O crimă, două achitări, un criminal în libertate

CAZUL „CRISTINA”. Un dosar în care de 5 ani nu s-a făcut lumină

În vara lui 2002 o tânără de 24 ani a fost găsită strangulată într-o cameră a Vilei „Cristina” din Eforie Sud. Principalul suspect al anchetatorilor a fost, încă de la început, soţul fetei. De 5 ani, procurorii încearcă să-i dovedească vinovăţia.

Paula Anastasia -Tudor
Andreea Sminchişe
Cristina Udrea şi Alexandru Radu s-au căsătorit în iunie 2002. Se cunoşteau din şcoala generală, dar erau împreună de nici jumătate de an. Ea – fiica viceprimarului, la vremea aceea – din Eforie, el – fiul unui fost deputat PD. „Le vedeam un viitor frumos împreună‘‘, povesteşte acum Ion Udrea, tatăl Cristinei.

CÃSÃTORIE ARANJATÃ. Fotografiile de la cununia civilă a celor doi tineri spun povestea unei căsătorii neplănuite. Fără ţinute de ocazie, fără coafuri stilate, fără fast. Martori le-au fost doar tatăl Cristinei şi câţiva prieteni. Numai buchetul de flori pe care tânăra îl ţine în mână poate duce cu gândul la o ocazie specială. În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se menţionează că atât ideea căsătoriei, cât şi punerea ei în practică atât de precipitat i-au aparţinut Cristinei Radu, fapt confirmat şi de tatăl acesteia. „Căsătoria dintre inculpat şi victimă a intervenit mai mult formal, victima vrând ca mama sa, care era grav bolnavă şi urma să moară, să o vadă căsătorită‘‘, spun procurorii. „A vrut să-i facă mamei ei, care avea cancer, o surpriză…‘‘, explică Ion Udrea. Alexandru şi Cristina s-au mutat împreună într-o cameră din Vila „Cristina‘‘, în Eforie Sud, pensiune ce aparţinea fetei. Tot împreună au început să administreze şi un restaurant-terasă din Eforie Nord. La două săptămâni după nuntă, Cristina şi-a anunţat tatăl că era însărcinată.

O RELAŢIE TENSIONATÃ. Procurorii spun că, înainte de a se căsători cu Cristina, Alexandru Radu s-a afişat în Eforie cu o altă fată – Alexandra, fapt care a stârnit o criză de gelozie din partea logodnicei băiatului. Nu a împiedicat-o însă să insiste să se mărite cu el. Prietena ei cea mai bună, Raluca Dobre, a declarat anchetatorilor că tânăra avea de gând să divorţeze dacă nu se înţelege cu soţul ei. „Chiar a doua zi după încheierea căsătoriei, victima i-a spus martorei Dobre Raluca că va divorţa‘‘, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.
Moartea mamei sale, survenită la trei zile după cununia civilă, i-a provocat Cristinei Radu o depresie puternică. Angajaţii vilei şi prietenele fetei au declarat procurorilor că „victima era retrasă, stătea mai mult în camera în care locuia din Vila «Cristina». (…) Victima obişnuia să stea în cameră cu uşa încuiată, întrucât nu voia să fie deranjată în momentele sale de tristeţe, tot mai dese în ultima perioadă, şi nu voia să fie văzută de tatăl său că fuma‘‘. Alexandru, în schimb, susţin procurorii, „ieşea tot timpul şi stătea puţin timp cu soţia sa, motiv pentru care victima era nemulţumită, reproşându-i aceasta inculpatului‘‘.

SEARA CRIMEI. În noaptea de 11 spre 12 august 2002, Alexandru Radu şi doi prieteni ai săi cazaţi la Vila „Cristina‘‘ au plecat la discotecă în staţiunea Jupiter. Când s-au întors, Alexandru a găsit-o pe soţia lui moartă, cu o pungă de plastic pe cap şi firul unui încărcător de telefon mobil înfăşurat în jurul gâtului. Uşa camerei în care locuiau cei doi era întredeschisă, dar yala nu fusese forţată. În cele 4 declaraţii pe care le-a dat în faţa procurorilor, Alexandru Radu povesteşte cu lux de amănunte evenimentele care au precedat moartea soţiei sale: „(…) În jurul orei 19:30 m-am reîntors în Eforie Sud din Constanţa, unde am avut de rezolvat cu o contabilă nişte probleme în legătură cu bilanţurile societăţilor SENKO şi GLORIA TOUR (n.r. – ambele administrate de cei doi soţi). M-am dus la Cristina în cameră, unde am rămas până când am fost apelat pe telefonul mobil de un domn Nicu, care are închiriată plaja din dreptul Hotelului Belona şi de la care am subînchiriat o porţiune de plajă. Acesta mi-a cerut să ne vedem la locul anterior arătat, la ora 20:30. I-am spus Cristinei cine m-a căutat, că o să mă duc să discut cu el şi că o să lipsesc o oră sau două. În timpul în care m-am întâlnit cu acest domn Nicu, Cristina m-a căutat pe telefonul mobil de trei ori, rugându-mă să-i cumpăr, când mă întorc, suc de portocale roşii şi smântână cu mărar. După ce am rezolvat ce aveam de rezolvat cu domnul Nicu, m-am întors la Vila «Cristina» în jurul orei 21:30-22:00. M-am dus direct la soţia mea, i-am dat ce am cumpărat, am stat cu ea aproximativ o jumătate de oră, timp în care a trebuit să o conving unde am fost, întrucât ea nu mă credea că am plecat şi m-am aflat acolo unde spusesem. Când am venit, Cristina mi-a spus că sunt iresponsabil, că aşteptăm un copil, că trebuie să mă maturizez, că ce am discutat cu Nicu două ore. Menţionez că astfel de discuţii aveam cu soţia mea în mod frecvent, întrucât ea era foarte geloasă pe mine‘‘.

GELOZIE ŞI CERTURI. Alexandru Radu îşi aminteşte că soţia sa i-a cerut, ca să-l ierte, dulceaţă de trandafiri şi brânză topită. Pe drum spre magazin, tânărul a fost sunat de Alexandru V., un prieten împreună cu care organiza curse de maşini. Acesta i-a spus că îl va aştepta la Vila «Cristina», pentru a discuta despre o emisiune pe care o filmaseră pentru TVR 2. „Când am venit, am trecut pe lângă restaurant (n.r. – al vilei), în acest timp V. Alexandru m-a apelat din nou, i-am făcut semn în geam să mai aştepte că urc întâi la Cristina şi m-am dus la aceasta. Cristina m-a rugat să stau cu ea să mănânce, dar eu i-am spus că nu pot, că mă aşteaptă jos cei pe care i-am arătat şi Cristina s-a supărat din nou că nu stau cu ea, pentru că ei îi plăcea să stau cu ea tot timpul‘‘, spune, în declaraţia aflată la dosarul cauzei, Alexandru Radu. Întors din cameră, acesta a stat de vorbă cu Alexandru V., Răzvan C., Nicoleta A. (n.r. – aceştia din urmă erau cazaţi într-o cameră la parterul Vilei „Cristina‘‘) şi cu un cameraman de la TVR. După 10 minute, Alexandru V. şi cameramanul au plecat către staţiunea Neptun, iar Alexandru Radu şi prietenii săi au rămas pe terasa vilei, pentru a urmări la televizor emisiunea filmată, care urma să fie difuzată la ora 23:45. În timpul emisiunii, tânărul a primit de la soţia sa două SMS-uri – unul în care îl întreba pe ce program era emisiunea şi altul în care îi spunea că are picioare frumoase.

DESPÃRŢIREA. După emisiune, Alexandru Radu l-a sunat pe prietenul său, Alexandru V., care i-a cerut să se întâlnească la discoteca „Mundy‘‘ (n.r. – „Captain Mondy’s‘‘) din Jupiter. Acesta a vorbit cu Răzvan C. şi Nicoleta A. şi au decis să meargă în camerele lor, să se schimbe şi să plece la discotecă. „Am urcat la Cristina, am găsit uşa de la cameră întredeschisă, care, după cum am mai arătat, aşa stă tot timpul noaptea, deoarece este foarte cald în cameră. Am intrat în cameră, am discutat puţin, cam 2-3 minute, cu Cristina despre emisiunea la care am făcut referire şi eu am zis că o să mă duc până la Neptun, unde se întâlneşte toată echipa de filmare, că o să vină şi C. Răzvan cu prietena lui. Ea a fost de acord, dar mi-a cerut să nu stau mult. Eu i-am spus că nu stau mult. Am început să mă spăl de la bust în sus. În acest timp vorbeam cu ea. M-am schimbat de hainele pe care le aveam pe mine, m-am îmbrăcat cu un pantalon pe care l-am luat eu şi cu o cămaşă pe care mi-a dat-o Cristina, am stat cu Cristina aproximativ 15 minute. Am fost apelat în acest timp de Răzvan, aproximativ la 5-10 minute, după ce am urcat în cameră, şi mi-a spus că este jos, în faţa vilei, unde mă aşteaptă. I-am spus că o să cobor imediat şi apoi a mai durat cel mult 5 minute până am coborât. De fapt, în aceste 5 minute m-am schimbat de îmbrăcăminte. Am plecat, Cristina m-a condus pe scări până în faţa biroului administratoarei. Cristina, înainte să plec, mi-a cerut să vin până la ora 3:00, eu i-am promis că o să mă întorc până la 3:30. Nu m-am uitat cât era ceasul atunci când am plecat, dar ştiu că am ajuns în Jupiter, la discotecă, la ora 1:15, pentru că m-am uitat la ceas şi am văzut că am întârziat la ora fixată pentru întâlnire, respectiv 1:00‘‘, povesteşte Alexandru Radu ultimele momente în care şi-a văzut soţia în viaţă. În drum spre discotecă, cei trei au fost opriţi de un agent de circulaţie care, pentru că Alexandru nu avea permisul şi actele maşinii la el, şi-a notat pe un carneţel numele lui şi numărul de înmatriculare al maşinii, după care i-a lăsat să plece.

DESCOPERIREA MACABRÃ. La ora 3:20, Alexandru şi prietenii lui au plecat de la discotecă spre casă. Tânărul spune că voia să-şi respecte promisiunea făcută soţiei, de a fi înapoi până la 3:30. La întoarcere au fost opriţi din nou de un echipaj de poliţie, iar apoi au oprit la o staţie Peco din Neptun, „pentru necesităţi fiziologice‘‘. Au ajuns înapoi la Vila „Cristina‘‘ în jurul orei 3:40. „Eu cu Răzvan am hotărât să mai stăm şi i-am zis că eu urc în cameră, că am o sticlă de whisky şi să-i spun Cristinei că m-am întors. Am urcat, am văzut că uşa era întredeschisă, aşa cum stătea de obicei, deoarece ne era foarte cald, lumina stinsă, am intrat înăuntru şi m-am dus la baie să mă spăl pe mâini. Pe Cristina am văzut-o că stătea întinsă cu faţa în sus, pe saltea, am crezut că doarme. Avea perna mea, de culoare galbenă, pe faţă. Am aprins lumina la baie, am închis uşa, să nu o deranjeze lumina pe Cristina, m-am spălat pe mâini, m-am mai aranjat în oglindă, mi-am aranjat părul, am stins lumina la baie şi am ieşit să iau sticla de whisky. Sticla de whisky pe care o căutam era unde stau sticlele cu băutură, lângă geam, sub un scaun. Ca să nu calc peste lucrurile care erau aruncate pe jos, am pus o mână pe salteaua pe care dormeam şi un genunchi, şi cu cealaltă mână am încercat să ajung la sticlă. Când am pus mâna pe saltea, mi-a intrat în palmă încărcătorul de la un telefon mobil şi am crezut că încărcătorul l-a uitat Cristina lângă ea, pentru că ea îşi încărca întotdeauna telefonul în priza de lângă partea de la geam, şi am dat să-l arunc, să-l dau la o parte, mai precis i-am dat cu palma ca să se ducă între hainele din partea de lângă fereastră. Soţia mea, când am vrut să dau încărcătorul la o parte, am sesizat că are pe faţă perna mea de culoare galbenă şi că, de la corpul încărcătorului, pe care pusesem mâna, şi până la corpul ei erau aproximativ 20-25 cm. Capul Cristinei era situat cam la un metru lateral de partea dinspre geam a saltelei, am tras de încărcător şi atunci am sesizat că s-a mişcat într-o parte capul Cristinei. Atunci am pus mâna să văd unde duce firul de la încărcător, pentru că am crezut că s-a înfăşurat în somn, pe sub ea, şi am constatat că acesta duce la gâtul ei. Am dat şi de celălalt capăt, dar am văzut că era înfăşurat în jurul gâtului Cristinei şi înnodat, şi atunci m-am speriat şi am sărit în picioare şi am aprins lumina. După ce am aprins lumina în cameră, am văzut că perna era jumătate căzută de pe faţa Cristinei, spre frunte, şi am văzut că avea ceva negru pe faţă. Toate acestea s-au petrecut în câteva secunde din momentul în care am aprins lumina în cameră. M-am speriat, am ieşit pe uşă, am început să vomit, am ţipat la Răzvan, care era în hol, mă aştepta să vin, şi am vomitat din nou până să ajung la el. Toate cele arătate, de când m-am despărţit de Răzvan şi până m-am întors la el, s-au petrecut în aproximativ 5-10 minute‘‘, se arată în declaraţia aflată la dosar.

CERCETARE LA FAŢA LOCULUI. În rechizitoriul întocmit de procurorul Laurenţiu Bratosin este cuprinsă o parte a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, redactat la 12 august 2002. Poliţiştii au găsit trupul neînsufleţit al Cristinei Radu pe salteaua pusă direct pe pardoseală, întins pe spate, cu capul spre peretele opus uşii şi cu picioarele spre uşa de acces în cameră. Corpul încărcătorului de telefon, al cărui fir era înfăşurat în jurul gâtului fetei şi înnodat, atârna lângă ea, între nod şi acesta măsurându-se o distanţă de 10 cm. Pe cap, trasă până în zona sprâncenelor, Cristina avea o pungă de plastic neagră. Faţa tinerei era plină de urme de violenţă – „leziuni în zona ochiului stâng, a pometului stâng, a buzei superioare, a bărbiei, precum şi sânge, uşor vizibil, sub nas şi în zona gurii‘‘, se precizează în rechizitoriu. Lângă cadavru au fost găsite, rupte, lănţişorul şi cerceii pe care fata le purta, anchetatorii concluzionând că între agresor şi victimă a existat cu certitudine o luptă. Pe saltea a mai fost găsită o pungă de plastic albă care avea, pe ambele feţe, urme de sânge. De pe ea a fost prelevată urma unei palme. O altă pungă, de această dată roşie, a fost găsită în coşul de gunoi din baia camerei. Şi pe ea s-au găsit atât urme de sânge, cât şi o amprentă palmară.
Poliţiştii şi procurorii au exclus din start varianta unui jaf ca mobil al crimei, pentru că, în afara bijuteriilor, în cameră s-a mai găsit o geantă în care erau aproximativ 110 milioane de lei vechi, o cameră video, un aparat foto, telefoane mobile şi alte obiecte de valoare.

PUNCTELE SLABE. În faza de urmărire penală, Alexandru Radu a fost supus testului cu aparatul Poligraf la IJP Constanţa. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a detectat note de comportament simulat la întrebările esenţiale legate de crimă – „Ştii sigur cine a omorât-o pe soţia ta?‘‘, „Tu ai omorât-o pe soţia ta?‘‘, „Tu ai sufocat-o pe soţia ta?‘‘ şi „Tu ai sugrumat-o pe soţia ta?‘‘. Pe lângă modificări ale respiraţiei şi pulsului, specialistul a mai notat în raportul de expertiză întocmit la 27 august 2002 şi alte elemente care sugerează nesinceritatea suspectului: evitarea privirii, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţă în răspunsuri şi disconfort psihic.
Audierea martorilor a scos la iveală multe inadvertenţe în declaraţiile lui Alexandru Radu, în special legate de intervalele orare. Prima apare atunci când tânărul povesteşte că s-a întors la Vila „Cristina‘‘, unde îl aşteptau Alexandru V. şi cameramanul de la TVR. El precizează că a ajuns la vilă, i-a făcut semn prietenului lui să-l aştepte, a urcat în cameră, unde s-a ciondănit cu soţia sa, care îi ceruse să rămână să mănânce împreună, şi a coborât în jurul orei 23:30. Răzvan C., unul dintre martori, îl contrazice însă, precizând că Alexandru Radu a ajuns şi a intrat în restaurantul vilei la 23:00-23:15. Una dintre angajatele vilei susţine, de asemenea, că a stat de vorbă cu Alexandru la ora 23:10 şi că l-a văzut pe acesta, după aceea, urcând în cameră. Se pare însă că soţia lui era extrem de supărată. Procurorii au dovedit că între ora 23:09 şi 23:30 Cristina Radu vorbea la telefon cu o prietenă de-a ei, Sorina M. Aceasta le-a spus procurorilor că în timpul acelei convorbiri Cristina i-a mărturisit că „s-a certat cu soţul, că şi-a dat seama că nu se potriveşte cu el, că o să mai stea cu el doar până îşi găseşte pe altcineva, precum şi că, chiar în timpul convorbirii, Radu Alexandru bătea la uşă, dar ea nu voia să îi deschidă să intre‘‘, se specifică în rechizitoriu.
O altă inadvertenţă între spusele lui Alexandru Radu şi cele ale martorilor apare în cazul precizării că uşa camerei în care acesta locuia cu soţia sa rămânea întredeschisă, pentru că era cald. Atât angajaţii vilei, cât şi prietenii şi chiar tatăl Cristinei Radu susţin că aceasta avea o adevărată obsesie din a ţine uşa camerei în care stătea, atât ziua, cât şi noaptea, întotdeauna închisă şi încuiată. „Eu o sunam înainte să vin la vilă, să o anunţ, ca să îmi descuie uşa. Dacă nu ştia cine bate la uşă sau nu avea chef nu deschidea‘‘, povesteşte Ion Udrea, tatăl Cristinei. Prietenele ei spun că un alt motiv pentru care tânăra ţinea uşa încuiată era faptul că fuma şi nu voia ca tatăl ei să afle.
Cea mai importantă nepotrivire în declaraţii reţinută de procurori se referă însă chiar la intervalul în care se presupune că a fost comisă crima – înainte ca Alexandru Radu şi prietenii săi să plece la discotecă. În declaraţiile date la dosar, acesta susţine că la ora 0:45 a urcat în cameră să se schimbe, că a stat aproximativ 15 minute cu soţia sa, timp în care s-a spălat şi şi-a schimbat hainele, a coborât şi a ajuns la discotecă în jurul orei 1:15. Răzvan C. şi Nicoleta A., cei doi tineri cu care Alexandru a plecat la discotecă, spun însă că acesta şi-a petrecut în cameră aproximativ 45 de minute. La 1:01, Răzvan şi-a sunat prietenul să-l anunţe că el şi prietena lui erau gata de plecare şi au stabilit să se întâlnească în parcarea vilei. Tot ei spun că acesta a coborât în jurul orei 1:25 şi că au plecat spre discotecă la 1:30, fata amintindu-şi că s-a uitat la ceasul de pe bordul maşinii. Şi poliţistul care i-a oprit la Tuzla, pe drumul spre Jupiter, îi dă peste cap timeing-ul lui Radu. Acesta a declarat că a tras pe dreapta maşina celor trei în jurul orei 2:00, plus sau minus 15 minute. Procurorii susţin că, în cele 45 de minute petrecute în cameră, între Alexandru Radu şi soţia lui a izbucnit o ceartă (a treia în acea seară) care a degenerat în bătaie. Tânărul şi-ar fi lovit soţia cu pumnii în faţă şi în cap, iar după ce a început să îi curgă sânge din nas ar fi încercat să o sufoce cu mâna şi apoi i-ar fi pus pe faţă pungile, cu care a apăsat-o pentru a o sufoca. Apoi, spun anchetatorii, Alexandru ar fi strangulat-o pe Cristina înfăşurându-i de mai multe ori şi înnodându-i în jurul gâtului cablul de la încărcătorul telefonului mobil.
Raportul de constatare medico-legală a stabilit că moartea fetei a survenit într-un interval orar situat cel puţin înaintea orei 2:00.

