Archive for the ‘Cazul „Trombiţaş” (Sălcuţa, Bistriţa Năsăud)’ Category

CAZUL TROMBIŢAŞ. Povestea crimelor şi a principalului suspect bate „Baltagul” lui Sadoveanu

Cinci crime avînd ca suspect principal un cioban analfabet. Dintre victime, trei femei violate şi ucise ulterior şi o bătrînă şi un bărbat omorîţi pentru că au avut nenorocul să fie martori la fapte. Dacă se va dovedi că Francisc Trombiţaş este autorul, atunci el ar fi criminalul cu cîteva victime mai puţin decît Rîmaru. Ciobanul se apără, spunînd că a recunoscut de mai multe ori faptele în faţa anchetatorilor pentru că… i s-au promis oi la închisoare!

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
De 16 ani, sătenii din localitatea bistriţeană Sălcuţa aşteaptă cu teamă lăsarea nopţii. La răstimpuri de patru-cinci ani, cîte o crimă le tulbură firescul vieţii şi face ca femeile singure să-şi caute adăpost la rude şi la vecini. Satul Sălcuţa abia numără 200 de suflete, iar oamenii numără nu mai puţin de opt crime comise în comunitatea bistriţeană după 1990. Nici o moarte nu e cruţată de duhul suspiciunii, oricît de bolnav ar fi fost omul şi oricît de evidente ar fi cauzele morţii. „A murit acum cîţiva ani un om, noi zicem că otrăvit, dar doctorii au zis că avea ceva la stomac”, povesteşte un sătean ieşit în uliţă. O crimă recentă le-a dat fiori sălcuţenilor, mai ales prin absurdul situaţiei: un cioban de 17 ani a omorît o bătrînă după ce a batjocorit-o. Obosit, a adormit lîngă moartă şi acolo l-au găsit vecinii şi poliţia.

PRIMELE VICTIME. Însă crimele care au băgat în sperieţi satul sunt cele cinci puse în seama ciobanului dintr-un sat vecin, Jimbor, Francisc Trombiţaş, azi un bătrîn paralitic de 72 de ani.
Totul a început în 1992, la Sălcuţa, cu moartea femeii cumsecade de 64 de ani, care stătea în capul satului, Macarie Domniţa. În noaptea de Bună Vestire, femeia a fost violată şi strînsă de gît. Singurul martor la crimă, Ioan Frătean, bărbatul firav care o ajuta din cînd în cînd la treburile din gospodărie, a fost găsit a doua zi lîngă ea, cu tîmpla zdrobită. Bărbatul mai respira, dar în drum spre spital şi-a dat ultima suflare, fără să apuce să dea vreun indiciu cu privire la cele petrecute în curtea Domniţei.

STRANGULATE CU BROBOADELE. Peste doi ani, tot la adăpostul întunericului, au dispărut încă două femei din Sălcuţa. Timp de o lună şi jumătate, rudele şi vecinii le-au căutat trupurile prin toate bălţile, puţurile şi viroagele din sat şi din împrejurimi. Anica Rus, de 58 de ani, şi-a pierdut scroafa pe înserat. A dat fuga în spatele căminului cultural, unde ştia că se mai bagă animalul. Un bărbat a tăbărît-o, de nici n-a avut timp să strige după ajutor. Bărbatul i-a smuls baticul de pe cap şi a strîns-o de gît cu sete. Ceasul rău a adus-o pe scurtătura din spatele căminului şi pe Elena Conţ, văduvă de 68 de ani care tocmai se întorcea de la o femeie, după ce-i dusese nişte lapte. Avea să-i înapoieze surorii sale, Crăciuniţa, straiţa pe care o împrumutase mai devreme. Cînd a văzut matahala peste un trup mototolit, a dat să se întoarcă din drum. N-au ajutat-o picioarele bătrîne, şi criminalul a prins-o, i-a tras năframa din cap şi a legat-o de gît. Văzînd că încă mai respiră, ucigaşul i-a smuls şorţul de la brîu şi a început să o strîngă cu cordonul, pînă cînd femeia n-a mai mişcat.

„TE DESCOS EU”. Într-o zi brumată din 1999, vecinii Vioricăi Trombiţaş din Vermeş, sat aflat cam la şapte kilometri de Sălcuţa, se tot mirau de ce femeia şi-a pus o pătură în geam. Ştiau că femeia căreia îi plăcea vorba abia aştepta să vadă pe cineva pe geam, urîndu-i-se de atîta singurătate. N-avea aşa obicei. Nici un zgomot nu a tulburat liniştea nopţii urîte de toamnă, „vremea spînzuraţilor”, cum îi zic oamenii din sat. A doua zi, o vecină venită în vizită, i-a bătut la poartă. Nezărind pe nimeni în curte, şi-a aruncat privirea pe geamul neacoperit, şi atunci a văzut-o pe Viorica întinsă pe spate în mijlocul casei, cu ciorapii traşi şi fusta ridicată. A dat fuga la un vecin să vină el să vadă ce grozăvie e aceasta. „Era vînătă şi avea un ciorap înfăşurat de gît”, îşi aminteşte vecinul Iuliu Ursan.
Cumnatul femeii, Francisc Trombiţaş, avea 63 de ani la acea vreme, intră în cercul de suspecţi după ce o vecină a declarat că bărbatul ar fi cerut-o cu puţină vreme în urmă pe Viorica de nevastă, iar aceasta ar fi refuzat. Pentru că i-a fost cumnată şi pentru că „e cusută jos”. Bărbatul i-ar fi replicat, de faţă cu alţii, „lasă că te descos eu”. Vecina lelii Viorica, Ravica Lăcan, spune că treaba cu descusutul era mai mult o vorbă a celor doi, o glumă.

PORTRET DE SUSPECT. Cine este Francisc Trombiţaş şi cum a ajuns suspect în toate cele cinci crime? Din descrierile procurorului Iosif Mureşan, acesta apare ca un criminal dotat cu o inteligenţă instinctivă, care-şi alegea momentul crimelor la adăpostul nopţii, străbătînd distanţe impresionante la picior. Un bărbat violent şi cu glume scabroase în repertoriu, „vesel şi sadic”, după cum punctează procurorul: „Îl întrebam, cam cîte femei «executai» aşa pe zi, Feri? «Şi zece», răspundea rîzînd, dînd detalii”. Pe de altă parte, în recunoaşterea şi reconstituirea surprinse pe camera video – argumentele forte ale acuzării – Francisc este de cele mai multe ori îndrumat de procuror în stabilirea detaliilor crimelor, asemenea unui actor de către regizor. Mai mult, recunoaşterea începe printr-o întrebare naivă a suspectului, care se adresează procurorului: „Dar nu se poate ceti, că mai bine ar fi, că poate iar mă încurc şi iară-i bai?…”.

ACASĂ LA FERI BACI. În Jimbor, unde l-am întîlnit pe suspectul principal, curtea lui Francisc Trombiţaş o recunoşti imediat. E cea cu ţarcul plin de oi. Fiul lui, Mihai, e singurul care l-a moştenit: seamănă şi la chip, şi şi-a ales şi meseria tatălui. Într-o cameră, bătrînul Trombiţaş îşi trăieşte neputinţele. Ne aşteaptă în capul oaselor, cu cîrja sprijinită de pat. Partea stîngă îi e ţeapănă, iar cînd vorbeşte, jumătate din chip rămîne fără expresie. Strînge mîna cu putere la salut şi te priveşte adînc şi drept, pînă simţi nevoia să-ţi tragi mîna din pumnul puternic. Vorbeşte tare şi se enervează atunci cînd îl întrebi de crime. Culmea enervării o atinge cînd pune în coada propoziţiei un „domnule”, care-ţi indică faptul că lucrul e de la sine înţeles. Feri e analfabet, de asta ne-am convins cînd am văzut declaraţiile semnate cu degetul, şi a trăit 33 de ani printre mioare.
„Io am căzut ca musca în lapte”, descrie el situaţia în care a ajuns. „M-a obligat Mureşan (n.r. – procurorul), că dacă nu spun cum zice el, mă duce la puşcărie. Am fost obligat să merg la reconstituire. M-au pus să zic cum am prins femeile alea acolo, la căminul ăla. Era multă lume şi mi-a zis ce să fac. De cînd am fost cioban la oi, eu n-am mai fost în satul ăla, domnule. Din comuna aia a pornit tot baiul. Eu am dus-o bine cu toţi. Pe cumnata mea nu am cerut-o în căsătorie nicicum”, răspunde din ce în ce mai enervat la întrebări.

CU MIOARE LA PÎRNAIE.
Fiul lui Francisc povesteşte că el, împreună cu fraţii lui, nu vor să-l scoată nevinovat pe tatăl lor. „Noi vrem să ştim adevărul. Am fost cu fratele meu în Sălcuţa, la rudele victimelor, să le întrebăm ce pretenţii au. «Ce să vă cerem noi vouă, că tatăl vostru e nevinovat?», ne-au spus.” Mihai e convins că toate crimele au fost puse în cîrca tatălui, profitîndu-se de lipsa sa de carte şi folosindu-se presiuni. „Cum să-mi explic că, după ce a stat vreo două luni în arest pentru crima comisă asupra mătuşii, şi-a adus aminte brusc că a mai omorît nişte femei prin Sălcuţa? Tata mi-a spus că l-au convins să recunoască faptele, zicîndu-i că nu va mai vedea lumina soarelui. Iar dacă declară ce vor anchetatorii or să-i dea oi la puşcărie, o să fie mai liber.”
Nu doar o dată Francisc Trombiţaş recunoaşte faptele. După declaraţia filmată, la două luni de cînd a avut loc crima cumnatei din Vermeş, în timpul detenţiei de 11 luni, starea de sănătate a bătrînului s-a agravat. Avocatul apărării, Dan Molnar, explică situaţia în care clientul său a recunoscut a doua oară. „Procurorul i-a zis că, dacă recunoaşte crimele, nu-l încarcerează, dacă nu recunoaşte, îl arestează. Familia a decis că o rearestare ar duce la moartea bătrînului.” Un alt episod controversat e conferinţa de presă organizată la sediul Poliţiei din Bistriţa în care ciobanul recunoaşte că e făptaşul în faţa a zece jurnalişti şi apar materiale de presă pe această temă.

