Archive for the ‘Cazul „Farmacistelor” (Brasov)’ Category

CAZUL FARMACISTELOR. „Coco”, „Bobo” şi DIICOT – personaje-cheie în rezolvarea unui caz dramatic

Seara de Sfântul Nicolae a anului 2004. Era trecut de ora 19:00, iar cele două angajate care lucrau în schimbul doi la Farmacia „Theea” din Braşov se pregăteau să închidă. Un ultim client. Bonul cu numărul 326410. Daga era în laboratorul pentru medicamente. Manuela rămăsese la casă. „Calmogen, un test de sarcină, Diprofos, o seringă…”. Înregistrarea pe casa de marcat e întreruptă, în curs de editare. Ambele farmaciste au fost împuşcate în cap.

Adriana Oprea-Popescu
Diana Rotaru
Au trecut de atunci trei ani şi trei luni. Timp în care anchetatorii au avut o singură pistă şi un singur suspect. Pe Alexandru Diaconescu (26 de ani), care a stat zece luni şi jumătate în arest preventiv. La 7 februarie 2007, el a fost declarat nevinovat de magistraţii Tribunalului Braşov. Cheltuielile de judecată contabilizate la acea dată ajungeau la 1 miliard de lei vechi. Conform declaraţiilor unuia dintre avocaţii apărării, la acest caz au lucrat 800 de oameni.

CRIMA. Farmacia „Theea” se află la parterul unui bloc de pe Bdul Victoria, la circa 300 de metri de Gara Braşov. Manuela Cistian (37 de ani) şi Daga Susan (57 de ani), ambele asistente, intraseră în schimb la ora 13:00. La ora 18:40, se arată în rechizitoriul întocmit de DIICOT Braşov, Daniel Cistian, soţul Manuelei, a intrat în farmacie şi a stat de vorbă cinci minute cu cele două femei. Apoi, la solicitarea soţiei sale, a plecat la o altă farmacie din Braşov, să schimbe un medicament.
„În jurul orei 19:10-19:15, dorind să intre în farmacie, martorul cu altă identitate, atribuită conform art. 86 (indice)1 CPP «Coco», s-a întâlnit în faţa uşii de acces, întredeschisă şi blocată pe interior cu un panou publicitar, cu un tânăr înalt (1,83-1,86), îmbrăcat în haine de culoare închisă, care a ieşit din farmacie şi s-a îndepărtat grăbit. Martorul «Coco» a intrat în farmacie, nu a găsit pe nimeni în încăperea destinată publicului, însă a auzit gemete din încăperea alăturată.”
„Coco” – o femeie care intrase în farmacie să cumpere ceva – s-a speriat şi a ieşit afară, cerând ajutor. Un agent al unei firme de pază şi protecţie (care avea sub monitorizare şi farmacia) a intrat şi, în laboratorul aflat în aceeaşi incintă, le-a găsit pe cele două femei. Erau întinse la podea, pe burtă, cu faţa în jos, una lângă cealaltă. A anunţat imediat dispeceratul, salvarea şi poliţia.

„CU ŞURUBELNIŢA”. La scurt timp, în farmacie a ajuns şi Daniel Cistian. Şi-a scos soţia din laborator şi a dus-o în zona magazinului, în încercarea de a-i acorda primul ajutor. Zadarnic, femeia murise deja. Apoi, împreună cu doi agenţi ai aceleiaşi firme de pază şi protecţie, soţul Manuelei a scos-o din laborator pe cealaltă farmacistă, Daga Susan. Femeia avea încă puls. Până la sosirea criminaliştilor (n.r. – ziarele locale scriau atunci că primii poliţişti au ajuns în jurul orei 20:00), cel puţin cinci persoane („Coco”, trei agenţi de pază, Daniel Cistian) pătrunseseră în „scena crimei”. Iar trupurile femeilor – mutate din poziţia în care fuseseră împuşcate.
Daga Susan, transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Braşov, a decedat la ora 22:00. La internare, medicii au pus diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral grav, comă profundă, plagă cranio-cerebrală parieto-occipital stânga”. Şi Manuela prezenta o rană în zona capului. Arma dublei crime nu a fost găsită niciodată. În primele două zile, presa locală acredita teoria conform căreia cele două farmaciste fuseseră ucise cu „un obiect ascuţit, gen levier sau surubelniţă”.
În urma autopsiilor s-a stabilit însă că Manuela şi Daga fuseseră împuşcate de la mică distanţă. La prima, proiectilul (corp metalic) a penetrat „cutia craniană în zona occipitală paramedian dreapta (…) şi a rămas în masa cerebrală”, la a doua – „a penetrat cutia craniană în zona temporo-parietală stângă (…), iar corpul metalic restant a rămas în masa cerebrală”. Asasinul le-a obligat pe cele două femei să îngenuncheze, cu spatele la el, s-a aşezat între ele şi, de la o distanţă de aproximativ un metru, a tras. Cel mai probabil, cu o armă artizanală. Nu s-au găsit cartuşele. Manuela a fost împuşcată prima.

MOBILUL? Modul în care au fost ucise cele două femei te duce cu gândul la o execuţie în stil mafiot. Mobilul dublului asasinat? În urma inventarului efectuat, anchetatorii au descoperit că din încasările zilei respective a fost sustrasă suma de 36.353.403 lei. Tot ei au declarat presei că „dulapul în care se aflau medicamentele cu regim special era neatins”. În rechizitoriu e precizat că „s-a realizat prin sondaj şi o verificare scriptică şi faptică a stocului de medicamente existent, fără a se constata diferenţe”. Din farmacie nu fuseseră sustrase decât bancnotele din casa de marcat. În primele zile, anchetatorii au declarat că iau în calcul mai multe variante: jaful, o tentativă de a fura substanţe halucinogene, reglarea de conturi sau răzbunarea.
Din farmacie au fost ridicate, în vederea examinării criminalistice: orarul plastifiat, pe care era inscripţionat programul unităţii, găsit pe interiorul geamului uşii de acces în farmacie întors invers faţă de poziţia obişnuită, mânerul clanţei uşii de acces din încăperea destinată publicului spre coridorul care duce în laboratorul unde au fost găsite victimele, mânerul clanţei uşii de acces în laborator şi cutia de bani din plastic în care au fost ţinute încasările, găsită pe pardoseală, în dreptul casei de marcat, pe culoarul dintre rafturi şi tejghea, conţinând numai monedă divizionară.
„Au fost ridicate fragmente de urme papilare digitale şi palmare de pe suprafaţa uşilor de acces în hol şi în spaţiul destinat clienţilor, de pe orar, de pe marginea tejghelei şi a uşilor glisante cu care sunt prevăzute rafturile, de pe cutia de bani, de pe dulapul situat în spatele uşii de acces în laborator, de pe suprafaţa acestei uşi şi de pe rama ferestrei din laborator, însă urmele fie nu au fost apte pentru comparaţie din punct de vedere dactiloscopic, fie s-au eliminat, prin comparare, aparţinând personalului farmaciei (în total erau nouă angajate).”

ACCENT DE BUCUREŞTEAN. La 8 decembrie 2004, un deţinut aflat în Penitenciarul Jilava – devenit ulterior martorul cu identitate protejată „Dorin” şi, apoi, martor „fără acoperire” – Dumitru Mareş – sesizează DIICOT Braşov că „semnalmentele presupusului autor al infracţiunilor săvârşite şi în special modul de operare corespund unui fost coleg de-al său de celulă din arestul IPJ Braşov din perioada aprilie-mai 2003, poreclit Ketamină”, se precizează în rechizitoriu. Aşa s-a ajuns la Alexandru Emil Diaconescu.
Ulterior, un alt martor cu identitate protejată – „Bobo” – a declarat că în după-amiaza zilelor de 4 şi 5 decembrie ar fi văzut staţionând în faţa farmaciei un tânăr având „aceleaşi semnalmente ca şi cel descris de martorul «Coco» (înalt, bine făcut, brunet cu spâncene groase, îmbrăcat într-o geacă sport maron închis) şi chiar a intrat în vorbă cu acesta, atrăgându-i atenţia accentul, cel mai probabil de bucureştean”.”Bobo”, se spune în rechizitoriu, l-a recunoscut pe Diaconescu din planşele foto.

FILAT. Deşi era din Braşov, Alexandru Diaconescu se mutase în Bucureşti împreună cu mama sa în cursul anului 2004. Din 9 decembrie 2004, adică imediat după sesizarea făcută de deţinut, „inculpatul şi locuinţa menţionată au fost monitorizaţi de un dispozitiv special de supraveghere operativă format din lucrătorii IGPR şi SIIPI”. Diaconescu a fost „săltat” însă la Braşov, unde a venit la 12 decembrie, cu filaj cu tot în spate, să-şi scoată o carte de identitate provizorie. Rechizitoriul zice că, în baza acelui act, intenţiona să solicite a doua zi întocmirea paşaportului. Zicerea nu e susţinută însă şi de probe.
Oficial, în acea zi, Diaconescu a fost „reţinut” pentru cercetări într-o altă cauză, legată de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (încălcase interdicţia de a intra în Bucureşti, impusă de instanţă o dată cu condamnarea pentru un furt auto). În realitate, suspectul pentru comiterea dublului asasinat a fost sechestrat, sub paza mascaţilor, într-un birou al poliţiei din Braşov. Fără să i se aducă la cunoştinţă fapta de care este suspectat, a fost dus la Bucureşti, unde i s-a recoltat kit-ul ADN şi i s-a făcut percheziţie acasă. „Din locuinţă a fost ridicată, dintr-un dulap, o haină impermeabilă de culoare maro, similară cu cea descrisă de martorul «Bobo», ca fiind purtată de tânărul văzut în faţa farmaciei”. Adus la Braşov, la 13 decembrie, a fost reţinut pentru 24 de ore. La expirarea termenului, pus în libertate, Diaconescu s-a întors acasă cu… trenul. Rechizitoriul spune că „inculpatului i s-a pus în vedere să se prezinte în dimineaţa zilei de 15.12.2004 la sediul IPJ Braşov, însă acesta nu s-a mai prezentat, fiind depistat şi ridicat în cursul dimineţii de 15.12.2004 din locuinţa mamei sale din Bucureşti”. În aceeaşi zi, Diaconescu a devenit incuplat în „cazul farmacistelor”.

URME ADN. Cu o zi înainte, Institutul Criminalistic din IGPR finalizase prima expertiză asupra urmelor recoltate din farmacie. În microurmele de celule epiteliale remanente (n.r. – particule invizibile de piele umană, care rămân la contactul cu orice obiect) pe orarul şi mânerele uşilor farmaciei s-a stabilit că „profilul genetic al inculpatului (…) este inclus în amestecul de profile genetice. Frecvenţa de regăsire a unui alt profil genetic (o persoană necunoscută) decât cel al inculpatului Diaconescu Emil Alexandru este de 5,14 x 10 la puterea (–6). (…) La a doua expertiză biocriminalistică şi pe cutia de bani s-au găsit «microurme de celule epiteliate remanente» şi s-a stabilit că «profilul genetic al inculpatului a fost pus în evidenţă în două locuri şi în amestecul de profile genetice, provenind de la cel puţin trei persone». S-a concluzionat că «un alt profil genetic (aparţinând unei persoane necunoscute din populaţie) decât inculpatul Diaconecu Emil Alexandru, care, combinat cu profilele genetice ale persoanelor cunoscute, considerate incluse să conducă la acelaşi amestec, poate fi regăsit o dată la cel puţin 348 de persoane (zona 5 a cutiei)» şi, repectiv, «o dată la cel puţin 19.267 de persoane (zona 6 a cutiei)». La cererea apărării, în cursul anchetei s-a făcut o nouă expetiză a probelor, la INML «Mina Minovici». Şi de această dată rezultatele, editate sub forma unui curs din teoria probabilităţilor, au dus la ideea că celulele epiteliate ar putea proveni de la Diaconescu”.

PRAF DE PUŞCĂ. A treia expertiză biocriminalistică făcută la IGPR a stabilit că „pe mâneca dreaptă a hainei impermeabile de culoare maro ridicate din locuinţa incuplatului Diaconescu Emil Alexandru au fost puşi în evidenţă factori secundari ai împuşcării (bariu, cupru, plumb şi ioni azotit şi azotat) similari cu cei puşi în evidenţă de expertiza balistică pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimelor”. Şi de pe haina respectivă, care era o geacă de damă, au fost recoltate microurme de celule epiteliale remanente, iar anchetatorii au concluzionat că „inculpatul a purtat haina (…), deşi nu recunoaşte acest lucru, împrejurare confirmată şi de experimentul judiciar efectuat la DIICOT Braşov ulterior efectuării expertizei biocriminalistice (la probă, haina i se potriveşte în talie, însă îi este puţin scurtă la mâneci, în cazul flexării braţelor).”
Anchetatorii şi-au construit dosarul dublului asasinat pe „denunţul” deţinutului, care a spus că „ar putea fi el”, pe rezultatul probelor AND care „ar putea fi ale lui”, pe declaraţia martorei „Coco”, care a spus despre asasin că „semnalmentele sunt similare”. Însă nu aceste piese şubrede au făcut să se clatine dosarul DIICOT…

Urma de talpă de pe tejghea

La CFL-ul făcut în seara de 6 decembrie 2004, pe tejgheaua farmaciei s-a găsit o urmă de talpă. Dinamică. „Era pe tejghea. Nu pe pardoseală, pe tejghea…, deci e evident că persoana care le-a împuşcat pe farmaciste a făcut un salt pe tejghea”, spune Ovidiu Văduva, unul dintre avocaţii lui Diaconescu.
Urma de pe tejghea nu apare în rechizitoriul întocmit de DIICOT Braşov în mai 2005, prin care Alexandru Diaconescu a fost trimis în judecată pentru comiterea dublului asasinat.
„Rămâne de neînţeles împrejurarea că cele două folii adezive ce purtau urmele de încălţăminte ridicate din farmaciei s-au aflat la Secţia 4 Poliţie Braşov”, susţin avocaţii apărării, fiind transmise Parchetului abia la 12 septembrie 2006. „Materialul fotosensibil, deşi fusese cerut de Tribunalul Braşov, a fost trimis instanţei la 24 octombrie 2006, intervale mari de timp care nu au nici o justificare, cu atât mai mult cu cât urmele nu au fost exploatate.”
De ce n-au fost depuse probele la dosar? Răspunde Alexandru Cor, şeful DIICOT Braşov şi cel care a instrumentat cazul alături de Alen Toroiman. „Urmele de talpă nu erau concludente pentru noi. Şi, pentru că nu puteau fi folosite, le-am eliminat.”
Nu puteau fi folosite în acuzarea lui Diaconescu… Expertizarea urmei de încălţăminte făcută la Cluj şi apoi la INEC Bucureşti nu confirma că încălţămintea ar aparţine inculpatului. În concluziile raportului de expertiză criminalistică din 31 iulie 2006 se precizează că „urma provine de la vârful încălţămintei corespunzătoare piciorului stâng, încălţămintea fiind de tip toamnă-iarnă, având dimensiunile probabile între numerele europene 42-44 inclusiv”. Iar măsurătorile efectuate la INEC Bucureşti au stabilit că Diaconescu poartă încălţăminte cu numărul 45-46…

Arma crimei – o necunoscută

În ecuaţia dublului asasinat, arma crimei are valoare de „x”. Unii susţin că ea ar avea calibrul 5,6 mm. Că ar fi un pistol artizanal cu butoiaş. O armă în stare să propulseze un glonţ, care, de la o distanţă mică, străpunge cutia craniană, dar rămâne în capul victimei. „Expertiza balistică întocmită de Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR a stabilit că pe fragmentele de dermă capilară prelevate de la cele două victime, în zonele orificiilor de intrare ale proiectilelor, precum şi pe obiectele de îmbrăcăminte puse la dispoziţie (halate şi pulovere) s-au pus în evidenţă factori secundari ai împuşcării (microurme de plumb, bariu, ioni azotit şi azotat, dar şi microurme de aluminiu care pot proveni din compoziţia unor amestecuri pirotehnice artizanale), iar distanţa de la care s-a tras a fost de aproximativ un metru, în cazul ambelor victime”, se arată în rechizitoriu. „Proiectilele extrase din corpul celor două victime sunt confecţionate din plumb de puritate 97%. Caracteristricile acestor proiectile corespund unui calibru de aproximativ 5 mm şi sunt atipice gloanţelor fabricate în serie (industriale), fiind probabil confecţionate în mod artizanal sau au fost modificate ulterior confecţionării industriale. Datorită acestui motiv nu s-au putut stabili tipul, marca şi modelul armei cu care au fost trase proiectilele”.

„Butonul de panică nu a funcţionat”

Farmacia „Theea” se afla sub monitorizarea unei firme de pază şi protecţie din Braşov, „unitatea fiind dotată cu un sistem de alarmă împărţit pe zone, utilate cu contact magnetic (uşa de intrare), senzori de mişcare (hol intrare, hol acces, farmacie stânga, farmacie dreapta, laborator) şi un buton de panică, instalat la casa de bani, a cărui acţionare prin simpla apăsare declanşează local sirena de alarmă şi, la distanţă, înregistrarea şi afişarea evenimentului pe calculatorul dispeceratului firmei de pază. La data de 6.12.2004, sistemul a fost funcţional, însă butonul de panică nu a fost acţionat la momentul critic”, se arată în rechizitoriul întocmit de DIICOT. În contradictoriu, Daniel Cistian susţine că, în momentul în care a intrat în farmacie şi a văzut scena de coşmar, a apăsat pe butonul de panică. „De două ori, chiar! Dar nu a funcţionat. În farmacie se afla un agent de pază, care venise chemat de martorul «Coco»”, susţine Daniel Cistian. „Mai târziu am luat legătura cu firma care monitoriza farmacia, iar cei de acolo mi-au spus că nu au nici o vină. Ba, mai mult, soţul patroanei farmaciei, Mircea Trâmbiţaş, mi-a spus că eu nu am apăsat bine butonul, pentru că alarma funcţiona. Susţine că el schimbase acumulatorii de la alarmă cu o săptămână înainte de tragedie, pentru ca, în caz că se întrerupe curentul, alarma să funcţionize”.

Jurnalul Naţional, 11 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. „Esenţa dosarului este din declaraţii”, susţine apărarea lui Diaconescu

În seara de 6 decembrie 2004, două angajate ale unei farmacii din Braşov au fost împuşcate în cap. Înainte de a le ucide, asasinul le-a pus să îngenuncheze în faţa lui. Mobilul dublului asasinat? 36 de milioane de lei vechi, susţin anchetatorii. Cel pe care ei l-au trimis în judecată pentru această faptă deosebit de gravă susţine însă că în acea seară se afla în Bucureşti.

