Archive for the ‘Cazul „Mariana Negoiţă” (Brăila)’ Category

La 15 ani după ce doctoriţa din Brăila a fost omorâtă, anchetatorii nu au găsit vinovatul. În iulie (n.a. – 2011), fapta se prescrie.

Pe 5 iulie 1996, doctoriţa Mariana Ne­goiţă a fost ucisă în apartamentul său din Brăila. Avea 54 de ani, iar cri­minalul înfipsese cuţitul în trupul ei de 54 de ori. Poliţia a intervievat zeci de suspecţi, dar nu a reuşit nici până azi, când mai sunt trei luni până la prescrierea cazului, să găsească vinovatul.

Mariana Negoiţă trebuia să ajun­gă la lucru la ora 14:00, aşa cum făcea în fiecare zi de vineri. În acea zi însă nu a mai sosit. Asistenta sa, Tincuţa Ion, îngrijorată, a sunat-o acasă. La te­lefon nu a răspuns nimeni. Nici fiica sa, Loredana Butuc, nu a reuşit să dea de mama sa la telefon. Îngrijo­ra­tă, s-a dus pe Strada Cojocari, la lo­cuinţa mamei. Acolo a găsit-o în­tin­să pe podea, la intrarea în bucătărie, cu picioarele îndreptate spre hol. Tăie­tura adâncă de la beregată lăsase să se scurgă pe podea mult sânge. Din declaraţiile fetei, casa era foarte bine ferecată. Pentru a ajunge în faţa apar­tamentului trebuia ca să-ţi deschidă poarta curţii interioare cineva, ca mai apoi să poţi trece de uşa blocului, încuiată şi ea. Apartamentul familiei Negoiţă era bine păzit de două uşi masive, peste care se trăgea un grilaj de metal. Comisarul Marcel Drăgan, unul dintre investigatorii care s-au aflat la faţa locului, ne-a certificat că nici una dintre încuietori nu era forţată: „Cu alte cuvinte, criminalul a pătruns pentru că i s-a dat voie. Doc­toriţa era foarte precaută şi nu per­mitea oricui să pătrundă în casă”. „Cu siguranţă”, spun anchetatorii, „ul­timul care a văzut-o pe Mariana Ne­goiţă în viaţă îi era un cunoscut”. Pro­bele biologice prelevate din apar­tament aparţineau fie Marianei, fie soţului său. Pentru că era o zi uscată, nu s-au găsit urme de încălţăminte.

Era în jurul orei 15:00 după-amia­za când Loredana a închis uşile apartamentului mamei sale şi, îm­preu­nă cu soţul său, s-a urcat în ma­şi­nă, pornind către casa de vară a fa­mi­liei din comuna Romanu, unde ta­tăl său, Remus Negoiţă, se afla de mai bine de opt zile. Fără să anunţe Poliţia sau să rămână în casă până la venirea organelor de investigaţie, fata a pre­ferat să plece de la locul faptei, pen­tru că, spune ea, aşa cum aflăm din de­claraţia de la dosar: „Voiam să văd faţa criminalului”. Din spusele apro­pia­ţilor a reieşit că fiica nu se înţe­le­gea cu tatăl său, iar Remus Negoiţă îşi ura ginerele.

„Eu am anunţat moartea soţiei mele la Poliţie şi am întrebat dacă pot să merg să o văd. Până să sosească ei, eu am intrat în casă. Nu mai ştiu dacă am descuiat sau nu uşile sau dacă Loredana le lăsase descuiate. Când am intrat, am pus mâna pe Mariana să văd dacă mai trăieşte şi m-am uitat puţin prin casă. Am constatat că lipseau bijuteriile pe care le purta ea de obicei, inele, lănţişorul. În noptieră, cutia de bijuterii era goală”, ne declara în 2008 Remus Negoiţă. Poliţia exclude însă ipoteza unui jaf, mai ales că, aşa cum povesteşte comisarul Drăgan aflat la faţa locului, casa era înţesată de obiecte de artă, de tablori scumpe, de aparatură electronică şi electrocasnică cum nu se găsea în prea multe case pe vremea aceea, cutii de cafea, sticle de whisky, baxuri de ţigări. Când a fost găsită, Mariana avea cerceii de aur la ureche. Mai degrabă, cineva a vrut să creeze o pistă falsă pentru Poliţie, înscenând, prin furtul unor bijuterii, varianta jafului.

Unul dintre principalii suspecţi ai Poliţiei a fost soţul Marianei, medic ve­terinar ieşit la pensie în acel mo­ment, care avea însă un alibi puternic. În cursul anilor, Remus a fost an­che­tat de nenumărate ori; testele poligraf la care a fost supus l-au arătat ca nevinovat. Totuşi, surse din Poliţie au sus­ţi­nut pe parcursul anilor că Negoiţă are o boală psihică şi că astfel ar fi reuşit să înşele detectorul de min­ciuni, iar că el este vinovatul. Poliţiştii au discutat şi cu infractorii cunoscuţi ai Brăilei la acea oră; l-au luat în calcul şi pe soţul fiicei, incriminat şi astăzi de socrul său, dar nici una dintre aceste verificări nu a dus la vreun rezultat. Cu câteva luni în urmă, mai fusese găsit ucis în judeţul Brăila, mai exact în apropiere de comuna Ro­ma­nu, unde îşi avea casa Remus Ne­goi­ţă, un taximetrist care era rudă cu Mariana Negoiţă. Deşi arma crimei era diferită – un pistol artizanal în cazul taximetristului –, poliţiştii s-au gândit şi la posibilitatea ca acele două omoruri să aibă legătură, însă nu au ajuns la nici o concluzie.

Procurorul Mircea Ionescu (în fotografie, alături de comisarul Drăgan, care a lucrat încă de la început la dosar) a preluat cazul în 2002, după moartea procurorului Andrei Eugen, cel care s-a ocupat la început de dosar. Procurorul Ionescu mărturisea în 2008 că în debutul anchetei s-au făcut câteva erori. În primul rând, cir­cumstanţele au făcut ca procurorul criminalist al Brăilei, Lucian Doxan, să fie în concediu în acel moment. În al doilea rând, locul faptei a fost practic invadat de 12 oameni, în condiţiile în care în apartament ar fi trebuit să intre procurorul, medicul legist, un sin­gur poliţist judiciar şi un crimina­list care trebuia să facă fotografii. În al treilea rând, poliţiştii s-au împărţit în două echipe de anchetă, în loc să facă o singură echipă. Pentru a-l găsi pe ucigaşul Marianei Negoiţă, an­chetatorii au audiat zeci de suspecţi. Tuturor infractorilor de vază din Brăila li s-au verificat alibiurile, iar colegele victimei au fost rugate să dea informaţii despre Mariana. Uciderea Marianei Negoiţă are toate atributele unei crimei perfecte: poliţiştii nu au descoperit nici arma, nici mobilul crimei, nu au găsit martori şi nici probe biologice ale criminalului.