„LA MINTEA LUI, A UITAT CUM LE-A OMORÎT”.
Procurorul pensionar Iosif Mureşan e el însuşi un personaj. Mic de statură, cu ochelari cu rama neagră groasă, fumînd ţigară de la ţigară pe măsură ce desfăşoară povestea. N-are nici un dubiu că Francisc e criminalul care a îngrozit două sate din Bistriţa. Îşi aminteşte că, atunci cînd a fost chemat pentru crima de la Vermeş, avea o criză groaznică de ulcer. „Am rămas doar eu cu Francisc într-o cameră la postul de poliţie din Lechinţa şi i-am zis: «Feri, de cînd te aşteptam să apari?». Nu aveam nici un indiciu clar că el ar fi criminalul şi în cazul Sălcuţa, dar am recunoscut acelaşi modus operandi (n.r. – mod de operare), cu mîna pusă la gură şi sugrumare. Şi mi-a spus tot. Lucruri pe care nu avea de unde să le ştie, dacă nu era el criminalul: cum s-a urcat pe masă şi a deşurubat becul ca să fie întuneric, de exemplu, în cazul primelor crime.” Argumentele pe care se bazează cînd afirmă că Trombiţaş e autorul sînt: modul de operare – victimele au fost strînse de gît cu mîna sau cu un obiect, recunoaşterea faptelor de către inculpat, şi aici subliniază că nu a folosit nici un fel de presiuni, ba toate recunoaşterile s-au făcut în prezenţa avocaţilor apărării, şi reconstituirea. E adevărat, şi o recunoaşte şi Mureşan, nu există probe directe care să ateste faptul că Feri ar fi criminalul, dar sînt multe dovezi indirecte, printre care şi mărturia unui şofer care l-ar fi luat la ocazie pe Francisc şi l-ar fi lăsat aproape de Vermeş, la ultima crimă. De mai bine de opt ani se aşteaptă analiza unui fir de păr pubian, găsit pe cadavrul cumnatei lui Francisc. Iar reconstituirea de la faţa locului, în care bătrînul arată cum a acţionat în fiecare din cele cinci crime, e o dovadă de neconstestat, în opinia procurorului. Despre felul în care Mureşan l-a ghidat pe Trombiţaş pe parcursul reconstituirii, acesta explică: „La mintea lui a uitat cum le-a omorît, cu baticul, cu fularul, şi mai interveneam eu”.
Procurorul e convins că Trombiţaş este extrem de şiret, iar semiparalizia pe care a acuzat-o în arest e o prefăcătorie. „Eu nu credeam, voiam să-l înţep cu un ac cînd l-au adus în faţa instanţei, să le arăt că se preface, dar nu m-au lăsat.” Din cîte îşi aminteşte Mureşan, Trombiţaş a picat testul poligraf.

GHINION. Elena Conţ (mijloc) s-a aflat la timpul nepotrivit în locul nepotrivit. Trupul ei a fost găsit într-un puţ părăsit după două luni de la dispariţie

„EXECUTANT”.
Argumentele apărării se bazează pe faptul că nu e posibil ca un om, după două luni de arest, să recunoască de bunăvoie încă patru crime pe lîngă cea de care e deja acuzat. Plus absenţa dovezilor directe. În acest moment se aşteaptă rezultatul testelor ADN a mai multor fire de păr pubian, găsite în patul Vioricăi Trombiţaş, singurele probe care ar face legătura între victimă şi cumnatul ei.
Recunoaşterile suspectului sînt puse pe seama presiunilor sau a circumstanţelor. „Eu ce pot să înţeleg, că nu am fost acolo la data respectivă, decît că un om cioban, fără pregătire, fără carte, a stat într-un post de poliţie cu un procuror şi 11 poliţişti timp de 12 ore şi că, după 12 ore la sediul Parchetului din Bistriţa, i se ia declaraţia de recunoaştere”, motivează avocatul. Cînd a paralizat în arest, ca să nu fie din nou încarcerat, aşa cum îi promiseseră anchetatorii dacă nu recunoaşte, Trombiţaş semnează o nouă declaraţie prin care admite că e criminalul celor cinci. În instanţă însă, suspectul nu şi-a recunoscut niciodată faptele. Iar reconstituirea nu demonstrează nimic, este de părere avocatul Molnar, de vreme ce clientul său era „un simplu executant”.

GURA LUMII. În Sălcuţa şi Vermeş oamenii povestesc despre crimele care le-au adus o faimă nedorită ca şi cum s-ar fi întîmplat ieri. Dacă în Sălcuţa majoritatea este de părere că Trombiţaş este doar un ţap ispăşitor, părerile sînt împărţite în Vermeş. Sora Elenei Conţ – femeia sugrumată şi aruncată în puţul din spatele căminului cultural – Crăciuniţa Rus, o bătrînă de peste 80 de ani, plînge şi acum cînd vorbeşte despre sora ei. Pe Trombiţaş, care „o fost mai demult tare, prin 1983, păcurar la noi”, îl ştie ca pe „un om cumsecade rău, tare zămos, îi plăcea zama”.
Fiul Anicăi Rus, cealaltă femeie găsită în puţul părăsit, e şi el convins că Trombiţaş nu e criminalul, iar dacă e, sigur a mai avut complici. „Trombiţaş nu a fost criminalul sută la sută. Nu ştiau oameni din afara satului de groapa aia. Şi ca să le cari acolo, mama era femeie, nu jumătate de femeie, îţi trebuia forţă.”
În Sălcuţa am dat de un fost cioban, nea Tescar, coleg de stînă în tinereţe cu Trombiţaş. Acesta îşi aminteşte că Feri era tot timpul liniştit şi calm. Nu o dată, sus acolo, la stînă, se îmbătau pe înserate ca ciobanii singuratici. Niciodată, oricît de beat era, Trombiţaş nu se enerva şi nu devenea agresiv. „Era un om la locul lui. O venit soţia mea de la trei kilometri depărtare împreună cu Trombiţaş şi nu i-o făcut nimic. Nici măcar nu i-o pus aşa, o mînă pe umăr. Sau i-o fi pus şi nu mi-o zis ea”, rîde bărbatul. Iuliu Ursan, vecinul ultimei victime, Viorica Trombiţaş, îşi aminteşte şi el de cumnatul femeii care îşi mai vizita rudele din Vermeş. „Venea cu ocazia, de obicei, la Vermeş. Cînd bea, nu făcea scandal, nu sărea la bătaie. Dar cine ştie? Un şofer a dat declaraţie că l-ar fi adus în ziua respectivă cu maşina aproape de Vermeş, aşa că iniţial anchetatorii i-au dat drumul, după care s-au dus după el”, povesteşte vecinul. La dosar apare şi declaraţia unui martor care spune că a doua zi de la comiterea faptei l-a văzut pe Trombiţaş într-un tren la Sîngeorzu Nou, o localitate apropiată de Vermeş.
Prietena Vioricăi Trombiţaş şi vecină cu ea, Ravica Lăcan, spune că bărbatul îşi vizita cumnata cam o dată pe an. „Dacă a fost sau nu Trombiţaş criminalul, eu nu pot să bag mîna în foc. Eu am fost vecină cu Francisc în Jimbor. Nu aş putea crede că a făcut asta, că am fost copii necăjiţi, îmi aducea cîte un car cu lemne cînd aveam nevoie. Ne ajuta. Îi plăcea să be şi io cu o femeie din sat îi dădeam cu omăt pe faţă ca să se trezească şi să nu doarmă în omăt… Ultima oară cînd a venit pe la lelea Viorica i-o crăpat lemne, ea i-a făcut mîncare…”

Jurnalul Naţional, 6 mai 2008

CAZUL TROMBIŢAŞ. Femeia şi-ar fi refuzat cumnatul, care o ceruse de nevastă

În seara de 17 octombrie 1999, vremea se stricase în satul bistriţean Vermeş. Sătenii îi ziceau „vremea spînzuraţilor”. A doua zi dimineaţă, prin ceaţa ce se aşternuse peste localitate, avea să se împrăştie vestea cutremurătoare: lelea Viorica fusese găsită în casă strangulată.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Iuliu Ursan, sătean în Vermeş şi vecin gard în gard cu lelea Viorica, îşi făcuse curaj să iasă din casă în seara zilei de 17 octombrie 1999. Plecase să meargă să joace şah la un prieten. „Am luat-o pe scurtătură, prin fundul grădinii. Era o vreme aşa urîtă… «vremea spînzuraţilor», cum se zice la noi. Cum mergeam în noapte, o cucuvea «bîît», o zburat.” Iuliu nu era superstiţios şi s-a culcat fără nici o grijă şi fără să bănuiască faptul că exact în seara aceea, lîngă casa sa, vecina avea să-şi găsească sfîrşitul oribil.

DESCOPERIREA. A doua zi dimineaţă, nea Ursan s-a trezit la poartă cu vecina Aurica, speriată de moarte. Se dusese pînă la Viorica, o strigase de la poartă şi, cînd să dea să intre în casă, ochii i-au căzut pe trupul întins şi dezbrăcat ce se zărea pe geamlîc. S-a îngrozit şi a dat fuga numaidecît la Iuliu Ursan. Bărbatul şi-a făcut la rîndul lui curaj şi s-a dus să vadă ce s-a întîmplat. „Am deschis uşa şi am găsit-o trîntită jos în casă. Era într-o poziţie indecentă. I-am zis Auricăi să nu lase pe nimeni să intre în casă şi am dat fuga să sun la poliţie”, povesteşte omul. Viorica era cu faţa în sus, avea în gură un ciorap de damă, o parte din el înfăşurată în jurul gîtului. Sub fundul victimei erau aşezate două perne. Pe masă era o farfurie pe fundul căreia mai rămăsese ciorbă. Uşa nu era forţată, iar în geamul care dădea spre stradă era pusă o pătură pe care femeia, din spusele vecinilor, nu o punea niciodată în fereastră.