Adriana Oprea-Popescu
Diana Rotaru
„Din datele de anchetă”, se precizează în rechizitoriul întocmit de DIICOT, „s-a conturat următoarea versiune de comitere a faptelor: în intervalul orar 19:06-19:10, inculpatul a intrat în incintă pe uşa de acces, a întors plăcuţa cu programul unităţii aflat pe uşă, semnalând că unitatea este închisă, a tras în dreptul uşii panoul publicitar mobil aflat în vestibule, a pătruns în încăperea destinată desfacerii produselor farmaceutice până în dreptul casei de marcat amplasată pe latura stângă a tejghelei şi a comandat succesiv produsele înregistrate în memoria PC menţionate pe bonul 326410, ultimul produs fiind o seringă de 2 ml. Sertarul în care se aflau astfel de produse este situat la circa 3 metri în stânga casei de marcat, în al treilea corp de raft. Când victima Cistian Manuela s-a deplasat în acea direcţie, inculpatul a sărit peste tejghea şi, sub ameninţare cu arma, a condus victima în laboratorul din stânga încăperii menţionate, acolo unde se afla şi colega sa, Susan Daga, unde le-a cerut să stea în genunchi sau culcate, cel mai probabil – victimele au protestat, inculpatul a scăpat situaţia de sub control şi le-a împuşcat succesiv în cap, executând două focuri. Ulterior, inculpatul s-a deplasat din nou în spaţiul comercial, unde a găsit pe raftul tejghelei de sub casa de marcat cutia cu încasări din care şi-a însuşit suma de bani, părăsind apoi unitatea.”

POVESTEA ZILEI.
Alexandru Diaconescu, cel inculpat pentru comiterea dublului asasinat, a susţinut tot timpul că la 6 decembrie 2004 s-a aflat în Bucureşti. La 13 şi 15 decembrie 2004, el a dat declaraţii în care a precizat că „în zilele de 4, 5 şi 6 decembrie 2004 nu s-a aflat în Braşov. La datele respective, el a fost în permanenţă în Bucureşti, enumerând mai multe persoane cu care poate să facă dovada acestor afirmaţii. Printre acestea menţionează pe A. Ana Maria (n.r. – concubina lui), I. Angela (n.r. – sora concubinei), B. Viorel şi Cristian ş.a.”, se susţine în concluziile prezentate tribunalului de avocaţii lui Diaconescu.
„În dimineaţa zilei respective s-a trezit în apartamentul în care locuieşte concubina lui, A. Ana Maria, împreună cu familia ei. Inculpatul apreciază că s-a trezit în jurul orei 11:30-12:00, după care a plecat la locuinţa martorei Diaconescu Melania, mama lui, stând aici până, aproximativ, în jurul orei 15:00. Inculpatul susţine că în după-amiaza acelei zile a fost la o sală de internet din cartierul Baba Novac, împreună cu B. Viorel, aici întâlnindu-se cu B. Florin Cristian, cu martora L. Cristina şi alţi doi tineri, cunoscuţi sub numele de „Bulibaşa” şi „Bebe”. În jurul orei 18:30 au plecat de la clubul de internet şi s-au dus la un bar de lângă Restaurantul „Rucăr”, din acelaşi cartier. Inculpatul a mai declarat în faţa instanţei că pe drum, între clubul de internet şi bar, s-a întâlnit cu concubina lui, A. Ana Maria, şi fratele acesteia, I. Florin, pe care i-au condus până la blocul în care locuiesc, iar el şi celelalte persoane au plecat spre bar. După un timp, în jurul orei 20:00, au revenit la clubul de internet toţi cei care au fost şi la bar. Inculpatul susţine că a rămas cu B. Viorel la clubul de internet până în jurul orei 2:00, după care a plecat acasă la A. Ana Maria.”

CONCUBINA. Declaraţiile lui Diaconescu au fost confirmate şi de declaraţiile altor persoane. A. Ana Maria devenise concubina lui Diaconescu în octombrie 2004. Ea a susţinut, în calitate de martoră, că „în seara zilei în care la farmacia THEEA din Braşov s-a săvârşit crima s-a întâlnit, în jurul orei 18:00-18:30, în Bucureşti, cu inculpatul şi un grup de prieteni. Inculpatul a revenit mult mai târziu acasă, în apartament fiind şi rudele martorei. Martora confirmă că a contribuit cu bani pentru ca inculpatul să-şi cumpere, la 3 decembrie 2004, o pereche de adidaşi de culoare neagră, pe care i-a purtat în zilele următoare, fiind în Bucureşti. Inculpatul, în ziua de 6 decembrie 2004, era îmbrăcat într-o geacă vişinie, având şi o pereche de blugi. Martora a declarat în faţa instanţei de judecată că gecile din planşa fotografică de la fila 159 a dosarului de urmărire penală nu au fost purtate de inculpat. Şi că, de asemenea, nu a purtat, în perioada respectivă, bocanci”, se precizează în concluziile formulate de avocaţii apărării.

SORA. „Diaconescu Ancuţa, sora inculpatului, audiată de Tribunalul Braşov la 20 septembrie 2005, a confirmat că gecile de la fila 159 nu le purta inculpatul, pentru că îi erau mici. De asemenea, aceasta confirmă că inculpatul şi-a cumpărat o pereche de adidaşi, pe care îi purta permanent, întrucât nu avea altă încălţăminte. Inculpatul s-a aflat în Bucureşti şi a avut o convorbire cu sora lui, sunând-o de la un post public de telefon pe telefonul ei mobil. În ziua de 6 decembrie 2004, martora şi fratele ei au trecut pe la mama lor. În aceeaşi declaraţie, martora îşi exprimă surprinderea pentru învinuirile ce i se aduc inculpatului, care la 6 decembrie 2004 s-a aflat în Bucureşti şi, mai mult, că se susţine că pe una dintre geci s-au găsit factori secundari ai împuşcării.”

MAMA. În rechizitoriul DIICOT se precizează că „din declaraţia mamei inculpatului, Diaconescu Melania, a rezultat că în datele de 4 şi 5.12.2004 nu l-a văzut pe inculpat, însă a vorbit cu el la telefon, iar în data de 6.12.2004, inculpatul a vizitat-o în jurul orei 13:00, arătându-i brăţara pe care a primit-o cu o zi înainte de la A. Ana Maria şi cel târziu la 15:35 a părăsit locuinţa, îmbrăcat într-o geacă vişiniu închis, o pereche de blugi negri şi încălţat cu o pereche de adidaşi Nike, cumpăraţi recent, şi de atunci nu l-a mai văzut şi nici nu a mai vorbit cu el la telefon până la data de 9.12.2004, când inculpatul a vizitat-o din nou şi i-a lăsat la spălat blugii negri. Potrivit declaraţiei martorei, geaca din material impermeabil de culoare maron ridicată din locuinţa sa cu ocazia percheziţiei din 13.12.2004 (pe care s-au pus în evidenţă factori secundari ai împuşcării şi s-a evidenţiat cert profilul genetic al inculpatului) a fost achizionată în perioada 1997-1998 şi a fost purtată exclusiv de ea şi fiica ei, însă nu în medii care să permită contactul cu substanţe chimice”.

(RE)AUDIERI. Martorii au fost audiaţi şi reaudiaţi şi de DIICOT, şi de instanţa judecătorească. În rechizitoriul întocmit de procurori sunt scoase în evidenţă neconcordanţele care apar în declaraţii. „Ulterior, în cursul anchetei, prietenii inculpatului (B. Viorel, L. Cristina) au declarat că în data de 6.12.2004, în jurul orei 18:45, s-au deplasat împreună cu inculpatul Diaconescu Emil şi martorii S. Mihnea, B. Florin Cristian şi V. Alexandru Mihail de la clubul de internet menţionat (n.r. – de pe Str. Baba Novac) la barul „Gili”, unde au stat cu toţii la o masă şi au consumat cafea, suc şi bere până la ora 20:00, când s-au întors la clubul de internet. Fiind audiat, martorul M. Sultan a infirmat că ar fi însoţit grupul menţionat la internet şi la barul „Gili”, precizând că nu s-a întâlnit deloc cu inculpatul Diaconescu Emil Alexandru şi B. Viorel în data de 6.12.2004, întrucât a fost bolnav şi, când s-a întors de la şcoală, a stat în casă, împrejurare confirmată de mama sa, S. Adriana. De asemenea, B. Florin Cristian, fratele lui B. Viorel, a declarat că la data de 6.12.2004 nu s-a întâlnit deloc cu Diaconescu Emil Alexandru şi nu a fost împreună cu acesta, B. Viorel, L. Cristina, S. Mihnea şi V. Alexandru Mihail la barul „Gili”, ci în acea zi, fiind Sf. Nicolae, şi-a petrecut timpul cu prietena sa.
La rândul său, martorul V. Alexandru Mihail, zis „Bulibaşa”, a declarat, în contradictoriu cu B. Viorel şi L. Cristina, că l-a întâlnit pe inculpat la data de 6.12.2004 numai în jurul orei 23:00 sau chiar mai târziu, iar în interiorul localului l-a observat şi pe B. Viorel.
Martora A. Florica, barman la barul „Gili”, propusă în apărare de inculpat, prin apărător ales, a declarat că în urma contactării ei de către sora inculpatului, şi-a amintit de prezenţa acestuia în local la data de 6.12.2004, timp de o jumătate de oră, în jurul orei 17:00 – 19:30, împreună cu trei băieţi şi o fată, despre care nu poate da alte relaţii.”
Deschidem ghilimele, închidem ghilimele, punct şi de capăt. Audiem, reaudiem peste câteva luni, comparăm şi subliniem neconcordanţele. „Esenţa dosarului este din declaraţii”, susţine Daniel Briscan, unul dintre avocaţii lui Diaconescu. „Dosarul aşa e făcut, din declaraţii de martori… Şi din nişte expertize faţă de care eu am mari dubii.”

Declaraţii răsucite la Parchet şi-n instanţă

Dosarul DIICOT se bazează, printre altele, pe declaraţiile câtorva martori-cheie. Concluziile formulate de avocaţii apărării speculează contradicţiile din declaraţiile date de martori în timp.

COCO. „Este o femeie care a coborât din bloc, în jurul orei 19:05-19:10. În momentul în care a vrut să intre în farmacie, din interior a ieşit un bărbat «care mi s-a părut foarte grăbit»”. În declaraţia consemnată la 6/7 decembrie 2004 la poliţie, martora susţine că bărbatul avea o constituţie atletică, vârsta 35-43 de ani, înălţimea cca 1,80-1,82 m, îmbrăcat în pantaloni de culoare închisă, cu o scurtă de fâş sau tercot, de culoare închisă, cu glugă pe cap. Tot ea declară, în aceleaşi condiţii, că „nu i-am văzut faţa foarte bine, doar din profil şi foarte repede, nu l-aş putea recunoaşte”. „La 31 ianuarie, «Coco» declară că «bărbatul era îmbrăcat într-o haină neagră, bufantă, iar pe cap avea cel mai probabil o glugă, care îi ascundea cu totul fizionomia»”. La 17 octombrie 2005, în faţa instanţei, aceeaşi martoră a declarat: „bărbatul pe care l-am întâlnit la intrarea în farmacie avea vârsta cuprinsă între 22 şi 25 de ani. (…) Avea o figură agitată, părea grăbit şi avea sudori pe faţă. (…) Semnalmentele bărbatului cu care m-am întâlnit la intrarea în farmacie şi cele ale inculpatului Diaconescu sunt similare”. Tot acum, martora apreciază că bărbatul ar fi purtat o geacă de damă.

„BOBO”. Este bărbatul care susţine că l-ar fi văzut pe Diaconescu în serile de 4 şi 7 decembrie în faţa farmaciei „THEEA”. La 10 decembrie 2004, el declară că bărbatul respectiv „era brunet, cu părul tuns scurt, dat pe spate, cu capul descoperit, cu sprâncene groase, negre şi cu o geacă până în talie”. Din discuţia pe care suspectul ar fi avut-o cu un puşti, martorul a tras concluzia că „tânărul din faţa farmaciei trebuie să fie bucureştean”. Martorul îl şi recunoaşte pe Diaconescu din poze. La 20 octombrie 2005, audiat fiind de instanţă, „Bobo” susţine că în ziua de 5 decembrie 2004 l-a văzut pe inculpat în faţa farmaciei, dar nu seara, ci dimineaţa.

„DORIN”. Este principalul martor al acuzării. Deţinutul care a sesizat DIICOT la 8 decembrie 2004, că autorul dublului asasinat ar putea fi Diaconescu. La 18 aprilie 2005, el a declarat procurorului că îl cunoştea pe Diaconescu de mai mult timp, că în urma discuţiilor avute cu el şi-a format convingerea că acesta este autorul celor două crime de la farmacie, că ar fi folosit o armă modificată, că a cerut mamei lui să o scoată din casă. Martorul a mai susţinut că inculpatul i-a cerut să-l ajute să rămână în libertate pentru că va fi plătit regeşte şi după liberare îl va scoate din ţară chiar şi fără paşaport. Pe 20 octombrie 2005, audiat în faţa instanţei, „Dorin” a declarat că nu-şi mai aduce aminte dacă a purtat vreo discuţie cu Diaconescu despre modul în care el ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat. A susţinut că Diaconescu ar fi autorul crimei din farmacie, dar a refuzat să argumenteze. Declaraţiile lui au fost contrazise de alţi doi martori, care au ocupat camera 19 a arestului IPJ Braşov, acolo unde „Dorin” susţine că a purtat discuţiile cu Diaconescu. „El nu mai stătea în cameră cu Diaconescu Alexandru, când acesta a scris un bilet către familie, prin care cerea să arunce din casă o parte din lucrurile ce fuseseră aduse de la Braşov la Bucureşti ca fiind, dintr-o superstiţie, aducătoare de necazuri. De exemplu, patul a fost scos din cameră şi dus în spălătoria blocului, unde a fost găsit de procurori. Mobila a fost distrusă de procurori, care susţineau că acolo s-ar putea să se găsească pistolul cu care au fost împuşcate cele două farmaciste. Nu s-a găsit acest pistol, dar în vol. I, filele 215-218 sunt patru anunţuri date de familia DIACONESCU pentru vânzarea mobilei din locuinţă, adică 4 şi 11.09.2003, 4.03.2004 şi 3.09.2004.”

Audierea patroanei barului

La termenul din 6 februarie, Curtea de Apel Braşov a audiat-o pe patroana barului în care Diaconescu susţine că a fost în seara zilei de 6 decembrie 2004. „Nu îl cunosc pe Diaconescu, a declarat ea, şi nu-mi amintesc să-l fi văzut în bar. În acea perioadă, în bar erau şapte mese, semiîntuneric. În decembrie 2004, A. Florica era angajata mea, barmaniţă. Când poliţiştii din Braşov au venit şi m-au fost întrebat dacă l-am văzut pe inculpat, am spus că martora A. Florica l-a văzut pe inculpat. Ea mi-a zis că i se pare că l-a văzut într-o seară, că a fost acolo. Am întrebat-o cum şi-a putut aduce aminte, după atâta timp, iar ea a răspuns: «avea părul lung». Cred că organele de poliţie mi-au arătat o poză a inculpatului atunci când m-au întrebat dacă îl cunosc. Martora A. Florica a fost contactată de două fete (n.r. – una dintre ele era sora lui Diaconescu) care au întrebat-o dacă îşi amintesc de Diaconescu, să meargă să declare la poliţie acest lucru. S-a întâmplat după venirea organelor de poliţie. Nu mai pot preciza exact acum dacă martora A. Florica era de serviciu la bar în ziua aceea, dar ştiu că, atunci când am fost audiată de organele de poliţie, făcusem un calcul din care a reieşit că a fost de serviciu.”

Martorul poate fi manipulat

În cursul postuniversitar de „Psihologie judiciară” al prof. univ. dr Mircea Miclea, conf. univ. dr Ioan Buş, lector univ. dr Daniel David şi lector univ. dr Adrian Opre, se vorbeşte despre „Memoria martorilor”. În SUA s-a făcut un experiment menit să arate cum poate fi afectată acurateţea depoziţiilor martorilor. Un grup de subiecţi vizionează un film. Ulterior, unii dintre ei (complici cu experimentatorul) discutau despre anumite aspecte din film care, de fapt, nu existau în peliculă. Puşi să relateze ceea ce au vizionat, subiecţii din grupul experimental au inclus în mărturia lor aceste secvenţe fictive. Într-o altă manipulare experimentală, subiecţii investigaţi vizionează un film despre un accident rutier. După diverse intervale de timp (ex. ore, zile), o parte din subiecţi răspund la întrebarea: „vă amintiţi cum anume prima maşină a atins-o pe cea de-a doua?”, iar cealaltă parte la întrebarea: „vă amintiţi cum anume prima maşină a izbit-o pe cea de-a doua?”. În ambele cazuri, subiecţii erau puşi să estimeze viteza cu care s-a realizat impactul. Fiind influenţaţi de modul în care li s-a pus întrebarea anterioară („atins” sau „izbit”), subiecţii au răspuns diferit. Astfel, primul grup a oferit o estimare medie de aproximativ 35 mile/oră, iar al doilea grup de 60 mile/oră. Mai mult, fiind întrebaţi apoi „aţi observat geamurile sparte ale maşinii lovite?” (care, de fapt, nu erau sparte în filmul prezentat), doar 19% din cei cărora li s-a sugerat că maşina a fost atinsă au răspuns „da”, în vreme ce toţi cei cărora li s-a pus a doua întrebare au răspuns afirmativ. Altfel spus, prin informaţiile posteveniment pe care le oferă martorului şi prin tipul de întrebări prin care cere reactualizarea evenimentului la care el a asistat, cel care-l audiază poate influenţa hotărâtor acurateţea memoriei martorului, în sensul dorit de el. „Mai mult, concluzionează autorii cursului, această influenţă nu este conştientizată de martor, el având certitudinea că depune o mărturie curată şi că informaţiile pe care le oferă sunt adevărate. Altfel spus, martorul nu conştientizează manipularea.”

(Nota redacţiei: Decizia de a proteja numele martorilor aparţine Jurnalului Naţional. Împrejurarea de a apărea ca martor într-un dosar nu te transformă automat în persoană publică şi nici nu-ţi anulează dreptul la protecţia datelor personale.)

Jurnalul Naţional, 12 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. Daga trăia însingurată, Manuela avea un soţ şi pe Charly

Cistian Manuela şi Susan Daga erau asistente la farmacia „Theea” din Braşov. La 6 decembrie 2004 lucrau împreună în tura de după-amiază. La ora 19:30 ar fi terminat programul şi-ar fi plecat înspre casă. Era seara de Sfântul Nicolae. Între 19:06-19:10, au stabilit anchetatorii, ambele femei au fost împuşcate în cap, în laboratorul farmaciei. Manuela avea 37 de ani, Daga – 49.

Adriana Oprea-Popescu
Diana Rotaru
Rechizitoriul DIICOT Braşov. Date despre victime. Cistian Manuela – fiica lui Gheorghe şi a Mariei, născută la data de 01.11.1967 în Braşov, domiciliată în Braşov, str…, posesoare a CI seria BV, nr 115564, eliberat de Poliţia Municipiului Braşov, CNP 2671101080021.
Susan Daga – fiica lui Adam şi a Cristinei, născută la data de 31.08.1955 în Braşov, judeţul Braşov, domiciliată în Braşov, str…, posesoare a CI seria BV nr. 115565 eliberat de Poliţia Municipiului Braşov, CNP 25550831080118.

POST MORTEM. Şase rânduri pe o coală A4. Despre viaţa lor personală, alte patru rânduri: „de asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor obiectele de îmbrăcăminte ale victimelor (de la Cistian Manuela: halat, un pulover de culoare maron, o pereche de pantofi de culoare maron, o pereche de blue jeans, un dres de damă, un chilot; de la Susan Daga: halat, un pulover de culoare neagră, ochelarii victimei, un maieu, un sutien, un plover de culoare neagră şi o fustă neagră)”.
Manuela Cistian abia împlinise 37 de ani. Făcuse Liceul Sanitar şi absolvise, în 2003, Facultatea de Ştiinţe Economice. S-a căsătorit cu Daniel în 1989. Nu aveau copii. Manuela lucra de 18 ani la Farmacia „Theea” şi când era în tura de după-amiază, Daniel o lua de la serviciu seara.

