Archive for the ‘Cazul „Ionela Hurdela” (Caraş – Severin)’ Category

Cum poate distruge un procuror un dosar de omor
(Mai multe articole şi documente din acest caz, gãsiţi pe site-ul special: http://ionelahurdela.wordpress.com)

(În memoria lui Mile Cãrpenişan, jurnalistul care n-a mai avut vreme)

text: Adriana Oprea-Popescu
foto: Karina Knapek
Jurnalul Naţional

A dispãrut într-o duminicã. Era dupã-amiazã. Apucase sã meargã la şcoalã doar o sãptãmânã, abia dacã aruncase o privire peste manualele de clasa a V-a. Se îngâna încã vacanţa cu şcoala când, în duminica aceea de septembrie blând, Ionela a dispãrut de tot, în papuci de plastic gri, cu gãurele. Împlinise, pe 9 ianuarie, 11 ani.
„Anul 2002, luna septembrie, ziua 23, orele 9:15, la sediul Postului de Poliţie Goruia. Agent principal Liţã Ion din cadrul Postului de Poliţie Goruia, judeţul Caraş-Severin. Azi, data de mai sus, am fost sesizaţi telefonic de numitul Hurdela Serghie, din localitatea Goruia, satul Gârlişte, nr. 98, judeţul Caraş-Severin, aducându-ne la cunoştinţã urmãtoarele:
«Din data de 22.09.2002, orele 15:00, fiica mea Hurdela Ionela a plecat de acasã şi nu s-a mai întors pânã în prezent. Am dat telefon şi la şcoala din Goruia, unde este elevã, şi nu este nici acolo. Rog sã mã ajutaţi sã-mi gãsesc fata». Pentru care am încheiat prezentul proces verbal.” Semneazã „organ de cercetare penalã” şi „parte vãtãmatã”.
Cu câteva zile înainte sã disparã, Ionela visase cã zboarã. Cã pluteşte pe cer, asta le povestise ea, fericitã, pãrinţilor deveniţi „parte vãtãmatã” ş-apoi, câteva luni mai târziu, „parte civilã”. În 2002, poliţia cãuta copii dispãruţi fãrã chef şi fãrã spor, dar în cazul fetiţei ce nu mai fusese plecatã niciodatã de acasã, ancheta a început din prima zi. Au fost audiaţi pãrinţii şi a fost cercetatã locuinţa acestora.
„Pe noptierã se afla un sãculeţ de culoare verde cu cãrţile şi caietele minorei Hurdela Ionela, precum şi carnetul de note al acesteia (…) Din discuţiile purtate cu pãrinţii rezultã faptul cã minora Hurdela Ionela nu a fost bãtutã sau certatã, iar la data dispariţiei era îmbrãcatã într-o bluzã de culoare albã, pantaloni kaki, rupţi, cu buzunare în faţã, iar în picioare purta papuci de casã. Minora are pãrul şaten, lung, purtat în coadã, ochii cãprui, atleticã”. (Proces verbal întocmit de Poliţia din Goruia, 23 septembrie 2002)

 

Ionela (în dreapta fotografiei, cu florile în mânã), la cununia civilã a surorii ei mai mari. Fetiţa împlinise 11 ani pe 9 ianuarie 2002.

