-o făcut nicio furăciune. Nimic, nimic, nimic. Îl lăsam aicea câte-o săptămână… dar era manga, manga, manga. Deci, era tot timpul sub impulsul cârjelor lu’ Bachus”.

De ce a ajuns în halul în care era? „Coroborarea cu alţi prieteni. Şi sunt şi ţigani, chestii, şamd, unde l-or şi furat…”, consideră fostul poliţist. „Cămătarii, care-i avea patru… Nu, nu pot să spun nimic. Eu, ca poliţist bătrân, mă gândesc la modulul (sic!) crimei. Ştiţi ce înseamnă modul, nu? Adică, ce l-a interesat…”. „Ce l-a determinat să comită fapta”. „Bun. Bani nu o avut. Cu femei n-a umblat, ca să ia femeia nu-ştiu-cui. Deci, gelozie… Deci, io vă spun cum l-am cunoscut”. „Da’ cu bărbaţi umbla?”. „Uuuu… (n.r. – se aude ca un şuierat) umblau bărbaţii cu el”. „Ar putea fi ăsta un mobil?”. Linişte. Apoi răspunsul, cu voce joasă. „Nu. Nu, nu, nu.” „Da’ care credeţi?”. „Bani. Bani, bani… Şi cel cui i-o vândut casa şi-o vândut-o a doua oară. Acolo este! Ce-ai mă, cu un biet boschetar, să-l omori şi să… „. „Şi să-l feliezi ca pe-un salam”. „Aţi văzut salam pe picioare?”, glumeşte cumnatu’. „Nu, da’ nici picioarele lui nu le-am văzut”. „Modulul crimei şi să-l decăpeteze în acest domeniu…’, continuă poliţistul. „Aicea or fost doi… doi au fost acolo. Doi handicapaţi. Doi demenţi. Deci, văzut de mine, poliţist bătrân. Adică, tu îi tai aicea capul, tu-l tai acolo, tu tai acolo… Bun, îl omori. Hai, gata, l-am omorât cu cuţitu’ şi ăsta. Şi dup’aia îl despici în bucăţi. L-aţi văzut? N-aţi văzut, aţi văzut pozele…”. L-au şocat pozele din dosar? „Bag de seamă că l-am văzut numa’ fără mâini, fără picioare şi fără cap. Şi color, şi alb-negru. Eu sunt şi criminalist. Şi fac autopsii până… Acuma nu mai fac, am făcut. Daaar, aşa ceva n-am făcut în viaţa mea. Să des… Şi, că le-am spus şi la colegii de la poliţie, aicea o fost meseriaş-meseriaş! Că o decupat exact pe… rotulă. Aici, la a patra vertebră de sus o luat capul. Aici, de la rotule, i-o luat picioarele…”. „Da’ de ce credeţi că nu i-au găsit capul?”. „L-o dus Timişul. Păi, i’or găsit un picior şi ăsta la Chizătău. La moară la Chizătău i s-a găsit un picior, o mână, ceva…”. „Nu la Hitiaş?”. „Sau Hitiaş…”.

Povestea cu a patra vertebră de la care a fost tăiat capul nu e menţionată însă în dosarul de anchetă: legiştii nu au avut elemente pentru a stabili acest lucru. Şi, deşi există martori care declară că-n ziua de 24 decembrie l-au văzut pe Titu ieşind de la el din casă, Verşan susţine astăzi, ajutat de cumnat, că victima „stătea atunci undeva, pe lângă spital, într-o baracă improvizată. Şi cineva tot venea şi-i ducea mâncare şi medicamente”. Ultima oară Verşan zice că l-a văzut pe Titu înainte de Crăciun. „Da’ nu ştiu… 24-23, Crăciunul e pe 25. La birt, la Nana.”