DAGA SUSAN. Despre ea, Georgeta Mărgineanu spune că „era o fată foarte sufletistă”. O ştia din 1967, de când Daga Susan se mutase în blocul de pe Aleea Minervei. Avea numai 12 ani pe atunci. Şi era singură la părinţi. Aritina (n.r. – nu Cristina, aşa cum este menţionat în rechizitoriu), mama ei, Adam, tatăl, şi Daga Susan locuiau într-un apartament de la parter, la ultima scară.
„Atunci, în primăvara în care abia ne-am mutat cu toţii în bloc, îşi aminteşte o altă vecină, Marioara Petre, era o vreme înşelătoare. Destul de răcoare, însă ardea soarele puternic. Iar bărbaţii ieşiseră să îndepărteze mormanul de pământ de la intrarea în scară, că rămăsese şantier aici. O fi fost că l-a bătut soarele, o fi avut altceva, atunci s-a îmbolnăvit Adam, tatăl ei. Era contabil de meserie. În după-amiaza aia, a intrat în casă, să se spele, şi în timp ce se ştergea pe mâini, nevastă-sa l-a întrebat: «Mă, da’ tu ce-ai de te strâmbi aşa?». Şi el, speriat, s-a uitat în oglindă. Colţul stâng al gurii îi căzuse în jos.
A făcut o semipareză d-asta, l-au dus cu salvarea la spital, peste câteva luni şi-a revenit. Făcea tratament, dar devenise, ca tot omul bolnav, urâcios. Şi ţin minte că începuse să se ia de ele, le mai şi bătea, până prin ’70-’72, când a murit el, au avut viaţă grea…”

SINGURĂ. Daga a rămas în aceeaşi casă, împreună cu mama ei. „Ţinea foarte mult la maică-sa. Pentru ea, a rămas nemăritată. Şi n-a adus nici un bărbat aici. Deşi era o femeie frumoasă şi cochetă. Şi deloc săracă. Neamurile ziceau că maică-sa putea să mărite trei fete, nu una, cu tot ce avea ea. Da’ ea, nu şi nu… A văzut cum e lumea asta şi n-a vrut”, spune una dintre vecine.
În 2000, bătrâna s-a stins din viaţă, iar Daga a rămas singură. Şi multă vreme s-a îmbrăcat numai în negru. Marioara Petre îşi aminteşte: „Mulţi îi spuneau atunci: «Ce faci, măi fată, cobeşti? O ţii pe maică-ta tot în întuneric…» Dar ea dădea din cap şi-şi vedea de ale ei”.
A fost o femeie retrasă, dedicată muncii şi familiei. Nu-i călca multă lume pragul. „Şi de Sărbători, tot singură stătea, spune Georgeta Mărgineanu. Era tot cu treabă, tot pe drum. Nici într-o staţiune n-a fost, în concediu. Stătea acasă…”
Când venea rânduiala, împărţea prin bloc, pentru sufletul mamei ei. Pomană îşi făcea şi când vecinii erau bolnavi şi aveau nevoie de medicamente sau de cineva care să le facă vreo injecţie. „Rău nu ştiu să fi făcut. Bine a făcut. Soţul meu era administrator şi avea biroul la parter, lângă uşa ei. Când era acasă, Daga îi ducea prăjituri şi-l întreba de sănătate. Lucra la farmacie o zi dimineaţa, o zi după-amiaza”, spune Georgeta Mărgineanu.

DESTIN. Tot ea zice şi că, în ziua în care a murit împuşcată, Daga făcuse schimb de tură cu o altă colegă. Că n-ar fi trebuit să fie atunci de serviciu. În decembrie 2004, în casa farmacistei au venit rudele din Prahova, s-o înmormânteze pe Daga. De loc, ai ei erau din Izvoarele, de pe Valea Prahovei. „Atunci, la înmormântare, am auzit că Daga voia să se mărite, îşi aminteşte vecina. Pare-se că la înmormântare a venit chiar mama celui pe care urma să-l ia de bărbat. Vorbea lumea acolo, că el mai fusese însurat şi avea fetele mari acum, fiecare la casa ei”. Daga n-a mai intrat în biserică pentru slujba cununiei. A fost înmormântată peste drum de bloc, dincolo de calea ferată. Lângă mama ei, pe care o iubise atât de mult. Apartamentul în care locuise a rămas moştenire unui unchi din partea mamei, care l-a şi vândut apoi. De pe urma farmacistei n-au mai rămas decât fotografiile ei, înstrăinate. „La priveghi, spune Georgeta, a scos cineva, una dintre rude, o pungă de poze şi a zis – luaţi care şi ce vreţi. Am luat şi eu două, că mi-a fost dragă”, oftează vecina.

„Ştia că sunt sufletul ei”


MANUELA ŞI CHARLY. Pe spatele pozei, e scrisul farmacistei: „Mi-a luat locul. Iubire de gradul zero”

În timp ce răspunde la întrebări, Daniel Cistian răsfoieşte albumul cu fotografii de familie. La un an de la moartea Manuelei s-a recăsătorit. Soţia lui este o jurnalistă din presa locală care s-a ocupat de „cazul farmacistelor”. Împreună au o fetiţă de 1 an şi 6 luni.

Daniel Cistian: („Pozele… Astea sunt de când ne-am căsătorit, din ’89, din noiembrie.”) A fost o fată cu care m-am înţeles foarte bine, în 15 ani de căsnicie n-am avut să o ating nici cu vorba, nici cu mâna, nici cu nimica, deci ne-am înţeles excepţional. În afară de farmacie şi… M-am însurat de tânăr, la 20 şi ceva de ani…

*Jurnalul Naţional: Cum v-aţi cunoscut?

Am fost, cum să-i zic, vecini. Eu am lucrat la un centru de calcul, şi alături era farmacia. Şi am cumpărat un medicament, am invitat-o la un suc… Aşa a început totul. Şi a fost tipul de om care a rămas… Nu era nesocotită de cineva, era un om foarte bun. Şi ajuta tot timpul pe toată lumea.

* Colega dumneaei avea familie?

Nu, nu. Deci ea a făcut, după moartea mamei sale, a făcut un cult de-ăsta pentru mama ei, şi ea, în afară de biserică, mănăstire şi muncă, Daga nu a ştiut absolut nimic. N-a fost căsătorită niciodată.

* În ziua aia, puteţi să vă mai amintiţi…

A fost o zi care… a început foarte bine. Ne-am trezit dimineaţă, am încasat banii, m-am dus la bancă.

* Aveaţi o firmă, nu?

Da, de transporturi internaţionale. Datorită colegilor dumneavoastră am intrat în faliment. De la ceea ce s-a scris în presă. („Ăsta e albumul lui Charly, căţelul”. Un Chau-chau. „Îl avem din ’99″.) Din păcate, Manuela a plecat la stomatolog. Am vorbit cu ea pe la ora 16:00, i s-a făcut rău… (pe o poză scrisese Manuela – „Mi-a luat locul. Iubire de gradul zero”, poză cu Charly, Codlea)… după care, la ora 18:00, 18:00 şi ceva, m-am dus la farmacie. M-a rugat frumos să-i schimb nişte medicamente, că o rugase şefa ei să merg la farmacie, la „Cosmopolitan”. Gabi Alexoaie, tot transportator era, şi ne ajutam între transportatori şi ştiam clar că nu mă refuză şi, dacă vorbea şefa la telefon, sigur refuza. Şefa Manuelei, pentru că, lucrând în breasla lor, nu ştiau să ţină respectul pentru şoferi dacă nu-l găseau pe băiatul ăsta, dar datorită mie… (urmează discuţii despre albumul lui Charly. „Asta e căţeaua cu care s-a împerecheat Charly…”. „Are şi puiuţi?”. „Da, păi şi acum l-am împerecheat cu o căţea albă şi a făcut trei pui. Asta e prima căţea cu care l-am împecheat”.) Am plecat de la farmacie să distribui medicamentele. Gabi Alexoaie era acolo. L-am sunat, mi-a zis că nu poate vorbi, nu l-am întrebat unde-i, că nu mă interesa, am plecat cu căţelul sub Tâmpa.

* Prima dată când aţi venit, aţi stat cinci minute.

Atât cât mi-a dat să duc medicamentele, după care am plecat sub Tâmpa cu căţelul, am zis că până vine el… Şi, după aia, vă daţi seama, când am venit, era un d-ăsta, cum îi spune? La poartă („Ăsta e puiul lui Charly, Sean”). Manuela era căzută jos, lângă perete, cu faţa în jos. Daga era cu faţa în sus. Am luat-o pe Manuela în braţe, am dus-o în faţă, am încercat să o trag pe Daga afară. Era mult prea grea pentru mine ca să o iau, să o pun lângă. Am apucat să trag de alarmă, n-a funcţionat. A venit salvarea şi asta… („Respiraţie gură la gură”– poza scrisă de Manuela – pozele nu au fost scoase de la nuntă din album). După care a început ancheta, din criminal nu m-au scos.

* V-au ţinut mult aşa?

Nu m-au ţinut mult, de la ora 21:00 până pe la vreo 2:00 dimineaţa. Hainele le-au luat de pe mine. Am rămas în pielea goală. A trebuit să vină să-mi aducă haine de acasă, pentru că alea au plecat la laborator, la Bucureşti.

* De aia se spunea în presă că v-aţi dus acasă să vă spălaţi?

Da, dar au fost poliţişti cu mine. Deci nu am fost de capul meu acasă.

* Practic, când aţi început să-i ajutaţi pe anchetatori, adică să strângeţi informaţii?

Din prima zi. Când a fost anchetată femeia care a fost sub acoperire. („Aici e Manuela cu fina ei. Aici e cu colegele de farmacie, cu Daga şi ea, dar sunt şi ele două, sunt amândouă cu Charlie.”) Nu a fost om să fi fost în farmacie şi să nu fi ajutat. Că şi din poze se vede, cum era cu nepoată-sa în braţe. Nu era niciodată supărată, dacă am avut nişte probleme, cu societatea, cu controale, mă susţinea. („Ăsta a fost primul nostru autotren care l-am avut, eu cu ea”. „Şi aţi făcut împrumut, cum aţi reuşit să…”, „Da. Ăştia sunt ultimii fini pe care i-am cununat, e colegă de facultate cu ea”).

* Femeia asta care v-a dus în proces, cu banii, din Emiratele Arabe, e o cunoştinţă de familie, am înţeles.

Da, da. A făcut o d-asta, o obsesie. A făcut o obsesie efectiv. Când mi-a trimis primii bani în bancă am rămas mut. N-am ştiut..

* V-a trimis din proprie iniţiativă 30.000 de euro sau cum?

Da, ea a trimis, ca proasta. Că altfel nu am cum să-i zic. („Aici e de când a cununat Manuela”. „Da’ aveţi ceva poze!”, „În 15 ani s-au adunat”)

* La câţi ani v-aţi însurat?

22 de ani, da’ nu-mi pare rău, să ştiţi. („Sunt finii mei de la Codlea. Am vreo 7 fini, cununaţi”) A fost un copil foarte bun. Deci ne-am înţeles nu bine, foarte bine. Adevărul că ce este frumos se duce repede. Dar nu m-am gândit niciodată că din cauza colegilor dumneavoastră… Adică, am fost prea hăituit, prea… Şi soţia mea tot ziaristă e şi avem nişte conflicte când vine vorba de colegii ei de… („Aici e la balul ei de absolvire, al facultăţii”.) Mi-e ciudă ştiţi, că, dacă eram în Germania şi se întâmpla aşa ceva, până acum atâta ceream, să se închidă ziarele… Traficant de droguri, am cărat marfă furată, datorii de patru miliarde la stat, cât s-a scris. Dacă mergeţi cu mine pe Republicii, vă spun eu că se face culoar. Deci culoar se face..
Şi eu am lucrat în transporturi şi am lucrat nu legal, foarte legal. Dacă am rezistat 10 ani în transporturi, am fost corect şi mi-am văzut de ale mele. Mi-am pierdut beneficiarii, mi-am pierdut o cotă de camion. După tot ce au scris ziarele, am încercat să scap firma, cu împrumuturi în bancă, am încercat să fac orice. M-am dus ca migu’. Dar n-am mai putut practic să fac nimica. Inclusiv apartamentul l-am vândut să salvez ceva. Am avut un apartament în Neptun şi am pierdut şi banii ăia şi tot. („Asta e cu părinţii”.)

* Mai ţineţi legătura cu părinţii?

Nu mai ţin legătura. Nu i-am jignit, dar… Pe oricine întrebaţi de ea, lucruri rele nu o să auziţi niciodată. Nu şi-a meritat soarta asta şi… nu ştiu pentru ce. Efectiv, când mă gândesc, secundele alea care au trecut, de acolo din faţa farmaciei până în spate, ştia că sunt sufletul ei şi cât…

* Probabil o să vă gândiţi toată viaţa. Noaptea, puteţi să dormiţi?

Am un caracter foarte puternic. Dar atuncea n-am dormit, de când am găsit-o până când am înmormântat-o. Şi eu m-am ocupat absolut de toată înmormântarea ei, am stat la autopsie.

* Ce mai faceţi acum, cu ce vă ocupaţi?

Sunt director prin 18 firme. Câteva în faliment, câteva… Acum o să încep o nouă afacere. Deocamdată însă, timp de şase luni, nu pot să fac absolut nimic.

* Da’ ce aveţi, hernie?

Hernie cu dislocare de disc pe canalul mădular. Am fost la un pas să paralizez. („Aici când am urcat cu maşina până sus la Babele. Mergeam la pescuit împreună”. „Nu se plictisea?”. „Nu, chiar îi plăcea. Dacă prindea cel mai mic peşte, era cel mai mare peşte al ei.”)

* Cât de ironică e viaţa asta uneori…

O viaţă de căcat, pe româneşte. Pot să vă spun… şi chiar dacă i-ar da detenţie pe viaţă tot nu… Nu ar aduce-o înapoi…

Împrumuturi cu scandal

În primele zile, pe lista suspecţilor s-a aflat şi Daniel Cistian, soţul Manuelei. În acea seară fusese de două ori în farmacie. O dată în jurul orei 18:40, când a plecat să schimbe un medicament la o altă farmacie, a doua oară, după ora 19:15 (n.r. – în rechizitoriu nu e precizată ora exactă), când s-a întors la „Theea” şi şi-a găsit soţia împuşcată în cap. Ulterior, s-a stabilit că Cistian Daniel, care avea permis de port-armă din 1993, deţinea în casă un pistol de tip Walther, de calibru 9 milimetri. Însă expertizele balistice au stabilit că arma nu fusese folosită în ultima vreme. Unii ziarişti din presa locală au încercat mai ales atunci, în primele zile, să acrediteze ideea că execuţia farmacistelor ar avea legătură cu datoriile pe care le făcuse Daniel Cistian, prin firma de transport. Cu o adeverinţă de cazier de la Administraţia Fiscală, el a arătat că n-avea nici o datorie. Şi a dat, rând pe rând, toţi jurnaliştii în judecată. Zvonurile au rămas… „Acuma, aţi văzut dumneavoastră, de la momentul producerii infracţiunii şi până în prezent au făcut «plus una» teorii, mai mult sau mai puţin specialiste, specializate. Cine a vrut şi cine n-a vrut a emis ipoteze. Au apărut clarvăzători, au apărut voodoo, au apărut ba poliţişti, extrainvestigatori, ultraanchetatori, biorezonanţe, mefisto… Hai să lăsăm dracului organul abilitat să-şi facă datoria în măsura în care este specializat, plătit şi poate să desfăşoare aceste activităţi. Opiniile astea colaterale nu fac decât să bulverseze derularea unei cercetări”, susţine Lorette Luca, avocata lui Daniel Cistian.
După ce a ieşit din cercul suspecţilor, clientul ei a intrat într-un alt scandal mediatic. Din Emiratele Arabe, o braşoveancă îl acuza că i-a dat cu împrumut 30.000 de euro, fără să-i mai primească înapoi. Femeia, care susţinea că Daniel Cistian i-a promis că o ia de nevastă, a protestat în toamna anului trecut chiar în faţa blocului datornicului. I s-a alăturat o altă păgubită, o femeie de 80 de ani, care declara că i-ar fi dat lui Cistian 70 milioane de lei. Din care mai avea de recuperat vreo 36 de milioane de lei şi 200 de euro, bani pe care bătrâna îi păstra pentru înmormântare. La începutul lui februarie, femeia a murit. Poliţia şi Parchetul au concluzionat că Daniel Cistian nu se face vinovat de comiterea înfracţiunilor de încredere şi abuz de încredere. Procesul pentru cei 30.000 de euro merge mai departe, pe civil. Avocata Lorette Luca explică: „(n.r. – au fost) două… sau trei. Cu neînceperea urmăririi penale. Certamente. Plăteşte taxa de timbru la judecătorie pe cale civilă şi dă-mă în judecată şi ne-om judeca. N-am spus niciodată că nu-i dăm banii înapoi. Întotdeauna a zis: «da, îi dau când am». De altfel asta a fost condiţia iniţială a acordării împrumutului, dar ştiţi…”

Jurnalul Naţional, 14 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. Interviu cu Alexandru Diaconescu, cel acuzat de comiterea dublului asasinat din decembrie 2004

În seara zilei de 6 decembrie 2004 două farmaciste din Braşov au fost împuşcate în cap. La 8 decembrie, procurorul primea, dintr-un penitenciar, informaţia că autorul ar putea fi Diaconescu. A doua zi, suspectul e pus sub filaj în Bucureşti. La 12 decembrie, sub pretextul comiterii altei infracţiuni, Diaconescu e sechestrat într-un birou al poliţiei din Braşov.

Adriana Oprea-Popescu
Diana Rotaru
La 15 decembrie 2004 s-a început urmărirea penală, iar în mai 2005 a fost trimis în judecată. În februarie 2007 a fost declarat nevinovat de magistraţii Tribunalului Braşov. Recursul DIICOT se judecă acum la Curtea de Apel Braşov. Interviul cu Alexandru Diaconescu a fost realizat luna trecută, după unul din termenele de judecată…

• Jurnalul Naţional: Când te-ai trezit cu ei la uşă?

Alexandru Diaconescu: Nu m-am trezit cu ei la uşă. Am venit la secţia de poliţie, aici, în Braşov (n.r. – la 12 decembrie 2004), să-mi fac un buletin, o carte de identitate cu „lipsă spaţiu”. O adeverinţă provizorie. Am depus actele, mi-au spus să vin după trei ore…, am ieşit afară din biroul de la evidenţa populaţie şi, la trei minute, am fost chemat înapoi de o persoană care lucra acolo. Să vin înapoi, că „mă rezolvă acuma, repede”, spuse el. Au închis uşa şi la cinci minute au venit mascaţii cu un poliţist civil, fără să-mi zică nimica, m-au dus şi m-au băgat într-un birou. Cu cătuşe la spate, cu…

• Tu aveai cazier?

