RISCUL AUTOSTOPISTELOR. Le-a strâns de gât şi le-a aruncat în pădure

Patru trupuri de femei au fost găsite în perioada 2000-2004 risipite prin pădurile din judeţul Vaslui. Ucise prin strangulare (cu un obiect) sau sugrumare (cu mâna) după ce erau luate de o maşină „la ocazie”. În cel mai bun caz, anchetatorii vorbesc despre un criminal în serie, cea mai rea posibilitate fiind ca pentru fiecare victimă să existe un criminal care încă nu a fost prins. În locurile de unde ele au fost „culese” de maşina-fantomă, zeci de femei stau „la ocazie” chiar în acest moment. Ca la o loterie a morţii.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
În acea zi de toamnă, Marcela Tomozei avea multe pe cap. Şi-a convins bărbatul să meargă împreună la Tecuci, să vadă dacă maşina le-a fost reparată. Nu de alta, dar peste o săptămână aveau să cunune şi nu se puteau descurca fără maşină. Au luat „ocazia” până la Tecuci – un TIR care i-a dus chiar în oraş. Seara, au petrecut la un prieten care-i găzduia, iar la un moment dat Marcela şi-a anunţat soţul: „Mâine mă duc la greva sindicatelor din sănătate, la Vaslui. Nu se mai poate, e foame!”. A doua zi s-a trezit, şi-a călcat cămaşa roz şi soţul a dus-o să ia ocazia spre Bârlad. N-a mai aşteptat să vadă în ce maşină i se urcă soţia, obişnuită de altfel să facă adesea autostopul de la Creţeşti la Huşi, unde femeia lucra. Preotul ştia că are o nevastă mai înfiptă decât el, descurcăreaţă şi răzbătătoare în orice situaţie.
Cu două zile înainte, o altă femeie din Vinderei, Vaslui, se pregătea şi ea de drum. Safta Ciubotaru, de 30 de ani, stătea de ceva vreme la sora ei în Bârlad. Descoperise cam de un an că singura şansă pentru a-şi scăpa familia de sărăcie e să muncească la turci, aşa că în ziua de 10 octombrie 2000 voia să meargă la o agenţie de turism din Vaslui, să vadă când se poate reîntoarce la lucru peste hotare. Îşi făcuse planul limpede în cap: avea să ia ocazia de la fabrica de rulmenţi din oraş până la Vaslui, acolo scotea cei 1.500 de dolari strânşi cu greu printre străini şi făcea tot posibilul să plece cât mai curând în Turcia. Şi-a sărutat cei doi copii, Bogdan şi Maria de 11, respectiv 8 ani, şi a plecat grăbită, cu geanta strânsă sub braţ.
Maria Bîru avusese multe greutăţi în viaţă. Răbdătoare, îşi va fi zis în ziua în care s-a decis să bată drumul din Răchitoasa, Bacău, tocmai la Vaslui, la o soră a ei, că pentru a face o mică economie merită tot efortul. Ştia că sora o putea ajuta să ia nişte medicamente necesare ceva mai ieftin. S-a trezit când abia răsărea soarele, şi-a pus costumaşul verde de drum, şi-a plecat la rată. La Berheci a coborât din autobuz şi a fugit să ia trenul spre Bârlad. În ziua aceea trenul n-a mai venit la ora ştiută, aşa că femeia de 46 de ani a decis să ia ocazia până la Vaslui. La urma urmelor, cât putea să o coste?

MIOARA MERGEA DES CU „IA-MĂ, NENE”. Cel puţin o dată pe lună, când o apuca dorul de părinţii din Şişcani. Se ducea la PECO-ul de la marginea Vasluiului, făcea cu mâna şi nu dura o jumătate de oră până o lua cineva. E drept că citise cu ceva vreme în urmă de o preoteasă din Creţeşti care a făcut autostopul şi a dat peste cine nu trebuie, de au găsit-o strangulată prin pădurea de la Tătărani. Dar tot nu se gândea că ei i se poate întâmpla ceva rău. La 20 mai 2004 s-a învoit de la serviciu şi a plecat pe la 6 seara la ocazie. Voia să fie acolo de ziua de nume a mamei, Sfânta Elena. Soţul a însoţit-o până în centrul oraşului, unde a coborât la serviciu, iar Mioara s-a dus la locul de unde lua de obicei ocazii spre Şişcani. Din acest moment, nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu femeia brunetă de 29 de ani, îmbrăcată cu haină neagră din imitaţie de piele, pantaloni bej şi saboţi de aceeaşi culoare.