PĂRUL CU BUCLUC. Procurorul de caz, Iosif Mureşan, a sosit la faţa locului la puţin timp şi a coordonat operaţiunile de recoltare a probelor de casă. Indiciile clare care ar fi putut conduce la criminal ar fi fost amprentele de pe farfuria de ciorbă şi de pe lingura din care era probabil să fi mîncat chiar ucigaşul. „La faţa locului nu am găsit nici o amprentă, nici pe uşă, nici pe lingură, nici pe clanţă, nici pe nimic. Obiectele erau soioase, ca la ţară”, explică procurorul, acum pensionar. O altă probă materială care ar fi ajutat la prinderea criminalului putea fi proba ADN a spermatozoizilor găsiţi în regiunea pubiană a victimei, care, înainte de a fi ucisă, fusese violată. Procurorul zice însă că la acea vreme nu se făceau teste ADN. Singura probă materială pe care anchetatorii au considerat-o folositoare a fost părul pubian găsit pe una din pernele de sub cadavru. Cu ajutorul acestei probe poliţiştii gîndeau că vor ajunge mai aproape de ucigaş. Au reuşit într-o primă etapă să stîrnească hohote de rîs în tot satul cînd zeci de bărbaţi din Vermeş erau vizitaţi de „specialişti” pentru a li se smulge cu penseta păr din zona pubiană. „Rîdea lumea de ei. Au luat pînă şi de la un moş de 90 de ani care abia mai mergea”, îşi aminteşte un localnic.

NU L-A VRUT DE BĂRBAT. În timp ce poliţiştii smulgeau de zor dintr-o parte şi din alta, o mărturie considerată cheie la acea vreme avea să ducă la principalul suspect din acest caz. O vecină a povestit procurorilor cum, cu cîteva săptămîni înainte, cumnatul văduvei Viorica, Francisc Trombiţaş, a vizitat-o şi i-a propus să se căsătorească. Bătrîna l-a refuzat, spunîndu-i că e cusută jos. Replica lui Trombiţaş avea să-l aducă în atenţia anchetatorilor: „Dacă eşti cusută, las’ că te descos eu”. La trei zile de la producerea crimei, o echipă de poliţişti l-a luat pe sus pe baciul Trombiţaş şi l-au dus la secţia de poliţie din Lechinţa, o comună apropiată de Vermeş. După 12 ore, acesta a recunoscut fapta.

A FOST SAU N-A FOST?
Avocatul lui Francisc a susţinut mai apoi în instanţă că perioada mare de timp de cînd a fost arestat pînă cînd a dat declaraţia ar trebui să stîrnească suspiciuni. „Declaraţia de recunoaştere, filmată, începe aşa: «Dar nu mai bine îmi cetiţi, că poate iar mă încurc şi iar e bai?». Eu ce pot să înţeleg decît că un cioban fără pregătire, fără carte, fără nimic, a stat într-un post de poliţie cu un procuror şi 11 poliţişti şi că, după 12 ore, îşi începe declaraţia astfel?”, se întreabă retoric avocatul lui Francisc, Dan Molnar.
Cîţiva oamenii din Vermeş îi iau apărarea lui Francisc. „Glumea cu Viorica şi descusutul. Era aşa, mai mult o vorbă… Era om bun. Noi am fost copii necăjiţi cînd am fost mici şi el ne ajuta, ne mai aducea cîte un car cu lemne cînd aveam nevoie”, povesteşte Ravica Lăcan, fosta vecină a lui Francisc Trobitas, mutată de cîţiva ani în Vermeş. Ravica era bună prietenă cu lelea Viorica şi ei îi spunea femeia tot. Îşi aminteşte că Francisc Trombiţaş venea rar de tot la cumnata sa, cam o dată pe an. Ultima oară cînd venise îi tăiase lemne, iar ea îi făcuse de mîncare. Erau şi dăţi cînd Francisc înnopta la cumnata sa.

„PARCĂ DRACU’ A DUS-O ACASĂ”
. Sunt şi alţi oameni care l-au cunoscut pe Francisc şi care cred că ciobanul este criminalul. Fiica victimei, Letiţia Nicula, crede în vinovăţia unchiului său, dar acuză anchetatorii că acesta nu a ajuns încă după gratii, pentru că investigaţiile au fost făcute prost de la început. „Cînd s-au adunat probele, m-am mirat că procurorul n-a luat perna pe care s-a consumat actul sexual, îmbibată cu sînge. Mi-au zis că nu mai au nevoie de ea, aşa că am luat-o şi am ars-o în grădină”, povesteşte femeia din apartamentul ei din Lechinţa, unde blestemă şi acum ceasul în care s-a despărţit de mama sa. Viorica îşi vizitase fata în ziua în care a fost ucisă. „I-am zis să rămînă, să doarmă la mine. Să facă şi ea o baie caldă. După ce am plecat la serviciu, m-a sunat şi mi-a zis că ea se întoarce. Parcă dracu’ a dus-o acasă!”. „Tiţa Viorichii”, cum o ştiu oamenii în sat pe fiica victimei, îşi aminteşte că Francisc Trombiţaş o vizitase şi îi ceruse acordul de a se căsători cu mama sa. „I-am zis că el are nevoie de femeie, mama e bătrînă.”

FILMUL ACUZĂRII. Conform rechizitoriului care l-a trimis în judecată pe Francisc, ciobanul ar fi luat o ocazie în noaptea de 17 octombrie din satul Jimbor, unde locuia, şi ar fi ajuns cu maşina pînă în Vermeş, în apropierea casei cumnatei sale. A intrat la Viorica în curte şi, după ce a bătut la uşă şi a fost recunoscut de femeie, a fost poftit în casă. A mîncat o ciorbă gătită de cumnată, apoi ciobanul i-ar fi propus să aibă raporturi sexuale. „Aceasta (victima – n.r.) refuzînd, i-a aplicat pumni în regiune feţei, a dat-o cu forţa jos din pat, a aşezat sub ea două perne şi, prin violenţă, a întreţinut cu ea raport sexual complet. De frică să nu fie denunţat, văzînd un ciorap de damă pe jos, l-a luat şi i l-a înfăşurat în jurul gîtului, obturîndu-i în acelaşi timp cavitatea bucală cu mîinile. După 5 minute a constatat că victima a decedat”, scrie procurorul Iosif Mureşan în rechizitoriu. În 2004, o instanţă din Bistriţa a considerat că acuzaţiile la adresa lui Trombiţaş sunt nefondate şi l-a achitat, iar cazul a ajuns la Curtea de Apel din Cluj, unde se judecă şi în ziua de astăzi.
Au trecut opt ani de cînd lelea Viorica a fost găsită moartă în casă. De atunci sătenii aşteaptă să afle cine este criminalul femeii, al bătrînei „vesele şi cam şchioape de-un picior”. În casa crimei s-a mutat de mult o altă familie, dar cînd oamenii se duc în vizită spun în continuare: „Mă duc la lelea Viorica”.

Jurnalul Naţional, 7 mai 2008

CAZUL TROMBIŢAŞ. În satul bistriţean Sălcuţa, patru crime i-au îngrozit pe săteni. Suspect este un cioban analfabet

Cu moartea Domniţei Macarie şi a omului care o ajuta în gospodărie, Ioan Frătean, a început seria neagră a crimelor din satul Sălcuţa în primăvara lui 1992. Neavînd nici o pistă, anchetatorii au lăsat să se înţeleagă că femeia a fost omorîtă de bărbatul care o ajuta în gospodărie. Şi că, înainte de a muri, Domniţa a apucat să-i dea cu un bolovan în cap, cauzîndu-i moartea.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Domniţa Macarie era văduvă de cîţiva ani. Viaţa ei de femeie singură, la 64 de ani, însemna să aibă grijă de gospodărie şi să meargă în vizită la vecine. În treburile gospodăriei o mai ajuta Ioan, bărbatul mai sărac cu duhul din sat, dar încă puternic la anii lui: nici nu împlinise 60 de ani. Şi tare bine-i prindea femeii aşa ajutor, că de cînd i-a murit bărbatul, „şuşterul” satului, adică cizmarul Sălcuţei, nu mai era nimeni care să-i taie lemnele sau să-i aducă o găleată cu apă.

NOAPTEA MORŢII. În seara de Bunavestire, cu aer tare şi clocotitor de primăvară, Domniţa şi-a găsit sfîrşitul. A fost violată şi strînsă de gît. Ceasul rău l-a adus şi pe Ioan, ajutorul la muncile gospodăreşti, în curte. Ioan Frătean, pe numele lui din buletin, a ridicat lămpaşul pe care-l avea în mînă, ca să-l vadă la chip pe străinul din curte. Lumina a căzut pe trupul mototolit al Domniţei, întins în bătătură. A dat să-l lovească pe străin cu lămpaşul în frunte, dar numai l-a zgîriat un pic. Bărbatul, lat în spate, a luat un bolovan şi l-a pălit la tîmplă pe Ion.
Vecinele Domniţei au găsit a doua zi cele două trupuri întinse pe jos. Frătean încă mai respira. A murit în Salvare, în drum spre spital, fără să mai apuce să spună ce s-a întîmplat în bătătura Şuştăriţei.
În dosarul celor două crime, în primele volume, se lasă să se înţeleagă că Ioan şi Domniţa s-au omorît reciproc. Că în urma raportului sexual cei doi ar fi avut o altercaţie, ea i-ar fi dat cu bolovanul în cap bărbatului, iar el ar mai fi avut puterea să o strîngă de gît.
La casa Domniţei Macarie din Sălcuţa nu mai stă astăzi nimeni. Nici rude nu mai are în sat care să povestească ce fel de femeie era sau să ne arate într-o fotografie chipul ei.

RĂSCRUCE. Şapte ani mai tîrziu, timp în care în Sălcuţa au mai fost găsite trupurile a două femei aruncate într-un puţ părăsit, a început să circule un zvon care i-a mirat pe săteni. Cică Francisc Trombiţaş, care le-a fost cioban în sat prin anii ’80, ar fi vinovat de toate crimele al căror autor nu a fost prins pînă acum. Inclusiv în cazul Domniţei şi al lui Frătean. Că Trombiţaş, cioban văduv şi analfabet, care locuia în Jimbor, peste deal, ar fi recunoscut toate crimele din Sălcuţa, după ce a fost anchetat două luni în cazul crimei asupra propriei cumnate din Vermeş, pe care acesta ar fi cerut-o de nevastă, fiind şi ea văduvă, iar ea l-ar fi refuzat. Dosarele nerezolvate, peste care s-a aşezat praful, au fost atunci reluate.