INFLUENŢE. Dosarul „Cristina‘‘ nu s-a judecat la Constanţa. Avocaţii apărării au cerut strămutarea lui la o altă instanţă din ţară, pentru că la acea vreme tatăl Cristinei era viceprimar în Eforie şi, spun ei, s-au temut de eventuale presiuni asupra judecătorilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cazul la Alba-Iulia, unde tribunalul l-a achitat de două ori pe Alexandru Radu. În august 2005, acesta a plecat din ţară, iar acum s-ar afla, după spusele tatălui său, în Hong Kong.

„Jurnalul Național”, 20 februarie 2008

„Relaţia copiilor, noi am pus-o la cale…”

CAZUL „CRISTINA”. Tatăl fetei, despre legătura celor doi tineri, paşi prin anchetă, urmărirea penală şi procesul din instanţe

Ion Udrea, tatăl Cristinei, ne-a primit în vila care poartă numele fiicei sale. Este singur şi nu-şi poate alunga din cap gândul că el a înlesnit căsătoria singurului său copil cu cel care este acum judecat pentru că ar fi omorât-o. Prietenia cu tatăl fostului său ginere s-a sfârşit brusc, la 12 august 2002. Acesteia i-a urmat o răceală duşmănoasă, din cauza şiretlicurilor avocăţeşti manifestate pe parcursul proceselor. Insinuări, manipulări, tergiversări…

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Ion Udrea este convins acum că Alexandru a comis crima. Însă nu înţelege cum de a putut fi achitat de două ori. Dacă la început n-a crezut, din 2003 încoace a simţit pe pielea sa că procesele le câştigă avocaţii, nu adevărul. Este totuşi încrezător că de data asta o să se dea un verdict corect.
„Cristina avea personalitatea sa… puternică, posesivă…”, încearcă să o creioneze tatăl său. „Ea, fiind singurul copil, a fost răsfăţată şi de bunici, şi de noi… A avut însă o creştere aleasă, a beneficiat de orice. Hotărârile le lua întotdeauna de una singură. Era foarte bună prietenă cu mama ei. Aveau secrete… Ea a avut o colegă căreia i-a murit mama şi a fost foarte impresionată atunci. După aia, la scurt timp, a aflat că şi maică-sa e bolnavă”…, se opreşte puţin, … „a suferit foarte mult, că erau foarte apropiate”. Boala mamei s-a manifestat în ianuarie 2001. Cancer la pancreas. „Eu eram la Eforie, iar Cristina mi-a dat telefon şi mi-a spus «mama a început să se îngălbenească!». Era deja în gradul 4… Medicii i-au mai dat şase luni, dar ea a luptat, că a rezistat un an jumate.”

EA ŞI EL. „Decizia de a se căsători (la jumătate de an de când se cunoşteau – n.r.) a venit şi pe fondul… că maică-sa era bolnavă, ne aşteptam la deces. A vrut să-i facă o surpriză, pentru că ştia că dorinţa sa era s-o vadă căsătorită. Cununia a avut loc la 29 iunie, iar maică-sa a murit la 1 iulie, după trei zile…”, încearcă să îşi explice Ion Udrea.
Tatăl fetei ne-a povestit – chiar dacă amintirea aceasta e o rană deschisă – şi cum s-au cunoscut cei doi tineri: „Cristina cu Alexandru au fost colegi până în clasa a patra. Tatăl lui este din Eforie. El (tatăl lui Alexandru – n.r.) era inginer şi şi-a găsit de muncă la Şantierul Naval Mangalia şi s-au mutat acolo. Soţia mea a fost colegă de liceu cu el. Ne-am reîntâlnit în ’79 şi am devenit prieteni. Relaţia lor, a copiilor… eu cu taică-său am pus-o la cale…”, face o pauză, dând din cap de parcă ar vrea să alunge un gând supărător. „Eram prieteni buni, situaţii bune materiale… Copiii erau singuri… S-au cunoscut în iarna lui 2001, în noiembrie sau decembrie.” Se opreşte şi întinde mâna după o pungă cu fotografii. „S-au împuţinat, că mi-au tot cerut reporterii care-au mai venit şi nu mi le-au mai adus înapoi.” În cea mai mare parte sunt fotografii ale celor doi tineri. Poze de când erau prieteni, apoi de la cununia civilă făcută în grabă, în jeanşi, la care au participat doar prietenele ei. Răsfiră tremurat pozele şi ni le întinde una câte una, încercând să ni le explice. „Uite, aici sunt la cununie. Aici e el la terasa din Eforie, încă nu-i dăduseră drumul. Aici e Cristina… cea blondă, înaltă şi subţire.” Şi tatăl tace, uitându-se prin poze.

CREAŢIA EI. După cununie, Cristina şi Alexandru s-au mutat împreună într-o cămăruţă a Vilei Cristina din Eforie Sud. Vila ei. „Cristina avea grijă de vilă. Îi mergea foarte bine, extraordinar de bine. Parcă era făcută pentru aşa ceva. Bine, a terminat şi Management în Turism. Da’ îi plăcea, se ocupa, tot ce vedeţi aici de ea e creat”, îşi aminteşte tatăl ei cu mândrie roasă de tristeţe.
„El trebuia să se ocupe de o terasă din Eforie Nord, dar nu prea se ocupa, iar Cristina era mereu supărată din cauza asta. Ea producea aici ca lumea. El era mai aventurist, aşa… teribilist, îi plăceau cursele de maşini, paria…”, ne povesteşte Ion Udrea. „Dacă aş fi bănuit că nu se înţeleg, nici n-aş fi discutat de căsătorie. Păi, n-avea nevoie! Dar treburile s-au legat aşa de bine la început… şi relaţia mea cu taică-său, ne şi gândeam – dom’le copiii ăştia au o posibilitate extraordinară. E şansa lor să aibă o viaţă…”

VȂNĂTĂI FĂRĂ CERTURI. Despre cum era relaţia Cristinei cu Alexandru, atât înainte de căsătorie, cât şi după, tatăl nu ştia prea multe. Doar cum se purtau în prezenţa lui şi ce i-a mai spus când şi când Cristina. Multe le-a aflat abia după… când a început ancheta. „În faţa mea nu s-au certat niciodată. Am văzut urme de vânătăi pe braţele ei, dar mi-a spus că-i ceva obişnuit, că se mai lovea pe ici, pe colo… Pe picioare nu am văzut, că ea purta pantaloni de obicei”, îşi aminteşte tatăl ei. „Pare-mi-se că i-a spus Ralucăi (prietena ei – n.r.) odată că i-ar fi făcut el o vânătaie, dar în joacă. Eu am avut senzaţia că el se poartă bine, dar când am văzut-o pe ea că suferă… Oricum, ea devenise foarte retrasă după moartea maică-sii, iar el nu părea afectat de suferinţa ei, îşi vedea de treburile lui. Dar nici ea nu mai ieşea ca înainte. Se izolase.”

BUNIC. După aproximativ două săptămâni de la cununie, tatăl ei a primit două veşti: „Mi-a dat telefon într-o zi şi mi-a spus că o să fiu bunic. A zis că o să păstreze copilul, dar că o să divorţeze de el. Bine, eu nu puteam să-i spun «da, măi, fă treaba asta!». I-am zis: «Stai, măi tată, cuminte, că vă împăcaţi voi, sunt situaţii şi situaţii…» Ea mi-a spus că nu se înţelege sub nici un chip cu el. Că el are problemele lui, că nu vrea să se ţină de treabă la terasă acolo, că cere bani mereu, că cheltuieşte şi cu cursele astea de maşini. Paria, nu pe sume mari, dar în mod sigur paria. Şi pierdea tot timpul. Dar că a bătut-o, că astea… nu”.
Însă o întâmplare din scurta poveste a celor doi tineri l-a frapat pe Ion Udrea, întâmplare pe care i-a povestit-o chiar Cristina: „O singură dată mi-a spus că a aruncat-o de pe dig îmbrăcată, cu geantă, telefon… Că a avut o ieşire, o reacţie stranie… «m-a luat prin surprindere şi m-a aruncat în apă», mi-a spus ea. «Păi cum să te arunce, măi, în apă? De pe dig?», am întrebat-o eu. «Uite-aşa, pur şi simplu, m-a aruncat de pe dig». Ea nu ştia nici să înoate. Poate că era mai la mal… nu ştiu, dar m-a uimit. El, la prima vedere, nu era impulsiv, dar devenea…”

SALTEAUA CONJUGALĂ. Cristina şi Alexandru locuiau într-o cameră foarte mică în corpul de clădire situat în spatele vilei. În acel corp erau restaurantul, bucătăria (chiar sub camera lor) şi biroul administratorului, după cum ne-a explicat şi apoi ne-a şi arătat tatăl fetei. „Camera lor era… la urma urmei ea făcea şi-un sacrificiu, că e o cămăruţă, de fapt, unde stăteau acolo… E foarte mică, nu aveau pat, doar o saltea pe jos, un cuier pom, un televizor pus pe o policioară şi vreo două scaune. Nici şifonier nu aveau. Nu era loc. De la camera lor mergi pe un hol, cobori câteva trepte şi pe stânga e biroul administratorului. Aveau administrator plătit.”

ULTIMA ZI. Ion Udrea şi-a văzut ultima oară fiica în viaţă la 11 august, în jurul orei 19:30. „Era duminică şi am fost la pescuit. M-am întors după-amiază şi am venit aici. Administratorul a făcut cinste, că era ziua lui. Stăteam aici, pe scări. Am plecat pe la 19:30; Alexandru şi Cristina erau chiar aici la o masă, mâncau pepene. Erau bine. Ultima dată am vorbit cu ea la nouă jumate sau zece jumate seara. Ea mi-a dat telefon şi mi-a spus că vorbeşte primarul pe un post, dar eu mă uitam deja şi i-am spus «bine. Mersi!» şi-am închis. Atunci nu era tulburată. După aia a intervenit chestiunea că a aflat că el vrea să plece şi ei nu-i mai convenea. Ştiu că mai târziu în seara aia, fiind ziua adiministratorului, au plecat cu toţii de-aici. Să sărbătorească. Toţi, mai puţin Cristina. Deci la ora la care s-a întâmplat (a fost omorâtă – n.r.), la 1-2 noaptea nu era nimeni în zonă care-ar fi putut auzi ceva… doar turiştii care erau în vilă, dar ei au plecat aproape toţi a doua zi.”

PRIMA ZI DE DUPĂ. „A doua zi, dis-de-dimineaţă, pe la 6:00, a venit la mine acasă şeful Poliţiei de la Eforie. M-a luat cu maşina şi m-a adus la vilă. Ea era încă aici, întinsă pe saltea, cum o găsiseră. Când am văzut-o, avea pe faţă urme… era bătută. În cameră erau toate lucrurile răvăşite. Mult mai multă dezordine decât de obicei. Urmele de lovituri le-am văzut şi la autopsie. Am fost, că trebuia să-i comand acolo nişte haine… Dar cred că ar fi ripostat dacă era bătută. Sigur. Nu ar fi stat…”, povesteşte stins şi sacadat tatăl fetei. „În dimineaţa aia, când am ajuns la vilă, l-am văzut pe Alexandru. Era gramadă acolo, la intrarea în vilă. Nu ştiu ce făcea, plângea… Cu Răzvan (prietenul lui Alexandru – n.r.), cu prietena lui, erau acolo toţi.”

CINE? După ce a început ancheta, primul suspect a fost Alexandru, soţul Cristinei, în primul rând din cauza contradicţiilor în declaraţii cu privire la reperele orare din programul lui din acea noapte. „Pe Alexandru l-au reţinut mai întâi 5, apoi 29 de zile, şi apoi până în septembrie 2003. Prima oară a fost la Poarta Albă şi, când s-a mutat dosarul la Alba-Iulia, l-au dus la Aiud. Ne-am reîntâlnit la Curtea de Apel. El a încercat să discute cu mine, dar nu aveam ce să vorbesc cu el. A venit să dea mâna cu mine”, povesteşte bărbatul. „Acum sunt convins că el a făcut-o. Prima oară nu-mi venea să cred. Acum, că sunt probele… am citit şi am recitit rechizitoriul ăla de câteva ori. Şi procurorii de-atunci… am senzaţia că n-au realizat tot ce trebuia, adică prea au fost siguri că el e criminalul şi au trecut peste nişte amănunte pe care avocaţii lui au ştiut să le exploateze. Nu ştiu care, se găsesc multe, avocaţii le ştiu…”, oftează tatăl fetei. „În plus, pe măsură ce afla de probe, el îşi schimba declaraţia. Apoi, mai e o confesiune, să-i spunem. În vilă stătea chiar un prieten de-al lui (unul dintre martorii cu care a fost în noaptea aceea la discotecă), devenise un fel de client permanent. Eu, după ce mi-am mai revenit, mi-am adus aminte că martorul ăsta, într-o seară – chiar aici eram, în faţă – a venit la mine şi mi-a zis: «Dom’le, cred că el a făcut… lucrul ăsta. Că eu îi ştiu obiceiurile şi ştiu cum se comportă, şi-n seara aia s-a comportat în mod deosebit». Că el nu prea bea, Alexandru… şi-n seara aia a băut. Băuse şi-nainte nişte vin… roşu parcă sau negru şi după aia, la discotecă, a băut… repede. Şi a băut whisky.” Şi totuşi, a fost oprit de poliţie de două ori pe traseu. Şi la dus, şi la întoarcere de la discotecă. Dar tatăl Cristinei ne-a lămurit: „Nu ştiu cine conducea la întoarcere, în orice caz a folosit numele meu când l-a oprit poliţia. Poliţiştii mă cunoşteau pe mine şi…”

CONTRADICŢII. „Ea nu dormea niciodată cu uşa deschisă, nici vorbă! Eu când veneam îi dădeam telefon şi-mi deschidea. Devenise foarte retrasă după moartea maică-sii şi stătea mult timp în cameră. Fuma… ştiam că fumează, dar se ascundea de mine. Şi stătea tot timpul numai cu uşa încuiată”, ne-a explicat tatăl ei un aspect asupra căruia în anchetă au apărut semne de întrebare.
În faza de urmărire penală a apărut o ipoteză de care apărătorii lui Alexandru Radu au tras în toate instanţele. Că Radu Cristina ar fi fost implicată în traficul de droguri şi că ar fi putut fi omorâtă de un colaborator… ipoteză care i-a părut extrem de neverosimilă tatălui: „Treaba cu drogurile s-a verificat. Îmi închipui de unde a pornit. Ea a avut un prieten, ăla s-a apucat să spună că a tras o dată pe nas un drog sau de la o ţigară… pare-mi-se că a declarat o dată în instanţă treaba asta, şi de-acolo cred că a pornit. Că e cu poliţia, că la mine se făcea aici trafic de droguri… la ea, de fapt, că nu mai eram eu. Avea aici o sală de fitness şi veneau şi poliţiştii, că nu mai era o altă sală de fitness în Eforie. Şi de-aici că ar fi fost relaţia asta cu poliţia, că erau şi aştia de la Crimă Organizată şi că o acopereau, dar asta nu s-a-ntâmplat niciodată. Drogurile… nu.”

O DATĂ, DE DOUĂ ORI… Tribunalul de fond de la Alba-Iulia l-a achitat pe Radu Alexandru. Apoi, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi l-a achitat din nou… „Nu ştiu, dar am văzut că şi avocaţii, şi cei care-au citit rechizitoriul parcă totuşi nu au fost lămuriţi, trebuiau făcute cercetări mai în amănunt. Avocaţii lui se leagă de faptul că ar fi putut fi altcineva şi au mers mult pe treaba aia cu drogurile”, consideră tatăl fetei. Recursul Parchetului a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru refacerea urmăririi penale. „Alexandru a plecat din ţară pe 12 august 2005″, ne-a spus Ion Udrea. Acum procesul se rejudecă la Alba-Iulia. „Eu zic că de data asta se va da verdictul adevărat”, spune tatăl Cristinei.