Da. Furt din auto. În 2001 a fost fapta, în 2002, ianuarie, am fost arestat. Furasem dintr-o maşină nişte bunuri, nu mai ştiu ce-am luat atunci: casetofon, geantă, geacă… Nu ştiu ce-mi veni. Eram cu băieţii de cartier, cu alte… Eram şi eu… Îmi plăcea să cred că e bine aşa.

• Şi, ţi-ai revenit între timp?

Normal că mi-am revenit (zâmbeşte).

• Adevărul e că ţi-au dat şi şocuri să-ţi revii, nu?

Ei, ce legătură are una cu alta? Dacă eşti hoţ d’ăla că aşa eşti tu, hoţ, păi furi toată viaţa, indiferent ce ţi se întâmplă. Nu? Cunosc oameni care vin de la poliţie şi, chiar în ziua aia se duc şi fură, că n-au încotro, că ei aia ştiu să facă. Da’ io n-am furat atuncea din… „mamă, ce hoţ sunt eu!”, am furat din teribilism. „Haide, mă”, zbang, sparge geamul…

• Bun, la 12 decembrie te-au luat mascaţii…

Şi nu a mai vorbit nimeni nimic cu mine până când… mi-au făcut percheziţie corporală, cum se face, şi a doua zi, era ceasul 5:00, din câte-mi amintesc, 5:00 şi ceva, 17:30, şi până la 5:00 dimineaţa n-a vorbit nimeni nimic cu mine. M-a ţinut acolo, într-un birou, fără să-mi zică nimic. Trebuia să verifice de ce am venit eu atât de târziu să-mi schimb buletinul. Buletin care expirase în ianuarie 2004. Cartea aceea provizorie, că tot o carte provizorie am avut…

• Nu te-au anunţat pentru ce, că ai dreptul la avocat?

Nu, nu, nimic. Dar nu vorbea nimeni nimic cu mine. Eu îi întrebam de ce mă ţin, ei îmi spuneau că vor să verifice de ce am venit tocmai acum.

• Şi tu de ce venisei tocmai acum?

Să-mi fac buletinul. (n.r. – îl completează avocatul Daniel Briscan: „să voteze”) Nu, că era chestia că în ziua respectivă ţi-l dădea în regim de urgenţă, în câteva ore, şi am zis să profit.

• Puteai să-ţi suni familia? Ţi-au luat telefonul?

Nu, nu, nu mi-au luat nimic. Puteam să vorbesc cu oricine, nu era problema asta, bănuiesc… Dar nici n-am sunat pe nimeni că… am impresia că nu aveam baterie la telefon, ca şi acuma. Şi dimineaţa, la ora 5:00, 5:00 şi ceva, au venit doi – care ulterior am aflat despre ei că sunt de la criminalistică – m-au întrebat dacă eu sunt Diaconescu. „Da”. „Hai la maşină”. M-am suit în maşină şi direct la Bucureşti. În spatele nostru era o maşină de procurori, în care erau şi domnul Cor şi domnul Toroiman… Şi am fost la IGP. În maşină nu mi-a zis nimeni nimica…

„După 30 de ore mi-au spus”

• Dar tu îi întrebai „unde mergem”?

Îi întrebam, da. „Mergem al Bucureşti, să facem nişte verificări, că de ce stai tu în Bucureşti”, că eu la momentul ăla aveam, o dată cu condamnarea din 2002, o interdicţie de a sta în Bucureşti pe perioada 2002-2006. Am încălcat acea hotărâre judecătoarească motivat, cum s-ar spune, că familia se mutase înapoi la Bucureşti şi acolo locuiam. Altă casă n-aveam. În sfârşit, acolo, la IGP, mi s-a luat testul acela ADN, de fapt saliva, atâta…

• Ţi-au spus pentru ce e?

Nu, am întrebat „da’ ce e asta” şi mi-au zis că „ce mă, n-ai auzit de ADN?”. Acolo erau şi poliţiştii de la Braşov, cei doi care au venit dimineaţă şi m-au luat cu maşina, erau şi procurorii şi… Procurorii nu, n-au fost de faţă atuncea, erau la o percheziţie, nu ştiu la cine exact, la unul dintre martori… Mi-au luat AND-ul şi m-au dus după aceea la percheziţie acasă, la domiciliul mamei mele, unde locuiam. Fără forme legale, cu tot cu interdicţie… Culmea că la Secţiei 6 de Poliţie îmi întocmise un dosar la sfârşitul anului 2003, pentru acea nerespectare. Am depus actele pentru buletin acolo şi, când m-am întors de la lucru de la mare, m-am dus să-l iau. Şi m-au luat cu cătuşele, „cum ţi-ai permis să-ţi depui actele aicea, că tu n-ai voie în Bucuresti, ai încălcat interdicţia, îţi facem dosar”. Am stat acolo o oră jumate, le-am explicat situaţia, că nu mai am casă la Braşov, sunt obligat să stau aicea. „Bine, îţi facem dosar, îl trimitem instanţei şi ea va hotărî dacă îţi va anula interdicţia sau nu.” Dosarul exista atunci. Apoi au vrut să întocmescă un nou dosar, la Poliţia Braşov, pentru aceeaşi infracţiune. Am aflat că am fost urmărit prin Bucureşti de la data de 8 decembrie 2004, că mi-au fost făcute nişte fotografii pe stradă, alături de sora mea, singur… Şi mi-au făcut un alt dosar. Deşi e imposibil să întocmeşti două dosare pentru aceeaşi infracţiune.…

• Bun. De la IGPR ai mers la percheziţie, acasă.

Aşa. La percheziţie acasă au cotrobăit, au răscolit, cum sunt ei obişnuiţi să facă. Nu mai ştiu câţi erau, trei-patru. Şi mascaţi. Erau mulţi, oricum… S-au uitat peste tot. Şi mi-au luat două geci din şifonier. O geacă cojoc, îmblănită, de damă. Şi o geacă de fâş impermeabilă, de culoare maro, tot de damă. O pereche de ghetuţe, de-a lu’ frate’miu, din piele. Şi scrisori, şi poze… D’astea, spuneau ei că sunt importante şi scrisorile, şi pozele pe care le am în casă, şi CD-urile. Am înţeles, n-a fost nici o problemă, le-au luat, aia a fost. M-au dus înapoi la IGP şi de acolo am plecat la Braşov. Am ajuns noaptea, ţin minte ş-acuma, am ajuns la Parchet, pentru a-mi emite ordonanţa aia, de 24 de ore. Deci, trecuseră cam…, am făcut eu atunci socoteala, vreo 30 şi ceva de ore, şi de-abia atunci mi-au spus pentru ce am fost dus pentru ADN, pentru percheziţie, de ce am fost reţinut… Au chemat un avocat din oficiu, care este şi acuma avocatul meu, domnul Văduva, şi mi-a spus că sunt principalul suspect – sau bănuit, …nu ştiu cum s-au exprimat ei atuncea – în cazul dublului asasinat de la Farmacia „Thea” din decembrie 2004. Şi la-la-la, şi la-la-la…

• Se dăduse ştirea la ziar? Tu ştiai despre ce-i vorba?

Nu se dăduse. Habar n-aveam. Pe mine nu mă interesa ce se scrie la ziare. Nici n-aveam timp. Şi… atuncea mi-a spus că mi s-a emis o ordonanţă de 24 de ore şi a doua zi voi fi dus la testul Poligraf. Aicea, la Poliţia Braşov. Ok, m-au băgat în arest, a doua zi dimineaţă, la ora 10:00 jumate, am fost dus la poligraf, am făcut o dată testul. Mi-au explicat pentru ce, m-au întrebat dacă am probleme de sănătate. De natură psihică. Dacă iau medicamente. E un doctor acolo, aşa am înţeles, care-ţi citeşte nişte formulare şi, la sfârşit te întreabă „eşti de acord?”. Şi, bineînţeles că am fost de acord, neavând nimic de ascuns, de ce să… nu? Ş-am făcut testul ăsta de două ori în aceeaşi zi, la Braşov, unul o dată la 11:00 fără ceva şi, la interval de 40 de minute, altul.

• Fusesei în anchetă înainte?

Nu în anchetă. E culmea! Că io n-am avut anchetă. Mie mi-a dat ordonanţă. N-a vorbit nimeni nimic cu mine. Cum e? Ce e? Nu-mi spuseseră nici pentru ce… mă duce de colo până colo. Deci mi-au făcut două testări la Braşov, în aceeaşi zi. Au ieşit bine, după spusele doctorului.

„Când a aflat, mama a înnebunit”

• Şi, la Bucureşti?

Şi, la Bucureşti… (oftează). Mi l-a făcut după două luni cred. Am fost anunţat într-o seară de gardianul arestului să fiu pregătit, că mâine dimineaţă plec la Bucureşti. Da’ nu mi-a spus pentru ce. Dimineaţă, la 5:00, au venit doi anchetatori, „hai, că mergem la Bucureşti, la Poligraf”. Am mers acolo, mi s-a explicat iară, „eu sunt doctorul numărul unu’ pe ţară în aşa ceva”, şi na-na-na, şi na-na-na, şi nu ştiu ce, şi „eşti de acord?”. „Da, sunt de acord”. Să aflăm după aceea la rezultat că aş fi…, nu ştiu, că n-am minţit, da’ am avut un comportament simulat sau cam aşa ceva. Concluzia finală. În sfârşit, nu ştiu ce rost mai avea şi al treilea test… (intervine avocatul: „Haideţi să vă spun şi eu cum a fost cu testarea. E un nene. Subcomisar. Marian Vasile. La IPJ Braşov. Ş-ăsta vine şi dă scris «subiectul nu este apt pentru testarea la poligraf». «Da, da’ cauza este urgentă şi trebuie să o rezolvăm repede (râde)». Şi-i pune ca pe oi, să răspundă. La al doilea test a fost Rotaru Bogdan. Iar nişte neregularităţi…”) Şi… la ora 6:00 mi-a expirat ordonanţa. M-au scos din arest, am plecat acasă. Am ajuns la Bucureşti cu trenul. Am ajuns la 12:00 noaptea, am stat cu mama de vorbă, i-am explicat. Era numai ea acasă atuncea. Am stat de vorbă până la vreo 3:00 dimineaţa. Era 14 spre 15 decembrie, noaptea.

• Cum a reacţionat când a aflat de acuzaţie?

(râde) Cum să reacţioneze? Vă daţi seama că a înnebunit pe loc, nu-i venea să creadă ce aude. Se uita mirată. Că nu se poate aşa ceva, cum să… Nu mai reţin exact ce a zis, dar vă daţi seama că… „nenorociţi! cum aşa…, să zică aşa…”

• Dar nu te-a întrebat dacă ai vreo implicare?

Cum să mă întrebe, dacă mama ştia că eu am fost în Bucureşti? Chiar în ziua respectivă, în care au zis că am fost aici, eu am trecut pe-acasă, m-am schimbat… Nu avea cum să întrebe aşa ceva. N-a existat nici un dubiu. Mai ales că ea are un caiet acasă în care-şi notează, pe ore şi pe zile… că „la ora cutare am fost cu ea la biserică”.

• De ce face asta?

De la tata. Tata, Dumnezeu să-l ierte, şi el tot aşa avea o agendă în care scria tot. Că am fost la „Lebăda”, la restaurantul cutare, am fost acolo… Nu era jurnal, era o chestie aşa…, nu ştiu de unde a moştenit-o sau cum… da’ aşa era.

• Caietul mamei mai există?

E la dosar. Şi caietul ăsta, şi caietul cu barmaniţa respectivă, din barul „Gily”. Patroana este rudă cu un băiat care este asociat la acel bar. Paraschiv, e mai mic decât mine cu un an, a fost cu mine-n şcoală. Şi-n ziua respectivă, exact la orele în care presupun sau au constatat procurorii că s-a întâmplat nenorocirea aicea, la farmacie, era la masă în barul ăla. La masă cu mine era un martor care avea o datorie faţă de ospătăriţa respectivă, Monica Florica. Monica acuma a profitat – era şi de foarte mult timp datoria, de vreo două săptămâni – pentru că era nevoită să tragă de el „dă-mi banii, dă-mi banii”. Şi ea l-ar fi chemat pe acest Paraschiv la masă la noi şi-am stat cu el de vorbă, am dat noroc, că doar ne cunoşteam. Şi, când nu ştiu care dintre prietenii mei s-a întâlnit cu el pe stradă şi l-a întrebat „de ce nu te duci, mă, că am înţeles de la Bulibaşa, de la Viorel, de la Cristi, de la Bebe”, ăştia cu care am fost atuncea, „de ce nu te duci să dai declaraţii că ai vorbit cu el atuncea, în ziua respectivă, la orele cutare”. „Nu”, că el e şi jurnalist. E băgat acuma, a ajuns să dea acuma declaraţii… a fost un scandal cu Luis Lazarus, dacă ştiţi, undeva prin zona Rucăr – Baba Novac, la un bar, s-au bătut, a fost o chestie d’asta. Ş-a ajuns să fie şi el martor acuma în dosar. Acolo poate să dea declaraţii, nu mai e jurnalist…

„Aşteptam să mă elibereze!”

• Cât ai stat arestat?

10 luni jumate. 10 luni jumate am stat închis.

• Şi n-ai înnebunit?

N-am înnebunit. Eu aşa cred, că n-am înnebunit (râde). Singura chestie care mă agasa în permanenţă era faptul că ajungeam tot timpul la fiecare prelungire de mandat – sau imediat la recursul la Curtea de Apel, în cazul în care se prelungea, nu? – şi eram nevoit, nevinovat, să-mi susţin nevinovăţia. Nu prea merge… Nu ştiu cum. Nu prea… Una e când te duci în instanţă, să zicem ai făcut ceva, şi-ţi construieşti o minciună. Şi-o zici p’aia, nu? „Bâ-bâ-bâm, bâ-bâ-bâm, bâ-bâ-bâm”, asta e, c-aşa vreau eu să zic aşa. Da’ una e când ăia zic ceva, tu n-ai nici o legătură şi cum să te aperi? Toată lumea pe tine, călare. Nu ştiu, era greu. Era foarte greu. Eu vorbeam, avocaţii vorbeau, ăştia dădeau din cap şi… mă trezeam cu alt mandat! Şi tot aşa…

• Când ţi-au dat primul mandat de arestare?

La 15 decembrie, ieşisem din ordonanţă cu o zi înainte. Am ajuns acasă şi a doua zi dimineaţă, la 10:00 – după ce am vorbit cu mama, m-a luat somnul spre dimineaţă – IGP-ul la uşă. Că „te cheamă domnul Manea – aşa îl chema p’ăla cu ADN-ul –, să vorbească cu tine”. Acuma, eu stăteam şi faţă în faţă cu Aleea Circului, foarte aproape de ei. Zic „bine, aşteptaţi-mă puţin, să-mi fac şi eu un duş, să beau o cafea şi mergem”. „Da, nici o problemă”, foarte drăguţi respectivii. (râde) Au stat după mine vreo 40 de minute. Şi când am ieşit pe sală m-am speriat. Vreo cinci inşi, toţi civili, unu’ pe scară, unu’ mai jos, unu’ aşa, unu’ pe la lift, unu’ pe jos, pe la maşină. Am intrat în maşină, am ajuns acolo, în birou, am aşteptat o oră… „hai la Braşov”. „De ce?”. „Păi, eu n-am nimic cu tine, Alexandrule, da’ aşa mi-au zis, să te duc acolo”. Şi m-au dus şi aia a fost. În martie, nu mai reţin exact data, am fost pus în libertate…

• Ai avut momente mai grele în astea 10 luni jumate?

Toată perioada asta a fost grea, vă daţi seama. Da’… Eu în fiecare zi – nu din termen în termen, din lună-n lună, când ştiam că trebuie să mă prezint la proces sau după proces imediat, aşteptând ce vor delibera –, în fiecare zi aşteptam ca vizeta să se deschidă şi ca cineva să mă anunţe „haide, mă, că gata, am rezolvat-o, n-ai treabă, ieşi afară”. Asta cred că e singura chestie care m-a ţinut… Auzi tot timpul vizeta aia. Că se deschide când vin scrisori, când vine masa, când vine unul să-ţi ceară ceva, când „hai la aer”…

• Auzi? Te întreb ceva, dar te rog să nu te superi pe mine. De ce ai hainele mai mici? Haina ţi-e scurtă la mâneci, cămaşa e strâmtă… Par aşa, că nu-s mărimea ta.

Nu ştiu (stingherit), eu cred că…

• Ori eşti tu prea mare (n.r. – are peste 1,80 înălţime)?

Probabil. Nu ştiu, eu aşa cred că m-aranjează. D’aia mă şi îmbrac aşa. Aşa mi le iau eu. Serios…

• Cât porţi la pantofi?

45. Iar urma aia de pe tejghea e între 42 şi 44.

• Au făcut vreun experiment judiciar cu tine, să încalţi un pantof mărimea 44?

Nu (râde). Mi-au măsurat piciorul liber. Şi piciorul liber, deci gol, făcut conturul pe foaie, acoperea urma respectivă, care era pe tejgheaua farmaciei. Piciorul gol!

• Cine e de vină pentru astea 10 luni şi jumătate, cât ai fost arestat?

Cine-i de vină? Cine să fie? Începând de la anchetatori până la procurori. Pentru că ei au ştiut de la bun început că eu n-am nici o legătură cu fapta. N-a fost o greşeală.

• Ş-atunci de ce crezi că ţi s-a întâmplat asta?

Păi, dacă nu eram eu, era altul. Că toată lumea întreabă „cum îţi explici tu, domnu’ Diaconescu, că din 22 de milioane de oameni, cât are ţara, nu?, te-a ales tocmai pe tine?”. Păi, dacă nu eram eu, era altcineva. Am fost eu. Asta e. Am fost eu ăla.

• Dar totuşi, ADN-ul găsit în farmacie a dus spre tine…

N-are nici o treabă ADN-ul… Rezultatul ăla e un rezultat de probabilitate şi Ligia Barbari, experta care a făcut expertiza aia, a fost chemată în instanţă şi audiată. Şi ce-a putut să spună femeia aia acolo, dacă aţi fi fost de faţă…, aţi fi înţeles mai bine.

Jurnalul Naţional, 18 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. Interviu cu Alex Diaconescu, cel acuzat de comiterea dublului asasinat

Procurorii au ajuns la Alexandru Diaconescu în urma unei „sesizări” venite la două zile după comiterea dublului asasinat, din partea unui deţinut. Dumitru Mareş. Acesta declarase că „semnalmentele presupusului autor şi în special modul de operare corespund unui fost coleg de-al său de celulă din arestul IJP Braşov din perioada aprilie-mai 2003, poreclit Ketamină”.

Adriana Oprea-Popescu
Diana Rotaru

• Jurnalul Naţional: Ai fost vreodată în situaţia de a lua asupra ta o faptă pe care n-ai comis-o, să zici „le spun ce vor să audă, numai să mă lase-n pace”?

Alexandru Diaconescu: Nu. Nu. Păi, cum? Nu există aşa ceva. N-ai cum. Da, nimeni nu poate să facă aşa ceva. Probabil, mă gândesc, se făcea pe timpuri, când erau… îi rupea cu parul, le rupea oasele, le smulgea părul din cap, unghiile sau eu ştiu ce le făcea… Şi, normal, atunci eşti disperat şi zici „băi, ce-o fi, o fi, asta e. Decât să mă omoare ăştia, să mă mutileze, mai bine zic ş-aşa”. Da’ aşa, ce să… Nu, chiar niciodată n-am fost pus în situaţia asta. Niciodată, niciodată…

• Ţi-au strecurat „sifonari” în celulă?