În iulie anul acesta se împlinesc 15 ani de când a avut loc fapta. Conform legii, ea se prescrie. Din iunie 2010, cazul a fost preluat de pro­cu­ro­rul Mădălin Năvădaru, care a „avan­sat pe acest post, prin concurs”, după cum a ţinut să ne precizeze. S-a mai mişcat vreo filă din dosarul crimei în cazul doctoriţei? Au găsit anchetatorii o altă pistă? „Periodic s-au re­ana­lizat documentele”, spune pro­cu­rorul Năvădaru. Ce înseamnă „pe-riodic”, în viziunea dumnealui? „Nu aş putea să vă spun, o dată la câteva luni. Oricum, prin lege suntem ob­li­gaţi să reevaluam situaţia o dată la şase luni. Dar nu au apărut piste noi. La momentul respectiv s-au verificat toate datele, s-au intervievat prie­tenii, rudele, pacienţii doamnei doctor, bolnavii psihic cu care a avut de-a face. Soţul său, Remus Negoiţă, a fost interogat de nenumărate ori. El a rămas principalul suspect, dar nu s-au găsit probe şi nici dovezi edificatoare care să poată soluţiona cazul. Eu, când am venit pe acest post, am încercat să am o privire nouă asupra dosarului. Citeam declaraţiile unor intervievaţi şi mă gândeam că am dat de o altă pistă. Continuam lectura şi vedeam că acea pistă pica. Volumul de muncă a fost enorm. Când am cerut să mi se aducă dosarul, m-am trezit în birou cu un sac plin cu şase dosare imense”, declară procurorul. „Chiar în urmă cu o lună şi ceva, până în două luni, procurorul Năvădaru a trasat poliţiştilor sarcini clare legate de audierea anumitor persoane, de la care dumnealui a considerat că încă nu s-au scos toate informaţiile pe care ei le-ar deţine. Dar, coroborate datele noi cu cele vechi, nu s-au găsit probe concludente”, spune comisa­rul Marcel Drăgan, şef Serviciu Investigaţii Criminale de la IPJ Brăila. Procurorul s-a gândit la o altă soluţie care să-i mobilizeze pe poliţişti şi să-i mai scoată din amorţeală: brainstor­ming. „S-a pus problema aceasta în discuţia lucrătorilor de Poliţie, fiecare a emis câte o ipoteză, pentru că aşa se pot naşte variante plauzibile. Tot ce a fost posibil a fost făcut în acest caz”. Poate fi considerat cazul de la Brăila o crimă perfectă. „Nu există crimă per­fectă, ci doar anchetatori neprice­puţi”, spune un experimentat crimi­na­list. În ce-l priveşte, procurorul Nă­vădaru a ţinut să ne asigure că „nu am abandonat cazul, nu am depus ar­mele, însă şansele ca după atât timp să apară ceva nou sunt extrem de mici”.

(Irina Munteanu, Carmen Preoteşoiu,  „Jurnalul Naţional”, 11 mai 2011)

MISTER. Crima comisã acum 13 ani, de Ziua Poliţiei, în Brãila, a rãmas pânã azi cu A.N.

La 5 iulie 1996, doctoriţa Mariana Negoiţă a fost ucisă în apartamentul său din Brăila. Avea 54 de ani. Criminalul i-a retezat beregata şi nu s-a lăsat până ce nu i-a brăzdat tot trupul cu tăieturi. Poliţia a intervievat zeci de suspecţi, dar nu a reuşit nici până azi să găsească vinovatul.

Carmen Preoteșoiu
Irina Munteanu
Ziua fierbinte de vară dădea un pic de culoare clădirilor vechi, dărăpănate, nevăruite de zeci de ani din centrul oraşului Brăila. Un oraş care sărăcea pe zi ce trece, cu un număr din ce în ce mai mare de şomeri, oameni care, imediat după căderea comunismului, s-au trezit că nu mai au ce să le dea să mănânce copiilor lor. Spre sfârşitul zilei, urbea liniştită şi monotonă s-a transformat într-un adevărat furnicar. Pe străzi, în magazine, pe la colţuri, peste tot în jur, oamenii discutau care în şoaptă, care în gura mare, toţi îngroziţi despre crima din Strada Cojocari. Mariana Negoiţă, în vârstă de 54 de ani, recunoscută ca fiind una dintre cele mai apreciate şi mai respectate pediatre din oraş, fusese omorâtă. Ultima mărturie despre doctoriţă aparţine femeii de serviciu a blocului, Timofte Iuliana, care a văzut-o în acea zi, în jurul orei 8:30-9:00. Cam pe la aceeaşi oră, la casa de vacanţă din comuna Romanu a familiei Negoiţă, soţul său, „ca niciodată”, după cum spun localnicii, intra în vorbă cu doi dintre vecinii săi, întrebându-i dacă nu pleacă la mare pe căldura aceea infernală. „Nu vorbise niciodată cu noi”, declara Lică, vecinul bărbatului. Mai târziu, poliţiştii au tras concluzia că Negoiţă îşi făcea, devenind amabil cu vecinii, un alibi.

ÎNTÅRZIERE. La 5 iulie 1996, Mariana trebuia să ajungă la lucru la ora 14:00, aşa cum făcea de altfel în fiecare zi de vineri. Femeia nu obişnuia niciodată să întârzie, dar în vinerea aceea n-a mai ajuns ca de obicei, cu 10-15 minute mai devreme de începerea programului. Asistenta sa, Tincuţa Ion, îngrijorată, a sunat-o acasă. La telefon nu a răspuns nimeni. „Tincuţa a venit într-un suflet la mine pentru a-mi spune că doctoriţa Mariana nu a venit încă, iar că acasă, la telefon, nu răspunde nimeni. Am sfătuit-o să o sune pe fiica doctorei, Loredana Butuc”, povesteşte una dintre colegele sale de lucru. Nici fiica nu a reuşit să dea de mama sa la telefon. Îngrijorată s-a dus pe Strada Cojocari, la locuinţa doctoriţei. Acolo a găsit-o întinsă pe podea, la intrarea în bucătărie, cu picioarele îndreptate spre hol. Tăietura adâncă de la beregată lăsase să se scurgă pe podea mult sânge. Din declaraţiile fetei, casa era foarte bine ferecată. Pentru a ajunge în faţa apartamentului trebuia ca să-ţi deschidă poarta curţii interioare cineva, ca mai apoi să poţi trece de uşa blocului, încuiată şi ea.

INTRARE LIBERÅ. Apartamentul familiei Negoiţă era bine păzit de două uşi masive, peste care se trăgea un grilaj de metal. Comisarul Marcel Drăgan, unul dintre cei care s-au aflat la faţa locului, ne-a certificat că nici una dintre încuietori nu era forţată: „Cu alte cuvinte, criminalul a pătruns pentru că i s-a dat voie; doctoriţa era foarte precaută şi nu permitea oricui să pătrundă în casă”. „Cu siguranţă”, spun anchetatorii, „ultimul care a văzut-o pe Mariana Negoiţă în viaţă îi era un cunoscut”. Probele biologice prelevate din apartament aparţineau fie Marianei, fie soţului său. Pentru că era o zi uscată, nu s-au găsit urme de încălţăminte.
Era în jurul orei 15:00 când Loredana a închis uşile apartamentului mamei sale şi, împreună cu soţul său, s-a urcat în maşină, pornind către casa de vară a familiei, din comuna Romanu, unde se afla, de mai bine de opt zile, tatăl său, Remus Negoiţă. Fără să anunţe Poliţia sau să rămână în casă până la venirea organelor de investigaţie, fata a preferat să plece de la locul faptei, pentru că, spune ea, aşa cum aflăm din declaraţia de la dosar: „Voiam să văd faţa criminalului”. Din declaraţiile apropiaţilor a reieşit că fiica nu se înţelegea cu tatăl său, iar Remus Negoiţă îşi ura ginerele. „Când au ajuns la mine, la Romanu, Butuc, bărbatul ei, mi-a spus: «Mama a murit». I-am răspuns: «Dumnezeu să o ierte, ştiu că era cam bolnavă», crezând că vorbeşte de fapt despre cuscra mea, mama lui. «Nuuu, mama Mariana a murit!». Atunci am rămas înlemnit. Nu ştiam ce să zic. Ne-am urcat în maşină şi am pornit către Brăila. Butuc conducea cam repede şi am vrut să trec eu la volan. Era nervos. Până la urmă l-am lăsat. Pe parcursul drumului, Loredana nu prea a vorbit. Eu însă îi tot întrebam: «De ce nu aţi anunţat poliţia?»”, povesteşte soţul doctoriţei. Crima a fost anunţată la Poliţie de cei trei de-ndată ce au ajuns în Brăila.