Renunţare contra renunţare

Faza de urmărire penală s-a încheiat cu trimiterea în judecată a lui Alexandru Radu. „La Constanţa s-a tot amânat, s-au dat termene peste termene, până a fost strămutat la Alba-Iulia. Cererea de strămutare a fost făcută sub motivul că eu, fiind viceprimar la Eforie, pot influenţa cumva procesul, că toţi erau împotriva lui. Iar unul dintre avocaţii lui a fost prim-procuror la Alba şi poate şi asta a contat”, încearcă o explicaţie Ion Udrea.
Pe parcursul primului proces, tatăl Cristinei a renunţat la calitatea de parte civilă prin care cerea daune morale: „La început m-am constituit parte civilă în proces. Am renunţat, pentru că am făcut un fel de înţelegere cu ei. Un pact. Pentru că eu nu reuşeam să fac nimic aici (la vilă – n.r.). Rămăseseră toate de izbelişte, pentru că el avea dreptul la jumătate din moştenire. Şi toate au fost ale Cristinei. A fost dorinţa maică-si să le trecem pe numele ei. Şi la primul proces am avut un notar şi, pe bază de declaraţii, el a renunţat la partea lui de moştenire, iar eu am renunţat la daunele morale. Plus că trebuia să-i mai dau lui vreo treizeci şi ceva de mii de dolari. I-am dat. Spunea că i-a dat Cristinei vreo şapte mii de dolari… în fine, i-o fi dat, nu i-o fi dat, nu ştiu… dar parcă am văzut ceva scris între ei. Şi plus cheltuielile pe care le-a făcut la terasă, acolo (terasa din Eforie Nord – n.r.). Terasa era tot a noastră, dar o parte din lucrări – finisările – le-a făcut el, că noi nu mai aveam bani. Eu terasa am vândut-o după aia şi le-am zis «în momentul în care vând, vă dau banii» şi le-am dat banii… tot aşa, prin notariat. Şi ei au profitat de chestia asta şi de faptul că eram în perioada aia… că nu prea eram în apele mele… În sfârşit, avocaţii lor au profitat şi au zis că deja eu îl consider pe el nevinovat, că am renunţat la chestiile astea…”, povesteşte Ion Udrea.

„Jurnalul Național”, 21 februarie 2008

„Cristina nu putea, nu ştia să ierte”

CAZUL „CRISTINA”. Portretul victimei, conturat de cea mai bună prietenă

Cea mai bună prietenă a Cristinei Radu, Raluca Dobre, a acceptat să stea de vorbă cu noi fără ezitare. E dezamăgită de mersul anchetei şi frustrată de faptul că, la cinci ani de la moartea prietenei ei, criminalul a rămas în libertate.

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Pe parcursul celor trei ore în care am stat de vorbă, Raluca a repetat că nu vrea să dea vina pe nimeni. „Eu nu spun că Alexandru a făcut-o. Dar, dacă nu a făcut-o el, să se afle cine a fost. Nu vreau decât să se facă dreptate”, a reiterat ea de câteva ori în timpul conversaţiei.

INTRANSIGENŢĂ. Cristina nu ducea lipsă de prieteni. „Avea o personalitate foarte puternică. Nu puteai să-i impui nimic. Cum zicea ea, aşa se făcea. Era o prietenă extraordinară, dar foarte exigentă. Dacă cineva îi greşea, Cristina nu ştia, nu putea să ierte. O singură greşeală, mai ales dacă aceea era o minciună, te excludea automat din viaţa ei. Fără discuţii, fără comentarii. Nu accepta explicaţii şi nu dădea înapoi în deciziile pe care le lua”, o descrie Raluca. Pe Alexandru Radu l-a cunoscut la începutul lui 2002. „Nu i-a plăcut de el la început. Mi-a spus că e urât. Eu l-am văzut prima oară din maşină, pe stradă. Eram cu Cristina şi mi l-a arătat. I-am spus că nu e un bărbat urât… Mai târziu a aflat că prietenul ei, cel cu care era atunci, ieşise cu altă fată. S-au despărţit, şi ea a acceptat să iasă cu Alexandru”, spune Raluca.

CRIZE DE GELOZIE. La 1 mai 2002, Alexandru a venit în Eforie cu o altă fată, pe care a dus-o acasă la bunica lui. Cristina a aflat şi a făcut o criză de gelozie. Raluca povesteşte că a uimit-o atitudinea ei: „N-o văzusem niciodată aşa. V-am spus că nu suporta să fie minţită şi nici nu ierta. Ei bine, atunci când Alexandru a venit cu acea fată în Eforie, l-a urmărit cu maşina toată ziua. Apoi a luat cu ea pe un prieten, din ăsta mare, făcut, şi s-a dus acasă la bunica lui. Acolo i-a făcut scandal, i-a spus să o facă pe aia pachet şi să o trimită înapoi la Bucureşti. Cel mai mult a deranjat-o faptul că lumea ştia că ea şi Alexandru erau împreună, iar el o făcea de râs. Nu suporta asta. Ţinea mult la imaginea ei, mai ales că tatăl ei era viceprimar atunci. Ţinea la etichetă. Nu voia să vorbească lumea despre ea şi să-şi facă familia de râs… În fine, s-au certat. După asta n-au mai vorbit o perioadă. Dar, mai apoi, s-au împăcat. Asta a fost greu de crezut pentru mine. Că ea îl iertase. Crezuse o explicaţie de-a lui, că fata aia era însărcinată şi că el o adusese la Eforie s-o convingă să facă un avort. Nu mi-a venit să cred, dar nu puteam să mă bag. Era alegerea ei”.

CONJUNCTURI. Cristina a aflat de la medicul mamei sale că aceasta suferea de cancer şi mai avea foarte puţin de trăit. „În momentul ăla ea a căzut psihic. A fost foarte apropiată de mama ei. Când a auzit că mai are şase luni de trăit, a clacat. S-a interiorizat, nu mai era atât de veselă. Şi după momentul ăsta, mama ei i-a spus că cea mai mare dorinţă a ei ar fi să o vadă măritată”, povesteşte Raluca. „Peste dorinţa asta a mamei ei au venit şi visele pe care i le făcea Alexandru. V-am spus, Cristina nu era genul de fată care să creadă vrăjeli, dar pe el l-a crezut. Nu ştiu cum şi de ce. A ştiut să-i facă capul mare. Îmi povestea că făceau planuri să-şi facă un hotel la munte, să stea acolo iarna, primăvara şi toamna să stea la apartamentul lui din Bucureşti şi vara la mare, la vila din Eforie. Şi pe ea au încântat-o toate planurile astea”, mai spune ea.

VESTEA CEA MARE. La sfârşitul lunii iunie 2002, în sâmbăta de 29, Cristina şi Alexandru s-au căsătorit. Raluca a aflat cu trei zile înainte, chiar din gura prietenei ei: „M-a sunat miercuri de dimineaţă şi mi-a zis – «Dau petrecere sâmbătă, vii?». Atunci eu i-am zis în glumă: «Ce e, te măriţi?». Şi ea a rămas blocată la telefon. M-a întrebat de unde ştiu… Înainte de nuntă am întrebat-o dacă e sigură că vrea să facă pasul ăsta. Mi-a zis că, dacă n-o să se înţeleagă cu el, o să divorţeze şi gata… Dar chiar îşi dorea o familie şi nu se gândea că n-o să reuşească ce şi-a propus – o familie fericită. Îmi spunea că relaţia lor trebuie să meargă. A fost furată de val pentru că se simţea singură… Dar chiar a doua zi după nuntă m-a sunat şi mi-a zis că o să divorţeze… Se certaseră…”.

PRIMA TRAGEDIE. La trei zile de la nuntă, mama Cristinei a murit. Raluca îşi aminteşte că la înmormântare lui Alexandru i s-a făcut rău şi aproape a leşinat: „Nu suporta să vadă… Şi de sânge îi era frică… A trebuit să-l stropim cu apă”. După această tragedie, Cristina s-a prăbuşit şi mai rău: „A slăbit mult, s-a interiorizat şi a început să iasă din ce în ce mai rar cu noi (n.r. – prietenii ei). Începuse să fumeze mult şi să se certe cu Alexandru. Când era supărată pe el îmi spunea că el nu face nimic, că nu aduce nici un ban în casă, că ştie numai să cheltuiască. Se încuia în camera aia mică în care stăteau şi nu dădea drumul nimănui. Nici nu mai avea chef să-şi vadă prietenii şi nici nu voia să o vadă domnul Udrea (n.r. – tatăl ei) că fumează. Zi şi noapte, uşa aia stătea închisă şi încuiată, nu cum a zis Alexandru, că o lăsa întredeschisă că era cald…”.

VÂNÃTAIA. Raluca povesteşte un episod controversat din viaţa Cristinei, care a pus-o pe gânduri: „Eram într-o zi la ea, la vilă, numai noi două în cameră. La un moment dat mi-a zis: «Hai să-ţi arăt ceva», şi şi-a dat pantalonii jos. Am văzut atunci o vânătaie mare pe pulpa piciorului. Atunci a intrat el şi s-a luat de ea, că de ce îmi arată vânătaia. I-am zis că, dacă el i-a făcut-o, eu personal mă duc la poliţie. Şi el mi-a zis atunci: «Stai, măi, Raluca, că uite ce mi-a făcut şi ea», şi şi-a ridicat tricoul. Avea nişte zgârieturi pe abdomen. Am întrebat-o pe Cristina, de faţă cu el, dacă a bătut-o, şi ea mi-a zis: «Nu, mă…». El a zis că se jucau… Cristina mi-a povestit că avea un mod mai… de a…”, se opreşte ea jenată.

NOAPTEA CRIMEI. În noaptea de 11 spre 12 august, Raluca a primit un telefon de la Cristina. Era cu prietenul ei la Teatrul de Vară din Eforie, la un spectacol, şi nu putea auzi ce îi spunea prietena ei. „I-am zis să îmi trimită un mesaj. Mi-a trimis un SMS în care scria «Cât costă gramul de aur de 18 karate?». M-a uimit întrebarea… L-am întrebat pe prietenul meu şi i-am răspuns – «Între 500.000 şi 700.000». Târziu am aflat că, după ce m-a sunat pe mine şi n-am putut să vorbesc, a sunat-o pe Sorina, o prietenă de-a noastră, şi i-a spus că s-a certat cu Alexandru. Îmi închipui că voia să ştie cât era gramul de aur ca să vândă o brăţară pe care o avea de la el… La supărare… După spectacol i-am spus prietenului meu să mă ducă la vilă. N-a vrut, pentru că era târziu şi eram foarte răcită. Mi-a spus că pot să mă duc a doua zi. De dimineaţă, prietenii au sunat la părinţii mei şi le-au spus că Cristina nu mai e. Nu mai vedeam nimic în jur. Acolo am întrebat «Unde e animalul ăla? Ce i-a făcut?». M-am dus cu gândul instantaneu la vânătaia aia mare de pe piciorul ei. Şi n-am crezut că a murit. Am crezut că Alexandru i-a dat vreuna şi o fi pierdut sarcina…”, îşi aminteşte Raluca. „Când am văzut-o, m-am îngrozit… Am văzut loviturile de la ochi şi am ştiut că a năucit-o. Că n-a apucat să reacţioneze. Ea nu era ca mine. Dacă primea o palmă, dădea zece înapoi. Nu îi era frică de nimic. S-ar fi bătut până la ultima suflare.”

Coşmarul din instanţă

Când a fost citată ca martor la tribunal, Raluca nu s-a gândit nici un moment că va trece prin ce a trecut: „Avocaţii lui m-au întrebat la un moment dat de ce nu ştiam câţi bani avea Cristina în casă dacă eram aşa de bune prietene. Cum să ştiu asta? Eu n-o întrebam nici când mergeam la cumpărături câţi bani are la ea. Mi se părea penibil să fac asta. M-au întrebat şi dacă luam droguri… altă tâmpenie. Cristina era foarte reticentă la chestii din astea. Nu era o teribilistă. Fuma ţigări normale, ca toată lumea, dar fără să o vadă părinţii ei. Îi era ruşine de ei. Dar droguri, cel puţin în prezenţa mea, n-a luat niciodată. Şi am înţeles că la necropsie nu s-a găsit nici o urmă de aşa ceva. Le-am zis că şi pe mine pot să mă ducă la orice laborator, că-mi fac oricâte analize, să vadă dacă am pus vreodată gura pe droguri. Au mai zis că avea datorii… Dar Cristina nu era genul de persoană care să aibă duşmani sau datorii. Era prea mândră ca să facă datorii. Avea o anumită poziţie socială şi era înjositor să ceară cuiva bani…”. Şi lumea a început să vorbească: „Au fost în stare să spună că eu şi Cristina eram lesbiene. Că luam droguri. Că ea voia să facă acolo în vilă un bordel. Minciuni sfruntate. Dar n-am cedat. Am mers la proces şi am spus numai adevărul şi numai ce ştiam, văzusem sau auzisem personal. Nu renunţ! Încă continuu să cred că într-o zi, prietena mea Cristina va primi acolo, sus, în spiritul universal, semnul că dreptatea există. Şi chiar dacă nu există, tot nu mă las. A fost prea frumos totul ca să merite a fi uitat! Cât timp nu o uit, ea mai trăieşte prin mine, pentru mine”, conchide Raluca.

„Jurnalul Naţional”, 22 februarie 2008

Cea mai plauzibilă ipoteză de anchetă

CAZUL „CRISTINA”. Acuzaţii cu argumente şubrede

„Cea mai plauzibilă ipoteză” – aşa numesc anchetatorii din România concluzia, adevărată sau falsă, pe care „flerul” lor o pune într-un dosar. Odată pusă, ea trebuie însă susţinută cu probe. Iar procurorii şi poliţiştii le caută într-un joc ilogic, de la efect înspre cauză.

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Căutarea probelor în momentul în care se pleacă de la o idee preconcepută, de la o „prezumţie de vinovăţie”, este, în cele mai multe dintre cazuri, deficitară. Începând de la cercetarea la faţa locului şi până la expertizele realizate de specialişti, anchetatorii vor fi subiectivi şi, inevitabil, vor sări peste etape importante. O demonstrează probele administrate în faza de urmărire penală din dosarul „Cristina”, care n-au reuşit să convingă nici instanţa de fond, nici curtea de apel.

CFL DE AMATORI. Dubla achitare a principalului suspect s-a bazat în primul rând pe „greşelile făcute de organul de urmărire penală în cursul cercetării locului faptei, cât şi pe probele administrate în cauză, care pun sub semnul îndoielii faptul că inculpatul Radu Alexandru este autorul crimei asupra soţiei sale”. Prima eroare reţinută de judecători a fost, de fapt, un viciu de procedură. Potrivit Codului de Procedură Penală, procurorul trebuie să facă cercetarea locului faptei în prezenţa martorilor asistenţi. Laurenţiu Bratosin, cel care s-a ocupat iniţial de cazul „Cristina”, a avut un singur martor – pe administratora vilei, Nadia D. „Potrivit art. 129 alin. 2, Cod Procedură Penală, trebuie să existe cel puţin doi martori. (…) Administratora Vilei «Cristina», aşa cum reiese din probele testimoniale, nu era în relaţii bune cu inculpatul (…) Organul de urmărire penală nu a fost în imposibilitate de a apela şi la alt martor asistent, întrucât în afara vilei erau adunaţi o mulţime de oameni”, se precizează în sentinţa dată de instanţa de fond la 18 septembrie 2003.
Cercetarea la faţa locului pare făcută de nişte amatori. Judecătorii de la Tribunalul Alba au scos în evidenţă faptul că, în procesul-verbal din 12 august 2002 nu există nici o menţionare despre tratarea criminalistică a obiectelor din camera în care locuiau Cristina şi Alexandru. Poliţiştii nu au consemnat că ar fi luat amprente nici de pe acestea, nici de pe cele din baie, nici de pe uşi, nici de pe pereţii camerei, nici de pe tocul de geam. Şi, cel mai important aspect reţinut şi de instanţă, „nu s-a consemnat dacă există urme papilare pe corpul încărcătorului telefonului «Motorola», ataşat cablului cu care a fost sugrumată victima”. (!?!) Cu alte cuvinte, nimeni nu a luat amprente de pe arma crimei.
În camera celor doi au fost găsite două sticle de plastic pline cu mucuri de ţigară (n.r. – folosite drept scrumiere). Alexandru Radu nu fuma. Judecătorii de la Alba Iulia susţin că procurorul nu a dispus examinarea mucurilor, pentru a stabili dacă ţigările au fost fumate de Cristina sau de altă persoană. Tot în încăpere s-a găsit un pahar spart. Nici de pe acesta nu s-a menţionat că s-ar fi luat amprente.

CERCETÃRI FRACTURATE. În raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa se precizează că pe gâtul Cristinei Radu s-au găsit zgârieturi de diverse dimensiuni, concluzia medicului legist fiind că acestea „pot fi autoproduse, posibil în încercarea de înlăturare a laţului de strangulare”. Cu toate acestea, anchetatorii nu au cerut ridicarea şi analizarea urmelor de materie de sub unghiile fetei. Doar pentru că Alexandru Radu nu avea pe corp urme vizibile de violenţă…
Instanţa mai precizează că procurorii au pierdut o probă importantă neconservând nodul cablului cu care a fost strangulată Cristina Radu. Superficialitatea cercetărilor făcute la faţa locului este certificată şi de faptul că la dosar există două procese verbale care atestă această activitate, unul datat 12 august 2002, iar celălalt redactat trei zile mai târziu. În cel din urmă, procurorii menţionează ridicarea de la locul crimei a pungii roşii care se afla în coşul de gunoi din baia camerei şi pe care a fost găsită o urmă palmară, dar şi a produselor cosmetice ale Cristinei. Instanţa se arată circumspectă la luarea în considerare a acestei probe motivând că există „suspiciuni cu privire la realitatea existenţei pungii de culoare roşie în data de 12.08.2002″.
Unul dintre poliţiştii care au participat la al doilea CFL, din 15 august 2002, spune că atunci s-au luat şi amprente din cameră şi de pe obiecte, dar nu s-au găsit urme străine.

VICII DE PROCEDURÃ. La solictarea avocaţilor lui Alexandru Radu, instanţa a dispus efectuarea unei expertize asupra dosarului întocmit de anchetatori în faza de urmărire penală. Raportul emis în urma acesteia de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice enumeră o serie lungă de greşeli pe care procurorul le-a făcut în timpul administrării probelor – corecturi, intercalări greşite de file, redactări cu instrumente diferite de scris ale aceloraşi acte. Pe baza acestor carenţe, instanţa a considerat că procurorul a tratat tendenţios acest caz, încercând cu orice preţ să îl inculpe pe Alexandru Radu. Judecând după „profesionalismul” anchetatorilor, nici nu era dificil să se ajungă la această concluzie…
Principalele mijloace materiale de probă ale acuzării – cele două pungi pe care s-au găsit urmele palmare ale lui Radu – au fost şi ele spulberate pe rând în instanţă. Prima analiză dispusă asupra pungii albe găsite lângă cadavrul Cristinei este, susţin judecătorii, „lovită de nulitate absolută”. Motivul? „Potrivit art.209 al.3 cod procedură penală, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazul infracţiunilor de omor. Deşi este o dispoziţie cu caracter imperativ, în cursul urmăririi penale raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică (…) prin care s-a concluzionat asupra urmei palmare de pe punga de culoare albă, a fost întocmit ca urmare a rezoluţiei Poliţiei oraş Eforie”, se arată în sentinţa de achitare.