Era o mânã de om „atletica”, „mãruntã la faţã, cu ochii cãprui”, cum o descrie astãzi mama, din amintiri. „Învãţa foarte bine, era un copil cuminte, n-avea prieten. Încã se mai juca cu pãpuşile…”. N-a mai pãstrat niciun obiect care sã-i aducã aminte de ea, vreun caiet de şcoalã, vreo pereche de pantofi. Doar în dosarul în care-s vrãfuite citaţii, rãspunsuri la petiţiile trimise autoritãţilor şi decupaje din ziare, un elastic negru de prins pãrul. În ziua în care-a dispãrut, îşi fãcuse cu el coadã. L-a gãsit tatãl, mai târziu, în fundul peşterii în care, pe 3 octombrie 2002, pe la prânz, poliţiştii i-au descoperit fata moartã.
Duminicã, 22 septembrie 2002, pe la 10:30, Ionela plecase pe vale, împreunã cu mama şi cu Vasile, fratele ei cu doi ani mai mic, sã adune mãceşe. „Pentru gem”, explicã femeia în declaraţia datã la poliţie a doua zi. Acolo îşi rupese fata pantalonii, îi agãţase în mãrãcini. Mama îşi aminteşte cã „era foarte veselã în ziua aia, mã tot pupa, şi pe obraji, şi pe mâini, glumea cu mine, mã împingea în joacã spre râu (n.r. – pârâul Gârlişte, care traverseazã satul)”. Dupã prânz, pe drumul de întoarcere spre casã, s-au întâlnit cu Mãran Iancu, un tânãr cu care pãrinţii Ionelei erau în bune relaţii, se ajutau reciproc la treburile gospodãreşti. Mãran tocmai terminase de tãiat nişte nuiele de alun pentru tavan, aşa cã au plecat împreunã spre sat. Mama spune cã, la un moment dat, ea a luat-o pe deal, ca sã vadã de animalele pe care le avea în zonã, iar Mãran şi cei doi copii şi-au continuat drumul singuri. Şi el, şi familia Hurdela locuiau la margine, chiar la intrarea în sat. Ce-au discutat pe drum, numai tânãrul mai ştie astãzi. Şi fratele mai mic, Vasile, care a doua zi, în prezenţa pãrinţilor, avea sã declare poliţiei: „cum am ştiut faptul cã numitul Mãran Iancu i-a promis de mai multã vreme sorei mele cã-i va face câteva fotografii, iar în data de 22.09.2002, din discuţiile purtate cu sora mea, am înţeles faptul cã aceasta a fost chematã de Mãran Iancu pentru a-i face poze pe terenul de fotbal, acesta având aparat foto”. „Terenul de fotbal” este un loc viran aflat pe distanţa dintre sat şi peştera unde fata a fost gãsitã moartã.
Ajunsã acasã, Ionela nici nu se schimbã de haine, pleacã direct la Mãran, de unde se întoarce cu douã casete de muzicã, luate cu împrumut. Era 15:15. Îşi pune apoi nişte haine într-o pungã de nailon şi iese glonţ din curte, spunându-le pãrinţilor cã „merge sã facã fotografii cu Iancuţu”. „M-am şi mirat”, zice acum mama, „cum se duce sã facã poze, n-avea haine bune pe ea, pantalonii erau rupţi…”
Se lãsase seara şi Ionela nu se întorsese acasã, dar ai ei nu s-au îngrijorat de-atunci, spun cã fata, în vacanţã, „mai rãmânea sã doarmã la o nepoatã, mai întârzia pe la ea, am crezut cã e acolo”. Şi doar plecase cu Iancuţu, cel care toata vara fusese în curtea lor, muncise cot la cot şi mâncase cu ei la masã şi „mai fusese cu el prin sat, pe la Nicoleta, sora lui”. A doua zi de dimineaţã, vãzând cã tot n-a apãrut, pãrinţii au intrat în panicã, iar tatãl a început sã o caute prin sat. Pe vremea aceea, Iancuţu locuia la taicã’su (n.r. – pãrinţii sunt divorţaţi), însã Hurdela Serghie aflat cã-n acea noapte „el nu dormise acasã. L-am cãutat la sorã’sa, pe o stradã mai jos, dar poarta era încuiatã. Am mers la şcoala din sat şi am sunat la cea din Goruia, sperând cã Ionela s-a dus direct acolo. N-am gãsit-o, aşa cã am dat telefon la poliţie. Apoi, am mers din nou la sora lui Iancuţu şi am dat de el acolo, însã mi-a zis cã nu ştie nimic de Ionela”.
Din declaraţiile pe care pãrinţii Ionelei le-au dat poliţiştilor a doua zi dupã dispariţie reiese cã fata lor plecase de acasã sã se întâlneascã cu Mãran Iancu. În astfel de momente grele, admitem cã pãrinţii pot fi subiectivi sau incoerenţi în declaraţii. Un alt martor, un copil de 11 ani care în acea zi se juca vizavi de casa familiei Hurdela, declarã poliţiştilor (în prezenţa pãrinţilor sãi) cã a vãzut-o ieşind pe Ionela din curte şi, întrebând-o unde pleacã, „aceasta mi-a rãspuns cã merge sã-i facã fotografii lui Iancu Mãran pe Valea Gârliştei”.
Logic, se face legãtura între dispariţia fetiţei şi cel spre care duceau toate declaraţiile, iar Mãran Iancu este audiat de poliţişti încã din data de 23 septembrie 2002. Şi atunci, şi în faza urmãririi penale, Mãran a fost inconstant în declaraţii. Mai întâi, neagã vehement comiterea faptei, apoi recunoaşte şi descrie cum a ucis-o pe fetiţã, descrie halucinant o scenã sexualã în care apare şi prezervativul care n-are nicio legãturã cu fapta, nerecunoscând incendierea cadavrului. În timpul urmãririi judecãtoreşti, neagã tot ce afirmase anterior, susţinând cã poliţiştii ar fi fãcut uz de forţã în timpul anchetei. În faţa Tribunalului însã, declarã cã regretã fapta comisã.

Greu de motivat achitarea…

Ionela Hurdela (11 ani) a dispãrut de acasã pe 22 septembrie 2002. 11 zile mai târziu, fetiţa a fost gãsitã moartã într-o peşterã din apropierea satului. Cauza morţii: asfixie mecanicã. Cadavrul fusese ars pe faţã, la nivelul coapselor şi în zona pubianã. Medicii legişti nu au stabilit dacã victima a fost sau nu agresatã sexual. În peşterã, la 2,4 m de cadavru, a fost gãsit un prezervativ cu urme biologice. Analizele ADN au stabilit, fãrã nici un dubiu, cã acest obiect nu are nicio legãturã cu cauza de faţã. Prezervativul a fost însã principalul argument care l-a scos pe Mãran Iancu din închisoare.
Audiat de poliţişti încã din 23 septembrie 2002, reţinut pe 3 octombrie 2002 şi apoi arestat, inculpat pentru comiterea infracţiunii de omor, condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Mãran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiv şi irevocabil, în baza haosului din dosarul penal. Cel mai destoinic şi priceput apãrãtor al sãu a fost însuşi procurorul ce-a instrumentat cazul, un „profesionist” exclus ulterior din magistraturã pentru cã a fost prins în flagrant delict, judecat şi condamnat pentru o şpagã de 8 milioane de lei (vechi).
Motivarea ÎCCJ la decizia de achitare a lui Mãran Iancu nu a fost redactatã nici pânã astãzi, deşi dosarul se aflã la dactilografiere din iulie. Când ea va fi gata, dosarul va ajunge din nou la Parchetul de pe lângã Tribunalul Caraş-Severin, ca o crimã cu AN (n.r. – autor necunoscut). „E o crimã cu autor pe jumãtate cunoscut”, declarã astãzi Barac Nicolae, avocatul care a contribuit decisiv la eliberarea lui Mãran Iancu. „Poate s-o afla adevãrul. Poate o apãrea vinovatul, poate, cine ştie?, o recunoaşte chiar el, dacã e vinovat”…

 

„Învãţa foarte bine, era un copil cuminte, n-avea prieten. Încã se mai juca cu pãpuşile”, mama Ionelei Hurdelea