Suspectul 2

Birtul „La Nana” e la 50 m depărtare de cel aflat vizavi de blocul lui Verşan. Aici e de-al casei Arpad Marton. Aripel, cum îi spun cunoscuţii. E plecat să-i pună unuia ţigla pe casă, aşa că-l aşteptăm. Când aude, apare imediat, treaz-nemâncat. Pare sincer şi copleşit de toată povestea asta în care el a devenit, peste noapte, personaj principal. Despre el spune că a lucrat „12 ani în armată, comandant pază obiective speciale. Militar pe bază de contract”. Recunoaşte că bea, „câteodată consum excesiv, altădată consum ocazional”. Cât despre Titu, spune că-l primea în casă „de milă. Tata meu a lucrat cu tata lui, la acelaşi loc de muncă, la balastieră. Şi, fiind lăsat pe drumuri, nimeni nu-l băga în seamă. Dormea ba pe sub poduri, ba pe lângă Timiş, ba acoperit cu folii… I-am mai dat de mâncare, haine de la mine, i-am mai spălat…”. Ultima oară a dormit la el pe 23 decembrie. Si, deşi ancheta a stabilit că Titu a dispărut pe 24, Arpad spune că el l-a văzut ultima oară a doua zi. La „Nana”, la birt. „În 2010, pe 25, la ora 12 şi un sfert. Ţin minte toată viaţa mea. De Crăciun. Birtul a fost deschis până la ora 12:00. Era barmanul, eu, el, doctorul Ivanov şi Costan, o cunoştinţă veche de’a lui Titi, din spital. Se interna periodic, că trebuia să-i deie ajutorul social, ori la TBC, ori sus, la dereglaţi. Doctorul Ivanov era medicul lui de familie şi-i dădea trimiterile. Pe 25, atunci, a venit la mine să-i dau un deţ (n.r. – 100 ml) de rom. I-am zis «nu-ţi dau un deţ, că tu eşti prea băut. Îţi dau 50». După care, a dispărut. A plecat la ora 12 şi un sfert de aici, s-a dus către oraş. Cu Costan. I-am zis «unde te duci?». «E Crăciunul, mă duc să mă distrez»”. Arpad îşi aminteşte că Titi era îmbrăcat în „nişte pantaloni negri, o geacă de culoare închisă şi o pereche de adidaşi d’aia tip bocanci, cu talpă groasă”. Părerea lui e că i-au făcut felul unii care i-au luat organele pentru trasplant. Spune că Titi, după ultima lui externare, i-a spus că şi-a făcut analizele şi că e perfect sănătos. Apoi, bănuiala îi cade pe Costan, despre care spune că-i „un nebun care stă singur, într-o garsonieră pe Oituzului”. Oricum, e sigur că ce i s-a întâmplat lui Titu „a fost omor deosebit de grav. Cine l-o făcut e un om nebun. Eu nu-s nebun”.

În casa lui, anchetatorii au găsit mai multe urme de sânge. „Două picături”, spune Arpad. „Unele, pe ligheanul în care mă bărbieresc”. Conform expertizelor genetice,  sângele găsit nu e însă al victimei. Din cauza acestor urme, dar şi a faptului că a apărut în presă, cu greu şi-a mai găsit un loc de muncă. Povesteşte că oamenii din oraş încă strigă după el: „Ciomu”, „tranşatoru'”, „tăietoru'”. „M-am dus la un ofiţer de criminalistică din Lugoj. Mi-a zis: «ce vrei, adeverinţă că eşti nevinovat?». «Am înţeles, adeverinţă nu daţi. Da’ daţi dezminţire!. Nu mă mai ţineţi pe mine încordat şi-n stres!». Că io-s sătul de stres!”.

Spre deosebire de Verşan, Arpad susţine că poliţiştii s-au purtat omeneşte cu el. Ba chiar, după expirarea perioadei de reţinere, un ofiţer le-a dat 100.000 de lei pentru bilete de tren, să se întoarcă acasă. N-are de gând să dea pe nimeni în judecată. „N-am bani pentru avocaţi”, spune el. Speră doar ca anchetatorii să rezolve acest caz, pentru ca lucrurile să se lămurească definitiv în privinţa lui. „Nu există crimă perfectă”, crede el. „Oricât ai fi de atent, tot îţi scapă ceva…”

ADN-ul de pe funie

Unii spun că l-au văzut pe Titu Velici ultima oară pe 24 decembrie 2010, în vreme ce Arpad Marton susţine că el şi alţi martori ce pot confirma asta l-au văzut şi pe 25. Cert este că legiştii au stabilit că moartea a survenit pe 1-2 ianuarie 2011. O săptămână mai târziu. Când a fost ucis, Titu purta o pereche de pantaloni vernil. Marton spune că atunci când a plecat de birtul din cartier, el era îmbrăcat cu unii negri. Unde a stat victima vreme de o săptămână şi cine l-a găzduit?