UITE PALMA, NU E PALMA. Două expertize criminalistice efectuate la IPJ Constanţa, în faza de urmărire penală, au demonstrat că amprentele palmare de pe cele două pungi găsite în cameră sunt ale lui Alexandru Radu. Pe lângă viciul de procedură invocat de judecători, contraexpertizele cerute de apărare în instanţă au şubrezit şi mai mult „probele imbatabile”. Nici una dintre ele nu a reuşit să certifice, fără urmă de îndoială, rezultatele primelor. „Urma palmară de pe punga de culoare albă a fost creată probabil de mâna dreaptă a inculpatului Radu Alexandru (…) Urma palmară de pe punga de culoare roşie nu conţine suficiente detalii caracteristice identificării mâinii care a lăsat-o”, precizează raportul întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice la 4 iunie 2003. În aceeaşi notă, raportul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice din 25 iulie 2003 susţine „imposibilitatea formulării unei concluzii certe în ceea ce priveşte întrebarea dacă impresiunea de pe punga albă provine sau nu de la una din mâinile inculpatului, fără a exclude această posibilitate; imposibilitatea stabilirii dacă impresiunea de pe punga roşie provine de la una din mâinile inculpatului”. Aceleaşi rapoarte demontează şi teoria procurorilor conform căreia Alexandru Radu a încercat iniţial să-şi sufoce soţia cu cele două pungi. Urmele palmare erau statice. Cu alte cuvinte, expertiza a exclus posibilitatea ca urma palmară să fi fost creată în timp ce pungile erau apăsate pe gura şi nasul Cristinei, se arată în raportul din iulie 2003.
Pe cele două pungi, experţii au identificat urme de sânge şi de ruj formate prin stratificare (depunere de pe palmă pe pungă). În urma analizelor s-a stabilit că sângele este al Cristinei Radu, doar pentru că era grupa sanguină A II. Procurorul nu a dispus efectuarea de analize ADN, deşi suspectul principal, Alexandru Radu, avea aceeaşi grupă de sânge. Motivul? Din nou acelaşi – pe corpul lui nu s-au găsit urme de violenţă. Tot analizele criminalistice au stabilit că rujul de pe pungi coincidea cu cel din trusa de farduri a Cristinei, marca „Artristry”. Nimeni însă nu a luat de pe buzele fetei vreo probă de ruj deşi, anchetatorii au stabilit că în acea seară Cristina nu a ieşit nicăieri. Ce motiv ar fi avut să se rujeze?
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Adina Florea, a ţinut să precizeze faptul că procurorul Laurenţiu Bratosin nu a dispus efectuarea de analize ADN pentru că, la acea vreme, în 2002, acest tip de teste „nu prea se uzitau”. Ignoranţă sau lipsă de profesionalism? În România, testele ADN se fac încă din anul 2000, la Laboratorul de diagnostic molecular şi tipizare ADN din Craiova, lucru confirmat pentru Jurnalul Naţional chiar de către responsabilii Laboratorului. Nu ne credeţi? În numărul din aprilie – iunie 2004, Revista Română de Bioetică publica un articol intitulat „Justiţie, adevăr ştiinţific şi progres social” în care menţionează faptul că, în anul 2000, dr. Francisc Mixich de la Universitatea de Medicina din Craiova si prof. dr. I. Groza de la Institutul de Medicina Legala Craiova „au obţinut avizul Ministerului de Justiţie de a efectua explorări genetice ADN la cererea instanţelor judiciare interesate şi în acelaşi an, după avizul aceleiaşi instituţii, Comisia de Medicină Legală a Ministerului Sănătăţii avizează favorabil rezultatele cercetării profilului genetic (amprenta ADN)”.

Premieră judiciară

Articolul 64 din Codul de Procedură Penală stabileşte clar mijloacele de probă care pot fi administrate într-un dosar – „declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiiţifice, constatările medico-legale şi expertizele”. Printre ele nu este menţionat testul Poligraf. Cu toate acestea, în cazul „Cristina” procurorul a inclus testul cu detectorul de minciuni pe care Alexandru Radu l-a picat, printre probele incriminatorii prezentate în faţa instanţei. Culmea, judecătorii au admis expertiza Poligraf şi, mai mult, au cerut, la solicitarea apărării, opinia unui specialist asupra acesteia. Nici avocaţii lui Alexandru Radu nu s-au folosit de prevederile Codului de procedură penală, ci au încercat să demonstreze că tânărul nu era apt pentru a susţine testul. Raportul întocmit la cererea instanţei de conf. univ. dr. Tudorel Butoi, specialist în psihologie judiciară, atrage atenţia iniţial asupra aspectului încălcării prevederilor legale cu privire la folosirea rezultatelor testării Poligraf ca probe în instanţă şi apoi asupra încălcărilor metodologiei, care nu ar fi permis ca Alexandru Radu să fie testat fără să i se facă, înainte, un examen medical. Alexandru suferea de astm alergic. În nici una dintre sentinţele de achitare nu se menţionează însă decât acest din urmă aspect… Nici măcar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a cerut restituirea dosarului la parchet, nu solicită eliminarea Poligrafului din probatoriu ci, în mod surpinzător, cere specialistului Tudorel Butoi lămuriri asupra metodologiei de aplicare a testului!

Scrisori din închisoare

Pe parcursul cercetărilor, Alexandru Radu a stat în arest preventiv, la penitenciarul Poarta Albă. În acest timp, un deţinut din aceeaşi închisoare, un anume Valentin Perjescu, le-a dat anchetatorilor câteva bileţele pe care, spunea el, le-a primit de la Alexandru şi urma să le dea cuiva din exterior. „Ora 1:30-1:45 noaptea. Ai luat o cursă cu taxiul tău (ilegal) în acea noapte de duminică spre luni (11 august). De undeva din Constanţa (îţi alegi tu locul). Ai luat un bărbat de 35 de ani (îţi alegi tu omul oarecare precum şi descrierea lui), care om te-a rugat să-l duci în Eforie Sud la vila „Cristina”. Pe drum a vorbit la telefon cu cineva şi a spus că se duce până la Cristina la „vilă” ca să ia nişte bani şi că se întoarce repede în Constanţa. Ajuns la vilă în jur de 2:00, a intrat în vilă, a stat 5 minute şi a ieşit cu Cristina afară pe poartă. Aceasta la condus până la taxi. Acesta a întrebat-o dacă hotelul este plin şi ea a zis că e „full”. Toată treaba a durat maxim 10 minute. După asta te-a rugat să-l laşi înapoi de unde l-ai luat. Pe drum l-ai întrebat dacă „vila Cristina” este a persoanei care a ieşit cu el şi el a zis că da. Ideea este că tu ai auzit când a întrebat-o pe fată: „Cristina, hotelul tău este plin?”: iar ea a zis că este „full”. De aici ai dedus că vila este a ei mai ales că pe vilă scrie „vila Cristina”. Pe drum spre Constanţa l-ai întrebat pe bărbat dacă era vila ei şi el a zis că da, şi la mişto, „Este amărâtă rău!” Aţi râs, l-ai lăsat în Constanţa (alegi tu locul). Asta este tot, te rog repetă bine traseul şi nu uita că în noaptea aia terasa şi restaurantul erau închise iar curtea vilei uşor luminată dintre florile din curte (becurile sunt printre flori). Ai parcat peste drum de vilă. Era apoape plin de maşini pe toată strada de la un capăt la altul. Cristina este înaltă 1,75, uşor blondă, cu pielea albă, părul lins până la umeri (30 cm). În seara aia era îmbrăcată în blugi negri şi bluză neagră. Ea are o conformaţie slăbuţă şi este drăguţă la corp şi faţă! Baftă!”, era conţinutul biletelor scrise pe foi rupte dintr-o carte. Procurorii spun că Alexandru Radu a încercat să construiască astfel un scenariu în care altcineva ar fi văzut-o pe Cristina după plecarea lui de la vilă. În instanţă, Valentin Perjescu a declarat că Alexandru nu i-a spus niciodată cui să dea respectivele bilete, nu i-a descris nici o persoană care ar putea veni să le ia de la el şi nici atunci când a ieşit la vorbitor nu a apărut nimeni care să i le ceară. Judecătorii au considerat că procurorii au „jucat murdar”, încercând să pună presiune în arest pe Alexandru Radu.

„Jurnalul Naţional”, 25 februarie 2008

„Nu avem indicii că ar fi altcineva”

CAZUL „CRISTINA”. Parcursul unei anchete sinuoase

Comandantul Poliţiei oraşului Basarabi, Ovidiu Grosu, era în 2002 ofiţer specialist în cadrul Serviciului Judiciar al IJP Constanţa, căpitan. A făcut parte din echipa ce s-a ocupat de cercetarea la faţa locului în cazul „Cristina” şi, apoi, de investigarea crimei.

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Descrierea locului faptei, cum s-a efectuat cercetarea, aspectele care i-au pus pe anchetatori pe gânduri, încercările de manipulare a martorilor, relaţia dintre Cristina şi Alexandru Radu, aşa cum i-a fost descrisă de apropiaţii cuplului şi posibilul mobil al crimei sunt părţi din anchetă pe care şi le aminteşte poliţistul Ovidiu Grosu. „Atunci eu lucram la Neptun, eram detaşat. Cei de la judeţ suplimentam dispozitivul de la Neptun. Şi în prima fază, în prima zi de anchetă, a fost domnul Bratosin şi inspector principal Enache Fănel, de la IJP, Investigaţii Criminale. El era pe furturi, dar a fost trimis acolo fiind de loc din Eforie şi cunoştea zona. Dar, având în vedere că atât suspectul, cât şi victima făceau parte dintr-o anumită… sferă… – cunoaşteţi, da? –, la insistenţele avocatului apărării s-a luat decizia să nu mai participe el la anchetă, fiind localnic, pentru a nu fi influenţat cumva de cei care erau în conducerea primăriei de-atunci. Şi m-au luat pe mine de la Neptun şi-am făcut recercetarea locului faptei.”

A DOUA CERCETARE LA FAŢA LOCULUI. „Totul era sigilat, dar victima nu mai era. Fusese transportată la morgă. Camera s-a sigilat tocmai în scopul de a se relua cercetarea. În cazurile astea dificile se face o cercetare extrem de amănunţită. Se foloseşte chiar şi aspirator pentru a fi ridicate fire de păr, scame, orice indiciu care-ar putea conduce la identificarea autorului. Eram împreună cu domnul Istrate, şeful Serviciului Criminalistic la vremea aceea, şi cu domnul Bratosin. Adică numai noi trei am avut acces în interior. Ne-am echipat corespunzător pentru a nu produce noi urme – e un echipament special – şi s-a luat la puricat toată acea încăpere, o încăpere, zic eu, de trei pe patru, aşa îmi amintesc eu, prevăzută cu o băiţă. Era foarte dificil, pentru că totul era într-o dezordine totală. Cei doi soţi dormeau pe o saltea, pe duşumea. Erau foarte mulţi bani în cameră. O mare parte erau într-o pungă într-un colţ, dar am găsit bani şi pe sub saltea, pe sub haine, prin buzunare la haine, peste tot erau bani. Că după aia i-am luat la numărat, am notat tot. A durat foarte mult. Deci se excludea oarecum jaful. Nu erau urme de luptă evidente pe pereţi sau, să zic, stropi de sânge evidenţi… De altfel, după cum am gândit-o noi după aia şi cum am reconstituit-o, nu prea a avut timp să reacţioneze Cristina. Totul era extrem de răvăşit acolo. Dacă era o cameră ordonată, atunci poate mai găseai o masă, un scaun răsturnat, din şifonier scoase lucruri sau ceva care să-ţi indice că a fost o luptă. Dar acolo, v-am zis, era o dezordine totală. Principalele urme au fost ridicate – ştiţi bine, acea pungă…, s-a luat inclusiv de la veceu din coş tot ce era acolo. De punga roşie găsită în coş… el n-a recunoscut niciodată că-i aparţine urma, că a pus mâna pe ea, a zis că nu-i adevărat. Tot timpul a negat, tot timpul contrazicând orice probă. Refuza să discute cu noi”, povesteşte Ovidiu Grosu.

CÃUTAREA DE INDICII. „S-au ridicat şi hainele lui, de care s-a schimbat înainte de a pleca la discotecă…”, a continuat poliţistul. „S-a căutat cu luminol, dar nu s-au găsit urme de sânge în cameră. S-au ridicat fire de păr… Totul pentru a obţine indicii dacă a mai fost altcineva acolo în cameră. Şi, cu toate probele ridicate, nu a rezultat din nici una că acolo ar mai fi intrat cineva. Chiştoace de ţigări din sticla aia pe care o ţineau pe post de scrumieră, de pe jos, s-a ridicat aproape totul de-acolo în prima fază… În a doua fază, de fapt. Vă spun că s-a luat fiecare haină, fiecare buzunărel în parte, cu înscrisuri cu numere de telefon cu nume, încăperea aia s-a făcut neagră (că aşa se iau amprentele, se dă cu praf negru)” – ne explică comandantul. „Toată încăperea, veceul, geamurile… Geamurile au fost verificate dacă au fost sau nu forţate. Nu s-a găsit nici un indiciu. Când am preluat ancheta, pentru noi era un AN. N-aveam de unde şti că a fost sau nu o crimă pasională între soţi. Abia pe parcursul anchetei au apărut elemente. În primă fază se face cercetarea pentru a căuta orice altă urmă lăsată de o persoană străină. Dar nu s-a găsit. Nici de-ale apropiaţilor. Taică-su nici nu prea urca acolo. Nici prietenele. Din câte am stabilit atunci, ea nu primea pe nimeni în cameră. Tot timpul cobora ea. Probabil şi din cauza faptului că era un deranj acolo… Lenjeria o dădea ea la spălat, că nu voia să intre nimeni în cameră. Cred că la momentul respectiv s-a făcut tot. Am fost ajutaţi şi de faptul că era o singură încăpere, şi aia efectiv a fost luată la mână toată. Că n-a rămas nimic neverificat… Au fost cercetate chiar şi obiecte intime. Pentru a se verifica alte lucruri. Deci s-a ridicat, zic eu, tot ce s-a putut ridica la momentul respectiv atunci. Obiecte de-ale lui de bărbierit, de aranjat… tot, tot, tot.”
Pe holul din faţa camerei s-a găsit o pată de culoare brun-roşcată, la care se face referire în dosar. Avocatul lui Alexandru Radu a reproşat anchetatorilor că nu au făcut analiza ei, pentru a stabili dacă e sau nu sângele Cristinei. El a insistat pe parcursul anchetei că una dintre variante ar putea fi ca fata să fi fost omorâtă în altă parte decât în cameră şi apoi târâtă acolo. „Pata aceea brun-roşcată… nu cred c-a fost de sânge. Pentru că se ridică – se dă cu cuţitaşul şi se ridică. Dacă a fost denumită în rechizitoriu tot pată brun-roşcată înseamnă că nu era de sânge”, ne-a lămurit poliţistul.

REFACEREA TRASEULUI. După ce s-a cercetat camera, a demarat ancheta – coordonată de procuror, însă realizată de cei doi criminalişti. „Noi am mers mai mult pe identificare persoane, pe audieri, pe stabilirea traseului cu exactitate. Vă daţi seama că s-au audiat 30-40 de persoane. Atunci când aveam un indiciu sau când o declaraţie devenea mai importantă, anunţam la Parchet să se facă audierea.
Printre turiştii cazaţi în vilă erau doi tineri, parcă din Bucureşti erau, care ne-au confirmat că, într-adevăr, au plecat împreună cu Radu la o discotecă din Jupiter în acea seară. Numai că problema a fost că orele cam difereau. Şi atunci am reluat traseul către Jupiter. Am găsit un poliţist care-l oprise şi l-a legitimat în acea noapte. El conducea. Şi au mai fost opriţi şi la întoarcere…” Pentru că s-a scurs ceva timp de-atunci, poliţistul face eforturi să-şi amintească: „Parcă el conducea, pentru că atunci s-a pus problema că cel care l-a oprit nu i-ar fi pus fiola şi că el ar fi consumat în bar, din câte îmi amintesc eu. A fost un reproş… Cred că s-a folosit de numele viceprimarului… Am reuşit să-i stabilim traseul cu discoteca: unde a fost, cum a dansat, ce-a făcut, ce-a consumat. Părea că s-a comportat acolo normal… oarecum normal şi, din ce spuneau băieţii ăia, nu au putut să-şi dea seama dacă el era într-o formă ca-n fiecare zi, pentru că acolo s-au despărţit, el a stat mai mult pe la masă, a consumat, n-a făcut spectacol”, rememorează subcomisarul.

REŢINEREA. Prima declaraţie Alexandru Radu a dat-o la faţa locului, fără avocat. Atunci nu era suspect, dar a devenit imediat după ce-a dat acea declaraţie, după cum ne-a lămurit poliţistul: „Cred că pe prima lui declaraţie a început el să şchiopăteze. Că ar fi spus, când au venit în noaptea aceea, că se duce să ia o sticlă de whisky din cameră, deşi el nu prea consuma alcool, şi atunci ar fi descoperit-o pe Cristina…”
Potrivit lui Ovidiu Grosu, Alexandru Radu a fost arestat a doua zi, după necropsie. În urma necropsiei au aflat că fata era însărcinată, fapt care l-a marcat puternic pe poliţist şi l-a făcut să plângă şi pe suspect pe drumul către arest, după cum ne-a povestit Ovidiu Grosu. „Imediat după necropsie s-a şi dispus măsura reţinerii. Atunci aflasem că ea era însărcinată. El iniţial nu a recunoscut că ştia acest lucru, doar după aia – fiind pus în faţa probei, cu martori – a recunoscut că ştia. Şi i-am zis: «Răducule, dacă între voi a fost ce-a fost şi vă certaţi şi vă bălăcăreaţi, dacă o fi vreodată să plăteşti, să ştii că plăteşti pentru copilul ăla…» Atunci i-am văzut o lacrimă în coada ochiului şi o privire, aşa, mai disperată… A fost singura dată când l-am văzut pe omul ăla impasibil lăcrimând. El părea un tip ca o stâncă, de nepătruns. Îşi controla fiecare reacţie.”