NU LIPSEA NIMIC. „Eu am anunţat moartea soţiei mele şi am întrebat dacă pot să merg să o văd. Până să sosească ei, eu am intrat în casă. Nu mai ştiu dacă am descuiat sau nu uşile sau dacă Loredana le lăsase descuiate atunci când a pornit către mine, la Romanu. Când am intrat am pus mâna pe Mariana să văd dacă mai trăieşte şi m-am uitat puţin prin casă. Am constatat că lipseau bijuteriile pe care le purta ea de obicei, inele, lănţişorul. În noptieră, cutia de bijuterii era goală”, ne-a declarat Remus Negoiţă. Poliţia exclude însă ideea unui jaf, mai ales că, aşa cum povesteşte comisarul Drăgan, sosit atunci la faţa locului, locuinţa era înţesată de aparatură electronică şi electrocasnică, aşa cum nu se găsea în prea multe case pe vremea aceea, cutii de cafea, sticle de whisky, baxuri de ţigări. Combina frigorifică era ticsită de sus până jos cu carne, iar în colţarul din bucătărie s-a descoperit, printre zeci de pungi strânse, o punguţă cu aur. Hoţul ar fi avut ce să fure. Singurele bijuterii care dispăruseră erau cele pe care femeia le purta în fiecare zi. Când a fost găsită, Mariana avea cerceii de aur la ureche.
Unul dintre principalii suspecţi ai Poliţiei a fost soţul Marianei, medic veterinar, ieşit la pensie în acel moment, care avea însă un alibi puternic. În cursul anilor, Remus a fost anchetat de nenumărate ori; testele poligraf la care a fost supus l-au arătat ca nevinovat. Totuşi, surse din Poliţie au susţinut, pe parcursul anilor, că Negoiţă are o boală psihică şi că astfel ar fi reuşit să înşele detectorul de minciuni şi să iasă nevinovat. Poliţiştii au discutat şi cu infractorii cunoscuţi ai Brăilei la acea oră; l-au luat în calcul şi pe soţul fiicei, incriminat şi astăzi de socrul său, dar nici una dintre aceste verificări nu a dus la vreun rezultat. Cu câteva luni în urmă mai fusese găsit ucis în judeţul Brăila, mai exact în apropiere de comuna Romanu, unde îşi avea casa Remus Negoiţă, un taximetrist, care era rudă cu Mariana Negoiţă. Deşi arma crimei era diferită – un pistol artizanal în cazul taximetristului –, poliţiştii s-au gândit şi la posibilitatea ca omorurile să aibă legătură, însă nu au ajuns la nici o concluzie.

ERORI ŞI PISTE. Procurorul care se ocupă în acest moment de caz admite că în debutul anchetei s-au făcut câteva erori. În primul rând, circumstanţele au făcut ca procurorul criminalist al Brăilei, Lucian Doxan, să fie în concediu în acel moment. În al doilea rând, „locul faptei a fost practic invadat de 12 oameni, în condiţiile în care în apartament ar fi trebuit să intre procurorul, medicul legist, un singur poliţist judiciar şi un criminalist, căruia îi cerem să facă fotografii etc.”. În al treilea rând, poliţiştii s-au împărţit în două echipe de anchetă. Şi Loredana Butuc, fiica Marianei Negoiţă, crede că poliţia a greşit atunci urmărind o singură pistă, şi anume cea în care tatăl său era vinovatul. Comisarul Dumitru Hahui, în acest moment director adjunct al Poliţiei Comunitare Brăila, a fost cel care a condus de la început ancheta. Acum, el are o nouă teorie, care implică un pian cu tendoanele tăiate.
Fapta se prescrie după 15 ani de la comiterea ei, deci criminalul mai are de aşteptat trei ani, după care se poate prezenta să-şi mărturisească singur fapta, fără să se mai teamă de nimic. Chiar de ar apărea şi acum şi ar admite că e vinovatul, ar primi jumătate din pedeapsa pe care ar fi luat-o în urmă cu 12 ani.

(„Jurnalul Naţional”, 4 februarie 2008)

FARMEC. „Avea un dar aproape paranormal de a-i linişti pe oameni”


Mariana Negoiţă, unul dintre cei mai solicitaţi pediatri ai Brăilei anului 1996, era o femeie cochetă, dar retrasă. Fostele colege spun că femeia nu avea duşmani şi că zâmbetul ei topea orice încercare de ceartă. Ea nu avea însă nici prea mulţi prieteni, şi de aceea anchetatorilor le-a fost greu să găsească elemente care să-i ajute la rezolvarea cazului.

Carmen Preoteșoiu
Irina Munteanu
Cel mai solicitat pediatru al Brăilei anului 1996 era o femeie mignonă, cu părul bogat, cu un trup de clepsidră, o femeie retrasă, care topea cu zâmbetul ei orice încercare de ceartă. Faptul că nu avea duşmani, dar nici prea mulţi prieteni a fost o piedică în anchetă.

„Un medic aşa cum era Mariana se naşte la o sută de ani; Brăila n-o să mai vadă prea curând aşa doctoriţă de copii”, sunt cuvintele prin care Remus Negoiţă vorbeşte despre cea care îi devenise soţie în 1966. Cum fiica Marianei nu a dorit să ne vorbească, cea mai apropiată persoană de victimă, care ne-a ajutat să-i conturăm portretul, este soţul ei. „Cum intra pacientul pe uşă, ea ştia ce are.” De s-au certat vreodată, de au fost nemulţumiţi unul de altul, ajungând chiar în pragul divorţului, amintirile acelor momente s-au ascuns adânc în mintea bărbatului pe care Poliţia l-a suspectat că şi-a ucis soţia. În cuvintele lui nu se aude ura, dacă ea a existat vreodată, ci doar regretul după o femeie pe care a iubit-o. În fiecare seară, el o lua de la serviciu, iar ea i se plângea uneori: „Măi Remus, am foarte mulţi pacienţi şi de asta am atâtea necazuri cu colegii”. Pacienţii aduceau câte un plocon cu de-ale gurii: o pasăre, o bucată de brânză, iar ea nu refuza să dea consultaţii şi acasă sau la domiciliul bolnavului. Sâmbăta, ca să se relaxeze, Mariana mergea la ţară, unde el îi aranjase un loc să stea la plajă. Îi cumpăra bere soţiei, încercând să o facă să se simtă cât mai bine. „Ea nu ştia să muncească pământul, era trăită la oraş.”
Doctoriţa obişnuia să-l întrebe pe soţ: „Măi, tu ce mănânci aici?”, iar el îi răspundea: „Uite, vezi păsările cerului, ce mănâncă ele aia mănânc şi eu”. În ziua de 4 iulie, soţia grijulie i-a dus bărbatului ei, la Romanu, un borcan cu pilaf cu carne şi vreo două plăcinţele şi i-a spus să vină acasă a doua zi, să facă o baie. Conform declaraţiilor lui Remus, este ultima oară când el a văzut-o în viaţă. Mariana îşi iubea fiica şi o ajuta, ne-a mai spus Remus Negoiţă.

O COLEGÃ BUNÃ. Nici asistenta doctoriţei, Tinca Ion, nu a vrut să ne întâlnim. Am vorbit însă cu două dintre colegele Marianei, care au cunoscut-o doar la serviciu. Cele două doamne în vârstă au dorit să-şi păstreze anonimatul. Conform principiului „despre morţi numai de bine”, ele au încercat să îndulcească portretul Marianei. De la fosta şefă a policlinicii de copii din Brăila am aflat că Mariana fusese medic de medicină generală la Măxineni, o localitate din judeţul Brăila. După ce a avut un accident de maşină şi şi-a fracturat femurul, doctoriţa mergea mai greu din cauza tijei care i se implantase în picior. De aceea a mers la Direcţia sanitară şi a solicitat să fie transferată la policlinica de copii din Brăila. „Ea nu avea pregătirea noastră, care aveam examene date în pediatrie. Făcuse Facultatea de Medicină, iar pe vremea aia se făcea în cadrul facultăţii o specializare, care era pediatrie în cazul ei.”
Cea care i-a devenit şefă a lucrat o vreme în tură inversă cu Mariana şi astfel cele două femei au folosit acelaşi cabinet: „Era o colegă foarte bună, dacă lipsea vreun coleg îi ţinea locul. Nu aveam voie să primim nici un cadou şi atunci pacienţii ne aduceau flori. Florile rămâneau în glastră de la o tură la alta. Pentru că voiam să aranjăm un pic cabinetul, am pus bani împreună şi am cumpărat covor şi perdele”. În casa Marianei Negoiţă s-a găsit sufrageria plină cu pa-chete de cafea, baxuri de ţigări şi sticle cu băuturi alcoolice scumpe, iar congelatorul imens din bucătărie, plin cu carne. De aceea am întrebat-o pe colega ei dacă Mariana era o fire avară: „Dimpotrivă, era largă la mână. Când strângeam bani pentru un cadou de ziua cuiva, niciodată nu a spus nu şi poate venea şi cu un supliment”.