„S-O MOTROŞIT”. Trombiţaş a arătat, într-o recunoaştere contestată de apărare, cum s-au desfăşurat evenimentele. Părerea oamenilor din sat, ba chiar şi a rudelor victimelor, este că Trombiţaş nu e vinovat şi că la reconstituire habar n-avea de locurile unde au fost descoperite victimele, de modul în care au fost lovite. „La Domniţa şi Ioan s-o motroşit cazul. Au făcut ei ce-au făcut şi l-au motroşit”, crede fiul Anicăi Rus, Ioan, femeia găsită moartă într-un puţ în 1994. „La reconstituire o fost rîsu’ de pe lume. Trombiţaş doar executa ce zicea procurorul: prinde-o aşa, fă-i aşa. Rîdeau şi jandarmii cum se jucau cu el de-a v-aţ’ ascunselea. I-au spus să se ducă la fîntîna unde le aruncase (pe victimele din 1994). Şi el, în loc să o ia în dreapta, a luat-o în stînga, la o altă fîntînă. Şi au zis: nu la asta, la ailaltă”, povesteşte şi nepotul celeilalte victime din fîntînă, Elena Conţ. Cînd doi dintre fiii lui Francisc Trombiţaş au mers în Sălcuţa să vorbească cu rudele victimelor pentru a vedea dacă vor despăgubiri, acestea le-au zis: „Ce să vrem noi de la voi? Ştim că tatăl vostru nu e vinovat…”.

„O FĂCUT PE BULENDROSU’”. În recunoaşterea controversată din arest, principalul suspect spune că o ştia pe Domniţa Macarie, Şuştăriţa, cum îi ziceau în sat, că i-a fost bucătăreasă la oi, la treburi de la stînă. Şi că mai avusese cu ea anterior relaţii sexuale. „No, zice, hai, hai în casă. Zic, nu, mă duc acasă, că, zic, eu mă păzesc, zic. Hai, zice, că ce s-o păzit toţi o murit, zice. Nu m-am dus. Domniţa atunci a luat o oală sau castrolul, ce ştiu ce o fost şi a avut ceva pe el şi să-l arunce, şi-atunci eu am prins-o de şurţ şi am tras-o de pe trepte jos, afară. Măi, stăi aşa, stăi nu ştiu ce. Nu? Lasă, că-i sta tu odată… Păi, prima dată pă ăsta, dar după aia o făcut pe bulendrosu’, şti cum e muzica aia romînească. Ce o dat şi m-o zgîriat, şi ăsta. Aşa? Zic. Încă faci de-alea şi mă sudui de mamă? Şi cum era ea jos, am apucat-o aşa-ni-a (duce mîna dreaptă la gîtul lui)”, scrie în declaraţia ciobanului din rechizitoriu.
Trombiţaş vorbeşte despre faptul că, înainte să apară Ioan Frătean, a mai fost de faţă o femeie, martor care nu a fost găsit. Apoi a venit Frătean, care l-a întrebat: „No, ce-ai făcut, Feri?”. „Pe dracu’, am făcut amu”, povesteşte că ar fi zis atunci ciobanul. Frătean l-ar fi lovit în frunte cu lămpaşul pe care-l avea în mînă. Atunci Feri a luat un bolovan şi i-a dat cu toată puterea în cap ca să nu povestească ce a văzut. „Eu cînd am văzut că ce-i, eu nu m-am lăsat. Să-i puşc una aici la ochiul ăsta orb şi o fost… gata.”

NECONCORDANŢE. Una din dovezile procurorului de caz, Iosif Mureşan, pensionat astăzi, este faptul că bătrînul a povestit cum, înainte de a-şi face simţită prezenţa în faţa casei Domniţei Macarie, a deşurubat becul de-afară ca să fie întuneric. „Detaliul acesta numai criminalul l-ar fi putut şti”, subliniază Mureşan. La reconstituire, cînd Francisc este aşezat cu picioarele pe un scaun pentru a deşuruba, se remarcă faptul că mai rămân 10 centimetri între mâna lui întinsă şi bec. Procurorul spune că la data crimei, în apropierea becului, era o masă pe care Trombiţaş s-ar fi urcat cu picioarele de a ajuns la bec.

„BAIUL”. O altă dovadă, care în opinia procurorului este elocventă, e faptul că inculpatul ar fi recunoscut toate faptele în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Poliţie. (!!!) Trombiţaş neagă însă acuzaţiile şi spune astăzi că a fost obligat să recunoască lucruri pe care nu le-a făcut. „Io am căzut ca musca în lapte. M-a obligat Mureşan, că, dacă nu spun cum zice el, mă duce la puşcărie. Am fost obligat să merg la reconstituire. «De nu vii, te ducem de nu mai vezi lumina soarelui», mi-au zis. De cînd am fost cioban la oi, eu n-am mai fost în satul ăla, domnule. Din comuna aia a pornit tot baiul. Eu am dus-o bine cu toţi”, vorbeşte cu greutate bătrînul semiparalizat, aflat la casa din Jimbor. Trombiţaş a stat în puşcărie 11 luni, între 21 octombrie 1999 şi 16 noiembrie 2000, iar acum aşteaptă o nouă sentinţă, după ce dosarul a fost plimbat de la o instanţă la alta ani în şir.

Jurnalul Naţional, 8 mai 2008

CAZUL Trombiţaş. În Sălcuţa, nimeni nu crede că Feri este autorul crimelor

Aprilie 1994. O zi de 13. O descoperire care avea să-i sperie atît de tare pe locuitorii satului bistriţean Sălcuţa, încît oamenii, deopotrivă bătrîni sau tineri, femei sau bărbaţi, aveau să adoarmă mult timp după aceea cu topoarele lîngă pernă.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
În mijlocul arăturii din spatele căminului cultural din Sălcuţa, acoperită de un maldăr de coceni de porumb, tronează o cruce care aduce aminte şi acum oamenilor de înfiorătoarea descoperire din ziua de 13 aprilie 1994. Pe metalul rece e scris: „Aici au fost omorîte Conţ Elena n.1925, Rus Anicuţa n. 1936. Dormiţi în pace!” Sub cruce era acum paisprezece ani o fîntînă secată. În acea fîntînă aveau să fie găsite la două luni de la dispariţie cadavrele celor două bătrîne.

DOUĂ DINTR-UN FOC. Primul care a adus prima veste care avea să tulbure liniştea în sat a fost nea Tescar, un bărbat între două vîrste, care o mai ajuta la treburile din curte pe Elena Conţ. Tescar venise în ziua de 28 dimineaţa acasă la femeie, dar a găsit locuinţa pustie. „Am intrat, era pe masă aşa: o sticlă cu vin, o para. M-am dus în grajd – vaca era nemulsă. «Măi, unde-o fi, unde-o fi». Am întrebat în vecini…«Vereee! nu e în regulă – viţelul este slobod, găinile închise, oile închise, aici nu e în regulă». «Elena Conţ a dispărut!»‘‘, s-a împrăştiat vestea în tot satul. Vestea cădea şi mai apăsător în sufletul oamenilor cînd se întîlneau pe drum cu cealaltă ştire înfiorătoare: „Anica Rus a dispărut şi ea”. Toţi sătenii au lăsat baltă treburile din gospodărie, au ieşit la drum şi s-au pornit în căutarea dispărutelor. Zeci de poliţişti cu cîini de urmă, zeci de jandarmi au împînzit localitatea. Armata de oameni nu avea să găsească decît o basma, un rozariu rupt şi o traistă, ascunse în veceul din spatele căminului cultural. Obiectele aveau să fie pentru două luni singurele urme ale femeilor care parcă intraseră în pămînt. Traista din WC era a Elenei, împrumutată de la sora ei, Crăciuniţa Rus. Crăciuniţa fusese printre ultimele persoane care o văzuseră în viaţă pe dispărută. „În seara aceea a luat traista de la mine şi s-a dus să ducă nişte plăcinte la o vecină. La vecină a ajuns, i-a lăsat plăcintele şi a dat să se întoarcă acasă”, povesteşte bătrîna, lăcrimînd pe un colţ de masă. Jeleşte şi acum, la 14 ani de atunci, sufletul dispărutei: „Multe rugăciuni am făcut, am ţinut şi post pentru a le găsi”.

DESCOPERIREA DIN PUŢ. În noaptea dintre 12 şi 13 aprilie, Crăciuniţa avea să se roage pentru ultima dată pentru descoperirea surorii. Un ţăran a plecat a doua zi să scoată din fîntîna părăsită din spatele căminului cultural nişte dale de beton pe care să le folosească în grădină. A înfipt furca în gunoaiele din groapă şi a încremenit cînd a văzut ce a scos: unul dintre dinţii furcii se înfipsese în mîneca unei mîini putrezite. Poliţia a venit în aceeaşi zi. Din fîntînă au fost scoase ambele bătrîne dispărute în februarie. Fuseseră aruncate una peste cealaltă. Ambele femei erau în stare avansată de putrefacţie. Una dintre ele, Anica, avea pantalonii daţi în vine.
Locul în care fuseseră aruncate femeile i-a mirat pe oamenii care participaseră la căutări pentru că de mai multe ori se căutase în zona aceea, inclusiv cu cîini de urmă. „Chiar a doua zi de la dispariţie am umblat eu cu furca în fîntînă, dar nu văzusem nimic. Cred că dacă mai înfigeam o dată furca ajungeam la ele, dar m-am oprit”, crede fiul Anicăi.

IPOTEZE. După macabra descoperire, au început să apară şi vorbe în sat despre ce s-ar fi putut întîmpla cu cele două. Au apărut şi cîţiva martori mai mult sau mai puţin veridici care ar fi văzut doi bărbaţi fugărind-o pe Elena Conţ, dar care, de frică, nu au vrut să povestească autorităţilor. „Apăruse careva care povestea cum era fugărită Elena şi o zis, cînd au fost găsite în fîntînă: «Dacă nu fugeam şi eu, lîngă ele eram amu’». Omul a murit la un an după aceea fără să povestească la poliţie.”
Ancheta autorităţilor a început să bată pasul pe loc încă de la început. Poliţiştii au răscolit satul în căutarea vreunui indiciu care să ducă la prinderea ucigaşului sau a ucigaşilor. Din poveştile localnicilor, la un moment dat anchetatorii dădeau semne de disperare: „S-au dus acasă la un moşneag de 75 de ani, care nu mai ieşise de ani de zile din curtea lui. L-au luat pe sus şi l-au dus la secţie şi l-au bătut măr. E posibil aşa ceva?”, povesteşte nepotul Elenei Conţ. Ancheta oamenilor legii era îngreunată de distanţa mare de timp care trecuse de la comiterea faptei pînă la găsirea cadavrelor. „În acest caz poţi să înţelegi Parchetul: probele de natură materială, sinceri să fim, nu mai erau de actualitate, la două luni după ce victimele erau deja moarte, îngropate, intrate în putrefacţie”, ia apărarea achetatorilor avocatul principalului suspect, Dan Molnar.