MOARTEA A VENIT CU AUTOSTOPUL.
Nimeni nu ştie încotro îl poartă paşii şi ce îi e dat să găsească. La vorba asta trebuie să se fi gândit un căruţaş, un tăietor de lemne şi un văcar când au descoperit, fiecare în drumul său, mormanele diforme de haine în inima pădurii. La două zile după ce preoteasa din Creţeşti a fost dată dispărută de soţul său, un căruţaş din Zorleni care se îndrepta spre satul lui a zărit lângă fabrica de cărămidă a Bârladului un trup trântit în iarbă. A anunţat Poliţia imediat. Într-adevăr, cadavrul găsit pe spate, cu un genunchi îndoit şi cu braţele desfăcute, aparţinea preotesei care luase ocazia pentru a ajunge la greva sindicatelor din Sănătate.
La câteva luni de la descoperirea de lângă cărămidărie, în decembrie 2000, un tăietor de lemne a dat într-o zi peste un craniu de om. Se afla în inima pădurii Mitoc, în comuna Costeşti, cam la jumătatea drumului dintre Bârlad şi municipiul Vaslui. Când au cercetat zona, poliţiştii au mai găsit un craniu, resturi osoase şi haine la 800 de metri mai încolo de primele descoperiri. Cadavrele erau descompuse până la os, iar scheletele fuseseră dezmembrate de animale. În urma identificării obiectelor de îmbrăcăminte de către rude şi a expertizei antropologice s-a ajuns la concluzia că resturile de oase aparţin Mariei Bîru, dispărută de aproape jumătate de an, şi Saftei Ciubotaru, plecată de acasă în octombrie. Toate cele trei femei făcuseră autostopul undeva între Bârlad şi Vaslui.
Patru ani mai târziu, când speranţele anchetatorilor se subţiau în ceea ce priveşte prinderea criminalului, un văcar cam sărac cu duhul a anunţat şeful de post din satul Tătărani, localitate aflată aproape de Huşi, că a găsit o femeie moartă în lizieră. Şeful de post şi-a anunţat şefii de la centru, care i-au ordonat nu care cumva să se apropie şi să strice urmele. Aşa că primul poliţist ajuns la faţa locului a supravegheat zona până la sosirea armatei de procurori, poliţişti şi medici legişti – cu un binoclu. Femeia cu braţele desfăcute în cruce avea faţa zdrobită şi pantalonii în vine. A murit sugrumată cu o mână. Asupra ei s-au găsit cerceii şi cele două inele.


UN CRIMINAL, DOI CRIMINALI… Aşadar, ce aveau anchetatorii? O sugrumată, o strangulată şi două schelete cărora nu li s-a putut stabili cu certitudine cauza morţii. Toate plecate cu ocazia. Toate găsite pe drumuri lăturalnice ale unei rute circulate. Tomozei şi Manea – găsite în locuri cunoscute ca fiind preferate de bărbaţii care merg acolo cu prostituate. Martorii lipsesc aproape cu desăvârşire, iar la cei care au fost, prea puţin s-a putut pune baza pe declaraţiile lor. Există un portret-robot al suspectului în cazul Tomozei bazat pe descrieri ale unor oameni care susţin că au văzut-o pe preoteasa din Creţeşti într-o Dacia roşie. Dar, aşa cum recunoaşte şi procurorul Berinde, care se ocupă de cazuri: „Portretul nu are semne distinctive, e alb-negru. Poate fi oricine”. Comisarul Bărbieru, cel care a lucrat la cele patru crime, spune că martorii erau „în diferite stări” la data respectivă şi au dat declaraţii contradictorii, nereuşind să o identifice pe preoteasă în fotografiile ce li s-au arătat. „Dacă am fi avut descrierea maşinii criminalului, eram de mult la el”, spune acesta.
Există şi un profil psihologic al prezumtivului criminal. În situaţia în care teoriile anchetatorilor cu privire la mobilul crimelor sunt de natură sexuală, se presupune că asasinul este bolnav psihic, în stare nu foarte avansată. „S-a lucrat în aceste cazuri şi pe foşti condamnaţi, şi pe oameni predispuşi la asemenea fapte, şi pe şoferi care făceau taximetrie din asta fără autorizaţie pe ruta respectivă, şi pe alcoolici, şi pe tot neamul”, admite cu năduf poliţistul de caz, comisarul Constantin Bărbieru, acum pensionat.
Părerile sunt împărţite între cei care lucrează la acest caz: pe de-o parte, unii sunt de părere că e vorba de un criminal în serie, alţii – că ar fi mai mulţi. Procurorul-şef Vasile Şelaru, cel care s-a ocupat iniţial de aceste dosare, spune că nu poate înclina către nici una dintre teorii, existând argumente şi pentru un criminal în serie, cât şi pentru mai mulţi. „În cazurile Manea şi Tomozei există, de exemplu, foarte multe similitudini”, precizează acesta.