Anchetatorii cred că mobilul crimei a fost un conflict spontan. Arpad confirmă că „atunci când Titu era ţeapăn de beat, nu te mai puteai înţelege cu el”. Un alt mobil al crimei poate fi gelozia sau tentativa unei agresiuni sexuale. Prietenul victimei spune că e posibil ca acesta să fi întreţinut relaţii sexuale cu bărbaţi, pentru bani.

Oficial, în acest moment, niciunul dintre cei doi foşti suspecţi nu mai e în cercul bănuiţilor. Anchetatorii spun că au o altă pistă: profilul genetic al posibilului autor. De pe funia ce lega sacul în care a fost găsit bazinul uman au fost prelevate urme biologice. Celule epiteliate remanente, adică urmele lăsate de pielea umană la contactul cu orice obiect. Analiza efectuată la Laboratorul de Genetică al INML a evidenţiat două profile: unul necunoscut, cel mai probabil al autorului crimei, cred anchetatorii, celălalt al lui… Titu Velici. Glumind macabru, şi-a ţinut mortu’ degetul, să facă nod funiei criminalul? Anchetatorii au o explicaţie: pe mâinile cu care asasinul a înodat funia e posibil să fi rămas şi ADN-ul victimei pe care tocmai o tranşase. Profilul genetic găsit pe funie nu corespunde nici cu cel al lui Verşan, nici cu cel al lui Marton…

(Adriana Oprea-Popescu,  „Jurnalul Naţional”, 31 iulie 2012)

Cum poate distruge un procuror un dosar de omor
(Mai multe articole şi documente din acest caz, gãsiţi pe site-ul special: http://ionelahurdela.wordpress.com)

(În memoria lui Mile Cãrpenişan, jurnalistul care n-a mai avut vreme)

text: Adriana Oprea-Popescu
foto: Karina Knapek
Jurnalul Naţional

A dispãrut într-o duminicã. Era dupã-amiazã. Apucase sã meargã la şcoalã doar o sãptãmânã, abia dacã aruncase o privire peste manualele de clasa a V-a. Se îngâna încã vacanţa cu şcoala când, în duminica aceea de septembrie blând, Ionela a dispãrut de tot, în papuci de plastic gri, cu gãurele. Împlinise, pe 9 ianuarie, 11 ani.
„Anul 2002, luna septembrie, ziua 23, orele 9:15, la sediul Postului de Poliţie Goruia. Agent principal Liţã Ion din cadrul Postului de Poliţie Goruia, judeţul Caraş-Severin. Azi, data de mai sus, am fost sesizaţi telefonic de numitul Hurdela Serghie, din localitatea Goruia, satul Gârlişte, nr. 98, judeţul Caraş-Severin, aducându-ne la cunoştinţã urmãtoarele:
«Din data de 22.09.2002, orele 15:00, fiica mea Hurdela Ionela a plecat de acasã şi nu s-a mai întors pânã în prezent. Am dat telefon şi la şcoala din Goruia, unde este elevã, şi nu este nici acolo. Rog sã mã ajutaţi sã-mi gãsesc fata». Pentru care am încheiat prezentul proces verbal.” Semneazã „organ de cercetare penalã” şi „parte vãtãmatã”.
Cu câteva zile înainte sã disparã, Ionela visase cã zboarã. Cã pluteşte pe cer, asta le povestise ea, fericitã, pãrinţilor deveniţi „parte vãtãmatã” ş-apoi, câteva luni mai târziu, „parte civilã”. În 2002, poliţia cãuta copii dispãruţi fãrã chef şi fãrã spor, dar în cazul fetiţei ce nu mai fusese plecatã niciodatã de acasã, ancheta a început din prima zi. Au fost audiaţi pãrinţii şi a fost cercetatã locuinţa acestora.
„Pe noptierã se afla un sãculeţ de culoare verde cu cãrţile şi caietele minorei Hurdela Ionela, precum şi carnetul de note al acesteia (…) Din discuţiile purtate cu pãrinţii rezultã faptul cã minora Hurdela Ionela nu a fost bãtutã sau certatã, iar la data dispariţiei era îmbrãcatã într-o bluzã de culoare albã, pantaloni kaki, rupţi, cu buzunare în faţã, iar în picioare purta papuci de casã. Minora are pãrul şaten, lung, purtat în coadã, ochii cãprui, atleticã”. (Proces verbal întocmit de Poliţia din Goruia, 23 septembrie 2002)