Da. Mareş. Cu el m-am cunoscut în 2003. M-am cunoscut… nu m-am cunoscut deloc! În 2001 nu aveam cum să ne cunoaştem. El are 50 de ani şi eu aveam atuncea când zice el, în 2001, exact 20 de ani. Sunt născut în ’81. Eu am fost arestat în 2003. Ca să vă spun şi chestia asta, pentru că eu tot timpul am avut impresia că oraşul ăsta, cred eu – e o superstiţie probabil –, îmi poartă foarte mare ghinion. În 2003 am fost arestat, pentru ce? Pentru infracţiunea de furt la care am fost arestat în 2002. Atunci m-au condamnat la 3 ani, după 9 luni de zile a fost un decret de graţiere.
Beneficiau numai „primarii”, adică cei aflaţi la prima faptă, şi condamnaţii, până-n 5 ani. Eu am beneficiat de acel decret şi după 9 luni am fost pus în libertate. Înţelegeţi? Şi, acuma, în 2003, la Braşov, eram acasă, a venit într-o dimineaţă de marţi – ş-atuncea când m-au arestat tot marţi era, în 2002 –, tot pe 14 ianuarie, mi-au venit doi d’ăştia de la poliţie, doi de la urmăriri, nu ştiu de la ce erau, că „avem un mandat de executare a pedepsei pe trei ani de zile”. Acuma, eu nu mai aveam biletul de eliberare, nu-l mai găseam, îl aveam prin casă, casa fiind mare, avea vreo 130 de metri pătraţi, eu ştiu prin ce dulapuri l-oi fi pus, pe unde l-oi fi pus? Nu l-am găsit la momentul respectiv. Şi le-am explicat: „Dom’le, eu am scăpat de trei luni de zile de acolo. Cu decretul. Pentru fapta asta, pe care o aveţi dumneavoastră aici”. „Păi, arată-ne ăla!”. „Nu-l am, stai să-l caut”.
L-am căutat şi l-am căutat, pân’ la urma urmei „hai să mergem, că l-o găsi cineva, l-o găsi mama, l-o găsi frate’miu, l-aduce acolo, la secţie”. Şi m-au ţinut trei luni de zile ca să facă o verificare telefonică. Mă duceau la instanţă din lună în lună. M-au dus în prima zi – „amânare o lună de zile, să verificăm aşa…”. N-am zis nimic, mă gândeam „vine cu biletu’. Dovedesc cu biletul şi e bine aşa, scap în câteva zile…”. Biletul n-a mai apărut, că nu s-a mai găsit prin casă – era un bilet foarte mic – şi trei luni de zile a durat o verificare telefonică…

• În 2003, în alea 3 luni cât ai stat în arest, atunci te-ai întâlnit cu Mareş?

Atuncea, da. Era în camera în care eram şi eu reţinut. O zi, două, trei am stat cu el în camera aia… Oricum, să stau cu el de vorbă n-aveam cum, pentru că n-aveam ce să stau cu el de vorbă. Şi cam aia a fost întrevederea cu Mareş. Şi m-am mai întâlnit cu el pe arest în 2004. Ori înainte să plec la Jilava, ori după ce am venit de la Jilava… a intrat el în cameră. Că „ce faci?”, că „mai ţii minte că am fost amândoi în 2003″ şi nu ştiu ce… Îl aduseseră de la Penitenciarul Baia Mare parcă.

„Mareş e un manglitor”

• A fost cu „dedicaţie”?

Păi, cu „dedicaţie” a venit. A venit că… A intrat în cameră „dom’le, am nişte probleme, am dat nişte poliţişti d’ici, din Braşov, în judecată că, la momentul arestării mele, mi-au luat cheile, care mi le ridicaseră la percheziţie” şi s-au dus la el acasă şi au ridicat nişte bunuri şi le-au însuşit şi aşa mai departe… Avea o foaie de la PNA, că atunci, pe vremea aia, nu era DNA-ul, era PNA-ul, mi-a arătat pe acolo, îmi explica problemele lui, bineînţeles că ascultam, îmi intra pe aici şi ieşea pe-acolo, că eu numai de problemele lui nu aveam chef. Şi, într-o zi, îl scoate la anchetă, la problema lui pe care spunea că o are, vine în cameră, gâfâia nervos, dădea cu pumnii prin pereţi, că „dom’le, uite ce vor să-mi facă”, îmi spunea mie, dar vorbea în masă.
Vorbea, auzeau şi ceilalţi deţinuţi din cameră. „Uite ce vor să facă nenorociţii ăştia de anchetatori ai tăi, care te anchetează cu cazul tău”. Zic „ce-ai, măi nebune, de ce faci aşa?”. Că uite-aşa, uite-aşa, „am fost sus la Cotinghiu în birou”, Cotinghiu fiind şeful anchetatorilor de la Poliţie, „am fost la Cotinghiu în birou şi uite ce mi-a zis, că să mă pună să declar precum că tu mi-ai povestit mie, acuma, în arest, cât am stat aicea, o zi, două, că tu mi-ai povestit mie fapta. Ce-ai făcut tu.” Că „io cum pot să zic aşa, că eşti ca copilul meu”, că „cum pot să-ţi fac rău, bă, Alecule?”, că nu ştiu ce, că la-la-la, că bla-bla-bla… că „f…tu-i în gură să-i f..t”, că nu ştiu ce, că „trimite-l pe avocatul tău la mine, la Codlea, că pe mine o să mă ducă pe Codlea, că nu mai are pe ce să mă ţină aicea, trimite, dar nu pe Brebenel”, Brebenel a fost şeful la Crimă Organizată aici, la poliţie, Brebenel avocatul, „nu-l trimite pe Brebenel, că pe mine m-a arestat el demult şi ştie aşa şi nu ştiu ce, şi e periculos, el e mână-n mână cu Poliţia, are influenţe şi pe la Procuratură şi pe colo, şi pe colo. Trimite-l pe Văduva, că el e tânăr, e dornic de afirmare şi nu ştiu ce. Eu am nişte acte, putem să-i facem varză”, să demonstrăm că, vezi Doamne, ce vor să-mi facă mie. Ştii? (râde amintindu-şi). Ş-acuma ies eu la instanţă, a doua zi, aveam instanţă, prelungire de mandat, la tribunal. Şi-i spun lu’ Văduva, îl chem la boxă, zic „domnu’ Văduva, veniţi puţin în faţă, e unul în cameră, cam dubios fraieru’, uitaţi aşa, a zis să vă duceţi la el la penitenciar, să stea de vorbă cu dumneavoastră, n-a vrut să-mi spună ce, dar a zis că ştie el, că are acte, că are aşa”. Se duce Văduva acolo. Acolo îl ţine vreo 45 de minute, că era iarnă, era zăpadă prin faţă pe-acolo, ca să instaleze aparatura aia de interceptare, de… aşa. Bănuiesc (că au instalat aparatura) într-un colţ, pe-acolo, pe undeva. Sau chiar pe el, nu? Că nu-i exclus. Şi toată convorbirea lor s-a interceptat. Tot ce-au vorbit. De fapt, n-a zis nimic. Manglitor, exact cum s-a dovedit şi-n instanţă.

• Au încercat şi ei…

Au încercat. Şi culmea că aveau ordonanţă d’aia de reţinere, pe numele de Văduva, deja făcută, mai trebuia decât semnată. Ei se aşteptau ca Văduva să se ducă acolo şi, din greşeală, din aşa… să spună ceva greşit. Şi pe chestia aia să-l şi… Ş-aşa cu Mareş.

„Aştept marea”

• Auzi, da’ dacă în seara aia, de 6 decembrie 2004, nu erai într-un loc public? Să te vadă lumea?

Păi, asta mi-am pus şi eu întrebarea.

• Dacă stăteai acasă doar cu mama?

Nu doar cu mama. Să zicem, mama era plecată la ţară, frate’miu, la momentul respectiv, era în Spania, sor’mea stă cu bărba’su şi eram cu pisica. Am un motan birmanez, are 11 ani. Stăteam acolo în casă, nu?, mă uitam la televizor, la un meci, n-aveam chef să ies… Aia m-am gândit şi eu. Ce mă făceam? Nu ştiu ce mă făceam. Nu mai făceam nimica, eram pachet la ora asta, eram condamnat, legat fedeleş şi gata. Ce să mai mă fac? Eram la revedere. Aia a fost.

• Ş-acuma ce faci?

Acuma nu mai fac nimica. Aştept iară sezonul, să mă duc la mare, să lucrez. Bucătar la o terasă, în Vama Veche.

• Prietena din rechizitoriu o mai ai?

Nu. S-a întors la… S-a întors la soţ. Anghel Răzvan, unul dintre martori, stătea în casa unde stăteam şi eu cu Ana, şi el cu Angela. Era bărba’su lu’ asta, lu’ sora lu’ Ana. El pleca la muncă, Ana pleca la muncă, asta fiind nevoită să stea cu fi’su, că avea un copil mic atunci, avea câteva luni – când m-a arestat pe mine avea cam vreo 10 luni… în februarie trebuia să-i taie moţul – eu, dacă n-aveam atuncea, la momentul ăla servici, normal că dormeam până mai târziu şi aia fiind în casă, el se gândea la muncă, nu?, printre gresia şi faianţa pe care o punea, că mă dau la nevastă’sa sau… Da’ nu s-a întâmplat nimica între noi, n-a fost nici o chestie. Bine, întorsăturile alea ale procurorilor sunt tari!

• Au mai rămas cu prieteni de când s-a întâmplat asta?

Nu ştiu, eu cred că mi-am făcut mai mulţi. Mai ales aici, la Braşov. Au fost mulţi oameni care m-au susţinut. În afară de Paraschiv ăsta, nici unul n-a zis „bă, ia uite…”. A, şi mai e unul care s-ar fi întâlnit cu mine în ziua când aştia zic că eu am fost aici şi am filmat un film western în farmacie acolo, am tras cu pistoalele…

„Au mers precum calul, înainte”

• Ai făcut reconstituirea?

Nu… Ce reconstituire? Reconstituirea se face cu făptaşul. Nu trebuie să facă cu mine reconstituirea.

• Şi tu aşa denumeşti fapta aia, „film western”?

Păi, aşa ziceau ei, că am intrat, am tras disperat, după nu ştiu ce… Eu eram drogatul dependent. Şi, în lipsă de altele, am intrat în farmacie.

• Ce consumai, heroină?

Am consumat foarte multe. Da’ ocazional, nu trebuia să se ajungă într-o situaţie d’aia… Heroina te face dependent, da’ nu cum spunea lumea, tragi o dată, de două ori şi gata, nu mai poţi. Nu te poţi apuca de un lucru dacă nu… Adică, mă duc acuma într-un bar, în Amsterdam, nu?, să zicem, unde e legalizată marijuana, mă duc acolo şi m-apuc să trag singur, fără să am nici o informaţie despre ea, fără să-mi fi spus nimeni „vezi că simţi aia, vezi că-i aşa, vezi că-ţi răsare aia aşa”. Ştiam, înainte să trag orice am tras toată lumea îmi spunea: vezi că… Important e că am consumat multe şi niciodată n-am ajuns de la ele într-o situaţie d’asta disperată. Nu se poate crea dependenţa dacă ai control.

• Ai avut vreodată tupeul să întrebi anchetatorii „de ce-mi faceţi asta?”

L-am întrebat pe şeful anchetatorilor. Pe Cotinghiu. În dubă la mascaţi, veneam mi se pare de la testul poligraf de la Bucureşti. De la al treilea test Poligraf. Şi… el are un băiat de seamă cu mine sau mai mic cu un an. Care nu e aşa cuminte. Nu e foarte cuminte. Ne-am cunoscut printr-un alt anturaj. Aşa, mai aparte… Şi… l-am întrebat: „auziţi, domnule Cotinghiu?”, de faţă cu mascaţii, mergând aşa, nu ştiu pe unde eram, la Predeal, „cum e? Nu vă e frică de Dumnezeu, că aveţi un băiat de seamă cu mine? Şi i se poate întâmpla o chestie rea? Sau chiar mai rea?”. Şi s-a întors aşa la mine, a început să râdă, cică „ce să-ţi fac, măi, Alecule, dacă n-ai avocaţi? Eşti aicea, la mâna mea!”. Se uitau aşa mascaţii unul la altul şi nu le venea să creadă. D’aia vă spun: că a greşi… orice om greşeşte, nu? Şi ca anchetator, ca procuror, ca orice, indiferent de pregătirea fiecăruia, orice om greşeşte, ce să faci? „Am o pistă falsă”… Orice om greşeşte, dar ei au ştiut de la bun început că n-am nici o treabă. Şi-au mers, precum calul, înainte. Înţelegeam, băi, au luat o pistă greşită, au greşit oamenii, i-a minţit unul, a zis unul ceva, s-au dus greşit, aia a fost, greşeşti, ce să faci acuma? Da’ a fost în mod voit de la început. Au fost rău intenţionaţi de la început.

• Aşa zici tu? Că a fost „comandă”, ceva?

Nu ştiu ce a fost, comandă, n-a fost comandă, aia a fost să fie atunci, la momentul ăla. Am căzut eu, dacă nu eram eu, era altcineva… Şi tot aşa…Nu? Că, dacă aveau o pistă pentru adevăratul vinovat, se duceau după el şi…

• Mai bine nu te mai duceai să-ţi faci buletinul…

Ei, mai bine nu mă… Păi, aşa mai bine nu… să stau aici, la masă, că poate-mi cade plafonul în cap. Eu am vrut să profit de ziua aia, că mi-l dădea la o oră, două. Am depus actele la 17:00 şi „la 20:00, a zis, la 20:10 să vii să-l iei”. Şi, cum am ieşit, la două minute, „vino înapoi. Hai că te rezolvăm acuma. Stai jos aicea”. M-a pus la calculator. Pe mine n-avea nici un rost să mă pună la calculator, atât timp cât îmi făcea d’alea cu poze tip. Provizorii.

• Şi „rezolvat” ai rămas.

Şi m-a rezolvat de tot. M-a rezolvat de tot. Mda.

„Martorii m-au văzut în poze”

• Eşti superstiţios? De ce i-ai scris mamei tale „să arunci mobila aia, că-mi poartă ghinion”?

Da, cred în astea care-mi poartă ghinion… Dar în biletul ăla acolo era totul detaliat exact, nu era nimica ascuns, vreo subînţelegere, dintr-un cuvânt să se înţeleagă altceva… Mama a dus mobila la spălătorie, mai sus cu un etaj.

• Patul avea un buzunar în care s-ar fi putut ascunde o armă?

Nu. La percheziţia aceea, a doua, la pat, în uscător, spălătorie, ce era, a blocului, a fost prezent şi domnul Spânu (n.r. – Spânu Viorel, unul dintre avocaţii lui Alexandru Diaconescu). Şi patul am înţeles că era undeva, ridicat la perete. Sau cam aşa ceva… Că eu eram în casă, ei erau sus, cu femeia de serviciu, care avea cheia acolo, cu administratora… Şi au venit în casă şi au cerut un cuţit să taie în patul ăla, să se uite şi pe sub pânză. Ei au tăiat.

• Ei au făcut buzunarul fals?

Deci, ăsta era patul (n.r. – arată cu mâinile, gesticulând), să zicem în picioare, cum cred eu că era. Au venit, l-au găsit acolo… „Uite patul, uite aşa, hai să nu uităm…”. L-au fotografiat aşa cum era şi, după ce au tăiat din el, au pozat ş-au pus pozele la dosar. Ce rost aveau pozele alea în dosar?

• Ei au spus că acea tăietură era un buzunar în care tu-ţi ascundeai drogurile.

Nu, asta era cusătura patului, cum să vă spun… (n.r. – arată iar cu mâinile). Asta era cusătura patului, da?, aşa… asta albă, deci fără dungi, asta era cusătura patului şi, din loc în loc, la anumită distanţă erau nişte desfăcături de aţă, aţa care cosea pânza. Înţelegeţi? Da’ mici, foarte mici. Ş-acolo erau băgate pastiluţe. Patul fiind vechi, luat de la Braşov din casă, că era de ani de zile… Alea erau buzunăraşele. Da’ mici şi…

• Şi au pus la dosar poze după ce au făcut ei tăieturile?

Da. Au pus poza patului, iniţial, cum l-au găsit, şi, după ce-au decupat, au tăiat şi ce-au făcut, au şi pozat ş-au pus şi pozele alea…

• Despre Cistian Daniel ce zici?

Nu ştiu. Ce să zic… Lipsit de nici o vină n-are cum să fie, pentru că mi-a adus un martor mincinos în dosar şi nu prea îi văd rostul. Ospătarul din Kuweit. I-a plătit drumul, i-a plătit transportul. Ştiţi cum a fost declaraţia aia? El a spus aşa în instanţă, acuma, la Curtea de Apel, acum vreo trei termene – înainte de Sărbători, în octombrie… Că anchetatorii i-ar fi pus poza mea în faţă „îl cunoşti? El e acel om de care zici că ai avut o altercaţie cu el în bar în timp ce lucrai în «podul Gării»?”. Şi el a spus că nu. Când l-a întrebat „în ce proporţie ai putea recunoaşte acea persoană?”. „În proporţie de vreo 60%-70%”. Dar el nu a spus niciodată că m-ar recunoaşte pe mine în proporţie de 60%-70%, el a spus că nu sunt eu şi că pe acel cineva l-ar putea recunoaşte în proporţie… Ei, ei au dat-o altfel.

• Da’ tu ai participat vreodată la vreo recunoaştere din grup?

Nu. Toate recunoaşterile s-au făcut după planşe foto.

• Dar martorul Bobo susţine că te-a recunoscut după ce te-a văzut prin geam…

Probabil, da’ nu văd unde… să fi fost în birou aici, la anchetatori la Braşov. Ştiu ce e o recunoaştere din grup. Am fost adus atunci, în 2003, la o recunoaştere d’asta, din grup, tot aici, la Braşov, m-a scos din cameră, „haide, să fii la număr, acolo”… şi aşa, se uita prin geamul ăla. Ştiu cum arată şi o cameră d’aia, ştiu perfect, nu de la televizor. Dar la mine toate recunoaşterile s-au făcut după planşe foto. N-am avut recunoaştere din grup, pentru că-mi aduceam perfect aminte!

• Auzi, da’ pe vreo armă ai pus mâna vreodată?

Nu. Habar n-am… pe d’alea de orăşel, cum trăgeam prin orăşelul copiilor, în cutii d’alea de tablă. Pistol de tir. Eram copil…

Jurnalul Naţional, 19 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. Interviu cu Nicolae Cotinghiu, comisarul-şef care a anchetat asasinatul

A fost acolo în seara de 6 decembrie 2004, în primele ore scurse de la uciderea celor două farmaciste. Comisarul-şef Nicolae Cotinghiu este poliţist la serviciul Investigaţii Criminale din IPJ Braşov. Despre el povesteşte Diaconescu că i-ar fi zis, la un moment dat: „Ce să-ţi fac, măi, Alecule, dacă n-ai avocaţi? Eşti aicea, la mâna mea!”.

Diana Rotaru
Poliţistul recunoaşte circumstanţele acestei declaraţii, dă amănunte suplimentare, dar nu-şi asumă replica mai sus citată, pe principiul „este cuvântul meu împotriva cuvântului lui?”…

• Jurnalul Naţional: Să începem deci cu seara de 6 decembrie?