TEHNICI DE AUDIERE. Audierea de a doua zi i-a rămas în minte poliţistului. „Între timp îmi dăduseră un coleg care să mă ajute. Pentru audiere, procurorul ne-a zis să stăm în interior, în birou. Unul la uşă şi unul la geam. Avocata lui Alexandru era doamna Paula Iacob, de la Bucureşti. În momentul în care procurorul a dispus ca noi să fim în acelaşi birou pe parcursul audierii, doar pentru a asigura paza la o eventuală reacţie – era totuşi suspectat de omor! –, doamna avocat n-a fost de acord. A zis că noi l-am putea influenţa pe cel acuzat. Deşi noi stăteam cu spatele la el. Că l-am timora şi influenţa prin prezenţa noastră. A fost o observaţie a doamnei avocat, cu care procurorul n-a fost de acord şi pe care, de altfel, a şi respins-o. Spunând că este o situaţie mai deosebită şi ar putea, în felul ăsta, să evite o reacţie mai dură sau mai disperată. Alexandru avea o stare deja… fusese o noapte în arest. Era destul de agitat, surescitat… Să nu aibă vreo izbucnire, fie de violenţă, fie să nu încerce să se arunce pe geam, să fugă sau să dea în cap cu ceva…”, îşi aminteşte poliţistul şi continuă explicându-ne: „Cam aşa se procedează la toate anchetele în caz de omor… Niciodată nu rămâi de unul singur în birou cu suspectul. În primul rând, că celălalt ar putea fi chiar şi martor în caz că te acuză suspectul… că-n cazul de omor nu poţi să dai o palmă la nimeni. Cine dă o palmă ăla e inconştient ca poliţist. Şi trebuie să ai un martor, chiar se filmează, chiar se înregistrează anchetele în cazurile de omor”.

MOBILUL. De ce a fost ucisă Cristina? „Noi am stabilit cumva acolo, zic eu, şi motivul – mobilul, că toată lumea se-ntreba”, şi-a reluat firul poliţistul. „Îmi amintesc că în după-amiaza respectivă a fost un incident… când el era plecat de-acasă şi l-a sunat Cristina de câteva ori să-i spună să-i cumpere iaurt. De-aici ne-am convins că el ştia că era însărcinată, chiar dacă la început spunea că nu ştia. Şi l-a sunat de câteva ori să se grăbească, dar, când el i-a adus iaurtul, ei nu i-ar fi convenit şi l-a făcut cu ou şi cu oţet, se pare că ar fi aruncat chiar şi cu iaurtul după el. Şi am înţeles de la martori, de la oameni de-acolo, că el s-ar fi simţit destul de umilit. Fiind totuşi soţul ei şi de faţă cu angajaţii … erau şi turişti, nu i-a picat bine. Poate că aici trebuie căutat motivul şi mobilul crimei – faptul că îl jignea tot timpul… Mi-au spus mulţi prieteni din anturajul lor. Că niciodată nu pierdea prilejul să-l umilească, să-l jignească, să-l facă în toate felurile. Se certau frecvent… Dar, din ce spuneau prietenii, ea era mai – cum să vă spun eu – mai neprincipială în discuţia cu el în prezenţa altora, străini. Chiar şi el a spus la un moment dat lucrul ăsta: îl jignea cum nu-i prea convine unui bărbat să fie jignit – adică vă daţi seama ce vreau să spun… Tot timpul s-a căutat mobilul crimei, că nu prea se lega. Ei aveau tot ce le trebuia, chiar dacă era o alianţă, se puteau despărţi, nu era nici o problemă – fiecare cu ale lui, dar ceva trebuia să fi existat între ei, un moment când unul dintre ei n-a mai rezistat. O provocare… Totuşi, o provocare a fost, că nu-ţi strângi de gât soţia degeaba”, conchide judiciaristul. Despre noaptea aceea au rămas întrebări la care nu s-a aflat încă răspunsul. Dacă această crimă a fost o reacţie violentă la o provocare a Cristinei înseamnă că cei doi s-au certat, iar ţipetele lor s-ar fi putut auzi. Însă nimeni nu a auzit nimic. „Nu, c-am încercat şi noi cu disperare să găsim un martor care să audă ceva – ţipând sau… Vara, acolo, la ora aia, e o nebunie. Urlă peste tot muzica, c-aşa e vara pe litoral. Ştiu că ancheta şi cercetarea s-au întins până târziu şi nu ne auzeam unul cu altul. Aşa gălăgie era”, ne-a explicat poliţistul.

NU SE LÃSA PROVOCAT. Deşi pe parcursul anchetei martorii relaţiei celor doi tineri au susţinut că Alexandru nu era un tip violent, că nu l-au văzut niciodată răspunzând la aceste provocări altfel decât verbal, totuşi anchetatorii sunt convinşi că el a comis crima. „Din ce-am discutat eu cu martorii, nu mi-a reieşit că el ar fi fost violent. Cel puţin, nu în public. Aveau momente când erau foarte drăgăstoşi şi momente când apăreau reacţii mai nelalocul lor. Şi fără motive evidente, fără a se întâmpla ceva în mod deosebit. El era un tip care-şi controla fiecare cuvânt… Pe parcursul audierilor, înainte să răspundă, se uita cumva pe deasupra ta, în gol. Îşi calcula în cap cuvintele şi după aia răspundea. Niciodată nu răspundea imediat. Apoi, pe măsură ce afla depoziţiile celorlalţi şi în funcţie de probe, începea să-şi modifice declaraţia. Noi tot timpul am avut senzaţia că el, înainte de a răspunde, încerca să vadă ce ştii tu. Atunci ne-am format convingerea că el este autorul, şi asta-i cel mai important într-o anchetă – să nu ai nici un dubiu.”

Metode de intimidare

Un aspect menţionat în rechizitoriu, adus în discuţie şi de tatăl fetei, priveşte unele încercări de influenţare ori de intimidare a martorilor. La un astfel de episod a fost martor chiar judiciaristul, care ni l-a relatat uluit încă de o asemenea reacţie chiar în faţa poliţiştilor. „După audierea lui Alexandru, s-a insistat foarte mult pe martori. Şi, la un moment dat, au fost aduşi la Parchet şi cei doi tineri cu care el fusese în noaptea aceea la discotecă. Din discuţia cu ei s-a stabilit faptul că Alexandru, în noaptea aia, coborâse din cameră cu o pereche de şlapi care rămăsese la ei în cameră. S-a stabilit că a urcat desculţ şi a coborât cu altă pereche. Cred că înainte de a pleca la Jupiter. Aşa că am fost trimişi la Eforie să ridicăm şlapii. Văzând că plecăm, s-a luat după noi avocatul lui (că avea şi-un avocat). Cred că a fost a doua sau a treia oară în experienţa mea ca un avocat să fie atât de direct. Noi îi audiam pe cei doi tineri la ei în cameră, la parter. Geamul era deschis şi dădea spre terasă. Iar avocatul a apărut în geam şi le-a spus: «Aveţi grijă ce declaraţi, că s-ar putea să aveţi probleme, să vă faceţi singuri rău!». Eu efectiv am rămas blocat: «Ce faci, dom’le? Influenţezi martorii chiar aşa – în faţa noastră?». Moment în care aude viceprimarul, care era în curte, şi efectiv a izbucnit: «Ce cauţi la mine în curte?». Bine, ei se şi cunoşteau. «În curtea mea nu intraţi voi să spuneţi la martori ce să spună şi ce să nu spună…» Mă rog, tot felul… L-a gonit până la poartă. Era cât pe ce să dea şi cu pietre după el, dar l-am ţinut de mână, că altfel îi dădea în cap efectiv. Reacţia tatălui nu s-a datorat faptului că ăla a intrat în curte, ci pentru că auzise cum ameninţă martorii. Şi avocatul a început să strige de la poartă: «Sunteţi martori că, uite, m-a dat afară din curte şi nu m-a lăsat să asist şi că m-a ameninţat că mă omoară!». Oricum, copiii ăia erau speriaţi rău (martorii – n.r.), fetiţa plângea. El nu ştia cum să scape de noi de-acolo, să nu mai venim. Se ocupa deja de înmormântare. Anchetele astea în cazuri de omor sunt foarte dificile, pentru că urmează perioada aia: necropsie, înmormântare… aia e o perioadă moartă, vrând-nevrând, că rudele sunt ocupate cu altceva atunci. Te duci peste un om căruia i-a murit fata şi tot îl tragi de limbă, şi tot îl învârţi, şi tot îl răsuceşti, e foarte dificil…”

„Jurnalul Naţional”, 26 februarie 2008

„Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut!”

CAZUL „CRISTINA”. În numele fiului, Dumitru Radu luptã cu toate forţele

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Îndârjire. Acesta este cuvântul care îl descrie perfect pe Dumitru Radu. Tatăl principalului suspect din cazul „Cristina”, rămas singur pe baricade după plecarea fiului său din ţară, îşi apără băiatul cu toate armele de care dispune.

*Jurnalul Naţional: Cum de n-aţi fost invitaţi, dvs. şi soţia, la cununia civilă a lui Alexandru cu Cristina?

Dumitru Radu: Alexandru mi-a zis la un moment dat: „Ce-ai zice dacă ne-am căsători?”. Şi i-am zis: „Măi, n-am nimic împotrivă, dar hai să aşteptăm până în toamnă…”. Că mama Cristinei era bolnavă, pe moarte, taică-meu era bolnav, pe moarte… Nu era momentul… Din ce mi-au zis ei, s-au grăbit pentru ca mama Cristinei să moară liniştită că e fata la casa ei, că are viitorul liniştit… După nuntă au venit la noi. Ne-au anunţat, am scos o sticlă de şampanie şi am zis că în toamnă facem nunta mare. N-aţi văzut cum e afară? Părinţii află şi după un an că li s-au căsătorit copiii şi nu mai face nimeni scandal. Dar a fost un an păcătos. Alexandru abia terminase facultatea. Înainte să o termine i-a murit în braţe un coleg… Infarct. A venit acasă înnebunit. În vară, mama Cristinei… Apoi tatăl meu… El nu suporta morţii. Eu am rămas mască atunci când am aflat că s-a dus la înmormântare la mama Cristinei. Chiar îi spuneam uneori că e ditamai hăndrălăul şi nu e în stare să vadă chestii din astea. El a vrut să se ducă pentru ea. Să arate că nu e singură Cristina.

I-au ucis „puişorul”

* Eraţi la Eforie când Cristina a fost omorâtă?

Eu am fost acolo cu ei toată săptămâna, pregăteam terasa de la Eforie Nord. Şi am plecat chiar în dimineaţa aia (n.r. – duminică, 11 august 2002), pentru că trebuia să mă pregătesc pentru serviciu. Dar cred că, dacă nu plecam, nu se întâmpla asta… Şi, ca un făcut, în seara aia a fost singura dată când restaurantul a fost închis. Angajaţii, plecaţi. M-a sunat a doua zi un văr de-al meu din Eforie şi mi-a spus ce se întâmplase. Mie, când am ajuns acolo de la Bucureşti, mi-au dat voie să vorbesc cu Alexandru două fraze. Şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis: „Nu ştiu cine mi-a omorât puişorul…”. Şi după cinci minute a mai zis: „Nu ştiu… atâţia morţi în jurul meu”… Era deprimat.

* Martorii spun că ei nu au avut o căsnicie tocmai perfectă…

Între Cristina şi Alexandru a fost o căsnicie reuşită. Îmi aduc aminte că, de câte ori mă întâlneam cu ei, mă rugau mereu să le fac rost de fonduri PHARE, voiau să-şi facă un hotel şi la Predeal… Ei aveau totul înainte… Acum s-o spun pe-aia dreaptă – ei, neavând nici o probă, procurorii, au încercat să creeze o stare conflictuală. Care nu era. Au fost în total 34 de martori şi 86 de declaraţii şi nimeni nu spune de această stare conflictuală. Decât două fete – Raluca şi Sorina. La fetele astea… nu ştiu cât e realitate în ce spun ele şi cât e invidie. Pentru că, atunci când a intrat Alexandru în scenă, pe Sorina şi pe Raluca le-a despărţit fără să vrea de Cristina. Aşa a fost conjunctura. Aşa a vrut Cristina, să se limiteze. Cred că asta le-a făcut şi să fie supărate, cum sunt fetele… şi de asta au amplificat. Dar nu ştiu, în mod normal aceste declaraţii nu afectează o anchetă corectă. Că nu-i proces de divorţ. Şi încă o chestie, în instanţă, nici unul dintre martori nu a declarat că Alexandru ar fi fost capabil să îşi omoare soţia. Ultima întrebare pe care le-o punea judecătorul martorilor era: „Consideraţi pe Alexandru în stare să o omoare pe Cristina?”. Toată lumea a zis nu, în afară de tatăl fetei, pe care eu îl cunosc şi… E normal, şi eu dacă aş fi fost… El a zis: „Domne, nu pot să mă pronunţ”. Totuşi, e un gest elegant, în durerea lui.

* Deci, conflictele dintre ei sunt creaţia procurorilor?

La noi procurorul se crede intangibil. El crede că poate să cheme pe oricine în justiţie – să dovedesc eu că-s nevinovat, de ce să dovedească el că sunt vinovat? Eu pierd timp, bani, imagine, nervi. El e bugetar. Adică, eu îl plătesc să mă nenorocească. Păi, ştiţi ce spuneau acum un an în cercul lor, că am şi eu, am antene peste tot, procurorii din Constanţa? Că, na, cazurile mari se mai discută la o cafea, la o bere. Ziceau: „Băi, ce dracu’ aveţi cu ăştia, că a trecut atât timp…?”. „Vrem să vedem cât mai rezistă Radu, adică eu, financiar şi cu nervii.” Şi le-am transmis: financiar nu mai am bani, cu nervii încă mai ţin. Dar, în momentul când mă lasă şi nervii, vă omor familia într-un minut. Acolo o să mă aduceţi. Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut! Deci, nu vă jucaţi cu mine, că poate mă aduceţi într-o stare fără ieşire, şi atunci aplicăm şi noi legea talionului…

* Şi totuşi, nu puteţi fi atât de sigur că nu aveau neînţelegeri. Dvs. nu aţi fost lângă ei tot timpul…

Au fost totuşi şase judecători, trei complete de judecată – fondul, apelul şi Înalta Curte –, şi nu l-au declarat vinovat. Înalta Curte n-a zis că e sau nu vinovat, a zis că n-au pe ce să se bazeze şi au trimis să refacă dosarul. În afară de fetele alea, nimeni nu a mai zis că se certau măcar. V-am spus, astea nu sunt probe, că nu divorţau. Dar ei nu au probe pentru nimic. Eu am dat dosarul la 20 de procurori. Şi procurori răi, care dacă te-au prins te-au ars, nu ca ăştia de la Constanţa, de doi lei, care fac falsuri. Din cei 20, 19 mi-au zis că Alexandru e nevinovat şi că totul e o făcătură ordinară. Ei mi-au dat puterea să merg mai departe. Vă spun sincer, la început am cerut păreri de la mulţi specialişti – de la domnul Stancu, reputat criminalist, de la domnul Beliş (n.r. – fostul director al INML), de la domnul Butoi, pentru poligraf. Am tot dreptul. Mă gândeam să nu fiu eu ridicol în observaţiile mele. Şi am zis: Daţi-vă şi dvs. părerea. Dacă vreţi să-mi daţi scris, dacă nu, vă sun şi vorbim.

Experimente judiciare

* Aţi reuşit să demontaţi probele procurorilor?

Am citit o grămadă de cărţi în criminalistică. Sunt superspecialist, pot să dau la Drept. Procurorii au şi falsificat dosarul. Am cerut expertiză în justiţie şi s-a adeverit asta. Ştiţi de ce l-au falsificat? Pentru că, după patru zile de la eveniment, au schimbat echipa de anchetă. Atunci au găsit a doua pungă. Deci au falsificat o pungă şi au băgat-o acolo. Bineînţeles că să falsifici amprentele la ora actuală e o chestie la modă, dar nu îţi reuşeşte de fiecare dată. Aşa, şi unde să bage punga? Au băgat-o în baie. Acum, problema era… Camera aia avea 2 metri jumate pe doi jumate. Imposibil să nu găseşti şi un ac. Prima echipă n-a văzut-o? Prima echipă deja făcuse un proces-verbal cu ce găsise în baie. Ei au scos foaia aia şi au completat că au găsit o pungă în baie. Au semnat pentru că lipseau din membrii echipei de poliţişti şi au falsificat şi semnătura lor. Asta e fals şi uz de fals. N-am vrut să-i bag, da’ asta e chestie de puşcărie.

* V-aţi apucat de anchetă pe cont propriu?

Deci, eu cu tot ce-au scris ei am făcut probe acasă. Un an, casa mea a fost transformată, sufrageria cel puţin, am desenat cu creta camera, cu locurile cu tot, luam ce scria procurorul şi analizam toţi timpii, toate alea… că aşa ne-am dat seama de falsurile şi de inadvertenţele care sunt la dosar. Nici un avocat nu stă să facă asta, cât ar fi el de avocat. Ăla merge pe proceduri, pe astea. Eu am zeci de pagini de probleme. Am luat cărţi… Ei spun că s-a petrecut în felul următor crima: că ea a fost lovită, întâi au zis că a fost cu capul de perete, acum au întors-o, că a fost cu pumnii peste cap. I s-au spart dinţii, erau scoşi aproape cei de sus, buza de sus, maxilar, pomete şi lângă ureche. Deci a fost lovită, a fost strangulată, a fost întinsă, i s-a pus punga aia în cap, care nu ştiu ce rol a avut – de fapt, eu ştiu ce rol a avut, dar ei nu ştiu –, şi toate astea le-a făcut Alexandru. Acum să vă spun, norocul lui, cu toate că la mare poţi să te loveşti de pietre, de scoici, n-a avut nici cea mai mică zgârietură pe corp. Eu am dat cu pumnul, am făcut probe, am dat cu pumnul în diverse obiecte, oricât ai fi de boxer, să ştiţi că apare o vânătaie. Alexandru n-a lovit pe nimeni niciodată. El are altă atitudine, el întotdeauna întoarce spatele şi pleacă. Toţi martorii au spus că nu l-au văzut lovind o dată pe nimeni. Nu loveşte. Şi nici nu se ceartă. El pleacă. E Balanţă. Deci pe mâini nu avea nimic. Deci n-a lovit-o. Cu ce a lovit-o? Zice – domne, cu un corp. Ok. Care corp? N-avea nici o picătură de sânge pe el. Pentru că lucrurile de care s-a schimbat înainte să plece la discotecă au rămas tot acolo, le-au cercetat… N-aveau nimic.