VIOLATE ŞI UCISE. Pe măsură ce timpul trecea, procurorii şi poliţiştii, în loc să se apropie de autor, mai mult se depărtau. Cei care fuseseră iniţial suspecţi ieşeau rînd pe rînd de sub vizorul anchetatorilor, pînă cînd peste dosare s-a aşternut praful. Mare a fost mirarea oamenilor din Sălcuţa cînd au auzit abia peste cinci ani, în 1999, că autorul celor două crime fusese prins. Era vorba de un moşneag care fusese o dată, cu şaptesprezece ani în urmă, cioban la oile sătenilor din acele locuri. Procurorul care l-a trimis în judecată pe baciul Francisc Trombiţaş a reconstituit în rechizitoriu presupusul film al desfăşurării evenimentelor din seara zile de 27 februarie 1994. Trombiţaş, care ar mai fi venit în mai multe rînduri în satul Sălcuţa pentru a vizita diferite femei, sosise pe înserat la căminul cultural, unde o întîlnise pe Anica Rus. „A întrebat-o ce face şi aceasta – declară inculpatul – i-ar fi răspuns că îşi caută o scroafă. Prin violenţă, la o distanţă de 20 de metri de WC-ul din curte, a întreţinut cu ea raporturi sexuale”, se arată în rechizitoriu. Potrivit aceloraşi anchetatori, ciobanul s-a hotărît să o omoare mai apoi pe Anica, pentru că îi era teamă ca aceasta să nu-l denunţe că a fost violată. I-a luat năframa de pe cap şi a strangulat-o.

ASCUNZĂTOAREA. În acelaşi timp, în apropiere de locul crimei, trecea Elena Conţ. Ucigaşul s-a decis să scape şi de bătrîna care l-ar fi dat pe mîna poliţiei. Criminalul i-a luat victimei baticul şi şnurul de la şorţ şi i-a astupat cu acestea căile respiratorii pînă cînd bătrîna şi-a dat ultima suflare. „Inculpatul Trombiţaş Francisc, ştiind că în apropiere, la circa 30-35 de metri de curtea căminului cultural se află o fîntînă seacă, a transportat pe rînd ambele cadavre şi le-a aruncat în fîntînă, după care, peste acestea a aruncat tulei şi jupi şi cîteva dale în scopul de a nu fi găsite”.

RUDELE VICTIMELOR ÎL CRED NEVINOVAT. Rechizitoriul se bazează în principal pe recunoaşterile inculpatului şi a unei reconstituiri făcute în 1999. În procesul care este în acest moment în desfăşurare, Trombiţaş a pledat nevinovat, susţinînd că a fost convins de procuror să recunoască crimele.
Localnicii din Sălcuţa nu cred în vinovăţia lui Trombiţaş. „În primul rînd omul nu mai trecuse prin satul nostru de vreo zece ani. Nu avea de unde să nimerească fîntîna unde au fost aruncate femeile (n.r. – fîntîna, o groapă în pămînt, nu se vedea de la drum)”, îi ia apărarea şi acum Sandu Rus, nepotul Elenei Conţ. Faptul că cele două fuseseră cărate din locul unde avusese loc crima în aşa fel încît să nu fie lăsate urme de tîrîre, adînceşte şi mai mult misterul şi-i face şi mai circumspecţi pe localnici. „Un singur om ca Trombiţaş nu putea să care în spate o femeie mare ca Anica. Acolo o fost doi oameni harnici, nu unul”.

Recunoaştere

Fragment din recunoaşterea lui Trombiţaş. Procurorul îl interoghează în 1999.

„I: Acolo, în grădina şcolii, a căminului. Vai, trăsni-te-ar, Feri, zice, aicea eşti? D-apoi, zic, unde să fiu? Tăt o prind, tăt o ăsta. Stai, mă, zice, că a vini cineva, zice, şi cum să fie şi fă cum ştii, şi te spui la soţie, că nu ştiu ce, apoi şi aia mâne-te, ş-apoi atunci amu, zic tăt atâta-i.
P: Ai avut cu ea raport sexual?
I: Am avut eu înainte. Atunci n-am apucat, o venit bătrâna şi o fost gata.
P: Da’ bătrâna ce-a căutat acolo?
I: Şi-o căutat moartea.”

Jurnalul Naţional, 10 mai 2008

CAZUL Trombiţaş. Reconstituirea şi recunoaşterea, contestate de apărare

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Portretul bătrînului de 72 de ani din Jimbor, Bistriţa, Francisc Trombiţaş, nu suportă decît culorile tari ale contrastului. Recunoaşterea senină, în prezenţa anchetatorilor, a faptului că este autorul celor cinci crime din Sălcuţa şi Vermeş este pusă sub semnul întrebării de declaraţia pe care bătrînul semiparalizat a dat-o reporterilor Jurnalului Naţional: „No, mi-au zis (n.r. – „anchetatorii) că nu mai văd lumina soarelui dacă nu recunosc. Iar, dacă zic ca ei, or zis că puşcăria are oi. Şi-or să mă ducă la oi”.

Actul I – în care Trombiţaş recunoaşte că şi-a ucis cumnata.

Data: 21 octombrie 1999. Prezenţi: procuror Ioan Iosif Mureşan, avocatul apărării din oficiu, Milea Corneliu, inculpat Francisc Trombiţaş. Înregistrare din Cabinetul de Criminalistică al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. De faţă mai este şi şeful Serviciului Poliţiei Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Procuror: Domnule Trombiţaş Francisc, vă rog să-mi spuneţi, în ziua de 17 octombrie, acu’ trei zile… Sigur, mă refer la faptă, noi am mai discutat anterior, mă refer la omorul comis asupra victimei Trombiţaş Viorica, care este, pardon, a fost cumnata dumneavoastră din satul Vermeş…
Inculpat: Dar nu se poate ceti, că mai bine ar fi, că poate iar mă încurc şi iară-i bai…
…………………..
P: Deci, la ce oră aţi plecat din sat, din locuinţa dumneavoastră?
I: De acolo, de la locuinţă?
P: La 10 aţi plecat?
I: Da.
P: Aţi ajuns în deal, pînă la ce deal aţi ajuns?
I: În deal la Zoreni pînă… Am veni cam vreo sută de metri şi m-o ajuns o maşină.
P: Ce fel de maşină?
I: Albastră.
P: Camion sau maşină?
I: Camion de ăla mare de dus.
P: De cine era condus camionul ăla?
I: De Viorel ăla, ori Liviu, ori cum îl…
P: Păi amintiţi-vă.
I: Îi scris acolo.
P: Nu, gîndiţi-vă, că doar nu… Vă rog să ne spuneţi dumneavoastră.
I: Aşa uit, mintenaş.
………………………………..

Propunerea

P: Şi, mai departe, v-o deschis, pe unde aţi pătruns în locuinţă?
I: Am deschis poarta la drum, portiţa aia mică, şi am împins-o şi pe urmă m-am dus la uşă. Mi-a deschis uşa şi a aprins becul…
P: Păi nu trebuia să vă întrebe cine sînteţi?
I: O strigat, m-o cunoscut după vorbă. Am intrat în casă. No, zice, cum îi, zice, copile? Păi, zic, bine, zic. Da’, zice, nu eşti flămînd? Am făcut din umeri, nici sătul n-am fost aşa tare.
P: Da’ eraţi băut?
I: Păi am băut vreo 250 de grame.
P: Eraţi în stare de ebrietate sau numai băut?
I: De eram beat nu mă duceam eu ca să… atuncea… Ş-apoi mi-o dat să mănînc şi am mîncat şi…
P: Ce aţi mîncat?
I: Ceva ciorbă de fasole sau de cartofi.
P: Aţi mîncat o ciorbă. Bun. Şi după aia?
I: No, zice, vii să te culci? Eu nu mă culc, că trebuie să mă duc acasă. Acum barăm o ţîră hodineşte-te. No, păi m-am pus o ţîră acolo.
P: Care a fost intenţia dumneavoastră de v-aţi dus la ea în seara aia?
I: S-o întreb că nu vine la noi, să şadă la noi? Să stea la noi acolo (în Jimbor), că are unde sta.
P: Deci şi ea avea unde să stea, că stătea singură.
I: Păi, ie, da’, dacă-i singură şi bolnavă, îi trebuie lemne, îi trebuie una, îi trebuie alta şi…
………………………………………………..

„Tît ne-am hîţîlit, tăt ne-am zvîrcolit”

I: M-am pus în pat şi, dacă m-am pus în pat, şi-o ţîpat mîna peste mine şi, hai, zice, şi întoarnă-te şi nu ştiu ce. Lasă-mă în pace, zic, amu deocamdată.
P: Mai departe.
I: Ş-apoi am dat să iau ciorapii de jos, de pe un picior era ciorapul jos, de pe unul era ciorapul tras.
P: Mata te-ai dezbrăcat.
I: Da, de la brîu în jos.
I: Şi i-aţi propus ceva sau ce?
P: No, zic, ce zici? Apoi, zice, ce să zic, că doară îs bătrînă şi îs tăiată şi nu ştiu ce şi… No, zic, nu-i nimic pentru aia.
P: Uitaţi-vă, ţine-ţi capul sus, că doar cu mine vorbiţi, mai departe, şi?
I: Apoi tăt ne-am hăţălit, tăt ne-am zvîrcolit şi o căzut pătura jos.
P: Aţi lovit-o?
I: Atuncia nu, după aia, că n-o stat.
P: Şi unde aţi lovit-o?
I: Aici, în frunte, sau aici undeva, aşa.
P: Cîte lovituri i-aţi dat?
I: Două, aici la faţă…
…………………………………………….
P: No, bun, cît, cît? Nu vă fie ruşine de mine. Aţi avut raport sexual sau nu?
I: Am avut, da’ slab. Ş-apoi a dat să mă lovească peste ochi, peste acesta şi atunci am găsit ciorapul şi…
P: Şi ce-aţi făcut?
I: L-am învîrtit peste gît. De două ori.
………………………………………………..