Comisar-şef Nicolae Cotinghiu: Seara de 6 a fost ziua mea de naştere. Eram acasă cu familia, cu copilaşul. Nu ştiu dacă mai aveam invitaţi, sincer.

• Câţi ani are băiatul?

Face anul ăsta 26. E născut în aceeaşi zi cu mine. Pe 18 iunie, amândoi.

• Aha, să înţeleg că nu era ziua de naştere, ci de nume?

De nume. Şi pe 18 iunie suntem născuţi amândoi. Foarte interesant. În viaţă am avut o chestie că sunt născut în aceeaşi zi, în aceeaşi lună şi în aceeaşi zi din săptămână cu băiatul meu. E o chestie cum nu se poate, nu? Şi chiar eram acasă cu nişte musafiri şi ne-a anuţat prin dispecerat, aşa cum se procedează de fapt, că am avut un eveniment mai deosebit la farmacia Thea, parcă aşa îi spune, nu? Bulevardul Gării, 10. Sincer să fiu, pe proprietarii farmaciei îi cheamă ceva cu Ţ, Z… Ştiţi dumneavoastră?

• Nu ştiu.

Uite că nu-mi vine acuma, până la sfârşit o să-mi vină sigur, că am urechi de bivol, aşa, îmi place să ţin minte. Am ajuns la faţa locului şi, într-adevăr, se confirmă…

• Eraţi dumneavoastră şi mai cine?

Păi, având în vedere că au fost împuşcate, adică două femei omorâte într-un loc, într-o incintă a unei farmacii, să zicem aşa, indiferent că e farmacie, că-i bancă, că-i nu ştiu ce, pentru Inspectoratul Braşov a fost ceva deosebit, pentru că nu avusesem deja două victime.

• Şi, practic, aţi fost dumneavoastră şi câţiva colegi, să înţeleg?

Păi nu, am fost mulţi. A fost şeful de inspectorat, a fost şeful de serviciu, a fost şeful de municipiu. A fost foarte multă lume. Pentru că a fost ceva mai deosebit. Nu a fost ceva normal, adică o crimă, de fapt cum avem în România, zic eu, crimele sadea. Alcool, familie, „te-am omorât”. Crimele care sunt de fapt în România. Cu excepţia celor care sunt acum pe la Constanţa, n-am prea avut în România, cinstit! Şi, într-adevăr, s-a confirmat că…

• Dar domnii Cor şi Toroiman nu au fost?

Păi, la un moment dat s-a pus problema să vină procuror criminalist. Dânşii erau procurorii criminalişti – chiar atunci se înfiinţase DIICOT-ul, ştiţi? – şi la un moment dat se punea problema cum au murit cele două victime, pentru că una era în incinta farmaciei şi una în cameră… Una a fost adusă de către Cistian, de către soţul, care a încercat să o ajute. E logic, nu?, e normal… sincer, ca să zicem aşa, cred că a dat dovadă de tare caracter, să încerci să surescitezi o victimă plină de sânge la nivelul capului, neştiind în ce condiţii s-a întâmplat sângerarea.

• Arătau groznic?

Bine, erau pline de sânge, adică nu să zicem aşa – „s-a turnat ligheanul de sânge pe cap şi s-au făcut roşii toate”, deci prezenta sânge la nivelul capului. Dar s-a pus problema, la început, găsind o primă victimă în, cum se spune, în incinta farmaciei propriu-zise, că mai avea şi o cameră de mână, cum se spune, acolo unde făceau medicamentele, laboratorul. Şi acolo s-a mai găsit o victimă. Ei, problema e că victimele prezentau ceva leziuni la nivelul capului.

• Dumneavoastră aţi ajuns înainte ca Susan Daga, farmacista care trăia, să fie dusă la spital?

Nu, erau ambele victime acolo, la faţa locului. Pentru că nu puteau fi duse până nu venea să se facă o cercetare la faţa locului. Bun, se pune problema că nu putem să ţinem o victimă până moare, că trebuie neapărat să facem nişte poze. Dar, s-a ajuns poliţie, s-a ajuns criminalişti, şi totuşi… victima a fost dusă… A fost dusă ca să i se acorde primul ajutor, pentru că victima încă avea puls, constatat de Cistian.

• Păi, a decedat în jurul orelor 22:00..

Şi atunci au fost duse victimele.

• Aţi spus că acolo a ajuns un număr mare de poliţişti. Credeţi că „aglomeraţia” ar fi putut contamina zona, compromiţând astfel primul CFL?

Nu, pentru că în câmpul infracţional s-a permis să intre criminaliştii, un număr restrâns de oameni care aveau dreptul să intre acolo. Chiar nici eu nu am putut să intru, deşi lucram într-un colectiv de omoruri. Eu şi colegul meu Donosa Titus, tot comisar-şef, nu am putut să intrăm în câmpul infracţional. A intrat doar şeful de serviciu, cu un număr restrâns de persoane, şi criminalişti, bineînţeles. Deci nu permitem la intrare într-un câmp infracţional, să permiţi unui număr mare de oameni pentru că… Trei, patru, cinci, şase, nu contează câţi au fost, dar nu au fost prea mulţi. Au fost criminaliştii şi procurorul care a fost acolo, nu ştiu…

• În primele zile parcă aţi spus că ar fi fost folosită o şurubelniţă ca armă a crimei?

Păi, aici a fost din prima fază, pentru că la nivelu’ lu’ Susan Daga s-a stabilit că are o leziune la nivelul capului, care la început, era cam micuţă, înţelegeţi?, adică nu am avut orificiul de ieşire, am avut doar orificiul de intrare şi am spus că, să spunem că presupusul autor, ar fi folosit, cum spuneţi dumneavoastră, un corp contondent, ascuţit, metalic. Nu o şurubelniţă sau… Bine, s-a vehiculat şurubelniţă, că aia e ascuţită. Ulterior, după ce victima a decedat şi s-a făcut autopsie şi alte probleme, şi alte, s-a descoperit că de fapt s-a găsit un glonţ…

• De la un pistol cu butoiaş, am înţeles în cele din urmă, calibru 5,5?

Nu, vedeţi dumneavoastră, nu… Într-adevăr a fost un calibru 5,6, un glonţ. Se foloseşte la Geco Trainment. Arma Geco foloseşte 5,6. Ca ulterior să stabilim că, din anchetă, că putea să fie şi un pistol cu gaze, acele supuse legii. Pentru că oricine ştie că un pistol cu gaze trage cu cartuş cu gaze lacrimogene, dar, tot atât de bine, acel pistol, Walter cu butoiaş, care am identificat, nu pistolul care l-a folosit autorul, din cercetările care s-au făcut de către parchet şi poliţie, s-a stabilit că este un pistol Walter cu butoiaş, identic cu cel care s-ar fi folosit. În baza informaţiilor obţinute de către parchet şi poliţie.

„Ce-ai făcut în data de…?”

• Cum s-a ajuns la Diaconescu?

Hm (zâmbeşte)… Interesant. De fapt, munca de poliţie e o muncă de informaţie, nu?

• Clar.

Şi atunci dacă, ce bine ar fi ca fiecare poliţist să viseze noaptea autorul faptei, nu? Dimineţă mergem şi-l luăm, şi-l arestăm. Extraordinar, ce farsă, nu? Adică s-a primit o informaţie prin care ni s-a indicat că posibilul autor ar fi… cine?

• Informaţie primită de la „Dorin” Mareş?

Informatorul. „Dorin” Mareş, informatorul, nu, sau cum a apărut, că deja nu mai e sub protecţie sau din punctul ăsta… Care l-a sunat din penitenciar pe domnul Cor Alexandru, procurorul adică.
• După câte zile?

La scurt timp. La trei, patru zile, nu ştiu. Fapta a fost în 6, cam în 8.

• El văzând la televizor sau cum?

Văzând la televizor, da, de aia, presa, televiziunea…

• Şi a spus ce: „Dom’le, eu îl ştiu pe ăsta”?

Nu… nu, nu, nu. Deci nu poţi să spui că autorul faptei este Ionescu. Dându-se nişte semnalmente… La televiziunea locală s-au dat nişte semnalmente ale presupusului autor de la martorii care au mai văzut câte ceva, nu? Părul mare, părul mic, părul lung, părul scurt, geacă maro, geacă neagră. La care, informatorul cum a spus, adică informatorul…, persoana, nu? de bine, cum se spune aşa, nu dăm informator, până la urmă un om care spune ceva, „vezi că ăla te-a înjurat de mamă”, tot informator e.

• Dar ce-a zis el practic?

Că autorul faptei ar fi un tânăr din Bucureşti, căruia, lui i se spunea Ketamină. Ketamina, ştim foarte bine toată lumea, la ce foloseşte, nu? Deci cei care abuzează, sau frecvent consumă… L-am căutat în baza datelor furnizate de către persoana de bine, în arestul Poliţiei Braşov, dacă în anul nu ştiu care ar fi figurat un tânăr, aşa, aşa, aşa şi am ajuns la…

• Acest Dorin a zis că probabil este Ketamină…

Posibilul om, posibilul autor. Dânşii se cunoşteau din 2003, din arest. Dar nu a spus niciodată că: „Dom’le, eu îl acuz, el este autorul”. „Păi, cercetaţi-l şi p’ăla”, ca orice informaţie. La care s-a dat curs, bineînţeles.

• Dar ei s-au mai cunoscut în 2001, ştiţi ceva de chestia asta? Aşa susţine…

Susţine că s-au cunoscut dinainte… că informatorul mi-a spus că nu-i nici un secret, că a apărut în proces public faptul că el a făcut de mai multe ori puşcărie. Diaconescu a făcut şi el, la rândul lui. Pentru furturi de auto. Nu e nici o problemă. A stat în Braşov, prin Schei, pe undeva. Deci povestea se cunoaşte, a apărut în presă, televiziune, deci nu e nici un secret, e proces public.

• Bun. Acest Dorin sună. Mergeţi pe urmele lui Diaconescu. L-aţi identificat şi l-aţi găsit. Clenciul a fost când el a venit aici să-şi facă buletinul…

A durat foarte puţin. Da, şi atunci a fost ridicat. A fost ridicat. Între timp, până să-l ridicăm, au fost ridicate probele biologice de la faţa locului, adică cercetări la faţa locului.
• Şi ce i-aţi zis? „Măi, băiatule, hai să te ridicăm” sau cum i-aţi spus?

Păi, normal, ca orice om care ridici o persoană şi o conduci la sediul de poliţie, sediul de parchet, e logic că îl întrebi „ce ai făcut în data de”, nu? În data de… lucru care mi-a spus că a fost în Bucureşti, aşa cum se susţine şi acuma, nu? E logic.

• Dar i-aţi spus pentru ce îl reţineţi?

Da’ nu l-am reţinut. N-a fost reţinut. A fost o persoană suspectă, ca orice cetăţean.

• Dar i-aţi spus: „Că, uite, eşti suspect de…”?

Nu, nu, nu. Dar nici n-ai de ce să-i spui unei persoane, când o conduci la sediul poliţiei, părerea mea. Eu ştiu eu, o conduci: „Domnule, ce ai făcut în data de…?, Eu nu te învinovăţesc cu nimica, că ai făcut… Am şi eu niste date şi… Ce-ai făcut atunci?” Evident, nu? Între timp, între timp, da, au fost efectuate cercetări la faţa locului, au fost ridicate probele biologice, au fost stabilite nişte amprente genetice.

• Deci, să recapitulăm: l-aţi întrebat: „Mă, ce-ai făcut în data de… ?”, după care l-aţi dus la Bucureşti?

Am fost la Bucureşti, unde deci am rămas în anchetă, cum se spune, ca orice persoană, să stabilim: „Băi, se confirmă, nu se confirmă ce spui”… Am fost la Bucureşti, la IGP. Acolo iar a fost reaudiat.

• Şi i s-a făcut şi testul ADN.

Nu, reaudiat. I s-au ridicat probe biologice. Kitul ADN, prin salivă, una din metodele care se practică acuma în România, şi se practică în toată Europa, kitul ADN.

• După care a fost adus din nou la Braşov?

Din nou la Braşov şi, între timp, a apărut probele biologice care au stabilit că… După care a fost reţinut. 24 de ore şi apoi prezentat, e logic. Nu poţi să-l prezinţi direct în faţa instanţei.

„Suntem unu la unu”

• Acum, uitându-vă la cazul ăsta, credeţi că aţi procedat oarecum, aşa, la constrângere, că ar fi el, chiar el criminalul? Poate ar mai exista altă pistă, eu ştiu…

În 2004, atuncea când începuse Institutul nostru de criminalistică să stabilească nişte profile genetice, şi au venit ofiţerii de la Bucureşti, nu vreau să spun că toată poliţia română cunoştea ce înseamnă ADN, nici acuma mulţi, nici chiar cei din domeniu, nu cunosc ce înseamnă ADN. Cred că sunt un număr restrâns de persoane care ştiu ce înseamnă amprente genetice, sincer. Chiar şi, sunt doctori, care ne întreabă la ora asta, pe poliţist, sau pe care ne cunoaşte şi ştie că a lucrat în cazul cutare, şi cu ADN, cu chestii, cu nu ştiu ce, te întreabă: „Dom’le, e autor ăla?”. În condiţiile în care tu ai stabilit un procentaj de 99,99% că este autorul faptei, tu mă întrebi pe mine, ca doctor, care ştii ce înseamnă acidul dezoxiribo-nu-ştiu care, tu mă întrebi pe mine că este sau nu este autorul? Înseamnă că n-ai minimele cunoştinţe de medicină, zic eu.

• Lui Diaconescu când i-aţi spus practic pentru ce îl chestionaţi?

Păi i s-a spus în momentul în care… La ora asta nu pot să spun exact, cu exactitate, data şi ora.

• Nu data şi ora… la Bucureşti i s-a spus?

Nu, la Braşov i s-a spus. S-a revenit la Braşov, din nou reaudieri şi atuncea s-a venit cu expertiza criminalistică făcută de Institutul de Criminalistică din cadrul IGP-ului şi s-a stabilit că sunt nişte indicii foarte serioase că… Atunci i s-a spus. Nu noi, poliţia. Atunci i s-a spus, de către Parchet. Pentru că, poliţia, să înţeleagă toată lumea odată! Nu, deci chiar aş vrea să prindeţi chestia asta, să înţeleagă toată lumea, poliţia nu reţine, poliţia nu arestează, poliţia nu condamnă! Iar ceea ce face poliţia până în faţa procurorilor este exact zero. Sunteţi de acord cu mine? Tre’ să înţeleagă toată lumea, şi chiar şi marele infractor, că niciodată un poliţist: „Te-am făcut”, cum zic ei.

• Păi, până la urmă şi ce face procurorul poate fi zero în faţa instanţei..

Păi, bine. Şi în faţa tribunalului şi, la rândul lui, la tribunal sau judecătorie, tribunal, curte, curte supremă şi alte minuni. Sau lăsăm România şi mergem dincolo.

• Vorba procurorului, „Eu ştiu care e adevărul, dar, la dracu’, în instanţă se duce totul”. Noi am vorbit şi cu Diaconescu astăzi. Şi omul, la un moment dat, povesteşte prin ce a trecut şi zice că…

Vă deranjează dacă vă întreb că a trecut prin nişte, cum să spun…, a fost, cum să zic…, forţat să dea declaraţii? Forţat să recunoască, bătut, schingiuit sau alte lucruri, vă întreb sincer?

• Păi, aşa s-a întâmplat, sau cum?

Nu, vă întreb pe dumneavoastră, a afirmat Diaconescu treaba asta?

• Ah, nu, sub nici o formă.

Sub nici o formă. Deci cred că s-a purtat cu cetăţeanul Diaconescu Alexandru, s-a purtat în limita…

• A zis un singur lucru, de asta chiar voiam să vă întreb, la un moment dat, dumneavoastră aţi fost în maşină cu el, nu?

Da, cu un coleg.

• Atunci, Diaconescu v-ar fi spus dumneavoastră că: „Aveţi un băiat de vârsta mea…”?

Să zicem.

• „Şi, dacă el ar fi în situaţia mea şi ar fi nevinovat, ce părere aţi avea?” Şi dumneavoastră i-aţi fi spus: „Băi, băiatule, ce să-ţi fac dacă n-ai avocaţi buni?”

Să înţeleg că este cuvântul meu împotriva cuvântului lui, sau cum? Noi să înţelegem acum cine are dreptate, Diaconescu sau eu? Am să vă întreb acuma, să vă întreb acuma, deci este cuvântul meu împotriva cuvântului lui, sau cuvântul lui împotriva cuvântul meu? (n.r. – este vizibil enervat)

• Teoretic vorbind…

Nu, dar să înţelegem acuma aşa, cine are dreptate? Suntem unu la unu. Staţi să vă întreb aşa, vă pun eu la rândul meu o întrebare, în momentul în care m-aţi întrebat chestia asta… Diaconescu nu era reţinut.

• Nu?

Nu era reţinut. Venise în Braşov de la Bucureşti, unde i se recoltau probe ADN şi urma să fie prezentat în faţa procurorului. În ce calitate, ce calitate avea Diaconescu? De reţinut? De ce? De nimic. Sunteţi de acord cu mine? Şi atunci? Ce legătură are discuţia asta între mine şi el? Înţelegeţi ce vreau să spun? Dânsul are posibilitatea şi dreptul lui, ca cetăţean, părerea mea, să spună ce vrea. La rândul meu pot să spun ce vreau, dar vă spun că Diaconescu, atunci când veneam din Bucureşti, cum spuneţi dumneavoastră că pe drumul de la Bucureşti încoace, că am un copil de seama lui şi că n-are avocat sau nu ştiu ce, mi se pare absurd, adică el n-avea nici o calitate. Nu era reţinut, nici…, n-avea, era o persoană nici măcar suspectă, era o persoană care era întrebată: „Ce-ai făcut în data de?”.

• I se luase ADN-ul şi mergea la un test poligraf?

Cu acceptul lui. Cu acceptul lui… Pentru că, ştiţi ce însemnă testul poligraf, nu? Testul poligraf înseamnă în România şi peste tot sau în alte state americane, un test poligraf înseamnă condamnarea pe viaţă, nu? Bine, acuma americanii au depăşit testul poligraf, nu ştiţi, nu? Au depăşit pentru că lucrează pe o chestie de imagini video, dacă aţi văzut pe Discovery, şi urmăresc starea…

• Lucrează şi cu programe de biorezonanţă.

Aşa! Deci e normal să tot ne îmbunătăţim tehnologia nu?, şi nu are rost să discutăm numai pe testul poligraf, nu?

• Care, la rândul lui, s-a dovedit că mai dă şi eroare.

Mi se pare corect, mi se pare corect.

Jurnalul Naţional, 20 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR. Interviu cu Nicolae Cotinghiu, comisarul-şef care a anchetat asasinatul

Diana Rotaru
Comisarul-şef Nicolae Cotinghiu lucrează la Serviciul Investigaţii Criminale din IJP Braşov. „Şeful anchetatorilor de la Poliţie”, aşa îl numeşte Alexandru Diaconescu, cel acuzat de comiterea dublului asasinat din farmacia braşoveană. „Poate chiar şi Diaconescu e supărat pe mine, dar n-are de ce să fie. Nu i-am făcut nimic rău şi nu mi-am propus să-i fac nimic rău”, susţine comisarul-şef.