 

Ionela (în dreapta fotografiei, cu florile în mânã), la cununia civilã a surorii ei mai mari. Fetiţa împlinise 11 ani pe 9 ianuarie 2002.

Era o mânã de om „atletica”, „mãruntã la faţã, cu ochii cãprui”, cum o descrie astãzi mama, din amintiri. „Învãţa foarte bine, era un copil cuminte, n-avea prieten. Încã se mai juca cu pãpuşile…”. N-a mai pãstrat niciun obiect care sã-i aducã aminte de ea, vreun caiet de şcoalã, vreo pereche de pantofi. Doar în dosarul în care-s vrãfuite citaţii, rãspunsuri la petiţiile trimise autoritãţilor şi decupaje din ziare, un elastic negru de prins pãrul. În ziua în care-a dispãrut, îşi fãcuse cu el coadã. L-a gãsit tatãl, mai târziu, în fundul peşterii în care, pe 3 octombrie 2002, pe la prânz, poliţiştii i-au descoperit fata moartã.
Duminicã, 22 septembrie 2002, pe la 10:30, Ionela plecase pe vale, împreunã cu mama şi cu Vasile, fratele ei cu doi ani mai mic, sã adune mãceşe. „Pentru gem”, explicã femeia în declaraţia datã la poliţie a doua zi. Acolo îşi rupese fata pantalonii, îi agãţase în mãrãcini. Mama îşi aminteşte cã „era foarte veselã în ziua aia, mã tot pupa, şi pe obraji, şi pe mâini, glumea cu mine, mã împingea în joacã spre râu (n.r. – pârâul Gârlişte, care traverseazã satul)”. Dupã prânz, pe drumul de întoarcere spre casã, s-au întâlnit cu Mãran Iancu, un tânãr cu care pãrinţii Ionelei erau în bune relaţii, se ajutau reciproc la treburile gospodãreşti. Mãran tocmai terminase de tãiat nişte nuiele de alun pentru tavan, aşa cã au plecat împreunã spre sat. Mama spune cã, la un moment dat, ea a luat-o pe deal, ca sã vadã de animalele pe care le avea în zonã, iar Mãran şi cei doi copii şi-au continuat drumul singuri. Şi el, şi familia Hurdela locuiau la margine, chiar la intrarea în sat. Ce-au discutat pe drum, numai tânãrul mai ştie astãzi. Şi fratele mai mic, Vasile, care a doua zi, în prezenţa pãrinţilor, avea sã declare poliţiei: „cum am ştiut faptul cã numitul Mãran Iancu i-a promis de mai multã vreme sorei mele cã-i va face câteva fotografii, iar în data de 22.09.2002, din discuţiile purtate cu sora mea, am înţeles faptul cã aceasta a fost chematã de Mãran Iancu pentru a-i face poze pe terenul de fotbal, acesta având aparat foto”. „Terenul de fotbal” este un loc viran aflat pe distanţa dintre sat şi peştera unde fata a fost gãsitã moartã.
Ajunsã acasã, Ionela nici nu se schimbã de haine, pleacã direct la Mãran, de unde se întoarce cu douã casete de muzicã, luate cu împrumut. Era 15:15. Îşi pune apoi nişte haine într-o pungã de nailon şi iese glonţ din curte, spunându-le pãrinţilor cã „merge sã facã fotografii cu Iancuţu”. „M-am şi mirat”, zice acum mama, „cum se duce sã facã poze, n-avea haine bune pe ea, pantalonii erau rupţi…”
Se lãsase seara şi Ionela nu se întorsese acasã, dar ai ei nu s-au îngrijorat de-atunci, spun cã fata, în vacanţã, „mai rãmânea sã doarmã la o nepoatã, mai întârzia pe la ea, am crezut cã e acolo”. Şi doar plecase cu Iancuţu, cel care toata vara fusese în curtea lor, muncise cot la cot şi mâncase cu ei la masã şi „mai fusese cu el prin sat, pe la Nicoleta, sora lui”. A doua zi de dimineaţã, vãzând cã tot n-a apãrut, pãrinţii au intrat în panicã, iar tatãl a început sã o caute prin sat. Pe vremea aceea, Iancuţu locuia la taicã’su (n.r. – pãrinţii sunt divorţaţi), însã Hurdela Serghie aflat cã-n acea noapte „el nu dormise acasã. L-am cãutat la sorã’sa, pe o stradã mai jos, dar poarta era încuiatã. Am mers la şcoala din sat şi am sunat la cea din Goruia, sperând cã Ionela s-a dus direct acolo. N-am gãsit-o, aşa cã am dat telefon la poliţie. Apoi, am mers din nou la sora lui Iancuţu şi am dat de el acolo, însã mi-a zis cã nu ştie nimic de Ionela”.
Din declaraţiile pe care pãrinţii Ionelei le-au dat poliţiştilor a doua zi dupã dispariţie reiese cã fata lor plecase de acasã sã se întâlneascã cu Mãran Iancu. În astfel de momente grele, admitem cã pãrinţii pot fi subiectivi sau incoerenţi în declaraţii. Un alt martor, un copil de 11 ani care în acea zi se juca vizavi de casa familiei Hurdela, declarã poliţiştilor (în prezenţa pãrinţilor sãi) cã a vãzut-o ieşind pe Ionela din curte şi, întrebând-o unde pleacã, „aceasta mi-a rãspuns cã merge sã-i facã fotografii lui Iancu Mãran pe Valea Gârliştei”.
Logic, se face legãtura între dispariţia fetiţei şi cel spre care duceau toate declaraţiile, iar Mãran Iancu este audiat de poliţişti încã din data de 23 septembrie 2002. Şi atunci, şi în faza urmãririi penale, Mãran a fost inconstant în declaraţii. Mai întâi, neagã vehement comiterea faptei, apoi recunoaşte şi descrie cum a ucis-o pe fetiţã, descrie halucinant o scenã sexualã în care apare şi prezervativul care n-are nicio legãturã cu fapta, nerecunoscând incendierea cadavrului. În timpul urmãririi judecãtoreşti, neagã tot ce afirmase anterior, susţinând cã poliţiştii ar fi fãcut uz de forţã în timpul anchetei. În faţa Tribunalului însã, declarã cã regretã fapta comisã.