PRIZÃ LA PACIENŢI.
Un strop de invidie transpare însă din relatarea fostei şefe: „Noi aveam mai multe examene, dar la ea veneau mai mulţi pacienţi. Ei se aşezau la ea la cabinet de la 12:00, deşi programul începea de la 14:00. I-am invitat o dată la mine să-i consult, dar ei mă refuzau, spunându-mi că o aşteaptă pe doamna Negoiţă. O mamă chiar mi-a zis: «Pe noi nu ne interesează medicul care are mai multe grade, ci medicul care ne face bine». Dacă înainte gemea de lume, din ziua în care a murit n-a mai venit nimeni la policlinică”.
Una dintre şefele Marianei Negoiţă a vrut să verifice ce fel de tratamente le dă ea pacienţilor de vin atât de mulţi. A constatat că reţetele nu erau cu medicamente scumpe, ci doar cu paracetamol şi vitamina C. „Nici măcar medicamente miraculoase nu le dădea. Mă gândesc că era totuşi un grad de încetineală în consultaţiile ei, adică nu-i spunea pacientului din prima ce are, ca acesta să revină. În plus, veneau şi mai mulţi membri ai familiei cu copilul, sala de aşteptare era mică şi poate şi de asta dădea senzaţia că sunt foarte mulţi la uşa ei.” Doctoriţa nu a fost reclamată de nici un pacient şi nici nu i s-a întâmplat să îi moară vreunul. Nici unul dintre cei interogaţi de poliţie nu a vorbit despre eventuali duşmani.

O FIRE ÎNCHISÃ. Procurorul Mircea Ionescu, care se ocupă în acest moment de caz, ne-a spus că anchetatorii nu au putut găsi măcar câteva persoane care să vorbească despre anturajul doctoriţei: „S-au verificat şi bijutierul, şi coafeza, nici ăştia n-au ştiut ce să ne spună: «E o clientă bună, plăteşte, respectabilă, îngrijită. Era o fire închisă, distantă. Şi bolnăvicios de preocupată de curăţenie, în fiecare zi ştergea praful, deretica prin casă. Ea nu colabora, nu clevetea, nu vizita. Mi-o amintesc cum trecea pe stradă, mignonă şi cu un corp de clepsidră»”.
În ultima zi a vieţii ei, Mariana şi-a pus un deux pièces crem, şi-a luat poşeta şi o sacoşă şi a plecat să cumpere pâine. În drum spre magazin s-a întâlnit cu femeia de serviciu de la bloc şi i-a spus să treacă mai târziu pe la ea ca să-i dea ceva de pomană. Este ultima imagine a doctoriţei în viaţă pe care poliţiştii au pus-o la dosar.

Instantanee din albume scorojite

Pozele pe care le-am văzut în apartamentul în care s-a comis crima ne arată o doamnă plinuţă, cu o coafură ridicată, cu părul tapat sau prins în coc, pentru a părea mai înaltă. Instantaneele ne-o arată cu spatele, dansând cu soţul; mamă iubitoare, ţinându-şi fetiţa protector în braţe; îmbrăcată cu palton, cu o blană a gât, zâmbind puţin nostalgic; blondă, la o masă cu mai multă lume, întorcându-se pentru a-şi oferi acelaşi zâmbet aparatului;în rochie de seară şi cu mânuşi de dantelă, cu floare în piept, alături de soţ şi de fetiţă; în cabinet, îmbrăcată în halat, primind o foaie de la asistentă, puţin nenaturală, cu privirea aţintită în obiectiv. Elementul definitoriu al Marianei era zâmbetul: „Dacă te duceai pornită să îi faci un scandal, zâmbetul ei te potolea imediat”, spune cea care i-a fost şefă. Zâmbetul acesta vrăjea, se pare, pe toată lumea. La doi ani o dată, spun doctoriţele, aveau voie să meargă în străinătate. Dacă vameşii controlau pe toată lumea, Mariana trecea nestingherită cu toate bijuteriile. „Avea un dar aproape paranormal de a-i linişti pe oameni”, spune cealaltă colegă.

(„Jurnalul Naţional”, 5 februarie 2008)

CONTROVERSAT. Deşi are bani la bancă şi apartament în centrul oraşului, Remus Negoiţă preferă să trăiască în mizerie


Remus Negoiţă îşi suspectează copiii de uciderea soţiei sale

În 1996, în Brăila, Mariana Negoiţă a fost omorâtă cu 54 de lovituri. Soţul ei trăieşte de 12 ani cu stigmatul de principal suspect în cazul uciderii femeii. Unii îl consideră nebun, alţii şiret şi perseverent. Ani la rând a fost supus interogatoriilor poliţiştilor şi procurorilor, testelor cu poligraful, examinărilor medicilor psihologi, fără ca măcar vreun gest de-al său să trădeze vreo potenţială vină. Deşi, conform spuselor anchetatorilor criminalişti, „indicii sunt multe, dar probe concrete, nu”.

Carmen Preoteșoiu
Irina Munteanu
Remus Negoiţă avea 62 de ani când soţia sa a fost găsită de fiică zăcând pe podea, înjunghiată, în locuinţa lor de pe Strada Cojocari. Din mărturiile aflate la dosar ale cunoscuţilor, rudelor şi ale colegilor de serviciu ai celor doi, bărbatul apare ca fiind „un om singuratic, închis în el, zgârcit, temător ca nu cumva cineva să-i ia postul, răzbunător”. Potrivit spuselor procurorului Ionescu, cel care din 2002 a preluat cazul, de-a lungul timpului, Remus Negoiţă s-ar fi prezentat la poliţie şi la procuratură pentru a depune plângeri împotriva colegilor de serviciu, aducându-le tot felul de acuze, doar pentru a se asigura că postul său de şef de fermă nu este ameninţat. Mai cu seamă că nu i-a fost uşor să facă o facultate sau să capete un post, ba chiar să ajungă într-o funcţie de conducere. Din declaraţiile pe care Remus Negoiţă le-a dat la poliţie am aflat că se trage dintr-o familie săracă, neinstruită, obişnuită cu munca la câmp şi cu îngrijitul animalelor. Comparativ cu rafinamentul şi eleganţa soţiei sale, bărbatul „era un fel de ţăran care a făcut facultatea, căruia îi plăcea să muncească. Adevărul e că se pricepe la toate: repară tot ce se poate, lucrează pământul mai bine ca nimeni altul, îi place să aibă animale, să le crească, nu se fereşte de muncă. Mie mi-a pus uşa la apartament de parcă ar fi fost expert. Ce să mai zic, era foarte îndemânatic şi priceput, dar foarte zgârcit, avar până la Dumnezeu”, povesteşte o fostă colegă de serviciu, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, despre omul cu care a şi trăit vreme de cinci ani. Pentru a nu cheltui bani de benzină, de fiecare dată când rămânea mai multe zile la casa din Romanu, Remus Negoiţă prefera să doarmă în Oltcitul său „cu picioarele ieşite afară, pentru că în casă mişunau şobolanii, nu era pregătită pentru a fi locuită”, în loc să plece seara la apartamentul din Brăila.

UN PACIENT, O ATENŢIE… Tot oraşul îl ştia pe Remus mai mult ca fiind soţul doctoriţei devenite celebră în Brăila, decât după propriu-i nume sau după îndeletnicirile sale. În fiecare seară, oamenii îl vedeau pe holurile policlinicii de copii aşteptându-şi soţia pentru a o duce acasă. Din bărbatul sărac, care trăia din bursa de student, ajunsese să facă parte din elita oraşului. Datorită puhoiul de pacienţi care se perindau pe la soţia sa, familia Negoiţă căpătase renumele de familie înstărită. Banii câştigaţi i-au investit într-un Oltcit, în proprietăţi şi, după cum s-a constatat în casa lor, în aur. Locuinţa lor era plină de aparatură electronică şi electrocasnică, cum rar se găsea la vreo familie în 1996, iar frigiderul şi congelatorul erau în permanenţă pline cu carne. „Fiecare pacient îi aducea Marianei câte ceva când venea la consultaţie, un pacheţel cu ce avea”, spune bărbatul şi nu uită să-şi aducă laude atunci când vorbeşte despre perioada de dinaintea pensionării: „Lucram la o fermă de animale. De-ndată ce se tăiau, fiecare îşi făcea pacheţel, nu duceam lipsă de mâncare. Am muncit din greu şi mi-am căpătat postul fără relaţii, dar erau alţii în spatele meu care voiau să mă sape. Mariana era foarte apreciată ca medic, vindeca pe oricine venea la ea, iar oamenii, drept răsplată, îi aduceau de fiecare dată câte o atenţie”, ne spune Negoiţă.