Conservarea probelor

* Alexandru a stat destul de mult în arest preventiv. Fără probe n-ar fi avut cum să-l aresteze, nu?

În seara respectivă, când l-au reţinut, eram la Parchet, că aşteptam verdictul Parchetului, să vedem îl reţine sau nu îl reţine şi mă cheamă Bratosin (n.r. – procurorul Laureţiu Bratosin, cel care s-a ocupat de urmărirea penală) la el în birou şi îmi spune, asta am declarat-o şi la proces, zice: „Să ştiţi, domnu’ Radu, că e vinovat”. Păi, zic… n-aveţi nici o probă. Zice: „O să fac probe”. Eu m-am gândit că în sensul că „o să procur”. Dar el chiar le-a făcut. I-am zis – domne da’ nu poţi să arestezi chiar dacă o să aduni probe. Trebuie pe ce ai acum. Zice: „Nu mă interesează, pe răspunderea mea, eu răspund”. Şi atunci am sesizat că avea un fişet metalic. Lângă fişet, jos, era un maldăr aşa – hainele lui Alexandru şi alea de dinainte de a pleca la discotecă şi celelalte, cu care a fost acolo, că i-am adus un rând de haine de acasă, să se schimbe, să le dea toate la… Erau aruncate acolo. Peste era aruncat încărcătorul şi lângă încărcător erau sticluţele cu ţigări găsite în camera lor, pline cu ţigări. Şi-am zis – domnu’ procuror, da’ ce-i cu încărcătorul acolo, că e arma crimei? El a zis: „Păi, am luat… nu are amprente şi mi l-a cerut tatăl fetei şi i-l dau înapoi”. Eu tot acest dialog l-am declarat în instanţă, sub jurământ. Zic, domne, eşti nebun? Ştii ce ai făcut? Ai anulat arma crimei, pentru că ai desfăcut nodul. E o carte aşa (n.r. – arată cu degetul mare şi cel arătător grosimea volumului) de criminalistică, ce tratează nodurile. Nodul te poate duce la criminal. Nodul îţi arată dacă e stângaci sau dreptaci, dacă e mai înalt sau mai jos decât victima, dacă l-a făcut din faţă sau din spate, dacă l-a făcut cu ajutor sau nu. Am şi eu un încărcător Nokia de acelaşi fel şi am făcut cu soţia vreo 20 de probe de noduri pe gâtul ei… Până a leşinat, săraca, de groază… Medicul legist zice că a văzut patru înfăşurări şi un nod, iar Bratosin a văzut cinci înfăşurări şi două noduri. E o şmecherie… Dacă ar fi păstrat nodul şi l-ar fi analizat ar fi redus cercul suspecţilor. Nu. Dar gândiţi-vă şi dvs., când vrei să omori faci cinci înfăşurări? Ţi-e de-ajuns una sau două. Încercaţi să faceţi un nod cu cablul de la încărcător.

* Deci, până la urmă, a fost nod dublu tot timpul?

Medicul de pe Salvare a zis că a avut nod simplu. Procurorul zice că a avut nod dublu. Acum încearcă să faci un nod cu o persoană care se zbate, încearcă să faci un nod în plus. E foarte greu. Acum, în prima declaraţie pe care a dat-o Alexandru, acolo, la faţa locului, el spune că s-a înţepat în corpul încărcătorului. Şi procurorul a zis – ia să-i nenorocim noi teoria. Şi s-a dus şi a mai făcut o înfăşurare şi un nod. Şi atunci, lungimea firului liber s-a micşorat. Probabilitatea de a te înţepa în el e mai mică, el fiind mai aproape de gâtul ei, aproape lipit de el. Pentru că, altfel, care e logica celui de-al doilea nod? (n.r. – în timp ce vorbeşte ia de pe birou un încărcător de telefon mobil) Avem aşa – unu, două, trei… Bine, gâtul meu e mult mai gros (n.r. – îşi înfăşoară cablul în jurul gâtului). Acum, dacă strâng asta, îmi e suficient.

* Nu vă apucaţi acum de experimente!

Să-i fac nod, e inutil. Fac degeaba nod, că nu se mai poate strânge. Eu, seara la ora 4:00 când am ajuns la morgă, am văzut că avea două noduri la cablul din jurul gâtului. Cine să se chinuiască să facă două noduri şi de ce?

* Prietenele Cristinei spun că uşa camerei ei stătea tot timpul închisă şi încuiată. Alexandru a susţinut că noaptea dormeau cu ea întredeschisă. Care e povestea cu uşa? Ce v-a povestit Alexandru?

Să fim serioşi. Ce susţin prietenele ei… Pentru o domnişoară de 25 de ani să se închidă în casă, mai ales şi căsătorită, ca să n-o vadă taică-su că fumează… Se închidea, eu cred că din alte motive. Îi era teamă cred. De ceva…. Dar nici mie nu mi-a spus de ce. Asta mi-a adus aminte de o chestie – după ce s-au căsătorit şi au venit la noi am deschis o sticlă de şampanie să ciocnim, şi Alexandru o ţinea aşa după umeri şi mi-a zis: „Cristina mai are nişte afaceri aşa, cam dubioase, dar mi-a promis că în două săptămâni se lasă”. Şi eu am zis, măi, dar ce e, că vă ajut dacă e nevoie. Şi zice: „Nu, nu, în două săptămâni se rezolvă”. Şi în două săptămâni a murit. Deci nu-i chiar aşa de simplu ceea ce vor ei să prezinte. De ce se închidea înăuntru? De ce era deschis numai când era Alexandru acasă şi în rest se închidea?

* Ce duşmani ar fi putut avea Cristina? De cine să-i fi fost frică?

Sunt mai multe piste. Eu le-am spus procurorului, dar nu m-a luat în seamă. Şoferul ei, care era zi şi noapte cu ea, oriunde se ducea, spune că, săptămânal, avea două drumuri: unul la Braşov şi unul la Buftea, la vrăjitoarea Cireşica. Am analizat această pistă. Preţurile la vrăjitoare sunt exorbitante. Ele au un întreg aparat. Eu am trimis pe cineva acolo şi mi-a explicat mecanismul. Prima dată te ia uşor – cu o sută de dolari. Şi apoi ajung până la 10.000, 20.000 de dolari. Şi îţi zic: „A, n-ai bani, dar ai proprietăţi, semnează aici”. Au putere, totuşi nu sunt ţigănci din astea ordinare. Îşi dau seama ce îl doare pe om şi îl hipnotizează. Îl pun să plătească. Şi dacă nu plăteşte îşi trimit oamenii, recuperatorii. M-am gândit, nu cumva au venit nişte recuperatori, Cristina săraca a semnat ceva şi de-aia aduna şi ea bani? Ea i-a cerut şi lui Alexandru bani. Iar el i-a zis că se duce să vândă maşina luni, la Ploieşti. Nu i-a spus pentru ce îi trebuiau. A zis doar că are nevoie urgentă de bani. Şi Raluca spune că a căutat-o la telefon în noaptea aia să o întrebe cât e gramul de aur. Deci ea aduna nişte bani urgent. Pentru ce?

„Jurnalul Naţional”, 27 februarie 2008

„Era prea evident faptul ca e nevinovat”

CAZUL „CRISTINA”. În numele fiului

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
Dumitru Radu, tatăl lui Alexandru, s-a implicat atât de mult în acest caz, încât povesteşte întâmplările din viaţa fiului său de parcă le-ar fi trăit el. Numai gândul că cineva i-ar putea face rău acestuia îl scoate din minţi.

* Jurnalul Naţional: Aţi insistat în instanţă şi pe faptul că Cristina ar fi consumat droguri…

Dumitru Radu: Copiii ăştia din Eforie consumau droguri. Se plictiseau iarna şi asta făceau. Iarna n-ai ce să faci într-un orăşel pe litoral. Se adunau, încercau diverse chestii… A recunoscut ăsta, Alexiu, fostul prieten al Cristinei. În instanţă a recunoscut.

* A spus că şi Cristina consuma?

N-a zis. A zis doar de el. L-a apucat o criză chiar în instanţă. Ne-a impresionat pe toţi. N-am vrut să insistăm, că îl arestau pentru consum. Dar n-am vrut să insistăm cu această chestiune. Pentru că îi cunosc părinţii. Ce să fac, să mă acuze acum că i-am arestat copilul? L-au apucat frisoanele exact când dădea explicaţii. Au întrerupt şedinţa, l-au scos afară, i-au dat ceva să-şi revină şi l-au adus din nou. Deci, anturajul. Prietenul Ralucăi era un toxicoman cunoscut. Intrase în vizorul poliţiei şi nimeni nu pomeneşte nimic de chestia asta. L-a luat taică-su, l-a trimis în străinătate, să nu se mai întoarcă. În dimineaţa de după crimă, când a venit procurorul cu poliţiştii din Eforie, adjunctul de atunci l-a întrebat pe Alexandru dacă a văzut pe cineva suspect, pentru că ei aveau vila sub urmărire de doi ani. Acum, el nu mai recunoaşte că a întrebat asta. Alexandru le-a zis că nu-şi aduce aminte. Noi am verificat pista asta şi am dat de unul, Arnăutu, care în momentul ăla era arestat de două săptămâni pentru droguri. Din informaţiile mele, ăsta din două în două zile era la vilă. Ştiind că a fost arestat din presă, pentru că a fost prins cu canabis, m-am gândit: „Mă, nu cumva e o filieră?”.

* I-aţi spus asta procurorului?

Da. Şi s-a dus procurorul cu avocatul meu de atunci la Arnăutu, în puşcărie, la Poarta Albă, unde era şi Alexandru atunci. Şi procurorul ce face? Zice: „Uite, mă, ce zice tatăl lui Alexandru, că te-a văzut pe la vilă”. Şi ăla zice că da, se mai ducea, dar în ultima perioadă n-a mai fost. Şi procurorul îi spune: „Da’ uite, mă, ce mai zice, că faci trafic de droguri şi că tu ai omorât-o pe Cristina, e adevărat?”. åla bineînţeles că a negat. Deci, aşa cum a construit procurorul fraza, a lăsat să se înţeleagă că eu l-am dat în gât şi că am spus că face trafic de droguri şi de aia a fost arestat de poliţie. Acuma, fi-miu era băgat cu traficanţii de droguri la Poarta Albă. Era în mâinile lor. Şi avocatul m-a sunat şi mi-a spus: „Uite, asta a zis nemernicul ăsta de procuror, că dumneavoastră aţi băgat la puşcărie toată gaşca aia de traficanţi”. Am zis că înnebunesc.
M-am dus, atunci era Stănişor director general al penitenciarelor, am spart cu piciorul uşa de la biroul lui, era să mă aresteze. Am intrat, aşa, ca-n brânză şi i-am zis aşa: „Vezi, dacă i se întâmplă ceva lu’ fi-miu, să ştii că-ţi omor familia”.
Şi-am plecat. M-am urcat în maşină şi m-am dus repede la familiile celor care au fost arestaţi pentru trafic de droguri şi le-am zis soţiilor: „Băi fetelor, vedeţi că eu n-am zis aşa ceva. Eu am zis că îl bănuiesc, că l-am văzut acolo… Nu i-am dat în gât”. Le-am zis: „Vedeţi că ăştia vor să vă asmută împotriva lui Alexandru şi poate faceţi o crimă, şi atunci vedeţi că voi sunteţi la mâna mea afară”. Eu l-am întrebat pe fi-miu: „Măi, te-au acostat ăştia, traficanţii?”. Şi mi-a zis: „Nu, dar de câte ori treceam pe lângă ei se uitau urât la mine”. Ca să vă daţi seama până unde s-a mers cu tevatura asta. Deci, l-au pus în pericol. Eu dup-aceea am făcut plângere penală împotriva procurorului, care, bineînţeles, a rămas îngropată ca multe altele…

Presiune psihică

* Alexandru a mai avut probleme în arest?

L-au plimbat prin cele mai grele penitenciare, doar, doar… E o chestie, o tehnică. Cu Cioacă acum… e un sâmbure de adevăr – ei creează şi o presiune psihică… nu ştiu dacă e vinovat sau nu. Ei, pe Alexandru l-au băgat cu cei mai înrăiţi asasini, tocmai ca să creeze o asemenea presiune.
Nu vă ascund că şi eu mă duceam imediat unde era el şi transmiteam semnalul: „Băi fraţilor, dacă vă atingeţi de el, aveţi familiile afară, eu vi le omor. Vă omor familia. Nu stau la discuţii. Aşa, mai bine luaţi banii ăştia de la mine”. Plăteam ca să fie păzit. Mediul ăsta nu poate fi stăpânit decât oferind şi ameninţând. Altfel, eşti mort. Trebuie să vadă că ai putere.

* Vă întrebam pentru că a apărut la un moment dat acel deţinut Valentin Perjescu, care a susţinut că Alexandru i-a dat nişte bileţele să le transmită cuiva de afară…

Perjescu! Perjescu e un provocator, săracu’, l-au adus şi la proces. A fost obligat să-l facă pe Alexandru chipurile să-şi facă un scenariu. Şi a căzut, în faţa instanţei ăla a zis: „Dom’ne, nu-l consider vinovat, n-a fost aşa, n-a fost aşa… Nu mă aşteptam. åsta, fiind în închisoare, era la mâna procurorilor. Şi totuşi, în instanţă a spus adevărul. Asta pentru că e o regulă. El se întorcea în închisoare şi ăilalţi, dacă aflau că el e turnător, îl înhăţau. Eu m-am speriat când am auzit că-l aduc pe Perjescu la Alba. M-am dus la Constanţa, am luat un avocat, am făcut rost de dosarul lui Perjescu şi în trei zile ştiam totul despre el. Era condamnat la şapte ani pentru furtul unui cauciuc şi i s-a redus la patru ani şi nouă luni pentru că, scria clar în dosarul lui, a colaborat cu poliţia şi şi-a însuşit alte 70 de furturi. Printre ele, 30 de furturi comise într-o singură zi. Perjescu nu era Speedy Gonzales… Dar nimeni nu şi-a pus problema asta. În instanţă n-a mai zis nimic. A retractat tot ce le zisese procurorilor. Şi atunci eu nu am mai prezentat nimic judecătorilor, ce aflasem despre el. El era, săracul, fiul ploii. Şi, fiind redus la patru ani şi nouă luni, deci fiind sub cinci ani, putea să intre la amnistii şi astea. Şi din cauza asta i-am oferit o şansă amărâtului ăsta. Am fost şi la el acasă, pe undeva prin Sighişoara parcă. Un amărât…

* Presa a scris că aveţi o armată de avocaţi care să vă ajute să-l scoateţi pe Alexandru nevinovat…

Prostii! O armată, auzi! Nu. Pe mine m-a învăţat un procuror bătrân să-mi aleg, pentru fiecare fază a cercetării şi a procesului, alt avocat. Adică cel care e cel mai bun pe faza respectivă. Atunci am avut unii pentru faza de urmărire penală, alţii pentru fond, alţii pentru recurs… Şi le-am spus: „Domne, nu vă supăraţi, nu vă iau până la capăt, doar pentru faza asta”. Ideea e nu că nu-i menţin pentru că nu sunt ei buni, dar trebuie să fie cei mai buni pe faza respectivă, pentru că dosarul e complicat… Plus că greul îl făceam eu. Eu le dădeam lor mură în gură, iar ei selectau – asta se poate, asta nu se poate. Dar ei nu se uitau în dosar. Eu luam, mă uitam la toate prostiile, mă uitam la virgulă, mă uitam câte astea, câte astea… Nu se uită ei la astea… A! Şi o altă pistă mai era camăta…

Piste şi probe

* O altă pistă? În anchetă?

Nu. A mea. După ce a făcut procurorul cu Arnăutu, am zis că nu-i mai zic nimic. Tot ce aflu spun în instanţă. Aşa, cu camăta… Toată lumea ştie că Udrea (n.r. – tatăl Cristinei), ca să-şi facă vila aia… na, ţi-o faci greu din salariu, a luat şi bani cu împrumut. Aşa spunea lumea din Eforie. Şi am întrebat pe unu’, pe doi, pe trei, domne, e adevărat? Cică ar fi împrumutat de la nişte basarabeni. Că ulterior, el le-ar fi făcut un rău, nu ştiu ce, şi ăia ar fi zis că se vor răzbuna pe familia lui. Şi am zis să mergem şi pe asta. Chiar l-am rugat pe Nelu (n.r. – Ion Udrea): „Domne, spune-mi, dă-mi nişte date”. Dar el, în durerea lui, nu mai era în stare să… Poate, nu ştiu, nici n-avea pentru ce să lupte… Oricum, e o ruşine pentru meseria de procuror ce au făcut ei. Acum, că dosarul se întorsese la parchet pentru refacerea urmăririi penale, trebuia analizate toate pistele. Asta mă poate duce pe mine să cred că unele cadre din parchet sunt complici la crimă. Că ori sunt incompetenţi, ori sunt complici la crimă şi încearcă să ascundă ceva. Nu se poate aşa de multe greşeli… Şi dacă studiezi o carte de criminalistică, ştii ce măsuri să iei. Decât dacă tu vrei să-i protejezi pe adevăraţii vinovaţi. Am discutat şi cu Bejan (n.r. – procurorul Vasile Bejan, cel care a refăcut urmărirea penală în cazul „Cristina”) şi i-am zis: „Domne, hai acuma, dacă tot s-a întors dosarul, faceţi, măi, acuma ca lumea cercetări, ce, tu eşti mai prost ca ălălaltu’?”. Că eu aşa discut cu ei, că nu merită altceva. Sunt nişte jigodii. Uite aici, fă ce n-a făcut ăla. Zice: „Nu, domnu’ Radu, eu fac decât ce a scris Înalta Curte”. Păi, cum faci, măi, ce a scris Înalta Curte? Adică tu mergi numai unidirecţional din nou? Nu anchetezi şi pista asta, şi pista asta… Zice: „Nu, pe mine mă interesează dacă Alexandru este sau nu vinovat”. Şi atunci, toată această tergiversare, acest proces luat de la capăt, pe cine avantajează? Pe mine? Pe fi-miu? Nu. Pe ăla care a făcut-o… Sau pe ăia, că după mine sunt doi inşi care au făcut-o – unul a ţinut-o şi unul a strangulat-o. Nu se poate să fie numai unul. Dar el a zis că nu anchetează…

* Sunt totuşi câteva probe destul de solide care îl incriminează pe Alexandru.