Greu de motivat achitarea…

Ionela Hurdela (11 ani) a dispãrut de acasã pe 22 septembrie 2002. 11 zile mai târziu, fetiţa a fost gãsitã moartã într-o peşterã din apropierea satului. Cauza morţii: asfixie mecanicã. Cadavrul fusese ars pe faţã, la nivelul coapselor şi în zona pubianã. Medicii legişti nu au stabilit dacã victima a fost sau nu agresatã sexual. În peşterã, la 2,4 m de cadavru, a fost gãsit un prezervativ cu urme biologice. Analizele ADN au stabilit, fãrã nici un dubiu, cã acest obiect nu are nicio legãturã cu cauza de faţã. Prezervativul a fost însã principalul argument care l-a scos pe Mãran Iancu din închisoare.
Audiat de poliţişti încã din 23 septembrie 2002, reţinut pe 3 octombrie 2002 şi apoi arestat, inculpat pentru comiterea infracţiunii de omor, condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Mãran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiv şi irevocabil, în baza haosului din dosarul penal. Cel mai destoinic şi priceput apãrãtor al sãu a fost însuşi procurorul ce-a instrumentat cazul, un „profesionist” exclus ulterior din magistraturã pentru cã a fost prins în flagrant delict, judecat şi condamnat pentru o şpagã de 8 milioane de lei (vechi).
Motivarea ÎCCJ la decizia de achitare a lui Mãran Iancu nu a fost redactatã nici pânã astãzi, deşi dosarul se aflã la dactilografiere din iulie. Când ea va fi gata, dosarul va ajunge din nou la Parchetul de pe lângã Tribunalul Caraş-Severin, ca o crimã cu AN (n.r. – autor necunoscut). „E o crimã cu autor pe jumãtate cunoscut”, declarã astãzi Barac Nicolae, avocatul care a contribuit decisiv la eliberarea lui Mãran Iancu. „Poate s-o afla adevãrul. Poate o apãrea vinovatul, poate, cine ştie?, o recunoaşte chiar el, dacã e vinovat”…