AVARUL ŞI BICICLETA. L-am întâlnit pe bărbat în biroul procurorului Ionescu, care îl chemase pentru un nou interogatoriu. Deşi afară era frig şi ceaţă, omul se încumetase să plece la drum tocmai din Siliştea, comună aflată la vreo 20 de kilometri de Brăila, pe bicicletă. „Numai pe bicicletă merg. Mi-am luat un Tico, dar nu îl folosesc, că nu vreau să cheltuiesc banii pe benzină. Am zis că o să folosesc maşina din când în când, doar când mă mai duc în vizite”, spune bărbatul şi pleacă capul. Are părul alb, doi dinţi din faţă îi lipsesc, iar mâinile îi sunt aspre. Din bărbatul falnic, îngrijit şi înstărit care fusese odinioară, pe când trăia soţia sa, Remus Negoiţă nu a mai păstrat nimic. Blugii vechi şi murdari, puloverul şi geaca de piele roasă pe la mâneci şi tocită de vreme descriu imaginea unui om desprins de lumea civilizată. „Eu trăiesc ca un pustnic la Siliştea”, povesteşte bărbatul. După moartea soţiei lui, vrajba dintre el şi fiica sa a sporit şi mai mult, într-atât încât acum nici măcar nu îşi vorbesc. Procesul pe care l-a avut cu ea pentru succesiune l-a lăsat doar cu casa în care locuia cu soţia sa. „Fiică-mea a luat tot, tot. Am muncit o viaţă întreagă ca să îmi ia nişte neisprăviţi totul şi apoi să vândă casele. Aveam mai multe proprietăţi, plus locuinţa pe care am cumpărat-o la Romanu. Pe toate le-a vândut fiică-mea cu imbecilul de ginere-miu care nu ştie să facă nimic”, spune omul printre dinţi şi cu privirea încruntată. Deşi apartamentul cu trei camere de pe Strada Cojocari, aflat în centrul oraşului, i-a revenit lui, bărbatul a preferat ca mai bine de zece ani să locuiască în clădirile fostului IAS Siliştea, aciuându-se când pe la o femeie, când pe la alta. „Multă vreme am căutat pe cineva cu care să pot să-mi continuu viaţa, dar nu s-a găsit, aşa că am stat cu cine s-a putut”, spune el. Acum trăieşte cu o femeie „tare proastă, incultă, nu are nici patru clase, dar alta mai bună nu am găsit. Casa are două camere, într-una locuiesc eu cu Paraschiva, care are 66 de ani, în cealaltă, cei patru copii ai ei”. Conform declaraţiei sale de la dosar, Remus Negoiţă a încercat în nenumărate rânduri să se apropie de vreuna din doamnele oraşului. „A cerut-o în căsătorie pe doamna Mihai, care l-a refuzat, apoi pe doamna Rusescu. În zadar. Nici una nu a acceptat”, povesteşte şeful serviciului judiciar, Marcel Drăgan. A reuşit însă să fie acceptat de fosta sa colegă de serviciu, care după cinci ani l-a dat afară. „Era tare avar şi mă enerva. Toată ziua îi bârfea pe ceilalţi şi mă deranja cumplit că nu vorbea cu fiica sa, Loredana, că nu-i dădea nimic din ce câştiga. Nu o ajuta. S-a auzit că avea o grămadă de aur, îşi strângea banii de pensie, nu cheltuia nimic, dar fiică-sii nimic nu îi dădea. De fapt, nimănui nu dădea ceva din avuţia lui. Cred că avea dramul lui de nebunie. Era atât de zgârcit, încât întreţinerea de la bloc nu şi-a plătit-o vreme de zece ani. Dacă îl întrebi de ce nu o achită, zice că nu locuieşte acolo, aşa că, de ce să o plătească. I-am spus: «Păi, şi când te duci la toaleta din apartament, nu tragi apa la veceu?». Şi ce credeţi că mi-a răspuns: «Vin cu apa în bidon de la Siliştea»”, ne povesteşte femeia, după care adaugă: „Ei, nu-i nebun?”.

CONVERSAŢIE SUSPICIOS DE ÎNTÂMPLÃTOARE. Luat la întrebări, Remus Negoiţă nu îşi pierde cumpătul. Are memoria anilor, a orelor şi a evenimentelor. Se fâstâceşte, dând vina pe memorie, doar atunci când vrem să aflăm de ce nu a plecat în dimineaţa de vineri, ziua crimei, de la casa din Romanu, spre Brăila, aşa cum îi promisese cu o zi înainte soţiei. „Pe 4 iulie a venit la mine, mi-a adus mâncare, a stat cam o jumătate de oră şi a plecat. M-a rugat să vin acasă vineri, să mă spăl. I-am spus că vin, dar nu mai ştiu ora la care i-am zis că o să ajung. Vineri de dimineaţă am făcut treabă prin curte, am dat şi cu coasa, am vorbit cu doi vecini. Se făcuse ora 3 după-amiază, cam atât cred că era, când fiică-mea şi Butuc (n.r. – ginerele său) au venit să mă anunţe că Mariana a murit. Nu mai ştiu de ce nu am plecat de dimineaţă”, îşi „argumentează” bărbatul amânarea plecării la Brăila în dimineaţa de 5 iulie. Potrivit declaraţiilor aflate la dosar ale unuia dintre vecinii cu care suspectul a stat de vorbă, Lică, am aflat că „era pentru prima oară când omul ăsta intra în vorbă cu mine. El nici nu ne saluta, domne’. M-a întrebat dacă nu mă duc la mare cu soţia pe canicula aia. Iar eu i-am răspuns că la câtă muncă e, cât fân am de strâns pentru animale, cum să plec io la mare? În rest, el nu vorbea cu nimeni. Era retras, nu ieşea la poartă, stătea în curte şi nu băga pe nimeni în seamă”, îşi încheie bărbatul mărturia.
„Nu poţi să trăieşti aşa, singuratic, fără să socializezi”, ne declară Remus, încercând să elimine suspiciunea creată în jurul discuţiei avute cu vecinul său chiar în acea zi. Sigur pe el, convins că soţia sa a fost omorâtă în dimineata când el a vorbit cu vecinii, Negoită nu ştie pe cine să mai acuze, deşi poliţiştii susţin că uciderea doctorei a fost în intervalul orar: 10:00-13:30. Motivaţia? „Silueta ucigaşului Marianei ar fi fost zărită de sub scară de fiica unui vecin în jurul orei 11:00-11:30″, după cum declară procurorul Ionescu.

DÃ VINA PE PROPRIII COPII. Teama, nebunia sau, poate, dovada unui caracter urât l-au făcut pe Remus să arunce vina până şi asupra rudelor. De-a lungul timpului, Remus Negoiţă nu a încetat nici o clipă să vină la poliţie pentru a sugera poliţiştilor eventuali suspecţi. Principalele persoane pe care de altfel bărbatul le suspectează că ar fi criminalii sunt fiica sa, Loredana, şi soţul acesteia, Marius Butuc. „Au vrut să ia tot ce noi am agonisit în 30 de ani de căsnicie. Din cauza asta au omorât-o”, ne-a declarat bărbatul. Din lista lungă pe care bărbatul şi-a făcut-o cu suspecţi nu lipsesc colegii de serviciu ai soţiei sale, sora lui de la Bucureşti, bărbatul verişoarei soţiei sale, Constantin Stan.

INTELIGENŢÃ PESTE MEDIE.
Persoanele cu care am discutat, colega de serviciu cu care a locuit vreme de cinci ani, precum şi un grup de doctoriţe, colege cu Mariana Negoiţă la policlinica de copii, care, de asemenea, nu au vrut să li se facă public numele, îl văd pe Remus Negoită ca fiind „un om ciudat, timid, ranchiunos, aflat sub comanda soţiei, mereu în umbra ei. Credem că ajunsese să fie chiar invidios pe succesul nevestei sale, mai ales că el se pensionase pe caz de boală şi nu mai avea cine ştie ce activitate”. Conform unui articol publicat în ziarul Obiectiv vocea Brăilei din data de 2.10.2000, în decembrie 1999 la cererea Judecătoriei Brăila s-a întrunit o comisie alcătuită din trei specialişti care l-au expertizat pe Remus Negoiţă. Examinarea a fost făcută de dr Gina Ilie – medic primar legist la Laboratorul Judeţean de Medicină Legală, de doctorul Tiberiu Dobrescu – medic primar psihiatru, şi dr Edgar Macarie – medic specialist psihiatru. Concluziile la care au ajuns au fost următoarele: „Remus Negoiţă, 65 de ani, este perfect sănătos la capitolul patologie personală; are capacitate cognitiv-intelectuală şi posibilităţi de abstractizare şi generalizare deasupra nivelului mediu, având coeficientul de inteligenţă 130 (n.r. – peste mediu); are spirit rece, critic, întreprinzător şi este hiperperseverent; nu prezintă tulburări de percepţie, atenţie, memorie şi gândire”. Contactaţi telefonic, cei trei au refuzat să mai facă acum vreo declaraţie.