CU VEVERIŢA LA ANALIZE. Ceea ce a îngreunat considerabil ancheta este faptul că la data descoperirii a trei dintre victime în România nu se foloseau testele ADN. La ultimul caz, din 2004, Mioara Manea, trupul intrase deja în stare de putrefacţie, iar rezultatele testelor nu au fost relevante. Întrebat care crede că a fost cauza nerezolvării acestor cazuri, procurorul Berinde a spus că lipsa „urmelor materiale” – nu s-a găsit depozit subunghial, semn că victimele au fost luate prin surprindere, nu s-au găsit urme de talpă, urmele de maşină nu i-au ajutat prea mult pe anchetatori, nu s-au putut face teste ADN. La schelete nu s-au observat oase fracturate, semne ale lovirii cu obiecte contondente.
În dorinţa de a-l prinde în sfârşit pe autor, procurorii au periat practic zona în care a fost descoperit ultimul cadavru. „Pe o ramură, aşa, la o înălţime cum ar veni vârful capului unui om, dacă ar sta acolo, şi corespunzător cum o fost târât cadavrul, am găsit nişte fire de păr şi am crezut că alea ne scot din impas. La analiza biocriminalistică a rezultat păr de veveriţă”, îşi aminteşte procurorul Berinde.

VICTIME COLATERALE. În urma celor patru femei au rămas copii şi familii. Pentru unii, viaţa nu a mai avut sens după moartea absurdă a fiinţei dragi, alţii au mers mai departe, iar alţii se forţează să îngroape totul în memorie. Soţul preotesei Tomozei, cu care aceasta avea doi băieţi, pe care visa să-i facă preoţi, s-a recăsătorit la câteva luni după uciderea soţiei; copiii Saftei Ciubotaru au sfârşit în centre de plasament, căci bărbatul i-a murit, iar rudele, numeroase şi sărace lipite, nu şi-au luat pe cap aşa responsabilitate; fiul Mariei Bîru nu i-a făcut nici până azi parastas şi înmormântare creştinească mamei sale, refuzând să ceară certificat de deces pentru un craniu căruia nu-i lipseşte o măsea, aşa cum ţinea el minte că-i lipsea Mariei. Bărbatul Mioarei Manea şi-a stins un timp durerea în băutură, nevenindu-i să creadă că femeia alături de care abia terminase de construit o casă, casa lor, şi cu care plănuise ca până la sfârşitul anului în care aceasta a murit să aibă un copil a sfârşit ca un câine, la o margine de pădure. Tatăl Mioarei a murit şi el la puţin timp după fiica lui, „de scârbă”, cum vorbeşte lumea în Moara Grecilor, localitate aparţinătoare Vasluiului.
După atâţia ani, câteva fotografii dosite prin cărţi sau articole mai vechi de ziar sunt singurele urme ale vieţii celor patru femei. Şi azi, alte femei singure se înşiră de nevoie la ieşirile din oraşe pentru a face autostopul. Pentru că nu ştiu sau nu vor să ştie că un criminal, sau mai mulţi, ar putea să iasă din nou cu maşina la vânătoare. „Vă spun, în anii ăştia, după 2004, când plecam cu maşina către Focşani, mă uitam la orice ocazie. Oare nu mai găsesc o femeie din asta aruncată pe undeva? Mai erau şefii noştri că: «băăă, iar n-aţi făcut, iar n-aţi găsit», iar aţi făcut aneu» (n.r. – Autor Necunoscut). La unii e importantă statistica. La mine nu: mă gândeam mereu că în locul femeilor ălora putea fi nevastă-mea, putea fi fiică-mea”, spune cu sinceritate comisarul pensionar.