Numai doi pumni

P: Da’ ce-i cu pernele alea pe care le-am găsit acolo pline de sînge?
I: Păi o fost sub ea, să nu-i fie tare?
P: Cine le-o pus?
I: Io.
P: Matale le-ai pus?
I: Şi-o vrut şi ea.
P: Ea a zis? După ce ea n-o vrut, ea a zis?
I: Păi dacă am pus una io, a zis pune-o ş-ailaltă.
P: Io nu te cred, dar, în sfîrşit, dacă aşa zici mata… După ce ai lovit-o, că era groaznic de lovită la faţă? Nu?
I: De lovită, n-o putut să fie chiar aşa lovită.
P: Păi numai doi pumni i-ai dat? Aşa zici dumneata.
I: Numai doi.
…………………………………..
P: Cum ai ajuns mata, om de 63 de ani, să faci o asemenea faptă?
I: Pîn-ce am fost tot singur ş-apoi…?
P: Ai cerut-o înainte de căsătorie?
I: N-am cerut-o, numai atît am zis, că, dacă vrea să vie la noi să steie la noi, atîta am zis.
P: Şi asta ce o presupus?
I: Apoi, o zis că nu vine, că are fată şi nu ştiu ce şi… No, să fii sănătoasă dacă nu.
P: Acum regreţi faptul că i-ai luat viaţa unui om?
I: Păi amu am luat-o, îi luată, amu ce să fac?

„Ce s-o păzit, tot o murit”
Actul II – în care, după două luni de gîndit, Trombiţaş „îşi aminteşte” de alte trei crime
Data: 10 decembrie 1999

Procurorul: Feri bacsi (n.r. – „nene”), eşti învinuit astăzi în două infracţiuni de omor deosebit de grav, petrecute în Sălcuţa în 1992 şi 1994. Începeţi cu cea din 1992, cu Şuştăriţa, cum s-a întîmplat, cum aţi ajuns acolo, ce aţi făcut în ziua aia în Sălcuţa, dacă eraţi în stare de ebrietate sau nu şi, în sfîrşit, cu amănunte.
Inculpatul: Nu ştiu care să le iau, cum să le iau.
P: Păi prima dată cu aia, cu Şuştăriţa. Aţi cunoscut-o mai dinainte?
I: Că mi-o fost bucătăreasă la oi, la treburi şi…
P: Aţi mai avut cu ea raporturi sexuale?
I: Nu… Înainte da, dar nu… No, zice, hai, hai în casă. Zic, nu, mă duc acasă, că, zic, eu mă păzesc, zic. Hai, zice, că ce s-o păzit, toţi o murit, zice. Nu m-am dus. Ea atunci a luat o oală sau castrolul, ce ştiu ce o fost şi a avut ceva pe el şi să-l arunce, şi-atunci eu am prins-o de şurţ şi am tras-o de pe trepte jos, afară.
P: Da, aşa.
I: No, o vinit. Măi, stăi aşa, stăi nu ştiu ce. Nu? Lasă că-i sta tu odată. No, ş-apoi că veni cineva, că veni Ta, că veni Pal, că veni… cînd s-o iau pe (nu se înţelege), pun jos.
P: Unde?
I: Acolo, pe trotuar.
P: Şi acolo ce-aţi făcut? Aţi întreţinut cu ea… Cu voia ei?
I: Păi, prima dată pă ăsta, dar după aia o făcut pe bulendrosu’, ştii cum e muzica aia românească. Amu, zic, stăi că ce-o fost mai mult o trecut, zic. No, bine, în timpul ăla mă scol şi la un timp vine….

Confuzii

P: No, păi nu, cu ea nu aţi terminat. Ce s-o întîmplat în continuare?
I: Ce o dat şi m-o zgîriat, şi ăsta. Aşa? Zic. Încă faci de-alea şi mă sudui de mamă? Şi, cum era ea jos, am apucat-o aşa-ni-a (duce mîna dreaptă la gîtul lui).
P: Cît timp aţi ţinut-o cu mîna de gît, pînă o murit?
I: Apoi n-o fost 10 minute.
P: 10 minute. Mai departe.
I: No, ş-apoi după aia cu Anica, cu…
P: Nu, păi spuneţi mai departe, şi cînd după aia, v-aţi ridicat în picioare, şi cine?
I: Păi eu m-am ridicat în picioare, şi după aia s-o ridicat şi să meargă în casă sau în bucătărie şi eu nu mai ţin minte.
P: După ce aţi omorît-o, cum s-a mai ridicat?
…………………………
P: Cine a venit acolo după ce ai omorît-o pe Domniţa?
I: Vecinile alea de pe-acolo o venit.
P: Ce vecine?
I: Păi, o femeie.
P: N-o venit un bărbat acolo, asta-i culmea?
I: Prima dată o venit o femeie, după aia o venit un bărbat. O venit bărbat şi, no, ce-ai făcut, Feri? Zic, pe dracu’ am făcut amu, chiar aşa am zis.
P: Ce bărbaţi o venit, ce femei, n-o venit nimeni. N-o intrat un singur bărbat acolo? Care era cu lămpaşu?
I: No ş-apoi.
P: Ce-ai făcut cu bărbatul?
I: Ce-am făcut? Am găsit o piatră şi o dat cu lompaşu aici (arată cu mîna la frunte) şi am fost plin de sînge pe cămaşă, pe ăsta, pînă jos. Eu cînd am văzut că ce-i, eu nu m-am lăsat. Să-i puşc una aici la ochiul ăsta orb şi o fost…
P: Şi o fost gata.
I: O fost mechalt.
P: Apoi, cum zici că o venit femei după aia, o venit cineva după aia, te-o văzut cineva acolo după aia, că nu te-o văzut nimeni?
I: Daí nu, păi ce se face să nu te vadă şi să nu te ştie nimeni? O femeie o venit acolo, păi cine-o fi fost şi de-a cui o fost, Dumneazău… Doamne, iartă-mă.
P: Şi o intrat pînă în curte?
I: Ie, şi atunci am ieşit, m-am dus în treaba mea.
………………………………

„Şi-o căutat moartea”

P: Pe ea de unde o ştiai, mata? Cum îi mai zicea ei? Cum o „ciufulesc”?
I: Păi, Maria lui Şuştăru, aşă, aşă ştiu că-i zicea….
P. Mai departe, la Anica, în februarie 1994.
I: Păi eu cum m-am dus, m-am dus de unde m-am dus şi să ies pe cărare, să ies la deal să mă duc acasă. Ea umbla după scroafă acolo, în grădina şcolii, a căminului. Vai, trăsni-te-ar, Feri, zice, aicea eşti? D-apoi, zic, unde să fiu? Tăt o prind, tăt o ăsta. Stai, mă, zice, că a vini cineva, zice, şi cum să fie şi fă cum ştii, şi te spui la soţie, că nu ştiu ce, apoi şi aia mîne-te, ş-apoi atunci amu, zic tăt atîta-i.
P: Ai avut cu ea raport sexual?
I: Am avut eu înainte. Atunci n-am apucat, o venit bătrîna şi o fost gata.
P: Da’ pe ea cum ai omorît-o, pe asta, pe Anica. Cu ce?
I: Cu năframa bătrînei, am apucat-o aşa, de un colţ, şi am luat-o.
P: Nu pe bătrînă, pe Anica. Cu ce?
I: Pe Anica cu mîna (duce mîna stîngă la gîtul lui).
I: Şi cu altceva nu?
I: Nu. Ş-apoi pe bătrînă am luat-o cu năframa ei.
P: Da’ bătrîna ce-a căutat acolo?
I: Şi-o căutat moartea.
P: Şi ea ce avea în mînă, bătrîna?
I: Păi ce avea, o sticlă cu lapte şi straiţă, şi botă şi…
P: Şi pe ea cum ai omorît-o?
I: Păi cu baticul ăla, cum ziceţi dumneavoastră.
……………………………………………
P: Da’ reveniţi, după ce l-ai omorît pe bărbatul acela care a intrat în curte la Domniţa, la a lu’ Şuştărului, a intrat o femeie? Şi te-o văzut?
I: O femeie, ş-apoi că cine o fost aia, şti-o Dumnezeu.
P: Da’ te-a văzut pe mata?
I: M-o văzut, daí n-o fost sigur că cine-i.
P: Era întuneric?
I: Era întuneric bine.
P: Da’ ea avea un bec acolo afară, avea un bec, becul nu era aprins?
I: Nu, n-o fost aprins.
P: Nu l-ai deşurubat cumva dumneata?
I: Nu.
P: Nu l-ai deşurubat becul?
I: De era aprins, îl slobozăm io, că ştiu.
P: Şi nu l-ai slobozit?
I: Nu.
P: Păi nu aşa mi-ai spus mie că ai deşurubat becul?
I: Am deşurubat becul la ce-o muls vaca.
P: La aia ce-o muls vaca, la prima, la Domniţa?
I: La aia, ie.
P: Ai deşurubat becul.
I: Sigur.
P: Înainte de a avea cu ea raport sexual pe trotuar. Da?
I: Ie.
P: Aşa ne-o spus, în sfîrşit. Are prea multe.