Remus şi Mariana au fost căsătoriţi vreme de 30 de ani

DETECTIVI ŞI VRÃJITOARE. Remus Negoită a ajuns acum la vârsta de 74 de ani. Nu vorbeşte cu fiica sa, pe ginere îl denigrează, acuzându-l că îi sechestrează fata, pe nepoata sa dacă a văzut-o de vreo două ori în viaţa sa, iar traiul şi-l duce în mizerie. Toţi banii pe care îi strânge îi depune la bancă. „Eu nu cheltuiesc nimic pe mâncare. Mănânc ce am prin grădină. În zece ani am strâns peste 200 de milioane pe care i-am pus la BCR.” Îşi refuză orice poftă, nu îşi ajută fiica, dar banii păpuşiţi atâţia ani, peste 20.000 de dolari, i-a dat cu împrumut lui Pănescu Trandafir, „un escroc”, în opinia procurorului Ionescu. „Pănescu este prieten cu un comandant de poliţie şi mi-a promis că vorbeşte cu el şi o să mă ajute să-l găsesc pe criminal”, îşi argumentează bărbatul fapta şi, fără să facă vreo pauză, continuă: „M-a înşelat, mi-a luat şi vechiul Oltcit, era cât pe-aci să-i dau şi apartamentul. Acum încerc să recuperez banii”. Bărbatul priveşte pieziş. Şi vrea cu orice preţ să arate că e nevinovat. Vorbeşte repede, gesticulează şi nu scapă din vedere să ne anunţe că, pentru a afla cine este ucigaşul, a mers şi prin vrăjitoare, ba mai mult, a apelat şi la un detectiv particular. Însă totul până la bani. „Io i-am zis la detectivul ăla: «Dacă găseşti criminalul, îţi dau câţi bani vrei, şi 100 de milioane, numai să-l găseşti». El voia banii înainte. Nu am fost de acord”, spune bărbatul şi nu uită să ne roage pe noi să-l ajutăm să ajungă la „un profesionist care să descopere criminalul”.
Acum, Remus Negoită caută anchetatorul perfect care să-l descopere pe autorul crimei imperfecte. Nu vorbeşte cu rudele sale, s-a îndepărtat de lume, ţine cu dinţii de banii depuşi la bancă, în vreme ce el îşi duce traiul în mizerie şi în lipsuri. Nu se teme de calitatea lui de suspect, căci, spune el: „Nu trebuie să-ţi fie teamă că eşti suspectat, ci teamă că vei fi descoperit”.

Nu era de acord cu soţia

Mariana şi Remus Negoiţă s-au cunoscut la Brăila în 1959, pe când cel care avea să-i devină soţ a făcut un curs de opt luni de specializare. „Ea a vrut să se căsătorească cu mine. Voia să scape de un anumit Mihai, cu care părinţii săi voiau să o căsătorească, dar, din câte îmi spunea ea, era extrem de gelos. Io mereu îi ziceam: «Dacă e aşa de gelos, e periculos, poate să te şi omoare»”, povesteşte Negoiţă. Înţelegerea pe care cei doi au făcut-o, conform spuselor lui, era să se căsătorească, ea să-i arate lui Mihai că s-a măritat şi apoi să se despartă. „Nu a mai vrut să divorţăm. Cred că m-a văzut om de treabă.” Despre soţia sa are numai cuvinte de laudă, considerând-o „extraordinară, un fenomen”, spre deosebire de fiica sa, pe care o vede „handicapată, nu a fost în stare să facă o a doua facultate, iar pe prima d-abia a reuşit să o termine, după ce m-am dus eu pe la profesori cu sacoşa. Soţia mea le dădea de toate, şi bani, şi mâncare, dar ea şi ginerele meu sunt nişte neisprăviţi, iar io nu suport puturoşii”, spune enervat bărbatul. Fiica sa, Loredana Butuc, nu a vrut să facă nici o declaraţie.

(„Jurnalul Naţional”, 6 februarie 2008)

IPOTEZA ANCHETATORILOR. Din zeci de incriminaţi, principalul suspect a rămas soţul doctoriţei


Remus Negoiţă (Foto – Obiectiv de Brăila)

Familia, rudele, colegii de serviciu, borfaşii şi foştii infractori”, toţi au fost supuşi de anchetatori la interogatorii lungi, dar lipsite până la urmă de vreun rezultat final. Mulţi dintre ei s-au dovedit a fi neimplicaţi în moartea doctoriţei Mariana Negoiţă, alţii şi acum poartă ştampila de suspect. Cuvânt mai mult scris prin paginile dosarului decât rostit în realitate, având în vedere că au trecut 12 ani fără să se afle adevărul.

Carmen Preoteșoiu
Irina Munteanu
Cazul morţii doctoriţei Mariana Negoiţă a adus zeci de nume pe lista de suspecţi a anchetatorilor brăileni. Din cercetările făcute, principalul bănuit s-a dovedit a fi chiar soţul doctoriţei, Remus Negoiţă. Potrivit procurorului criminalist Mircea Ionescu, bărbatul ar fi avut grijă ca încă din dimineaţa acelei zile să-şi creeze un alibi puternic, deşi eu cred că aceast omor a avut loc după-amiaza, şi nu dimineaţa, când el a fost văzut de vecin în curtea casei lor din comuna Romanu. Unul dintre motivele pentru care îl consider suspect este că Remus Negoiţă, la Romanu, nu avea treabă cu nimeni. Tocmai în acea dimineaţă şi-a găsit să intre în vorbă cu cei doi vecini ai săi, altă dată ignoraţi complet. Vecinul, Lică, cum i se spune, ne-a declarat la vremea respectivă: „Omul ăsta nu ne-a dat bună ziua de când s-a mutat aici. Dar pe la 9 dimineaţa, în ziua de 5 iulie m-a întrebat de ce nu plec la mare pe o asemenea arşiţă. Eu căram nişte fân. Apoi nu l-am mai văzut în ziua aia‘‘, citeşte procurorul declaraţia martorului.


Remus Negoiţă (Foto – Obiectiv de Brăila)