Ce probe? Ei n-au fost în stare nici să stabilească ora morţii. Eu vă spun procedura. Nu există, nu se poate să vorbeşti din amintiri sau din ce spune altul. La orice crimă e chemat imediat medicul legist. Medicul de pe salvare putea să vadă dacă mai e vie sau nu. Atât. Legistul are metode, îi pune termometrul, vede câte grade a scăzut temperatura corpului, sunt calcule foarte riguroase care pot să reducă timpul, să stabilească cât mai precis ora morţii. Nu s-a vrut. Adică să faci autopsia după 36 de ore şi legistul să-şi bazeze concluziile pe observaţiile medicului de pe salvare? Alea-s vax! Nu există în lumea asta aşa ceva. Apoi, au dispărut sticlele cu mucuri de ţigară. Deci, de ce au dispărut sticlele cu ţigări? Alea trebuiau analizate. Ea fuma, dar nu fuma atâta… Iar Alexandru nu fumează…
Trebuia să vadă dacă era ruj pe mucuri măcar. Ea, din câte ştiu eu, mai purta ruj, dar din ăsta deschis. Iar bazaconia aia cu rujul închis pe care o zic măgarii ăştia de procurori… Eu am cumpărat trusa aia pe care o avea ea. Am făcut probe. Deci eu tot ce au afirmat ei, am făcut probe.
Le-am zis să ia de sub unghiile ei probe, că se vedea că sunt urme de piele sub unghii. Au zis nu, că sunt ale ei, că s-a apărat şi a încercat să-şi desfacă firul… Vă daţi seama ce nebunie de anchetă a fost efectuată…
Şi unde sunt amprentele? Trebuia să fie amprentele lui peste tot… Cineva le-a şters… Amprenta de pe pungă, care nu se ştie dacă e a lui sau nu… a fost statică, pe suprafaţă dreaptă. Deci, n-a fost în mişcare. Dacă i-ar fi pus punga pe faţă s-ar fi mişcat, şi atunci ar fi apărut un alt tip de amprentă, mişcată. N-a fost cazul. Toate expertizele au arătat că a fost făcută pe o suprafaţă dreaptă. Dar nu asta e grav. E normal să i se fi găsit amprentele pe ceva. Chiar şi pe punga aia. Faptul că nu sunt amprente, asta e o problemă. Că el stătea în camera aia… Peste tot trebuia să fie măcar amprentele lui şi ale ei. Unde sunt amprentele? Cineva le-a şters…

* Anchetatorii spun că amprentele îl incriminează pentru că sunt făcute prin stratificare cu ruj şi sânge, iar el nu avea cum să aibă aceste substanţe pe mână, decât dacă ar fi luat contact cu ea…

Dar nu-s amprentele lui… Nu se ştie… Dar noi sărim peste aspectul ăsta. Altceva – sângele de pe saltea. Aici iarăşi e o chestie. Din ce am citit eu în cărţi – dacă petele sunt concentrate înseamnă că victima a stat mult în zona aia. Ea avea o pată aproape de cap şi una mai spre picioare. Ce căuta aia acolo? În plus, ei spun că au rămas 100 de milioane la locul faptei, şi asta înseamnă că n-a fost jaf.

* S-au găsit la locul faptei şi bani, şi bijuterii, şi aparatură electronică. Cum să fie jaf?

Păi, unul care face o crimă, mai ales dacă o face cu premeditare, lasă să se înţeleagă că n-a fost jaf. Dar el cine ştie ce a scos de acolo. În cameră, peste tot erau împrăştiate lucruri. Hainele erau pe jos. Ei ţineau hainele pe jos sau în cuier. Dar nu erau aşa de împrăştiate. Cineva a căutat ceva acolo. Faptul că s-au găsit banii, probabil din vânzările încasate la cele două obiective (n.r. – terasa din Eforie Nord şi Vila „Cristina”) în acea noapte, asta nu înseamnă că n-a fost jaf, dacă s-a urmărit ceva. Eu am informaţii că în cameră mai erau şi 4.000 de dolari, care nu s-au găsit. Sau poate erau înscrisuri care erau mult mai importante pentru cineva decât 100 de milioane. Anchetatorii au sărit peste aceste aspecte… Deci, infractorii sunt profesionişti, după modul cum au executat. Iar chestia aia cu cagula, e părerea mea şi toată lumea a râs de ea, eu cred că a fost un semnal dat către altcineva.

* Cagulă?

Punga neagră de pe capul Cristinei. Eu cred că a fost un semnal dat către altcineva. Pentru că este inutilă.

* Alexandru are şi câteva inadvertenţe în declaraţii. Mai ales în cazul intervalelor orare care ţin practic de comiterea crimei.

Alexandru nu purta ceas. Şi ei zic că în declaraţii sunt erori de cinci-zece minute. Şi că minte. Dar în declaraţiile martorilor sunt erori de jumătăţi de oră… Ei nu mai mint? Şi acuma, cine face o crimă plănuieşte atent să nu facă erori. Dubios e nu când nu-ţi aduci aminte, ci când îţi aminteşti prea exact. Că atunci înseamnă că ai plănuit. Scenariul lor se bazează pe două chestii – că Alexandru e fire violentă şi că minte. Pe dumneavoastră, dacă v-aş întreba ce aţi făcut ieri pe vremea asta, aţi ştii aşa, cu ore exacte?

Despre plecare

* Unde este Alexandru acum?

În Hong Kong.

* De ce a plecat din ţară?

Instanţa nu i-a dat interdicţie de a părăsi ţara, pentru că era prea evident faptul că e nevinovat. El şi aşa a stat în ţară până în 2005, cât să mai stea? Păi, ştiţi cum apărea când încerca să îşi ia cazierul? „Învinuit pentru omor deosebit de grav.” Nimeni nu-l angaja cu chestia asta. A avut o ofertă pe 5.000 de dolari la o firmă de avioane şi, când au văzut cazierul, nu l-au mai angajat. Şi el a zis: „Măi tată, eu nu mai stau că ăştia nu mă mai cheamă”. Când am fost ultima oară la Înalta Curte, completul de judecată zice: „Ce cauţi, domne, aici?” L-a întrebat ce caută. El a fost la toate înfăţişările. El ultima declaraţie a dat-o în august 2005. Şi la câteva zile a plecat.

* Nu i-a fost teamă să plece?

De ce să-i fie teamă?

* Că nu se mai poate apăra.

Noi am ajuns aproape la zero cu banii… Avocaţi, drum, hotel, mâncare, prostii… Şi mi-a zis că pleacă să poată munci. Am fost cu el la Singapore, am fost cu el la ambasador, deci noi nu ne-am ascuns. Acum un an şi jumătate am fost şi noi la el, eu cu maică-sa, la Singapore. Apoi a fost mutat în altă parte, la Hong Kong, şi urma să ne trimită adresa lui. Atunci s-a rupt firul. Chiar suntem îngrijoraţi. Trebuia să vină acasă de Crăciun, în 2006, dar n-a mai venit. Mă gândesc să merg să-l caut acolo…

„Jurnalul Naţional”, 28 februarie 2008

Ping-pong cu dosarul: punct şi de la capăt

CAZUL „CRISTINA”. Epilogul unei poveşti fără sfârşit

Două instanţe de judecată l-au declarat pe principalul suspect din cazul „Cristina” nevinovat de omor deosebit de grav. Ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul crimei de la Eforie a fost retrimis procurorilor constănţeni, pentru refacerea urmăririi penale.

Paula Anastasia Tudor
Andreea Sminchişe
La 14 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că dosarul întocmit de procurori în cazul „Cristina” este incomplet. Judecătorii au găsit mai multe aspecte neclarificate, care, spun ei, au dus la interpretarea greşită a probelor. Curtea Supremă a acuzat instanţele de fond şi apel de la Alba-Iulia de „judecată părtinitoare”. Ceea ce frapează este însă faptul că Înalta Curte oferă, în sprijinul procurorilor, propriul scenariu asupra crimei de la Vila „Cristina”.

GREŞELILE PROCURORILOR. Alexandru Radu a încercat de două ori să explice anchetatorilor existenţa amprentelor sale palmare pe punga găsită pe saltea, în dreapta cadavrului soţiei sale. În prima sa declaraţie, dată după ce a aflat de existenţa pungii ca probă la dosar, a povestit că, atunci când s-a întors de la discotecă şi a intrat în cameră, nu a aprins lumina decât în baie, moment în care a observat pe jos o pungă. Ca să nu facă zgomot, Alexandru povesteşte că a apucat punga şi a aruncat-o înspre cameră, ea ajungând probabil lângă corpul Cristinei. Judecătorii ÎCCJ au reproşat procurorilor că în faza de urmărire penală nu au făcut un experiment judiciar pentru a verifica dacă punga, aruncată de la intrarea în baie, putea ajunge lângă cadavru. „Necesitatea efectuării respectivului experiment era justificată inclusiv pentru considerentul că, datorită aspectului «întins», iar nu «mototolit» al pungii, rezistenţa aerului putea duce la o scurtare semnificativă a traiectoriei parcurse de acest obiect aruncat la întâmplare, în maniera descrisă de inculpat”, se arată în decizia Curţii Supreme.

LIPSURI. O altă eroare flagrantă a anchetatorilor, taxată de Înalta Curte, a fost inexistenţa la dosarul de urmărire penală a unei schiţe a camerei în care a fost comisă crima. Această deficienţă majoră a fost suplinită parţial de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, care, pentru a stabili dacă cel care a comis crima a folosit punga de plastic pentru a o sufoca pe Cristina Radu, a făcut un desen aproximativ al camerei în care locuiau cei doi tineri. Acesta a fost însă „efectuat nu pe baza unor măsurători în teren, ci pornindu-se de la descrierile din dosarul de urmărire penală”, afirmă judecătorii.

AUDIERI ŞI AUDIAŢI. Declaraţiile lui Alexandru Radu cu privire la timpul pe care l-a petrecut în cameră cu soţia sa, atât înainte de a pleca, cât şi după ce a venit de la discotecă, s-au bătut mereu cap în cap cu cele ale prietenilor săi, cu care şi-a petrecut acea noapte: Răzvan C. şi Nicoleta A. Procurorii nu au dispus însă niciodată o confruntare între el şi martori şi nici nu au încercat să reconstituie momentele-cheie în care, susţin ei, Cristina Radu a fost ucisă şi, respectiv, descoperită moartă.
În timpul urmăririi penale a apărut ipoteza conform căreia Cristina Radu ar fi fost implicată în traficul de droguri. Surprinzător însă, nu Alexandru Radu a fost cel care a lansat-o, ci chiar procurorul constănţean Laurenţiu Bratosin. Judecătorii ÎCCJ au constatat că Alexandru nu a pomenit nimic despre acest lucru în prima sa audiere. La cea de-a doua însă, tânărul a declarat că ştia că soţia sa era implicată în afaceri cu droguri. „Totuşi, aceste prime relatări ale inculpatului nu au fost făcute din proprie iniţiativă, ci doar după ce i s-a pus o întrebare expresă în sensul menţionat. (…) Curtea are în vedere şi împrejurarea că logica formulării de către procuror a întrebării, oarecum intempestivă, (…) pare a fi aceea a preexistenţei unor indicii privind o implicare a inculpatului sau a soţiei sale în traficul de droguri. Aceste argumente ar fi impus din partea procurorilor o aprofundare a verificărilor”, se arată în decizia ÎCCJ.

INSTANŢE SUB ACUZARE. Principala motivare a Curţii Supreme pentru admiterea recursului procurorilor şi casarea celor două sentinţe de achitare a lui Alexandru Radu a fost faptul că instanţele de la Alba-Iulia au „deturnat prezumţia de nevionvăţie de la finalitatea ei constituţională şi legală, în măsura în care a devenit un pretext, evident nelegitim, utilizat de instanţe pentru a se deroba de obligaţiile ce le reveneau conform legii”. Judecătorii ÎCCJ susţin că, din această cauză, instanţele au abordat fragmentat şi dispersat probele, conferind greutate mai mare celor administrate în cadrul cercetării judecătoreşti şi aproape ignorându-l din dosarul de urmărire penală – „s-a manifestat o evidentă tendinţă a instanţelor de a ignora elementele care configurau posibila vinovăţie a inculpatului şi a supralicita elementele de incertitudine referitoare la acest subiect”. Curtea Supremă consideră că o asemenea supralicitare s-a petrecut în cazul proceselor-verbale de cercetare la faţa locului, care, conform unei expertize dispuse de instanţă, ar fi fost modificate. Este vorba despre paginile în care anchetatorii menţionează găsirea unei pungi de plastic în coşul de gunoi din baia camerei în care s-a petrecut crima şi pe care a fost descoperită o amprentă palmară. Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au considerat că această probă nu poate fi luată în considerare, pentru că ar fi fost descoperită la un al doilea CFL, iar pagina în care este menţionată ar fi fost intercalată tendenţios în dosarul de urmărire penală.

12, 15, 24. În ianuarie 2003, când Alexandru Radu a fost trimis în judecată, procurorii aveau la dosar, ca dovadă că acesta şi-ar fi omorât soţia, două amprente palmare, formate prin depunere de ruj amestecat cu sânge de pe o mână, pe două pungi de plastic. Expertiza efectuată la IJP Constanţa a identificat 12 detalii coincidente între cele două amprente şi palma dreaptă a lui Alexandru Radu. O a doua verificare, făcută de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, a găsit 15 detalii coincidente, dar a precizat că, dacă în cazul amprentelor digitale 12 detalii sunt suficiente, în cel al amprentelor palmare, numărul acestora ar trebui să fie dublu sau chiar triplu. Ultima expertiză, efectuată de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) din cadrul Ministerului Justiţiei, a găsit nu mai puţin de 24 de detalii coincidente. Cu toate acestea, instanţele au pus la îndoială faptul că amprentele ar putea fi ale lui Alexandru Radu, pentru că INEC „a invocat, printre altele, imposibilitatea de identificare a şanţurilor de flexiune ale urmei imprimate pe punga albă”. Curtea Supremă consideră argumentele experţilor ca fiind „mai degrabă un pretext decât un motiv al refuzului de a se pronunţa. Acest refuz echivalează cu înlăturarea unui mijloc de probă, a cărui relevanţă poate fi fundamentală pentru soluţionarea cauzei”. Judecătorii ÎCCJ au cerut procurorilor ca la refacerea urmăririi penale să solicite experţilor o poziţie fermă asupra amprentelor palmare.

ÎN PATRU LABE. A doua explicaţie pe care Alexandru Radu a dat-o anchetatorilor la întrebarea „Cum îţi explici formarea amprentelor tale palmare pe punga de plastic găsită pe saltea, lângă soţia ta?” a fost… o cădere. Tânărul a povestit că la întoarcerea de la discotecă a intrat în camera în care era Cristina, a văzut-o întinsă pe saltea şi a crezut că doarme, nu a aprins lumina decât în baie, s-a spălat pe mâini, a revenit în cameră, a început să caute prin întuneric o sticlă de whisky, a descoperit capătul încărcătorului de telefon mobil şi faptul că era înfăşurat în jurul gâtului soţiei sale, a observat că avea o pungă pe faţă şi a ridicat-o până la nivelul ochilor, a aprins lumina, s-a speriat şi a căzut în patru labe peste cadavru. Atunci, spune el, ar fi fost posibil să pună mâna pe punga aflată lângă corpul Cristinei. „Această declaraţie a fost primită fără rezerve de instanţe, care nu au încercat în nici un fel să obţină răspunsuri logice la întrebări elementare, ca de exemplu: cum s-ar fi putut imprima urma palmei drepte a inculpatului pe punga care, aşa cum rezultă din fotografiile criminalistice, s-ar fi putut găsi eventual în dreptul mâinii sale stângi atunci când pretinde că a căzut în patru labe peste cadavru? Cum se explică faptul că, în cele cinci declaraţii date la urmărirea penală, inculpatul afirmase că, anterior alarmării martorului Răzvan C., nu reuşise să descopere faţa victimei? Cum se explică declaraţiile constante ale lui C. Răzvan, care a susţinut că, la momentul în care a fost îndemnat de inculpat să intre în cameră, faţa cadavrului era complet acoperită (…)?”, ridică problema Curtea Supremă. În aceste condiţii, judecătorii ÎCCJ reproşează instanţelor de la Alba-Iulia că nu l-au reaudiat pe Alexandru Radu, pentru „a i se da posibilitatea să explice motivul aparentei sale inconsecvenţe”.

MARTORI SURZI. Alexandru a susţinut continuu că în acea seară nu a avut loc o altercaţie majoră între el şi Cristina, care să fi degenerat în bătaie. Procurorii nu au găsit nici un martor care să fi auzit ceartă sau alte zgomote suspecte în cameră, deşi Vila „Cristina” era ocupată în acea perioadă în proporţie de 80%. Instanţele au desfiinţat argumentul conflictului, prezentat de anchetatori, pe baza lipsei de martori. Judecătorii Înaltei Curţi consideră însă că nici această „hibă” „nu rezistă unei analize critice, în condiţiile în care există certitudinea că, indiferent cine a fost ucigaşul, Radu Cristina a fost totuşi omorâtă în vila cu grad de ocupare 80%, fără ca turiştii menţionaţi să fi auzit astfel de zgomote”.
În cele peste 30 de pagini ale sentinţei din 14 ianuarie 2005, judecătorii ÎCCJ acuză repetat instanţele de la Alba-Iulia de încălcarea principiului imparţialităţii, un exemplu în acest sens fiind, în opinia lor, audierea tatălui lui Alexandru – Dumitru Radu. „Acesta a fost audiat de instanţa de fond nu ca martor în circumstanţiere, ci pentru a se plânge de pretinse abuzuri ale poliţiştilor şi procurorilor şi pentru a prezenta propriile ipoteze referitoare la comiterea omorului. În acest mod s-a ajuns la derogări penibile de la principiile procedurale, materialul probatoriu fiind completat cu pretinse afirmaţii ale unor «martori» despre care se spune că au fost reticenţi în a se prezenta pentru audiere sub jurământ la procuror sau instanţă, dar s-au confesat tatălui inculpatului pentru a-i oferi o multitudine de informaţii care probează – cum altfel? – nevinovăţia fiului său”, se arată indignată Curtea Supremă.