„Pune-i în gură un pic baticul, dar n-o omorî”
Actul III – Reconstituirea în care procurorul l-ar face invidios şi pe Sergiu Nicolaescu, iar Trombiţaş reeditează filmul evenimentelor
Data: 13 decembrie 1999

Procurorul: Şi acum arătaţi-ne unde aţi pus-o, unde aţi pus-o jos.
Inculpatul: Aici în faţă.
P: No, haideţi, puneţi-o jos.
Femeia care interpretează rolul victimei: Cum m-ai pus jos, daí fă-te că m-ai pus jos.
P: Aşa da, pune-o jos.
Inculpatul o prinde cu mîinile de la spate pe femeia care interpretează rolul victimei Macarie Domniţa şi aceasta se lasă jos pe partea laterală a corpului, iar inculpatul rămîne în picioare.
P: Dumneavoastră staţi pe ea aplecat, cum aţi făcut? Aşa, mai aplecaţi-vă.
Inculpatul se apleacă şi se sprijină cu mîinile de corpul celei care interpretează rolul victimei Macarie Domniţa.
…………………………..
(Procurorul îi ia inculpatului pălăria din cap.)
Procurorul: Strînge-o de gît, cum ai făcut. Unde-i năframa aia? Stai un picuţ, nu-i drept, stai un picuţ, că am uitat: numai cu mîna, nu cu năframa, ai uitat dumneata, după care procurorul îi ia năframa din mîna inculpatului şi o pune deoparte, apoi îi spune inculpatului: „Pune-i mîna la gît şi dumneata stai pe spate”.
Se derulează imagini în care inculpatul se apleacă spre femeia care interpretează rolul victimei şi o prinde cu mîinile în zona gîtului.
Femeia care interpretează rolul victimei: Una aşa, cum mă strîngi de gît, aşa, ştii, aşa, şi dincoace una aşa.
Procurorul: Ai filmat? Acuma numai un picuţ. Vino, vino, mata, cu martorul. Fă-te că l-ai lovit. Vino încoace, măi omule, lămpaşul lasă-l jos. Şi-acum fă că-l loveşti din partea dreaptă, că aici l-ai lovit, că l-ai lovit cu dreapta. În dreapta a fost lovit, numai un picuţ, în partea dreaptă, aşa a fost cînd l-ai lovit, arată, pune mîna, pumnul, apropie-ţi pumnul, ia asta în mînă, da’ nu-l loveşti. Filmaţi.

Se derulează imagini în care inculpatul apare în spatele bărbatului care a adus felinarul şi apropie tîmpla dreaptă a acestuia obiectul ce i s-a dat în mînă. Se derulează apoi imagini în care inculpatul apare că-l prinde cu mîna stîngă după cap pe bărbatul care a adus felinarul, iar pumnul mîinii drepte îl apropie de maxilarul bărbatului respectiv.
Apar în continuare imagini în care inculpatul apare urcat pe un taburet la colţul casei victimei şi întinde mîna spre bec, dar nu atinge becul cu mîna, între vîrful degetelor şi bec fiind circa 10 cm.
Se derulează în continuare imagini în care apare inculpatul prinzînd cu mîinile din faţă pe femeia care interpretează rolul victimei şi se face că o pune jos.
P: Pune-o jos şi urcă-te cu genunchii pe ea, dar nu chiar pe ea, daí urcă-te. Şi acum ia-i baticul din cap şi înfăşură-l după gît, dar vezi să nu-l strîngi tare.
………………………..

„Acuma să mă ducă?”

P: Nu cu o mînă, că nu cred că cu o mînă ai făcut. Numa un picuţ. Are şi oase fracturate, te-ai urcat şi cu picioarele pe ea, că are şi coaste fracturate. Îi drept sau nu-i drept?
I: Da, îi drept.
P: Îi drept, deci te-ai urcat şi cu picioarele pe ea, dar nu te lăsa acum. Asta-i. Avea straiţă, unde-i, o straiţă nu ştiu dacă om avea. No, hai, pe ea, fă ce-ai făcut atunci, pune-o jos.
Se derulează imagini în care inculpatul se apropie de cealaltă femeie care interpretează rolul unei victime.
P: Pune-o jos. Aicia i-ai băgat năframa pe gît. Pune-i în gură un pic baticul, dar nu o omorî, fă-i un nod în jurul gîtului, fă-i nodul. Ţine mîna acolo, că altfel nu iese poza, daí la gură ţine-i-o. Acuma sigur că după aia le-a cărat la fîntînă. Pe care ai dus-o prima? Prima a fost aia mai slabă, Anica. Cum ai luat-o?
Apar imagini în care o femeie ce interpretează rolul victimei îl prinde pe inculpat cu mîinile de gît.
Femeia: Acuma să mă ducă?
Procurorul: Nu, doamnă. Du-l unde o fost fîntîna.
Se derulează imagini în care inculpatul se deplasează pe un teren arat.

Jurnalul Naţional, 12 mai 2008

CAZUL Trombiţaş. Instanţa de fond îl achită, Curtea de Apel Cluj îl trimite la închisoare pe viaţă

În sentinţa dată în 2004, Tribunalul din Bistriţa desfiinţează rînd pe rând toate probele pe care se baza rechizitoriul prin care era trimis în judecată baciul Trombiţaş. Instanţa hotărăşte că atît recunoaşterea ciobanului că ar fi comis toate cele cinci crime, cât şi reconstituirea nu sînt plauzibile. Un an mai târziu, Curtea de Apel Cluj îl condamnă pe Francisc la închisoare pe viaţă.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Francisc Trombiţaş recunoaşte cele patru crime din Sălcuţa şi pe cea din Vermeş de două ori în aceeaşi zi de 10 decembrie 1999: o dată consemnîndu-se în scris, iar a doua oară filmîndu-se declaraţia. Avea 63 de ani la acea dată. Instanţa de atunci a observat că ciobanul se contrazice de mai multe ori în ceea ce spune în faţa camerei şi ceea ce afirmă în scris, astfel că ciobanul din Jimbor este achitat. Iată argumentele care au stat la baza deciziei.

„PRESIUNE”. În declaraţia redactată şi semnată cu degetul de inculpat, Francisc Trombiţaş povesteşte cum el i-ar fi propus primei victime, cea din 1992, Domniţa Macarie, să întreţină raporturi sexuale, iar femeia ar fi acceptat şi s-ar fi dezbrăcat de bunăvoie. În timpul actului, Domniţa l-a înjurat de mamă, pentru că devenise violent, şi atunci acesta a strangulat-o. În declaraţia video, ciobanul zice altceva. Victima, văzîndu-l în curte, ar fi ieşit din casă şi l-ar fi invitat înăuntru şi atunci el a apucat-o de şorţ şi a pus-o jos cu de-a sila. Exact în acel moment ar fi venit cineva în curte, povesteşte Trombiţaş. O femeie. Pe caseta video se vede reacţia procurorului care îl chestionează pe Trombiţaş. Acesta îl corectează, zicîndu-i: „Nu o venit un bărbat acolo? Asta-i culmea!”. Feri o ţine pe-a lui că a fost o femeie şi procurorul răbufneşte: „Ce bărbaţi o venit? Ce femei? Nu o venit nimeni! N-o venit un singur bărbat acolo, care era cu lămpaşul?”. Din cauza acestui tip de reacţii ale procurorului, instanţa din 2004 a apreciat că, „pe întreg parcursul interogatoriului, procurorul şi-a exteriorizat diferite atitudini de dezaprobare faţă de unele afirmaţii ale inculpatului, ce pot fi socotite ca forme de sugerare sau de presiune asupra inculpatului”.

NECONCORDANŢE.
Şi mai ciudat este că, în ambele declaraţii, ciobanul susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu victima, dar oamenii legii o găsiseră pe Domniţa îmbrăcată a doua zi. „Ar fi trebuit ca, după uciderea victimei, inculpatul să o fi îmbrăcat la loc, împrejurare ce nu este relevată în nici una din declaraţii.” Mai mult, raportul de expertiză medico-legală infirmă ipoteza unui „raport sexual complet”.
Inculpatul se contrazice şi în cazul crimelor din 1994. Într-una din declaraţii zice că a avut relaţii sexuale cu Anica Rus, iar într-un alt interogatoriu neagă că ar mai fi apucat să o violeze pe Rus, pentru că pe drum a apărut cea de-a doua victimă, Elena Conţ.
Instanţa din 2004 care l-a achitat pe Trombiţaş apreciază că afirmaţiile contradictorii ale ciobanului nu pot fi puse pe seama faptului că a trecut prea mult timp de la comiterea crimelor pînă la luarea declaraţiilor pentru ca Trombiţaş să-şi mai aducă aminte. „E greu de crezut că un asemenea făptuitor nu a ţinut minte exact cum şi cu ce obiecte a strangulat victimele, dacă a avut raporturi sexuale sau nu cu ele (…) Aceste nepotriviri existente între afirmaţiile succesive ale inculpatului, cît şi între unele afirmaţii şi stări de fapt constatate la faţa locului (…) ilustrează, în opinia instanţei, caracterul nesincer al recunoaşterilor făcute”, se arată în sentinţa din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

NEHOTĂRÎT. Dacă, în primele două cazuri, declaraţiile contradictorii ale baciului ar fi putut fi puse pe seama trecerii timpului, în cazul morţii cumnatei lui, din 1999, această variantă pică cu siguranţă, întrucît inculpatul a fost interogat la trei zile de la moartea Vioricăi Trombiţaş. Şi aici Francisc dă două scenarii diferite. În primul, femeia ar fi stat în şezut pe marginea patului şi de acolo ciobanul ar fi tras-o jos pe duşumea în încercarea de a o viola. În a doua declaraţie, Francisc povesteşte cum Viorica l-a invitat în pat şi l-a luat în braţe. Şi motivele crimei sînt diferite în cele două declaraţii. O dată Francisc spune că a sugrumat-o, pentru a nu se afla că a violat-o, a doua oară susţine că a omorât-o pentru că ea l-a lovit.