„COINCIDENŢE” INCRIMINATORII. Remus Negoiţă avea un Oltcit. S-a constatat că maşina nu mai fusese mişcată din curtea de la Romanu de câteva zile, pentru că pe parbriz avea găinaţ de pasăre, iar la roţi pânză de păianjeni. Cu toate aceastea, în favoarea suspiciunii anchetatorilor că Remus Negoiţă ar putea fi criminalul s-au alăturat cele două „coincidenţe‘‘: numărul de lovituri cu care a fost omorâtă victima, 54, exact vârsta femeii, detaliu pe care numai un om foarte apropiat l-ar fi ştiut, precum şi faptul că cel care a comis crima avea cunoştinţe de anatomie. „Soţul Marianei Negoiţă este doctor veterinar. Loviturile au fost aţintite nu oriunde, ci în părţile vitale ale corpului: cord, plămâni…‘‘, declară comisarul Marcel Drăgan, şeful serviciului judiciar, cel care a fost prezent în ziua crimei în apartamentul familiei Negoiţă. Pe de altă parte, spune procurorul Ionescu, „Negoiţă era un om foarte meticulos, perseverent, după cum a reieşit şi din expertiza psihologică. Ştia că 5 iulie este ziua Poliţiei şi mă gândesc că făptaşul nu a ales ziua asta întâmplător. Poate se gândea că mulţi sunt ocupaţi cu festivităţile şi că fapta va fi descoperită mai târziu. Ipoteza procurorului este că Remus Negoiţă ar fi putut merge cu o maşină de ocazie sau chiar cu bicicleta de la Romanu până la casa de pe Strada Cojocari, distanţa fiind doar de 15-20 de kilometri‘‘. În jurul orei 11:00, pe scară, fata unui securist care locuia deasupra lor ar fi auzit vocea unui bărbat spunând „da‘‘ şi i-ar fi zărit şi silueta în uşa apartamentului doctoriţei. „Ţinând cont de această înformaţie, alibiul lui Remus pică. El a vorbit cu vecinul său în jurul orei 9:00. Dacă Negoiţă ar fi criminalul, ar fi avut timp suficient să ajungă la Brăila, apoi din nou acasă la Romanu până pe la 15:30 când au venit fiica şi ginerele la el pentru a-i da veste‘‘, spune procurorul Ionescu. În cazul lui Remus Negoiţă, procurorul susţine că mobilul crimei ar fi fost „gelozia soţului ei, pensionar, marginalizat de soţia sa, oarecum îndepărtat. Dormeau separat, după cum el ne-a declarat, iar el, oarecum, se retrăsese la ţară. Ea era iubită şi admirată, avea succes în carieră, iar el trăia în umbra ei‘‘. Trebuie precizat că din apartament, înţesat cu obiecte scumpe, aparatură modernă, sticle cu wisky şi munţi de pachete cu ţigări, au dispărut doar bijuteriile pe care femeia le purta de obicei, aflate într-o cutiuţă în noptiera din camera Marianei. „Cine ar fi luat exact acele bijuterii, când la vedere erau atâtea obiecte, aparatură care nu exista prin multe case?‘‘, se întreabă procurorul Ionescu.

„OMORÂTÃ DE COPII‘‘.
Multă vreme, Remus Negoiţă nu a încetat să furnizeze poliţiei „piste false‘‘, aşa cum le consideră procurorul Ionescu. Cei pe care i-a suspectat au fost fiica sa, Loredana, şi ginerele său, Marius Butuc. Însuşi Remus Negoiţă declară despre el „îl detest, este un imbecil, nu este în stare de nimic, mi-a sechestrat fiica. Sunt convins că, dacă el nu a omorât-o pe soţia mea cu mâna lui, a pus pe cineva să facă treaba asta‘‘. Explicaţia, în viziunea lui Remus Negoiţă, ar fi că „fiică-mea şi Butuc vor averea. Mi-a luat la proces tot ce am muncit, toate casele, chiar şi casa de la Romanu. Nimic nu au păstrat. Tot au vândut. Ştiau că atâta vreme cât trăia Mariana, nu ar fi avut parte de avere‘‘. Deşi, dacă e să luăm în calcul mărturia asistentei soţiei sale, Tincuţa Ion, cel incriminat este chiar el. Femeia a declarat Poliţiei că doctoriţa Mariana i-ar fi spus într-o zi în cabinetul său: „Dacă nu o să mai vin la lucru în vreo zi, să ştii că m-a omorât nebunul. Când a zis nebunul s-a referit la soţul ei‘‘. Tincuţa Ion a fost contactată de Jurnalul Naţional, însă a refuzat orice dialog. Comisarul Drăgan precizează că s-a cercetat şi varianta copiilor. Fiica a plecat de acasă la serviciu la ora 6:00 şi s-ar fi întors în jurul orei 14:00-14:30, când a şi primit telefonul de la asistenta mamei ei, care o anunţa că Mariana Negoiţă nu ajunsese la lucru. În ceea ce-l priveşte pe Marius Butuc, „omul a fost la serviciu, a plecat două ore, s-a reîntors şi şi-a luat salariul, după care s-a dus acasă, unde spune că a stat cu soţia sa. Dacă o omora, ar fi apărut vreo bijuterie, am fi găsit ceva în casa lor‘‘, conchide procurorul Ionescu. Arma crimei, în viziunea lui Remus, ar fi fost un trocar, un instrument folosit pentru a tăia jugulara la animalele mari, pe care socrul lui Negoiţă l-ar fi deţinut. „Am fost să verificăm, dar socrul lui Remus era mort de doi ani‘‘, spune procurorul. Din cercetările făcute, victima ar fi fost ucisă cu un cuţit.

FALS. O altă pistă pe care criminaliştii au analizat-o se referea la părinţii unui copil despre care s-ar fi zis că doctoriţa l-ar fi dezavantajat prin fişa medicală şi, din cauza asta, elevul nu ar fi intrat la liceul agricol. S-a dovedit a fi falsă. Copilul nu a avut de suferit de pe urma Marianei Negoiţă. O altă ipoteză a fost şi aceea în care anchetatorii, din cauza „unei amprente neclare luate din locuinţă”, l-au bănuit pe bărbatul Tincuţei Ion, asistenta doctoriţei. „Soţul ei era angajat la penitenciar, subofiţer. În perioada aia, eu eram director. Ca să îi luăm amprentele, am inventat o chestie, ziua unui coleg. Am pus pe o tavă şase pahare cu suc. Am fost atent la paharul din care a consumat, l-am luat, l-am ambalat. Nu voiam să ştie. Dacă nu era el? Am conservat paharul ăla şi l-am trimis la poliţie. Mi-au spus că l-au trimis la Bucureşti, la Institutul de Criminalistică şi că acolo din neglijenţă l-au spart‘‘, povesteşte procurorul Ionescu.

UCIGAŞUL, UN PSIHOPAT.
Au trecut 12 ani şi nici unul dintre suspecţi nu s-a dovedit a fi criminalul. Conform anchetatorilor, dar şi al psihologilor, prezumtivul asasin apare ca fiind un bărbat cunoscut de victimă (cele două uşi şi grilajul de la apartament nu au fost forţate), „acesta a pătruns în bucătărie, şi nu în sufragerie, unde se invită de obicei oaspeţii. Se presupune că făptaşul era de-al casei‘‘. Deşi s-au luat amprente de la faţa locului, ele nu au putut fi „exploatate, erau dinamice‘‘, după cum ne-a declarat comisarul Marcel Drăgan. Motivul? „Victima era aşa de înverşunată împotriva murdăriei, încât în fiecare zi ştergea mobila cu cârpa de praf şi nu au rămas urme. S-au căutat cu lupa, dar degeaba. Un lucru este însă cert, crima nu a fost comisă în scop de jaf.‘‘ Dar numărul mare de lovituri aplicate cu nemiluita îi determină pe criminalişti să-l caracterizeze pe criminal ca fiind un om bolnav, un psihopat.

Variante

Pentru a se interesa „dacă mai suntem pe urmele lui‘‘, după cum spun anchetatorii, Negoiţă s-a prezentat la poliţie cu o altă ipoteză: criminalii ar putea fi o soră de-a sa, Nuţu Săndica, şi cumnatul, Nuţu Constantin. Cauza, tot dorinţa de a pune mâna pe avere. „Zicea că aceştia ar fi pus pe cineva s-o omoare. Nu a ştiut să ne dea adresa. Când ne-am apropiat de ceva concret, nu a ştiut să ne spună bloc, stradă, număr, apartament şi am zis iar că e neverosimil.‘‘
Tot pentru că ar fi vânat averea, Remus Negoiţă ni l-a indicat pe soţul verişoarei sale, Stan Constantin. Nici o variantă nu a fost validată ca fiind posibilă.

(„Jurnalul Naţional”, 7 februarie 2008)

DISFUNCŢIE. Două echipe de cercetare au intrat simultan în apartament

Pentru a-l găsi pe ucigaşul Marianei Negoiţă, anchetatorii au audiat zeci de suspecţi. Tuturor marilor infractori din Brăila li s-au verificat alibiurile, iar colegele victimei au fost rugate să dea informaţii despre Mariana. Ancheta a debutat însă cu greşeli. Poate de aceea criminalul nu a fost găsit nicipână azi, după 12 ani.

Carmen Preoteșoiu
Irina Munteanu
Uciderea Marianei Negoiţă are toate atributele unei crime perfecte: poliţiştii nu au descoperit nici arma, nici mobilul crimei, nu au găsit martori şi nici probe biologice ale criminalului. Singura persoană care ar fi putut să ajute ancheta, o fată din bloc care a auzit o voce de bărbat la uşa victimei, nu a fost lăsată de părinţi să dea o declaraţie poliţiei, iar ulterior ea a plecat în Statele Unite.