„NU există crimă perfectă”

Comisarul Constantin Bărbieru de la IPJ Vaslui vorbeşte despre piedicile care stau în calea unui anchetator în cazul unei crime de acest gen.
„Crimă perfectă… Nu cred că există, există doar… nu-s posibilităţile noastre de aşa manieră uneori să combatem… Nu există crimă perfectă, ci există poliţişti neputincioşi. Cam asta e, nu ai ce-ţi trebuie, nu poţi să intri unde vrei… A fost diferenţa asta între 2000 şi 2004, ne-am gândit că poate criminalul a fost afară, ori a fost la puşcărie, ori n-a mai avut carnet, n-a mai avut maşină. S-ar putea să fie unul care nu are permis. Sunt multe posibilităţi. Erau zile când veneau la muncă oamenii mei la 6:00 şi plecau la 12:00 noaptea. Dacă în primele două-trei luni nu găseşti un autor la o faptă aşa gravă, şansele să-l mai prinzi scad la 30%-40%.
Au fost şi cazuri rare în care am găsit un criminal după opt ani, după zece ani.
Au mai venit părinţii care nu puteau să moară până nu mărturiseau că feciorul a făcut o crimă cu ani în urmă. A fost un caz prin ’86 pe care l-am rezolvat abia în 1994. Am găsit un moş în faţa unei porţi, înjunghiat. Lovitură de cuţit, şi gata. Cine? Ce? Cum? Nu s-a certat cu nimeni, n-avea probleme, un moş de la ţară, pe drum, pur şi simplu. Pe vremea aia nu era discotecă, panaramă, conflicte. Când l-am găsit pe autor, ne-a spus că totul a durat mai puţin de 30 de secunde. Autorul a ieşit în dimineaţa respectivă din casă la toaletă. A văzut un moş care îşi făcea nevoile pe gardul lui. Şi s-a enervat, a luat cuţitul din casă, s-a dus, l-a înţepat, a sărit gardul înapoi în curte şi s-a culcat la loc. Taică-su, din camera alăturată, nu a auzit nimic.
Din discuţii, i-a mărturisit lui taică-su că bătrânul a simţit că fiul i s-a schimbat. Şi bătrânul, când a fost să moară, n-a putut să-şi dea duhul până când nu ne-a chemat şi ne-a spus totul.
În alte cazuri, dacă nu ai probe palpabile, dar ştii că ăla e criminalul, în sinea ta eşti sigur că e autor, atunci stai după coada lui până îl iau dracii. Ori crapă el, ori crăp eu. Dar am după cine să mă iau. Verificări numai pe el, ascultări, până trebuie să greşească o dată, îl înnebunesc, îl urmăresc, îi fac dosar pentru alte chestii, dacă face alte infracţiuni. Dar aici dacă nu ai nimic… Aicea poate o fi şi murit criminalul celor patru femei…”

„Împrejurări obiective”

Procurorul Ovidiu Berinde, Parchetul Vaslui, nu crede că există crima perfectă, doar împrejurări care întârzie rezultatul dorit.
„Nu există crimă perfectă, dar există crime în care, din cauza unor împrejurări obiective, că găseşti târziu cadavrul, nu poţi să prelevezi probe, poţi să ajungi să nu poţi să îi dai de cap. Sau îi dai de capăt târziu. Cum a fost anul trecut cazul cu un criminal găsit după 20 ani. Au început să se certe autorii între ei şi s-a aflat. Victima era un bărbat în vârstă şi cu o stare materială bună. Avea un păcat: îi plăcea să plătească femei, dar din astea tinerele, de 15, 16, 17 ani, pentru servicii sexuale. Una dintre fetele astea era în legătură cu alte două persoane şi s-au hotărât să intre şi să ia banii. S-au dus întâi pe acolo şi au împrumutat o sumă mică, să vadă pe unde ţine banii, şi au constatat atunci că se duce într-o anexă ca să aducă banii şi s-au dus după aceia toţi trei. Fata a intrat în casă, a lăsat uşa deschisă şi în urmă au venit ceilalţi doi, au luat o secure pe care o văzuseră mai înainte pe holul locuinţei, şi i-au dat în cap. După care nu cred că au mai găsit vreun ban. Au luat ceva bunuri, nu au găsit banii. La începutul anchetei, în cercul de suspecţi fusese şi fata asta inclusă, dar nevăzând-o nimeni intrând, ieşind…”

„Jurnalul Naţional”, 12 februarie 2008

Reclame
Comentarii
  1. dudu m. spune:

    de obicei criminalii in serie se intorc la locul unde au savarsit crima sau unde au lasat victima. parerea mea e ca a fost in criminal in serie, atata imp cat 2 corpuri au fost gasite in vecinatate.
    Sunt de acord cu expresia: „Nu exista crima perfecta, cu politisti neputinciosi”… poate la asta s-ar putea adauga lipsa dotarilor din laboratoarele de criminalistica….
    mai avem pana sa ajungem sa stadiul celor din afara…. si se pare ca am ramane fara specialisti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s