 

„Învãţa foarte bine, era un copil cuminte, n-avea prieten. Încã se mai juca cu pãpuşile”, mama Ionelei Hurdelea

(…) Victimele aveau doar 18 ani

Un alt caz celebru este dubla crima de la Boiu. In data de 20.04.1999, pe un teren agricol situat intre localitatile bihorene Ciumeghiu si Boiu, la aproximativ doi kilometri de DN 79, au fost gasite decedate Ramona-Florica Magda si Marinela-Ioana Dan, ambele in varsta de 18 ani, din localitatea Avram Iancu.
Cadavrele prezentau zeci de leziuni taietor-intepatoare pe intreg corpul.
In apropiere, a fost gasit abandonat un autoturism marca „Dacia 1300”, cu numarul de inmatriculare 4-AR-3216, care fusese furat in noaptea precedenta din municipiul Arad.
De asemenea, langa masina au fost gasite, in apa, un cutit de vanatoare – care, ulterior, s-a dovedit a fi arma crimei -, un radio-casetofon auto, gentile victimelor si doua chei – una dintre acestea apartinea masinii abandonate, cealalta unui autoturism „Mazda”.
De la fata locului au mai fost fixate si ridicate o urma biologica, respectiv un fir de par care se afla in palma Ramonei Magda, si o urma papilara (amprenta) de pe radio-casetofon.
Din actele medico-legale rezulta ca moartea victimelor a fost violenta si s-a datorat hemoragiei interne si externe, consecinta multiplelor plagi penetrante toracice.
Mobilul crimei a fost stabilit ca fiind furtul de bani si bijuterii. Dupa ce au analizat mai multe piste si suspecti, inclusiv un barbat fugit in Argentina, anchetatorii sustin ca l-au identificat pe autor.
Din motiv de secret al cercetarilor au refuzat insa sa ne dezvaluie identitatea acestuia, dar au promis ca dosarul va fi „rezolvat” in curand. Cert este doar ca termenul de prescriptie se implineste la 19.04.2014.

(Sorin Cristescu – Informatia de Vest, 7 februarie 2006)