„FILM ARTISTIC”. După ce Trombiţaş a dat declaraţiile cu pricina, acesta a fost dus de anchetatori în satul Sălcuţa pentru a reconstitui filmul evenimentelor din 1992 şi 1994, atunci cînd se resupune că le-ar fi omorît pe cele trei femei şi pe consăteanul acestora, Ioan Frătean. Procurorul care a anchetat cazul, Iosif Mureşan, ne-a spus că reconstituirea este argumentul suprem care îl indică pe Trombiţaş ca fiind ucigaşul. Totuşi, instanţa din 2004 a susţinut la acea vreme că, aşa cum recunoaşterile nu sînt veridice, nici reconstituirea care urma filmul aceloraşi recunoaşteri nu poate fi considerată credibilă. Mai mult, instanţa a apreciat că filmul reconstituirii e mai aproape de un film artistic, în care actor e Trombiţaş şi regizor – procurorul. „Vizionarea acestei casete (…) a scos în evidenţă că inculpatul nu a indicat liber, din proprie iniţiativă, împrejurările în care a ucis victimele, procurorul fiind acela care i-a indicat pas cu pas activităţile pe care să le realizeze.” Mai mult, s-a observat că atunci cînd Francisc era pus să arate după capul lui anumite acţiuni, şi ciobanul le făcea total anapoda, procurorul intervenea ca ceea ce se filma la reconstituire să corespundă cu cele din declaraţii. Mai bizar e faptul că vocea inculpatului nu se aude decît de două ori pe parcursul reconstituirii, o dată zicînd „aici în faţă” şi a doua oară îngăimînd un „da, îi drept”. În rest, doar procurorul ia cuvîntul sau chiar „actriţa” care joacă rolul victimelor.
Totodată, aceeaşi instanţă a apreciat că în cazul dublei crime din 1992 au existat nepotriviri între ambele declaraţii ale lui Trombiţaş şi reconstituirea crimei. Baciul susţine că ar fi lovit-o de două ori pe Domniţa în faţă cu pumnii înainte de a o omorî şi l-ar fi luat la pumni şi pe următorul ucis, Ioan Frătean. Aceste declaraţii nu sînt ilustrate de inculpat la reconstituire.

ABSENŢA PROBELOR DIRECTE.
Instanţa din 2004 subliniază că declaraţiile şi reconstituirea trebuiau susţinute şi de probe materiale sau de alte probe care să le confirme autenticitatea. Şi avocatul apărării, Dan Molnar, ne trimite la Codul de Procedură Penală: „Nu constituie temei suficient pentru o condamnare simpla recunoaştere a inculpatului decît dacă este coroborată cu alte probe. Exemplul clasic, de facultate, este: fiul săvîrşeşte omorul şi tatăl se duce şi recunoaşte că el este autorul. Tatăl are 70 de ani, fiul are 50, se duce să recunoască el, că fiul mai are douăzeci de ani de trăit”. Însă, în toate cele trei cazuri, probele materiale lipsesc sau au fost considerate de instanţa din 2004 nerelevante. De pildă, în cazul uciderii Vioricăi Trombiţaş a fost recoltat păr pubian, „detaşat prin smulgere”, găsit pe corpul victimei. În urma expertizei s-a constatat că firele nu aparţin victimei, deci foarte probabil erau ale criminalului. Dar aceste „fire de păr în litigiu prezintă atît elemente de asemănare, cît şi de diferenţiere faţă de firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului Trombiţaş Francisc”.

FĂRĂ AMPRENTE. Procurorul recunoaşte că nu există „probe directe, ci numai probe indirecte”, dar că acestea ar fi fost suficiente pentru a stabili vinovăţia lui Francisc Trombiţaş. Nu există martori în nici una din crime. Nici măcar tradiţionala amprentă nu stă mărturie la vinovăţia sau la nevinovăţia lui Trobitas. Procurorul se scuză: „În cazul crimelor din 1992 şi 1994 nu eu am coordonat ancheta. În 1999 nu am găsit, pentru că nu era nimic lucios în casă. A mîncat ciorbă cu lingura, dar erau soioase vasele şi lingura. Nu s-a găsit nici o amprentă, că erau soioase. Nici pe clanţă, nici pe nimic nu am găsit”.

CONDAMNARE. În 2005, sentinţa Curţii de Apel din Cluj este cu totul diferită de cea a Tribunalului din Bistriţa. Francisc Trombiţaş este condamnat la închisoare pe viaţă, deşi inculpatul avea peste 60 de ani şi legea nu permite o asemena sentinţă. Printre argumentele care au stat la baza acestei decizii sînt anumite detalii din declaraţiile lui Trombiţaş care au putut fi probate la faţa locului şi recunoaşterile repetate ale acestuia în prezenţa unui apărător cum că ar fi autorul omorurilor.
Dar să luăm pe rînd argumentele care au determinat instanţa să-l condamne la închisoare pe viaţă. În primul rînd, modul în care Trombiţaş povesteşte cum a luat viaţa celor patru femei şi pe cea a bărbatului „s-a coroborat cu concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză… precum şi a cauzelor care au determinat decesul fiecărei victime”. În cadrul reconstituirii filmate, acesta a relatat şi arătat liber împrejurările în care a ucis victimele, furnizând chiar mai multe informaţii decât cele din declaraţiile date. Iar procesul-verbal întocmit ca urmare a reconstituirii a fost semnat chiar şi de apărătorul care a asistat acest fapt, fără nici o obiecţie.

RECUNOAŞTERI VALABILE. Contestările care se fac cu privire la recunoaştere şi reconstituire sînt nefondate în opinia instanţei. „Există… anumite intervenţii ale procurorului, făcute cu ocazia înregistrării declaraţiilor inculpatului, dar acestea nu pot fi interpretate ca fiind în contradicţie cu regulile de ascultare, fiindcă, datorită complexităţii cauzei, a timpului scurs de la data comiterii faptelor, precum şi a vîrstei şi stării de sănătate a inculpatului, acesta poate să omită anumite aspecte esenţiale sau să facă unele confuzii, ori să expună incorect modalitatea de comitere a faptelor”, se precizează în Decizia penală 223/2005. Recunoaşterile repetate ale inculpatului arată fără echivoc, în opinia instanţei, faptul că este vinovat. La trei zile de la moartea Vioricăi Trombi-tas, acesta recunoaşte fără rezerve crima. După două luni, în prezenţa altui apărător din oficiu, acesta recunoaşte şi celelalte crime săvârşite în 1992 şi 1994. În 2002, bărbatul îşi mai recunoaşte încă o dată faptele, în prezenţa unui apărător ales, cu menţiunea să nu i se aplice o pedeapsă prea grea datorită vîrstei şi a stării de sănătate. În cadrul conferinţei de presă de la IJP Bitriţa-Năsăud, inculpatul recunoaşte din nou de bunăvoie toate crimele, detaliindu-le şi răspunzînd la întrebările jurnaliştilor prezenţi.

DETALII CONFIRMATE DE CFL. Detaliile oferite de Trombiţaş în cazul fiecărei crime sînt elocvente pentru acuzare. În cazul Vioricăi Trombiţaş, Francisc povesteşte că, după ce i-a dat doi pumni în faţă, a tras-o jos din pat şi a aşezat sub ea două perne, fapt confirmat de cercetarea la faţa locului. Apoi a întreţinut cu aceasta un raport sexual, iar raportul medico-legal certifică. În timpul unei scurte lupte, soba de tuci din încăpere a fost mişcată, element confirmat în cadrul CFL-ului (n.r. – cercetare la faţa locului).
Alte detalii legate de uciderea Domniţei Macarie sînt aduse în prim-plan. Înainte de a o ucide, în 1992, Trombiţaş declară că a deşurubat becul de la colţul casei. Cu privire la modul în care a fost omorîtă o victimă din 1994, Trombiţaş specifică faptul că a strangulat-o cu baticul ei şi i-a băgat un colţ din acesta în gură sub formă de căluş pentru a nu mai putea respira.
Un alt argument pe care se bazează acuzarea se referă la faptul că expertiza medico-legală făcută la puţin timp după crima din 1999 indică în cazul lui Francisc Trombiţaş „o tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosexual) cu manifestări sadice”, recomandîndu-se tratament.

CONTRADICŢII NEESENŢIALE. Cu toate acestea, instanţa admite că există nepotriviri sau contradicţii, dar că acestea „nu sînt de natură să-l excludă pe inculpat ca fiind autorul faptelor”. Mai mult, se apreciază că negarea faptelor de către Trombiţaş în faţa instanţei de fond la data de 14 aprilie 2003, în prezenţa aceluiaşi apărător ales care l-a asistat la recunoaşterea din 2002, „este nesinceră, fiind dată în scopul exonerării sale de răspunderea penală”. Singurul martor care face cît de cît legătura între inculpat şi ultima sa victimă este un bărbat care afirmă că l-ar fi văzut pe Trombiţaş la ora 3:00, în noaptea crimei, în staţia CFR Sîngeorzu Nou, fiind neliniştit.
Decizia penală subliniază că, avînd în vedere că inculpatul şi-a recunoscut în mod constant vinovăţia în faza de urmărire penală, „evident că nu prezintă importanţă nici faptul că prin expertizele urmelor biologice nu s-a putut dovedi vinovăţia inculpatului sau că nu s-a aprobat urme testimoniale prin care să se confirme prezenţa acestuia în localitatea Sălcuţa la data la care au fost ucise victimele”. În acest moment se aşteaptă rezultatele testelor ADN ale unor fire de păr pubian, recoltate acum nouă ani de pe părul pubian al Vioricăi Trombiţaş, care ar putea clarifica fără echivoc dacă Francisc a fost cel care şi-a ucis cumnata.

Ping-pong cu dosarul

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21 octombrie 1999 pentru uciderea Vioricăi Trombiţaş şi a stat în arest până la 16 noiembrie 2000, cînd s-a dispus suspendarea urmăririi penale. În timpul arestului, acesta a paralizat, iar expertiza medico-legală arăta că e imposibil ca el să participe la urmărirea penală. În mai 2002, urmărirea penală s-a reluat. Francisc Trombiţaş a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 26 octombrie 2002. A fost cercetat în stare de libertate, acuzat fiind şi de crimele din 1992 şi 1994, apreciindu-se că nu este un pericol pentru ordinea publică din cauza stării de sănătate.
În octombrie 2004, Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-a achitat pe Francisc Trombiţaş pentru cele trei infracţiuni de omor deosebit de grav. Un an mai tîrziu, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchet, condamnându-l pe inculpat la detenţie pe viaţă şi interzicerea unor drepturi pe o durată de zece ani, deşi bătrînul avea peste limita de vîrstă la care o astfel de sentinţă ar putea fi dată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul lui Trombiţaş în 2006, casînd decizia atacată şi trimiţînd cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu motivarea că inculpatul nu a fost legal citat la cabinetul avocatului său, aşa cum solicitase în cursul procesului. Analiza unui fir de păr pubian găsit pe cadavrul Vioricăi Trombiţaş, cumnata lui Francisc, ucisă în 1999, este amînată de aproape 9 ani. Următoarea înfăţişare la proces va fi la sfîrşitul lunii mai.

Jurbalul Naţional, 13 mai 2008