• Jurnalul Naţional: Diaconescu a făcut două teste poligraf aici la Braşov?

Comisar-şef Nicolae Cotinghiu: Nu, aici în Braşov a făcut unul singur. Nu, nu, vă spun eu sigur, sincer. Nu sincer, că nu, n-am sinceritate în faţa dumneavoastră. Deci a făcut un singur test poligraf.

• De ce n-aveţi sinceritate?

Păi, în faţa dumneavoastră de ce? Ce, sunt anchetat sau…? Nu, deci în faţa dumneavoastră, vă spun sincer, a făcut un singur test poligraf. Care test poligraf, nu-i nici un secret, s-a spus că a fost aparatul stricat.

• Cum adică?

Adică decalibrat, ştiu eu ce dracu’?, nu ştiu. Nu ştim ce a ieşit şi a spus că este ne… Nu e corect, neconcludent şi, ca atare, am spus că să-l ducem la IGP. La IGP unde n-are nimeni, oricum, nici la comuna oricare din România n-are nimeni… De fapt, ancheta nu se face pătimaş, se face pe probe şi pe concret, nu?

• Cu martorul ăsta, Dorin, cum a fost? Domnul Cor îmi povestea, de exemplu, că Dorin a intrat în arest acolo, în ideea de “hai să cooperăm”, să afle de la el, nu?

Păi, atunci rămâne cum v-a spus domnul Cor.

• Şi cum e, de fapt?

Eu nu pot să contest un procuror. Mai ales dacă e o infracţiune care e de competenţa procuraturii, eu nu pot să contest ceea ce spunea domnul Cor. Deci dacă domnul Cor v-a spus ceva, eu îmi însuşesc ceea ce a spus domnul Cor.

• Da, şi că acest Dorin, la un moment dat, în primele zile a spus ceva, din discuţiile avute cu Diaconescu, dar nu tot, după care a revenit ulterior…(N.r. – În acest moment, comisarul-şef Nicolae Cotinghiu închide reportofonul reporterului, enervat de turnura pe care o luase dialogul.)
• V-aţi enervat, nu?

Nu, staţi puţin, vedeţi dumneavoastră?, în meseria asta de poliţie judiciară nu trebuie să te enervezi.

• Trebuie să fii calm, agresiv – pasiv?

Nu poţi să fii calm, nu… e imposibil să fii calm.

• Agresiv – pasiv?

Cam aşa ceva. Poate te înveţi pe tine să-ţi faci harachiri, cum se spune, să te duci undeva…

• Cum îi ziceam domnului Cor, că e agresiv – pasiv?

Bine, dânsul e un tip foarte calm, un tip foarte calculat. Îl cunosc bine şi e un tip deosebit.

• Este, da.

Este? Să vă întreb, vă place de el?

• Ei, nici chiar la modul ăsta.

Nu, nu, e deosebit, e deosebit. Deştept, frumos şi isteţ, nu, şi deştept, deci citit.

• Iluminat?

Aşa, acuma vai de mine, ce-o să sughită Cor acuma, că noi doi am discutat chestia asta şi o să zică, şi-o să zică că îmi place de el. Nu, nu…, da’ zic, dumneavoastră puteţi să spuneţi că vă place de el, da’ eu, dacă îi spun că îmi place de el, că i-am spus-o odată: „Bă nene, te iubesc”, da’ să nu înţeleagă lumea prost ceea ce spun. E un om deştept.

• Bun, revenind la chestia asta, ce voiam să vă întreb… el a venit şi a zis de bileţelul pe care Diaconescu i-l trimitea mamei lui, să-şi schimbe mobila.

Ce scrie în bileţel?

• “Mamă, dă mobila din casă, că mi-a purtat ghinion.”

Ah, deci Diaconescu era superstiţios. Corect.

• Iar mama a dus mobila în uscător, unde aţi fost să o căutaţi.

A dus-o în uscător, da.

• Unde aţi fost să căutaţi. Patul respectiv…

Şi, întâmplător, aţi mai citit din rechizitoriu ce s-a constatat la urmărire?

• Că avea acel buzunar…

Acea dormeză, dormeza aia cu arcuri.

• În rechizitoriou nu scrie dacă era cu arcuri sau nu.

Ei, era cu arcuri!

• Mi-am dat seama ulterior că ar fi fost cu arcuri.

Aha. Vechea dormeză, cum era odată. Şi ce s-a constatat, aţi citit în rechizitoriu?

• Că acolo ar fi fost un buzunar gol, unde ar fi fost ascunsă arma crimei.

Hai să înţelegem: în ce consideraţi dumneavoastră că exista un buzunar, să înţeleg că eu dacă aş vrea să ascund ceva la o dormeză, completez dormeza cu o bucată de cârpă şi fac un buzunar? Sau ascund ceva în ea şi astup cu ceva? Cum credeţi dumneavoastră?

• Probabil că ascund ceva în ea şi astup.

Aha.

• Cos la loc.

Aşa o fi făcut. Aşa o fi fost.

• Să fie, să nu fie… Păi, spuneţi-mi cum a fost, nu că „aşa o fi fost”.

Păi, cert este că s-a făcut a doua percheziţie, nu? Şi s-a constatat… Nu s-a găsit nimic.

• Procurorul spune că îi pare rău că nu s-a uitat mai bine la prima percheziţie…

Ştiu că îi pare rău, ştiu că îi pare rău. Ştiu că îi pare rău şi ne pare rău şi nouă. Întâmplător, n-am participat la prima percheziţie, nici la a doua. Dar am fost informat de către colegii mei. Că ştiţi, noi discutăm, poliţiştii. Nu mulţi.

• Informaţia înseamnă putere.

Nu, informaţia însemnă putere, dar în poliţie eu zic că este bine să lucrezi cam doi inşi, nu mulţi. Nu facem bancuri, că tre să fie neapărat doi. Dar totuşi trebuie să fie doi. Ca să nu se…

• Să vă completaţi.

Să ne completăm, da. E mai bine cum spuneţi dumneavoastră. E mai bine să fim doi, să ne completăm. Din toate punctele de vedere. Şi la a doua (n.r. – percheziţie), într-adevăr, cum spuneţi dumneavoastră, cum aţi citit în rechizitoriu, s-a găsit mo­bila mutată într-o debara. S-a găsit şi dormeza. S-a găsit dormeza?

• Nu ştiu.

S-a găsit, nu? S-a găsit dom’le şi dormeza, s-a găsit dormeza tăiată într-un colţ, pe o porţiune de…

• Dar acolo se spune că şi-ar fi ţinut el, pe lângă armă, şi seringi…

Nu, nu, nu, total neadevărat. Nu dăm în Diaconescu, Doamne fereşte. Deocamdată dânsul este cetăţean liber, nu s-a luat o măsură juridică împotriva lui.

• Era consumator frecvent de droguri?

Nu pot să spun. Deci el a spus că a mai consumat, ocazional.

• Dar în arest a cerut pastile?

Nu, nu. Deci n-a fost dependent, să fim corecţi. Deci n-am nimica cu Diaconescu, nu că n-aş vrea acum ca să… deci n-a cerut pastile, n-a fost dependent, nici o problemă. Deci nu putem să spunem că a fost un dependent de heroină, vai de mine sevraje, chestii.

• Care e chestia cu talpa de pe tejghea?

Da, a fost o urmă de talpă pe tejghea…

• Care ulterior nu a mai fi putut fi folosită, din ce am înţeles şi de la domnul Cor, pentru că s-ar fi distorsionat practic, în timp…

Nu ştiu, e o părere personală. O părere personală a mea e că afară ploua şi ningea… (n.r. – opreşte iar reportofonul şi spune experimentul judiciar pe care l-a făcut acasă. Cum, într-o seară, şi-a pus talpa udă pe mobilă şi a lăsat-o aşa câteva zile. A văzut că apa se usucă şi, astfel, urma se micşorează). Eu la muncă sunt…
• Înseamnă că vă afectează…

Mă afectează, da. Fiecare caz e unic şi mă interesează.

• E vorba cumva de responsabilitatea meseriei?

Vedeţi dumneavoastră, o impresie greşită a omului din afara sistemului nostru care se presupune că ar fi comis o infracţiune cât de mică. Dom’le, poliţia are ceva cu mine, poliţia mi-a făcut, poliţia mi-a dres. Lumea nu înţelege că în momentul în care începi să întocmeşti un dosar de la prima sesizare, chiar şi în cazul Diaconescu, ei nu înţeleg că ancheta trebuie să se bazeze pe ce?

• Probe.

Pe ce înseamnă procesul penal. Probe, expertize şi alte, şi altele. Credeţi dumneavoastră că în 2008, 2007, 2006 sau indiferent de ce an poţi să fabrici probe?

• Se mai practică…

Spuneţi dumneavoastră, dumneavoastră aţi afirmat, unde s-au fabricat probe? (n.r. – Dacă faci asta), înseamnă că nu esţi poliţist. Calitatea unui poliţist este de a fi corect şi sincer şi cinstit. Da’ uite că n-am văzut până acum în sistemul ăsta judiciar, n-am văzut să se stabilească într-un proces penal că au fost fabricate probele. Păi, spuneţi dumneavoastră, te mai consideri poliţist când fabrici probe, spuneţi dumneavoastră? Nu, da’ te consideri om, că-i faci rău unui om că vrei, mai ales la o faptă atât de gravă?

• Dacă ai conştiinţă, dacă ai principii, nu.

Păi, în momentul în care devii poliţist bănuiesc că devii un om al legii care are un cuvânt de spus, nu?

• Păi, nu prea mai dormiţi noaptea…

Păi, nu prea dorm doamnă, domnişoară, nu prea dorm. Nu, nu prea dorm, nu prea dorm. Poate chiar şi Diaconescu e supărat pe mine, dar n-are de ce să fie. Nu i-am făcut nimic rău şi nu mi-am propus să-i fac nimic rău. Ancheta n-a fost făcută de mine.

Jurnalul Naţional, 21 martie 2008

CAZUL FARMACISTELOR – Când piramida se construieşte în jurul suspectului

În seara zilei de 6 decembrie 2004, două farmaciste au fost ucise cu sânge rece. Îngenuncheate una lângă cealaltă şi împuşcate în cap, pe la spate. Mobilul: 36.353.403 lei vechi. Arma crimei nu a fost găsită. Două zile mai târziu, un deţinut îl suna pe procuror, anunţându-l că autorul asasinatului ar putea fi X. Tot ce a urmat apoi a avut ca scop construirea piramidei (cea despre care le place anchetatorilor să vorbească) în jurul suspectului.

Adriana Oprea-Popescu
Ajunsă în faţa instanţelor, piramida e atacată de avocaţii apărării. Are fisuri. Se clatină. „Crima este clară. Adevărul – nu.‘‘ E motto-ul unui film inspirat dintr-o poveste reală, „Viaţa lui David Gale‘‘. Filmul vorbeşte despre sacrificiul suprem, ca probă, făcut de adversar al pedepsei cu moartea. Şi despre erorile judiciare care se întâmplă pretutindeni în lumea asta.
Despre un anchetator se spune că ar trebui să aibă înţelepciunea proverbială a biblicului Solomon, răbdarea lui Hristos, logica lui Aristotel, rigurozitatea ştiinţifică a lui Pasteur şi inventivitatea lui Edison.
Codul de Procedură Penală este mai pragmatic. Art. 202, alin. (1) prevede că „organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia. Organul de urmărire adună probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului‘‘.

CFL. Cât de mult depinde o anchetă judiciară de primul CFL (cercetare la faţa locului)? Profesioniştii spun că 80% din reuşită stă în calitatea acestui CFL. Luni, 6 decembrie 2004. Zi de Sfântul Nicolae. În România, circa 800.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în această zi. Conform datelor din rechizitoriul întocmit de DIICOT, poliţia a fost sesizată că în farmacie a fost comisă o agresiune cu violenţă imediat după orele 19:10-19:15. Nu ştim, pentru că nu se precizează în nici unul din documentele la care am avut acces, ce viteză de reacţie a avut poliţia. Presa locală scria atunci, în primele zile, că anchetatorii au ajuns în jurul orei 20:00. În intervalul scurs de la comiterea dublului asasinat şi până la începerea CFL, prin farmacie s-au perindat: „Coco‘‘ (martor sub acoperire, o femeie care voia să cumpere medicamente şi a descoperit astfel tragedia), un agent de la o firmă de pază şi protecţie, care a fost chemat de „Coco‘‘, Cistian Daniel, soţul uneia dintre farmaciste. Acesta din urmă a şi modificat scena crimei, în încercarea de a le ajuta pe victime, mutând cele două femei din poziţia în care fuseseră împuşcate. Una din farmaciste, Daga Susan, avea încă puls. Logic, a fost chemată ambulanţa, iar în zonă au pătruns un alt agent de pază pentru a ajuta la targă, medicul, brancardierul, ba chiar şi cel puţin un fotoreporter care a pozat aglomeraţia din laborator. Abia după ce victima a fost dusă la spital au intrat în scenă şi criminaliştii. Câţi să fi fost? „A fost foarte multă lume. Pentru că a fost ceva mai deosebit. (…) În câmpul infracţional s-a permis să intre criminaliştii, un număr restrâns de oameni care aveau dreptul să intre acolo. Chiar nici eu nu am putut să intru, deşi lucram într-un colectiv de omoruri. Eu şi colegul meu Donosa Titus, tot comisar-şef, nu am putut să intrăm în câmpul infracţional. A intrat doar şeful de serviciu, cu un număr restrâns de persoane, şi criminalişti, bineînţeles‘‘, susţine comisarul-şef Nicolae Cotinghiu în interviul pe care ni l-a acordat. „Câţi au fost acolo? Procesul-verbal al cercetării la faţa locului e semnat de o droaie de poliţişti‘‘, susţine Viorel Spânu, avocatul lui Diaconescu.

INFORMATORUL. Alexandru Diaconescu a intrat în colimatorul anchetatorilor în urma unei informaţii primite de la o „persoană de bine‘‘. Conform rechizitoriului, la 8 decembrie 2004, Dumitru Mareş, „Dorin‘‘ – fost martor sub acoperire,– a sesizat DIICOT Braşov, respectiv pe procurorul Alexandru Cor în persoană, că „semnalmentele presupusului autor al infracţiunilor săvârşite şi în special modul de operare corespund unui fost coleg al său de celulă din arestul IPJ Braşov din perioada aprilie-mai 2003, poreclit «Ketamin㻑‘. În ziua în care ar fi sunat la DIICOT, Mareş se afla în penitenciar. De unde ar fi putut să afle el semnalmentele şi „în special” modul de operare? De la televizor şi din ziare, susţine comisarul-şef Nicolae Cotinghiu. Numai că, în primele două zile de la comiterea dublului asasinat, informaţiile apărute în presă au fost extrem de evazive.
Singura descriere a suspectului suna aşa: „Un bărbat înalt, îmbrăcat într-o geacă de culoare închisă şi cu o glugă pe cap‘‘. Uşor de recunoscut, nu-i aşa? Cât despre modus-operandi, până în după-amiaza zilei de 8 decembrie 2004, mass-media aflase de la anchetatori că „arma crimei – care nu a fost găsită – este un obiect ascuţit, gen levier sau şurubelniţă‘‘. A fost vorba fie despre o bâjbâială în anchetă – nu existau orificii de ieşire a gloanţelor, nu existau cartuşe şi nici pistolul –, fie despre o tentativă de intoxicare temporară a mass-media – opera unui amator care atacă cu şurubelniţa e mai uşor digerabilă de public decât o execuţie în stil mafiot. Una peste alta, la 8 decembrie 2004 Mareş nu ar fi avut cum să afle „din presă‘‘ nici semnalmentele, nici modul de operare.

PROBE. În opinia anchetatorilor, toate indiciile au dus către Diaconescu. Informaţia primită de la Mareş, cazierul pentru furt din auto pe care-l avea suspectul, faptul că el era consumator de substanţe halucinogene, declaraţiile martorilor apăruţi ulterior, care spun că l-ar fi văzut, putea să fie, semăna… ADN-ul găsit în farmacie pe amprentele papilare. ADN care, susţin specialiştii în criminalistică, poate fi identificat şi dintr-o singură celulă de piele rămasă la faţa locului. Însă ADN-ul nu localizează în timp prezenţa suspectului la locul faptei. Nu probează că „a fost acolo în acea seară‘‘…
Conform rechizitoriului, dosarul conţine declaraţiile mai multor martori care susţin că l-ar fi văzut pe Diaconescu în Braşov cu câteva zile înainte de comiterea dublului asasinat. „Bobo‘‘ dă declaraţie că la 4 şi la 5 decembrie 2004 „un tânăr cu aceleaşi semnalmente‘‘ staţiona în faţa farmaciei. Un alt martor, barman la un restaurant din Gara CFR Braşov, spune că l-ar fi văzut „în două zile, la un interval de o zi una de cealaltă, cu câteva zile înaintea datei de 6.12.2004‘‘, conform rechizitoriului. Un alt martor spune că în seara comiterii crimelor, în jurul orei 18:30, a văzut în faţa farmaciei „un tânăr pe care l-a recunoscut, în proporţie de 70%, după planşa foto, în persoana inculpatului Diaconescu Emil Alexandru‘‘. Tuturor martorilor li s-a pus în faţă poza inculpatului, amestecată printre altele. Nu s-a făcut nici o recunoaştere din grup, aşa cum ne-am fi imaginat că se practică.
În rechizitoriul DIICOT nu există însă nici un martor care să-l localizeze pe Diaconescu în Braşov după momentul comiterii dublului asasinat. Dacă el ar fi fost autorul, unde s-ar fi putut duce după ce le-a împuşcat în cap pe farmaciste? A rămas în Braşov, sub nasul poliţiştilor, care nu au găsit nici un martor capabil să dea o declaraţie în acest sens. Sau, probabil, s-a ascuns la un prieten – care i-a devenit astfel complice, având în vedere faptul că ulterior a aflat de ce este acuzat Diaconescu. Sau a plecat spre Bucureşti. Cu trenul, aşa cum obişnuieşte – însă în dosar nu există nici declaraţia celei de la ghişeul de bilete, nici a controlorului CFR, nici a altui călător care să certifice acest fapt –, cu maşina – ceea ce din nou presupune existenţa unui complice, având în vedere că Diaconescu nu are nici maşină, nici carnet auto –, sau cu taxiul – ş-atunci unde este declaraţia şoferului de taxi?

3.600 DE RON. Cea mai grea întrebare rămasă fără răspuns este însă legată de mobilul dublului asasinat. În rechizitoriu se încearcă un răspuns: „tâlhăria‘‘. Prada? 36.353.403 lei vechi. Adică 1.000 de euro. Asasinul şi-a premeditat deci fapta – fiind văzut dând târcoale farmaciei cu câteva zile înainte – , a aşteptat să se apropie ora închiderii, şi-a tras pe cap gluga de la geacă, pentru a nu fi recunoscut, a intrat, s-a prefăcut că vrea să cumpere nişte medicamente, ca să o inducă în eroare pe farmacistă sau să o îndepărteze de lângă butonul de panică instalat la casa de bani – şi de unde anume putea să ştie el de existenţa acelui buton de panică? – apoi, deşi scopul lui era tâlhăria, a dus-o pe Cistian Manuela, probabil sub ameninţarea armei, în laboratorul unde se afla Daga Susan. Casa de bani rămăsese în camera destinată magazinului. În spatele lui. În faţa lui erau cele două femei, îngenuncheate, probabil implorând milă. Nu-l cunoşteau pe Diaconescu. Era un străin pentru ele. Iar el avea gluga trasă pe cap, pentru a nu fi recunoscut. De ce le-ar fi împuşcat? A tras întâi în capul Manuelei, apoi în cel al Dagăi. Neglijent, nu a purtat mănuşi, şi-a lăsat amprentele peste tot, dar a avut grijă să recupereze cartuşele gloanţelor trase. Apoi, şi-a adus aminte pentru ce venise. Nu a luat cutia de bani cu totul, a înşfăcat bancnotele. Nu l-a tentat nimic altceva, deşi în farmacie existau medicamente pe care persoanele care consumă droguri le folosesc pentru efectele halucinogene.