După aproape cinci ani de la comiterea unei duble crime groaznice, poliţia a găsit un suspect care este căutat acum în toată lumea. Crima, comisă în urmă cu cinci ani, a şocat atunci pe toată lumea, datorită cruzimii ucigaşului.
În aprilie 1999, pe un drum de ţară aflat între localităţile bihorene Ciumeghiu şi Boiu, au fost descoperite într-o baltă de sânge cadavrele a două fete. Marinela Ioana Dan (17 ani) şi Ramona Florica Magda (16 ani) fuseseră ucise cu cuţitul. Anchetatorii au stabilit că Ramona Florica Magda a fost înjunghiată pe la spate, iar fetele aveau circa 40 de tăieturi adânci de cuţit.
Urmele au arătat că Marinela Ioana Dan s-a luptat cu criminalul, însă a fost ucisă cu 25 de lovituri de cuţit în piept, torace şi inimă. Filmul crimei este următorul: în dimineaţa zilei de 20 aprilie, fetele au plecat spre şcoală, în oraşul Salonta, făcând autostopul. O maşină roşie a oprit la ocazie, elevele fiind găsite apoi pe drumul lateral respectiv. Nimeni nu ştie dacă fetele au fost de acord să se abată din drumul spre şcoală sau au fost obligate să facă acest lucru, însă cert este că au fost omorâte pe rând, cu un cuţit foarte ascuţit.
Şoferul maşinii care a oprit să le ia pe fete la autostop, Constantin Avădanei (30 de ani), din Arad, este principalul suspect al dublei crime. Inclus de la început în cercul de suspecţi, Avădanei a dispărut şi a fost dat în urmărire generală. Acum, singura pistă a poliţiştilor a rămas maşina, găsită abandonată la locul crimei.
Chiar şi medicii legişti au fost stupefiaţi de cruzimea omorului, ei bănuind, datorită faptului că nimic din ce aveau fetele asupra lor nu a fost atins, că este vorba de un caz de viol al unui sadic. Probabil că rezistenţa adolescentelor l-a făcut pe atacator să răbufnească atât de violent, însă medicii susţin că ucigaşul are grave probleme psihice permanente. „Constantin Avădanei a făcut parte de la început din cercul de suspecţi, iar acum este suspectul numărul unu. El se sustrage urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav produs prin cruzimi. Situaţia sa juridică nu a putut fi clarificată întrucât, din datele pe care le deţinem în prezent, se află în Peru şi a comunicat cu organele judiciare prin intermediul unui avocat, fără a se prezenta în faţa organelor judiciare române”, a declarat şeful Biroului de Presă al I.P.J. Bihor, comisarul şef Gheorghe Tudor.
Din Peru, Avădanei le-a transmis anchetatorilor, prin avocatul său, că nu este vinovat, însă Poliţia l-a dat în urmărire internaţională.

(Mircea Stroe – AMOS NEWS, 17 ianuarie 2004)
http://www.amosnews.ro/arhiva/presupus-autor-al-unei-duble-crime-socante-urmarit-international-17-01-2004

Suspect de uciderea a două adolescente, în urmă cu cinci ani, pe câmpul de la Boiu, un arădean transmite anchetatorilor salutări din Peru! 

20 aprilie 1999. Pe câmpul situat între localităţile Boiu şi Ciumeghiu, un localnic, aflat la munca câmpului, pe un tractor, a zărit, întinse pe pământul reavăn, două trupuri inerte. Ramona Florica Magda şi Marinela Dan, ambele în vârstă de 18 ani, din comuna Avram Iancu, muriseră. La câţiva metri de ele, o Dacie de culoare crem, înmatriculată în judeţul Arad, zăcea, abandonată, într-o insulă de noroi. Cele două fete părea că dorm. „Le-am strigat, dar n-am primit vreun răspuns. Atunci, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Am anunţat postul de Poliţie”, povestea, a doua zi, Aurel S., omul care a descoperit una dintre cele mai oribile crime comise în judeţul Bihor.

O dimineaţă fatidică

În dimineaţa fatidică de 20 aprilie 1999, la ora 6.30, cele două tinere au părăsit comuna natală, îndreptându-se spre Liceul Agricol din Salonta, unde ambele erau eleve în clasa a XII-a. Ca în alte dimineţi, au apelat la serviciile şoferilor de ocazie. Dacia crem, cu numărul de înmatriculare 4-AR-3216, s-a apropiat de ele. Fără nici o teamă, fetele au urcat în autoturism. Au ajuns, în scurt timp, în Ciumeghiu, comuna situată la jumătatea distanţei dintre localitatea de baştină şi Salonta. În loc să-şi continue drumul, şoferul a luat-o pe drumul spre Boiu, unul dintre satele aparţinătoare. Foarte probabil, fetele au protestat. Cuvintele lor s-au pierdut, însă, duse de vânt.
În după-amiaza aceleiaşi zile, din ceea ce au fost două adolescente pline de viaţă, n-a mai rămas decât amintirea. 22 de lovituri de cuţit, respectiv 14. Astfel au fost ucise cele două tinere. Arma crimei, un cuţit cu lama de 25 de centimetri, a fost găsită la câţiva metri de victime. „Cel care le-a înjunghiat a făcut-o, după toate aparenţele, în timp ce fetele au încercat să scape, pe la spate. Nu au existat urme care să ateste vreun raport sexual sau vreo tentativă de acest gen. Nu ştim de ce le-a ucis”, au declarat, la acea vreme, anchetatorii. De menţionat că trupurile neînsufleţite au zăcut, în câmp, din seara zilei de marţi până a doua zi, dimineaţa. Poliţiştii, sesizaţi cu o seară în urmă, au ajuns la locul faptei în jurul orei 20.00, când, datorită întunericului, nu era posibilă ridicarea de probă. Înfăşurată în saci de plastic, amintirea fetelor a „dormit”, pentru ultima oară, sub cerul înstelat.