Mobilul crimei nu poate fi jaful, pentru că în casă s-au găsit bijuterii de aur, baxuri de ţigări, pungi de cafea şi sticle de băuturi alcoolice. În inventarul anchetatorilor mai apar următoarele: „un telefon, o vază de porţelan, un cuptor cu microunde, un ceas de masă, un mixer, cuţite de trei dimensiuni şi un topor de material plastic, o vază cu cinci garoafe, o iconiţă, un televizor Samsung, un televizor Cromatic, bibelouri de porţelan”. Casa nu fusese răvăşită; iar uşa nu prezenta urme de forţare. Anchetatorii au stabilit că Mariana Negoiţă era foarte precaută şi nu ar fi lăsat să intre în casă un necunoscut. Casa era foarte bine păzită: exista interfon, un grilaj în faţa uşii de pătrundere în bloc, sistem de închidere cu lanţ, pe lângă yale, la uşa de la apartament. De la fereastră, putea să vadă curtea interioară şi pe cel care suna la interfon. Cu siguranţă, ucigaşul era o persoană apropiată victimei.

ZIUA POLIŢIEI. Arma crimei nu a fost găsită. Din raportul legistului, având în vedere dimensiunile leziunilor, caracteristicile corpului delict pot fi următoarele: „cuţit cu vârf ascuţit şi lamă subţire, a cărei lăţime creşte progresiv spre mâner de la 0,5 la 2 centimetri, lungimea totală fiind de circa 12-14 centimetri”.
Prin forţa împrejurărilor, ancheta a debutat la cel puţin şapte ore după ce crima a fost comisă. Conform raportului ulterior al legistului, Mariana Negoiţă a murit între orele 7 şi 10:00. Femeia de serviciu de la bloc a văzut-o la 8:30 în acea zi. Ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipale a primit vestea la ora 16:00, iar procurorul a fost anunţat de-abia la ora 17:00. La 5 iulie, toată poliţia română îşi sărbătoreşte ziua; poliţiştii brăileni nu făceau excepţie şi erau prin urmare prinşi în acea zi cu diverse festivităţi. În plus, era vară şi mulţi anchetatori erau în concediu; printre ei şi procurorul criminalist al Brăilei, la acea vreme Lucian Doxan. Astfel, de caz s-a ocupat la început procurorul Andrei Eugen, acum decedat.
Despre prima eroare comisă în anchetă ne-a vorbit procuror criminalist Mircea Ionescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a preluat dosarul în 2002: „Aici am apreciat noi că a fost o metodă greşit aplicată. S-au constituit două echipe de cercetare, în loc de una singură, şi s-a împărţit locuinţa pe echipe de cercetare, două ateliere de lucru, într-un apartament cu trei camere. E greşit, pentru că niciodată nu te poţi gândi că ai un succes rapid când faci mai multe echipe de cercetare, fiecare cu scopul ei.” La faţa locului ar fi trebuit să pătrundă procurorul criminalist, medicul legist, un singur poliţist de judiciar şi tehnicianul criminalist, conform lui Mircea Ionescu. „În greşeala asta s-a persistat câteva ore de către organele de poliţie, pentru că d-abia după trei ore au sesizat procurorul, pe când procurorul ar fi trebuit să fie acolo de la început.”

TELEFONUL FÃRÃ TON.
Tehnicianul criminalist a prelevat numai amprente care aparţineau victimei. Unele dintre amprente erau dinamice şi nu au putut fi exploatate. Procurorul Ionescu spune că, fiindcă victima avea obsesia curăţeniei, nu s-au găsit nici fire de păr. „Era aşa de înverşunată împotriva murdăriei, încât în fiecare zi ştergea mobila cu cârpa de praf şi nu au rămas urme, cum pui mâna pe frigider sau pe televizor să iei telecomanda. S-au căutat cu lupa şi nu s-au găsit.”
O mică lacună în anchetă am descoperit-o vorbind cu procurorul Mircea Ionescu despre telefoanele date victimei de asistentă şi apoi de fiică. Celor două nu le-a răspuns nimeni, iar procurorul Ionescu spune că fata a folosit sintagma: „Telefonul nu avea ton”. Am observat că se spune „telefonul nu are ton” atunci când vrei să telefonezi şi ridici receptorul, nu atunci când suni undeva şi nu ţi se răspunde. De asemenea, am întrebat dacă s-a cerut lista cu telefoanele date şi primite în acea zi şi în zilele premergătoare de către victimă. „La vremea aia nu se cerea aşa ceva”, spune Mircea Ionescu.

„Speranţa moare ultima. Dar ar trebui să descoperim elemente noi, care să ne ofere o posibilitate de exploatare concretă care să ne ducă la autor”, crede procurorul.

PIANUL „UCIS”. Dumitru Hahui, poliţistul care a condus ancheta la început, oferă o eventuală pistă: „În cazul ăsta eu zic că enigma este legată de-un pian. Fetiţei ăsteia (n.r. – Loredana, fata victimei), când era mică, familia i-a cumpărat un pian. A cântat ce-a cântat până ce fata şi-a dat seama că nu-i place. S-a supărat taică-su, mare scandal pe ea, că de ce nu cântă, că el voia să vadă în ea un Chopin.” Pianul a fost dus la o altă proprietate a familiei Negoiţă, în cartierul Viziru. „După ce eu am plecat de la poliţia judiciară, pianul ăsta a ajuns pe undeva prin Târgu-Mureş, prin Covasna-Harghita. L-au vândut pe acolo. Am luat legătura cu cumpărătorul, care era un ungur ţigan, cântăreţ, şi i-am spus cine sunt. Omul ştia despre tragedia familiei şi l-am întrebat ce-i cu pianul. De ce-am ajuns eu la pian? Când te superi pe cineva şi n-ai puterea să te abţii, să fii un om calm, ce faci? Trânteşti, înjuri, buşeşti, spargi un geam, iei televizorul, faci nişte chestiuni pe moment, te descarci. În cazul nostru, autorul, dacă voia numai s-o omoare, dădea numai una-două lovituri şi asta era. Dar el a dat în prostie. Pianul are nişte tendoane. Aceste tendoane sunt ca nişte fitile de lampă, când se apasă pe clapetă, loveşte ciocănelul şi-l retrage. Toate tendoanele astea au fost tăiate. Or, să tai acele tendoane îţi trebuie un efort foarte mare, pentru că poziţia era incomodă. Trebuia să se bage pe dedesubt, să bage mâna şi, ca să le taie pe toate, îţi trebuia o oră, două. Deci, dacă voiai să te răzbuni că nu vrea să cânte la pian, luai un ciocan şi dădeai 20 pe faţă şi-i spărgeai totul. Îl loveai şi-i spărgeai lemnăria. Eu fac legătura: cine a distrus pianul a şi omorât-o. Este gestul unui om bolnav psihic, un om a cărui răutate se manifestă nu ca la un om normal: trânteşti, buşeşti şi ai plecat. Premeditarea este deja mare: mă duc să-l distrug.” Pianistul i-a spus poliţistului, cu „o voce stricată, vorbind ungureşte”: „Cine a tăiat pianul a făcut-o. Imaginaţi-vă că nouă ne ia săptămâni întregi să-l demontăm să putem să legăm toate astea. Trebuie să îl desfacem bucată cu bucată şi să îl reasamblăm.”
Poliţistul ne-a trimis să vorbim cu Loredana despre pian, dar ea nu a dorit să ne dea prea multe informaţii. Ne-a spus, uimită şi parcă neacceptând ideea, că nu avea cine tăia tendoanele, pentru că pianul a stat în casă şi ar însemna să fi fost cineva din familie. Şi a acuzat poliţia că s-a axat pe o singură pistă: „Ei au mers tot timpul pe ipoteza că tata e vinovatul şi nu au cercetat mai departe”.
Dacă în acest moment criminalul şi-ar dezvălui identitatea, ar primi numai jumătate din pedeapsă. În 2011, fapta se prescrie şi criminalul nu va mai avea nici un motiv să se teamă de justiţie.

Apel: Îi rugăm pe toţi cei care pot ajuta ancheta cu informaţii să sune la IJP Brăila (tel: 0239-60.61.00) sau la redacţia Jurnalului Naţional.

(„Jurnalul Naţional”, 8 februarie 2008)