NADA. Asasinul trebuie dovedit, nu intuit. Pentru asta, de multe ori, anchetatorul ar trebui să aibă şi răbdarea pescarului, nu doar inventivitatea lui. Dar, să fim serioşi, cine mai pescuieşte însă astăzi la undiţă din băţ de trestie? Acum se aruncă momeală multă, se întind capcane şi, dacă nu pică repede, se trage cu bazuka-n baltă. Apoi, când peştele ajunge gata îndosariat pe mesele instanţelor, toată lumea se miră sincer cum de nimeni nu vrea să-l înghită…
La 15 decembrie 2004, Alexandru Diaconescu a fost inculpat de DIICOT Braşov „pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor‘‘. În luna mai 2005 a fost trimis în judecată. În februarie 2007 a fost declarat nevinovat de magistraţii Tribunalului Braşov. Procurorii au formulat recurs, iar procesul se derulează acum la Curtea de Apel Braşov. Conform estimărilor făcute de Viorel Spânu, avocatul lui Diaconescu, verdictul final în acest proces se va pronunţa abia „spre finele lui 2008, începutul lui 2009‘‘.

Profilerul poate să elaboreze profilul psihologic al prezumtivului criminal

În cursul postuniversitar de „Psihologie judiciară‘‘ al prof. univ. dr Mircea Miclea, conf. univ. dr Ioan Buş, lector univ. dr Daniel David şi lector univ. dr Adrian Opre se vorbeşte despre profilers, criminaliştii specializaţi în stabilirea portretului psihologic al criminalului.
Pentru a evidenţia personalitatea criminalului, profilerul lucrează, în principal, pe baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei şi a datelor din dosarele medico-legale.
În acest demers, el parcurge următoarele etape: studierea detaliată a dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic şi medico-legal), stabilirea şi evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei şi, în final, elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal. Profilerul poate orienta investigaţiile spre o anumită arie de suspecţi, propunând strategii şi metode de acţiune care ar putea ajuta atât la descoperirea, cât şi la anchetarea acestuia. Pentru a studia modelele comportamentale ale criminalului în serie, profilerul FBI stă de vorbă cu cei care au fost depistaţi şi arestaţi. Acestora, spre deosebire de alţi criminali, le place să vorbească despre crimele lor. Exploatând această „slăbiciune‘‘, profilerul învaţă să descifreze şi să interpreteze „cheia‘‘ crimei. Profilerul elaborează şi tehnici de abordare a criminalului în timpul anchetei, pentru a-l determina să mărturisească.
În România nu există profilers. Cruzimea cu care au fost executate cele două farmaciste din Braşov, pentru 3.600 RON, aşa cum susţin anchetatorii, impunea realizarea unui portret psihologic al asasinului.
La 16 decembrie 2004, presa locală publica o „schiţă‘‘ realizată de doi psihologi braşoveni. „Egocentric, curajos, caracterizat de o indiferenţă afectivă, dar în acelaşi timp cu un simţ al autocontrolului bine conturat, rezistent la stres. Caracter duplicitar, cu tendinţe de perfecţionare în meseria sa, pe care tinde să o transforme în artă. Deşi trăieşte din ceea ce face, conştiinţa sa este destul de încărcată. Nu este un om sărac, dar nici opulent din punct de vedere al banilor. Lipsit de o educaţie aleasă. Bărbatul a avut parte de o copilărie zbuciumată, în care nu a cunoscut afecţiunea părinţilor, ba chiar a fost maltratat de către aceştia. Relaţii instabile cu sexul opus.‘‘ Lui Alexandru Diaconescu i s-a făcut o singură expertiză. Psihiatrică. La 16 februarie 2005, la Spitalul-Penitenciar Bucureşti Jilava. Din care a reieşit că „acesta nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământ‘‘. Era tot ce interesa…

Reţinere sau sechestrare?

Conform celor relatate de Alexandru Diaconescu la 12 decembrie 2004, când a venit la Braşov să-şi facă o adeverinţă provizorie de identitate, a fost „săltat‘‘ de mascaţi. „Fără să-mi zică nimica, m-au dus şi m-au băgat într-un birou. Cu cătuşe la spate, mi-au făcut percheziţie corporală, cum se face. Până a doua zi, la 5:00 dimineaţa, n-a vorbit nimeni nimic cu mine. M-a ţinut acolo, într-un birou, fără să-mi zică nimic.‘‘ Nu l-au anunţat de ce infracţiune este suspectat şi nici că are dreptul la avocat… Decât după 30 de ore. Timp în care s-a făcut şi kit-ul ADN şi o percheziţie domiciliară. Comisarul-şef Nicolae Cotinghiu, cel care s-a ocupat de ancheta judiciară, susţine că practica e uzuală, atunci ai o bănuială şi vrei să întrebi pe cineva „ce-ai făcut în data de…‘‘. Codul de Procedură Penală prevede însă la art. 5, alin. (1) şi (2) că „în tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei. Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.‘‘ La art. 143, alin. (1): „măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală‘‘. Şi numai după expirarea ordonanţei de reţinere, Parchetul poate înainta instanţei propunerea de arestare preventivă…

Versiunea dominantă

În cartea „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului‘‘, lectorul univ. dr Gabriel Ion Olteanu face următoarele aprecieri: „Doctrina, ca de altfel, şi practica organelor judiciare scot în evidenţă anumite neajunsuri în desfăşurarea activităţii, generate de apariţia unei versiuni, ce este consecinţa acţiunii unor elemente cu conţinut subiectiv; asemănarea unor elemente de fapt, ce caracterizează aspectul şi starea locului săvârşirii infracţiunii de elemente constatate şi, cu prilejul altor activităţi de cercetare la faţa locului; elemente cu valoare îndoielnică pentru anchetă cărora, datorită descoperirii lor la începutul activităţii, li se supraestimează importanţa; interese vizibile în cauză, legate de persoane, faţă de care membrii echipei manifestă atitudini de stimă, repulsie, apreciere, dezaprobare etc.; ignoranţă, pe fondul tendinţei de a găsi soluţia ce implică cât mai puţin efort, cât mai puţine riscuri şi, evident, cât mai puţin timp. Apariţia unei versiuni, căreia i se acordă o vocaţie dominantă, este explicabilă, putând fi acceptată, chiar ca firească, prin tendinţa oricărui profesionist de a da o soluţie, pe o ipoteză, în care îşi desfăşoară activitatea, cât mai repede, totul devenind, până la urmă, o problemă de fler, capacitate, prestanţă sau orgoliu profesional. Ceea ce devine periculos nu este faptul că se acordă o mare importanţă acestei versiuni, ci faptul că de foarte multe ori întreaga cercetare este subordonată dezvoltării acestei versiuni, blocându-se orice altă alternativă. În aceste condiţii, cercetarea la faţa locului capătă un caracter unilateral, existând riscul, în cazul neconfirmării versiunii prematur acceptate, pierderii unor urme şi mijloace materiale de probă considerate iniţial nerelevante, dar cu un potenţial real în cauză.‘‘

Jurnalul Naţional, 22 martie 2008

Cum a fost achitat inculpatul acuzat de dublul asasinat din Braşov

Motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de achitare în cazul dublului asasinat comis în decembrie 2004, la Braşov, a fost gata abia după 4 luni de la pronunţarea verdictului. Concluzia celor 48 de pagini asumate de complet – judecătorii nu au luat în consideraţie toate probele existente în dosar.

Adriana Oprea-Popescu
În seara zilei de 6 decembrie 2004, două femei, angajate ale farmaciei „Thea” din Braşov, au fost împuşcate mortal în cap, din spate, după ce asasinul le-a obligat să îngenuncheze. În mai 2005, prin rechizitoriul întocmit de DIICOT Braşov, Alexandru Diaconescu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Inculpatul a fost achitat de Tribunalul Braşov şi, apoi, de Curtea de Apel Braşov. În pofida noilor probe depuse ulterior de acuzare la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) dă acelaşi verdict. La 25 noiembrie 2008 (şedinţa publică a ÎCCJ avusese loc la data de 29 octombrie 2008, însă instanţa a precizat că a avut nevoie de timp pentru a delibera), Alexandru Diaconescu este achitat. Definitiv.
Deşi Codul de procedură penală, prin art. 310, alin.2, prevede că „hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare”, motivarea deciziei în acest caz a fost gata abia acum, la 4 luni şi jumătate de la pronunţarea ei.
„Pentru că judecătorii au foarte multe dosare în lucru”, ni se va replica. Din informaţiile pe care le avem, motivarea de faţă a făcut însă, de câteva ori, traseul judecător – grefier (maşină) – judecător.
Preşedinta completului a vrut să se asigure, probabil, că textul redactat este impecabil. Însă numai Dumnezeu e perfect.

MARTORII BUNI ŞI MARTORII RĂI

Completul de la ÎCCJ care a dispus achitarea lui Alexandru Diaconescu a fost format din: Georgeta Barbălată (Preşedinte), Iuliana Popescu şi Nicu Jidovu (Judecători). În motivarea finalizată la 9 aprilie 2009, completul, justificând decizia luată, analizează dosarul şi (teoretic) fiecare probă în parte. La început, sunt enumeraţi martorii cu identitate protejată (ai acuzării) şi martorii apărării, cu rezumate, succinte, dar la obiect, ale declaraţiilor date în faza de urmărire penală.
Apoi, în faza de judecată, martorii propuşi de acuzare şi, din nou, cei ai apărării, care susţin că la data de 6 decembrie 2004, la ora comiterii crimei, Alexandru Diaconescu se afla într-un internet-cafe din Bucureşti. La fila 22 a Motivării, comentând declaraţiile din dosar ale martorului „Coco” (martor cu identitate protejată, care susţinea că la 6 decembrie 2004 l-a întâlnit pe Diaconescu în uşa farmaciei din Braşov), completul ÎCCJ subliniază: „Pe de altă parte, obiectele de îmbrăcăminte descrise ca fiind purtate de acel bărbat nu corespund cu ale inculpatului: «geaca pe care o purta acel bărbat era lungă peste genunchi», bufantă, o geacă de iarnă groasă; din relatările martorilor apropiaţi ai inculpatului rezultă că în perioada 04-06 decembrie 2004, inculpatul a fost văzut purtând aceleaşi obiecte vestimentare, respectiv: geacă vişinie, blugi, adidaşi cu inscripţia Nike negri”.
Din acest punct al motivării, pentru a nu ne mai bate capul cu probleme de genul fals/adevărat, noi, cititorii ei, ne vom raporta, aşa cum ne indică onorata ÎCCJ, la declaraţiile unor martori, pentru a verifica credibilitatea celorlalţi. Respectiv, a martorilor care susţin acuzarea şi care revin, în dosar, asupra declaraţiilor făcute în faza de urmărire penală. Pentru că e omeneşte să uiţi şi să te îndoieşti. În opinia ÎCCJ, ezitările martorilor înseamnă decredibilizarea lor.
E o zonă în care te poţi juca cu interpretările şi cu subiectivismul… Însă, atunci când vine vorba de probe ştiinţifice, totul se reduce la matematică.

DESPRE ADN, NEGRU PE ALB

Autorul dublului asasinat de la farmacia din Braşov a lăsat la faţa locului dovezi care duc înspre el: microurme de celule epiteliale remanente (particule microscopice de piele moartă care rămân pe orice suprafaţă atinsă). În limbajul specialiştilor, aceste urme poartă numele de „ADN de contact”. Probele judiciare ce conţin „ADN de contact” sunt, în mod obiectiv, o bună sursă pentru obţinerea unui profil genetic în scop de identificare.
Judecătorii ÎCCJ, analizând (doar) o parte din rapoartele de expertiză ADN depuse la dosar, subliniază caracterul concluziilor: de neconcludenţă şi de probabilitate. „Nefiind concluzii certe, ele nu pot fundamenta o soluţie de condamnare, deoarece oricât de mică ar fi probabilitatea ca altă persoană decât inculpatul Diaconescu Emil Alexandru să fi contribuit la mixtura de urme biologice, această probabilitate subzistă şi nu poate fi înlăturată”, se arată în pagina 29 a Motivării.
Probabilitatea putea fi înlăturată prin simpla lecturare a ultimei probe depuse la dosar: actul emis la 3.07.2008 de Laboratorul de Genetică din INML, cu explicaţii lămuritoare referitoare la concluziile formulate în Raportul de Expertiză Medico Legală – Examen ADN nr. A15/1260/2005.
„Profilul ADN aparţinând numitului Diaconescu Emil Alexandru s-a regăsit în majoritatea mixturilor de ADN identificate şi analizate, caracterele genetice, atât cele autozomale, cât şi cele specifice cromozomului Y, fiind evidenţiate fie complet, fie parţial pe corpurile delicte de la faţa locului (suportul de hârtie plastifiat al programului de funcţionare al farmaciei, cutia din plastic de depozitare a banilor proveniţi din încasări şi mânerul uşii de acces în laboratorul farmaciei)”, se precizează foarte clar în document. În plus, „profil cromozomial Y este unic, putând fi regăsit doar la rudele pe linie masculină ale persoanei investigate”.
În Motivarea deciziei de achitare, ÎCCJ nu pomeneşte nimic despre acest document emis de INML…

REABILITAREA MARTORULUI „COCO”

Pomeneşte în schimb de geaca pe care s-au găsit factori secundari ai împuşcăturii. În Motivare, la pag.29: „pe mâneca dreaptă a hainei din material impermeabil, de culoare maron, ridicată din locuinţa inculpatului, s-au pus în evidenţă factori suplimentari ai împuşcăturii (bariu, cupru, plumb, ioni azotit şi azotat), însă pe acest din urmă obiect de îmbrăcăminte nu s-au descoperit urme de aluminiu ca pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimelor, care să ateste faptul că factorii secundari de pe haina inculpatului ar proveni de la o tragere cu armă artizanală, aşa cum s-a constatat cu hainele victimelor”.
Şi, chiar dacă s-ar fi găsit urmele de aluminiu reclamate lipsă, „aceste expertize criminalistice nu pot conduce automat la concluzia că inculpatul ar fi săvârşit faptele din actul de sesizare, deoarece celelalte mijloace de probă relevă elemente care vin în contradicţie cu aceste expertize (…); este evident că geaca ridicată din locuinţa inculpatului, pe care s-au descoperit factori secundari ai împuşcăturii (fila 159 dosar de urmărire penală) nu seamănă deloc cu geaca groasă, pufoaică, lungă până la genunchi, aşa cum purta bărbatul ce a ieşit din farmacie imediat după comiterea faptelor şi care s-a întâlnit cu martorul «Coco»”.
Şi, uite-aşa, mărturia lui „Coco”, făcută praf la pagina 22 a Motivării, devine adevăr absolut peste şapte pagini. Nu mai ţine de probabilitate, ţine de logică! Aşadar, martorul „Coco” minte când vorbeşte de pufoaică, pentru că martorii apărării susţin că inculpatul purta în acea zi o geacă vişinie, dar tot el are dreptate cu pufoaica, atunci când pe geaca maron ridicată din locuinţa inculpatului sunt găsite urme provenite de la împuşcături…
Grăbită să rezolve problema gecii maron, instanţa ÎCCJ omite, voit sau involuntar, o altă probă, extrem de importantă. Menţionată în Rechizitoriul DIICOT: „din raportul de expertiză biocriminalistică ADN nr.99408/8.03.2005 întocmit de Institutul de Criminalistică din IGPR rezultă că pe haina impermeabilă de culoare maron menţionată (…) au fost evidenţiate microurme de celule epiteliale remanente în urma contactului cu persoana care a purtat-o (…) de sex masculin, al cărui profil genetic corespunde exact profilului genetic al inculpatului Diaconescu Emil Alexandru”.

AMĂNUNTE „IRELEVANTE”

Restul, sunt amănunte. Interpretabile. „Nu în ultimul rând, s-a arătat că nici varianta pe care a încercat să o acrediteze inculpatul Diaconescu Emil Alexandru, familia sa şi prietenii săi (ce au fost audiaţi în calitate de martori), respectiv modul în care inculpatul şi-a petrecut timpul în perioada 4-6 decembrie 2004, nu apare ca fiind în deplină concordanţă cu realitatea”, se scrie în Motivare, la paginile 41-42.
„Există numeroase contradicţii între declaraţiile succesive ale inculpatului şi cele ale martorilor propuşi de acesta, precum şi între declaraţiile martorilor. (…) Inculpatul a declarat în repetate rânduri (inclusiv în declaraţia dată la curtea de apel) că, la data de 6.12.2004, a petrecut o anumită perioadă de timp, alături de alte persoane şi cu martorii Sultan Mihnea şi Bălan Florin Cristian. Or, cei doi martori au declarat în cursul urmăririi penale că nu s-au întâlnit cu inculpatul în ziua respectivă. Chiar dacă în faţa instanţei martorii menţionaţi au revenit şi au susţinut varianta inculpatului, aceste din urmă declaraţii au fost înlăturate de tribunal. Aşa-dar, s-a concluzionat că declaraţiile inculpatului sunt în mod evident parţial nesincere, însă acest fapt nu este suficient pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare a acestuia”.
Coroborăm? Doar cu ce scrie la pag. 45, unde se subliniază „faptul că Diaconescu Emil Alexandru a fost inconsecvent în declaraţiile date în faţa organelor judiciare este irelevant întrucât, conform art.66, alin.1 Cod procedură penală «inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia».”
Diaconescu a fost achitat. Dublul asasinat din Braşov a rămas cu Autor Necunoscut. În martie 2008, Jurnalul Naţional publica un serial despre acest caz, atrăgând atenţia asupra breşelor existente în acuzare. Aşa cum astăzi scriem despre vulnerabilităţile din motivarea deciziei prin care Diaconescu a fost achitat. Nu e treaba jurnalistului să dea verdicte asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unui inculpat. Rolul nostru e să verificăm corectitudinea jocului. Şi să atragem atenţa ori de câte ori observăm că vreuna din părţi joacă la ceacealma…

„Investigaţiile de genetică judiciară, conduse pe probe conţinând ADN de contact, au condus în multe cazuri la rezolvarea cu succes a unor anchete judiciare, printre care se numără şi asasinatul comis asupra fostului ministru de Externe al Suediei, Anna Lindh. Astfel, este dovedit faptul că rezultatele testărilor ADN sunt larg acceptate de către instantele internationale, dacă aceste expertize ştiintifice respectă standardele de analiză şi recomandările forurilor ştiinţifice din domeniu”
dr Ligia Bărbării,
Medic Primar Legist
Coordonator Laborator Genetică INML

Jurnalul Naţional, 16 aprilie 2009