Maşina era furată!

În 21 aprilie 1999, poliţiştii şi procurorul au început investigaţiile la faţa locului. După depistarea celor două cadavre, au fost căutate, în împrejurimi, orice dovezi care puteau duce la stabilirea identităţii lor. Câteva caiete de şcoală, pe care era înscris „XII B”, un buletin de identitate şi câteva poze erau singurele indicii. Astfel că s-a aflat cine era una dintre fete: Ramona Florica Magda, în vârstă de 18 ani. Identificarea celei de-a doua a fost făcută câteva minute mai târziu: era colega de clasă a Ramonei, şi în acelaşi timp, consăteana ei, Marinela Dan. Cât despre persoana care le-a ucis, existau prea puţine urme. Dacia crem, găsită în apropiere de corpurile celor două tinere, aparţinea unui inginer din Arad şi a fost declarată ca fiind furată în dimineaţa aceleiaşi zile. „De altfel, după traiectoria urmată de maşină, se părea că şoferul nu cunoştea prea bine zona” – au declarat, la data uciderii fetelor, anchetatorii. Cum autoturismul era furat, atenţia lor s-a îndreptat spre cercul hoţilor cunoscuţi de maşini din judeţul vecin. Unul dintre ei era Constantin Avădanei, născut la data de 14 februarie 1974, în Arad.

După cinci ani, căutat prin Interpol, în Peru!

Între crima de la Boiu şi arădeanul Constantin Avădanei au fost stabilite mai multe legături, el fiind unul dintre principalii suspecţi. Şi asta după ce, iniţial, poliţiştii au urmat alte piste: un tânăr descoperit beat într-un şanţ, doi salontani etc. Cu siguranţă, criminalul nu a dorit realizarea unei crime perfecte. Şi, totuşi, aproape că a reuşit: în urma lui a rămas doar un fir de păr, găsit în mâna uneia dintre fete. O dovadă analizată şi expertizată de mai multe ori, inclusiv prin încercarea de a identifica ADN-ul criminalului, la Laboratorul de specialitate din Craiova. Dar, susţin anchetatorii, proba nu e tocmai concludentă: „Avădanei este doar suspect de comiterea dublului asasinat, dar nu s-a putut stabili, cu certitudine, că acel fir de păr îi aparţine lui”, ne-a declarat, ieri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Şerban Blaj. La rândul său, şeful Poliţiei Judeţene, comisarul-şef Gheorghe Chereji, ne-a informat că Avădanei este doar suspect în cauză: „Respectivul a trimis, prin avocat, o scrisoare, în care preciza că este în Peru, dar că nu are nici o legătură cu dublul asasinat de la Boiu. El a fost dat în urmărire generală şi internaţională pentru alte fapte, respectiv pentru mai multe furturi de maşini. Pe numele său, procurorii de la Tribunalul din Arad au emis un mandat de arestare, fiind învinuit de comiterea unor furturi”. La rândul lor, procurorii bihoreni continuă ancheta. Situaţia sa juridică nu este clară, deocamdată. În ceea ce priveşte crima de la Boiu, de la a cărei comitere se împlinesc, în curând, cinci ani, aceasta îşi aşteaptă, încă, răspunsurile. Moartea celor două adolescente, ucise cu bestialitate, mai are, se pare, de aşteptat. Şi ne place să credem că se va face dreptate. Nimeni nu merită să moară aşa.

(Simona Maria Dume – „Flagrant”, 16 ianuarie 2004)

http://www.crisana.ro/stiri/flagrant-6/suspect-de-uciderea-a-doua-adolescente-icirc-n-urma-cu-cinci-ani-pe-c-acirc-mpul-de-la-boiu-6397.html