SCENARII ŞI IPOTEZE. În paralel cu desfiinţarea tuturor argumentelor care au stat la baza dublei achitări a lui Alexandru Radu, judecătorii ÎCCJ formulează scenarii proprii cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla în noaptea crimei. „(…) Inculpatul s-ar fi putut folosi de unele împrejurări favorabile, ca, de exemplu, absenţa de la vilă a unei mari părţi a personalului de serviciu, pentru a comite infracţiunea, iar de martorii pe care i-a frecventat în acea noapte, în special C. Răzvan şi A. Nicoleta, pentru a-şi asigura un alibi complex. Acest alibi a inclus o deplasare efectuată (ulterior ipoteticei comiteri a omorului) în staţiunea Jupiter, însoţit de cei doi martori, prilej pentru inculpat de a afişa o bună dispoziţie – de om cu conştiinţa curată – suficient de ostentativă pentru a fi remarcată de însoţitorii săi. Tot C. Răzvan şi A. Nicoleta au urmat şi ulterior programul propus de Radu Alexandru, devenind, într-un mod foarte convenabil inculpatului, martori la descoperirea de către acesta a cadavrului soţiei sale şi mai cu seamă la manifestările sale de şoc – şi ele de un dramatism susceptibil să atragă compasiunea asistenţei”, e de părere Înalta Curte, bazându-se pe „un solid suport probatoriu configurat mai cu seamă în cursul urmăririi penale”. Din care parte a acestui probatoriu poate reieşi însă faptul că Alexandru Radu juca teatru atunci când se arăta bine dispus sau şocat? Judecătorii Curţii Supreme avansează însă şi alte ipoteze. Reproşând instanţelor de fond şi apel că nu au încercat să stabilească de ce Cristina Radu avea capul şi faţa acoperite cu o pungă neagră, care nu a avut legătură cu mecanismul de producere a morţii, aceştia încearcă să contureze un anumit grad de premeditare: „În ipoteza că însuşi inculpatul este autorul omorului, respectivul detaliu şi-ar găsi însă o explicaţie: existenţa pungii de culoare neagră a constituit un element de recuzită într-o regie care i-a permis apoi lui Radu Alexandru să îi aibă drept părtaşi pe cei doi martori la descoperirea «neaşteptată» a decesului soţiei sale. Într-un astfel de scenariu ipotetic, dezvelirea treptată a feţei victimei a fost un bun prilej pentru inculpat de a le demonstra, în mai multe etape, profunzimea suferinţei sale”. Cum de nu a avansat Înalta Curte şi o explicaţie pentru existenţa pungii de pe faţa Cristinei, în eventualitatea în care Alexandru Radu, care până la condamnare beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nu este autorul crimei?

DIN NOU ÎN INSTANŢÃ. Procurorul constănţean Vasile Bejan a fost cel care a preluat dosarul „Cristina” pentru refacerea urmăririi penale. Alexandru Radu a trimis, prin avocaţii săi, un înscris în care menţiona că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză şi că nu mai are nimic de adăugat. Apoi a plecat din ţară. La 12 august 2005, zi în care se împlineau trei ani de la crima care se petrecuse în Vila „Cristina”.
Din acest motiv, deşi în decizia ÎCCJ se cere în mod expres reaudierea martorului pentru completarea materialului probatoriu şi confruntarea lui cu ceilalţi martori pe diferite aspecte, acestea nu s-au putut îndeplini. După cum se menţionează în ultimul rechizitoriu, „tatăl inculpatului a declarat că nu cunoaşte unde se află fiul său şi că ia legătura cu acesta rar, telefonic”.
Refacerea urmăririi penale s-a încheiat în noiembrie 2007, şi Alexandru Radu a fost trimis din nou în judecată sub acuzaţia de omor calificat deosebit de grav. Dosarul a fost trimis tot la Tribunalul Alba. Tatăl Cristinei, Ion Udrea, a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare a dosarului. La 5 februarie s-a dat şi sentinţa, instanţa supremă respingând această cerere. Dumitru Radu, tatal lui Alexandru, nu s-a arătat surprins de această veste: „Asta e! Eu ce să zic? Oricum ar fi fost, tot se năşteau speculaţii. Vom vedea ce va fi la proces”. În schimb, Ion Udrea a rămas profund dezamăgit: „Nu-mi vine să cred. La asta chiar nu mă aşteptam. Încep să-mi pierd încrederea că se va face vreodată dreptate în cazul ăsta…”.

Cei care au informaţii ce pot ajuta ancheta sunt rugaţi să sune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa – 0241-617.477 sau la redacţia Jurnalului Naţional.

„Jurnalul Naţional”, 29 februarie 2008

Condamnare în cazul crimei de la Eforie

Andreea Sminchişe
Alexandru Radu, acuzat că în vara anului 2002 şi-a ucis soţia într-o vilă din Eforie, a fost condamnat astăzi la 25 de ani de închisoare de Tribunalul Alba. Fiul fostului deputat Dumitru Radu se căsătorise cu Cristina, fiica fostului viceprimar din Eforie, Ion Udrea, în iunie 2002. A fost o nuntă fără fast, făcută în grabă, la adăpostul scuzei că mama Cristinei era pe moarte şi îşi dorea să-şi vadă fata la casa ei. La două săptămâni după căsătorie, tânăra şi-a anunţat tatăl că e însărcinată.

În noaptea de 11 spre 12 august 2002 Alexandru Radu şi doi prieteni ai săi, cazaţi la Vila „Cristina”, proprietatea soţiei lui, au plecat la discotecă în staţiunea Jupiter. Alexandru susţine că, atunci când s-a întors, a găsit-o pe Cristina moartă, cu o pungă de plastic pe cap şi firul unui încărcător de telefon mobil înfăşurat în jurul gâtului. Faţa fetei era tumefiată de lovituri. Uşa camerei în care locuiau cei doi era întredeschisă, dar yala nu fusese forţată.

Declaraţiile lui Alexandru Radu s-au contrazis însă pe tot parcursul anchetei cu cele ale martorilor. Cei doi prieteni cu care tânărul a mers la discotecă în acea noapte spun că, înainte de plecare, Alexandru a zăbovit aproximativ 45 de minute în cameră cu soţia lui. El a susţinut tot timpul că n-a stat cu ea mai mult de 15 minute, cât i-a luat să se spele şi să se schimbe. Supus la testul poligraf, Alexandru a fost depistat nesincer la întrebările: „Ştii sigur cine a omorât-o pe soţia ta?”, „Tu ai omorât-o pe soţia ta?”, „Tu ai sufocat-o pe soţia ta?” şi „Tu ai sugrumat-o pe soţia ta?”. Pe lângă modificări ale respiraţiei şi pulsului, în raportul de expertiză întocmit la 27 august 2002 sunt notate şi alte elemente care sugerează nesinceritatea suspectului: evitarea privirii, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţă în răspunsuri şi disconfort psihic. Alexandru a fost arestat preventiv în perioada 12 august 2002 – 18 septembrie 2003.

Dosarul nu s-a judecat la Constanţa, ci la Alba Iulia. Avocaţii apărării au cerut strămutarea procesului pentru că, la acea vreme, tatăl Cristinei era viceprimar în Eforie şi, spun ei, s-au temut de eventuale presiuni asupra judecătorilor. Tribunalul Alba l-a achitat de două ori pe Alexandru Radu. Pe parcursul procesului, tatăl lui Alexandru, Dumitru Radu a depus la dosar o mulţime de contestaţii şi de opinii expertale care să demonteze teoriile procurorilor. „Am cheltuit o grămadă de bani în procesul ăsta. Pe lângă experţi, m-a învăţat un procuror bătrân să-mi aleg, pentru fiecare fază a cercetării şi a procesului, alt avocat. Adică cel care e cel mai bun pe faza respectivă”, declara în 2008, pentru Jurnalul Naţional, Dumitru Radu.

În ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru refacerea urmăririi penale, iar în noiembrie 2007, procurorii au trimis din nou dosarul în instanţă. Alexandru Radu părăsise însă România la jumătate de an după reînceperea urmăririi penale.

Procesul s-a judecat în lipsa inculpatului, iar acesta a primit azi condamnarea. „Instanţa condamnă inculpatul la 25 de ani de închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi, conform art. 64 lit. a, b, d, e din Codul Penal. De asemenea, inculpatul este obligat la plata de daune morale al căror cuantum va fi stabilit ulterior, către partea civilă, respectiv tatăl victimei”. Ion Udrea, tatăl Cristinei, a cerut daune în valoare de 1.000 de euro. „Nu vreau să mă îmbogăţesc. Iar sentinţa asta nu e cine ştie ce fericire pentru mine, după atâta timp… Dar e o descărcare, în sfârşit se face dreptate”, a spus el.

„Sentinţa este cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare”, a declarat Sorina Cristorian, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba.

Dumitru Radu, tatăl lui Alexandru, a aflat de la ziarişti că fiul său a fost condamnat. „Doar 25 de ani? Cum, nu-l împuşcă? Ce să vă zic? O justiţie de rahat, sensibilă la presiuni. Vom face recurs, fără discuţie. Iar într-o săptămână o să fac şi plângere penală împotriva tuturor procurorilor şi judecătorilor din acest caz, pentru falsuri”, a tunat el la telefon. Susţine că nu mai ştie de 4 ani unde este Alexandru şi că, ultima dată când l-a văzut, era la Singapore.

Până când sentinţa nu va fi definitivă şi irevocabilă, pe numele lui Alexandru Radu nu se poate emite un mandat de arestare.

„Jurnalul Naţional”, 1 martie 2011

Trei experţi celebri, în apărarea lui Alexandru Radu

Pe vremuri, alergau după criminali, azi sar în ajutorul celor acuzaţi de crimă

Pe 12 august 2002, Cristina Radu a fost găsită moartă, iar soţul ei, Alexandru Radu a fost acuzat de omor deosebit de grav

Andreea Sminchişe
Alexandru Radu şi Cristina Udrea s-au căsătorit în iunie 2002, iar nunta lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Tineri din „familii bune”, el – fiul fostului deputat Dumitru Radu, ea – fiica fostului viceprimar din Eforie, Alexandru şi Cristina ieşeau împreună de doar câteva luni, iar relaţia lor scârţâia. Băiatul o înşelase, ea era foarte geloasă. Cristina spunea tuturor că se mărită ca să-i facă o bucurie mamei ei, care era pe moarte, însă la două săptămâni de la cununia civilă, fata anunţa că e deja însărcinată.

În noaptea de 11 spre 12 august 2002, Cristina Radu a fost ucisă în camera unde locuia, împreună cu soţul ei, din Vila „Cristina” (Eforie Sud). În acea zi, tânăra se certase de mai multe ori cu Alexandru, reproşându-i că o lăsa prea mult singură. Noaptea, el a plecat la discotecă în staţiunea Jupiter, cu doi prieteni. Înainte de plecare, Alexandru susţine că a stat în cameră cu Cristina circa 15 minute – cât i-a luat să se spele şi să se schimbe de haine. Prietenii lui spun însă că l-au aşteptat aproape 45 de minute să coboare. Când au revenit de la discoteca, el a urcat în cameră, spunând că merge să ia o sticlă de whisky. Imediat, şi-a strigat prietenul să vină după el. Martorul povesteşte că pe salteaua din încăpere se afla cadavrul fetei, cu un încărcător de telefon mobil înfăşurat în jurul gâtului şi o pungă neagră din plastic trasă peste cap. Alexandru a ridicat puţin punga, iar prietenul lui a văzut faţa fetei plină de sânge şi de vânătăi. Uşa camerei era întredeschisă, cu cheia pe interior şi nu avea semne de forţare. Lângă cadavrul Cristinei, poliţiştii au găsit o pungă de plastic, murdară de ruj amestecat cu sânge, pe care a fost identificată amprenta palmară a soţului. O altă pungă, tot cu ruj şi sânge pe ea şi tot cu amprentele lui, a fost găsită în coşul de gunoi din baia camerei.
Pe parcursul anchetei, declaraţiile lui Alexandru Radu s-au modificat şi s-au contrazis constant cu cele ale martorilor. Testat cu poligraful, pe 27 august 2002, el a fost depistat nesincer la întrebările: „Ştii sigur cine a omorât-o pe soţia ta?”, „Tu ai omorât-o pe soţia ta?”, „Tu ai sufocat-o pe soţia ta?” şi „Tu ai sugrumat-o pe soţia ta?”. A fost arestat preventiv în perioada 12 august 2002-18 septembrie 2003.

Dosarul s-a judecat la Alba Iulia. Tribunalul şi Curtea de Apel Alba l-au achitat de două ori pe Alexandru. În ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a retrimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru refacerea urmăririi penale, iar în noiembrie 2007, procurorii au trimis din nou dosarul în instanţă. Alexandru Radu părăsise însă România la jumătate de an după reînceperea urmăririi penale.
Cel mai bun avocat al celui acuzat de omor deosebit de grav a fost chiar tatăl lui – Dumitru Radu. Într-o declaraţie dată Jurnalului Naţional în 2008, acesta spunea: „Am cheltuit o grămadă de bani în procesul ăsta. Pe lângă experţi, m-a învăţat un procuror bătrân să-mi aleg, pentru fiecare fază a cercetării şi a procesului, alt avocat. Adică cel care e cel mai bun pe faza respectivă”.
„Grămada de bani” i-a asigurat protecţia lui Alexandru în cele 13 luni petrecute în arest, dar i-a procurat şi „opiniile” unor reputaţi experţi care au sărit baricada şi au făcut front comun împotriva anchetatorilor. Cele mai răsunătoare nume care au depus opinii expertale la dosar în favoarea lui Alexandru Radu sunt prof. univ. dr. Emilian Stancu (criminalist), prof. univ. dr. Tudorel Butoi (psiholog criminalist, expert în tehnica poligraf) şi prof. univ. dr. Vladimir Beliş (medic primar legist, fost director al INML).

În expertiza sa, reputatul criminalist Emilian Stancu atrage atenţia nici mai mult nici mai puţin decât că „ar fi fost interesant ca în anchetă să fie luat în calcul şi un posibil gest suicidar, urmărirea penală trebuind să excludă şi această versiune de urmărire penală” (sic!). Cadavrul fetei prezenta numeroase lovituri în zona feţei (posibil produse prin lovire cu corp dur), ea era strangulată cu firul de la încărcător şi avea o pungă trasă pe cap, indicii temeinice care nu susţin varianta suicidală nici măcar într-un scenariu de film prost.

 

Opinia expertală semnată de medicul legist Vladimir Beliş şi depusă la dosar de Dumitru Radu are un singur scop – să determine schimbarea încadrării juridice a faptei. Alexandru Radu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de „omor deosebit de grav”, pentru că soţia lui era însărcinată atunci când a fost ucisă. În replică, prof. Beliş încearcă să demonstreze că sarcina… s-ar putea să nu fi existat. În raportul de constatare medico-legală din 18.10.2002 e notat: „în lumen prezintă un sac amniotic de cca 4/3/1 cm ce conţine la interior placenta de cca 2/1 cm şi o zonă cu aspect cotiledonat de cca 2/1,5 cm. Ovarul stâng prezintă pe secţiune corp galben de sarcină de cca 2/1/1,5 cm”. Beliş găseşte însă „Aspecte criticabile cu privire la Raportul de constatare medico-legală nr. 622/2 din 18.10.2002: Descrierea macroscopică a organelor genitale interne ale femeii nu atestă sarcina: în uter (cu dimensiuni quasi-obişnuite) se află o formaţiune descrisă drept „sac amniotic” şi o zonă cu aspect „cotiledonat”. În medicina legală (în afară de cazul în care în uter se găseşte embrionul), diagnosticul de sarcină nu poate fi atestat decât prin examen histologic (microscopic) de natură a pune în evidenţă elementele caracteristice stării de sarcină şi anume vilozităţile coriale.” Toată lumea, inclusiv Alexandru, ştia că Cristina era însărcinată. În uterul ei s-au găsit sacul amniotic, placenta şi, dacă n-a fost analizat la microscop să scrie negru pe alb „embrion”, probabil că acolo mai era un crocobaur ţestos.
Căutând nod în papură, prof. Beliş mai notează: „raportul de autopsie a fost remis (redactat) la peste două luni de la data efectuării autopsiei. Nu a fost necesar organelor de anchetă mai devreme?”. Sunt însă zeci de cazuri de decese în împrejurări suspecte în care medicii legişti întârzie cu rezultatele luni de zile, chiar dacă organele de anchetă au nevoie de ele ieri, iar prof. Beliş, ca fost director al INML cunoaşte şi situaţia, şi motivele.

Cea mai halucinantă expertiză este însă cea a psihologului criminalist Tudorel Butoi. În opinia depusă la dosar în mai 2003, psihologul Butoi desfiinţează testul poligraf în general şi în special pe cel efectuat de specialistul IPJ Constanţa, Liviu Chesnoiu, susţinând că „în cauză (prin încălcarea prevederilor legale, care nu menţionează tehnica poligraf printre mijloacele de probă – vezi art. 64 Cod proc. pen.) a fost finalizată «expertiza» poligraf privindu-l pe Radu Alexandru. «Expertiza» poligraf îşi propune să răspundă asupra prezenţei «notelor specifice comportamentului simulat», pretenţie absurdă ştiinţific”. De asemenea, Butoi mai precizează că „Inculpatul Radu Alexandru nu putea şi nu poate fi subiectul unei examinări poligraf, întrucât metodologia îl face incompatibil exigenţelor pe care aceasta le presupune – astmul alergic îl exclude din rândul subiecţilor apţi pentru testare”. În rechizitoriul Parchetului e citată însă declaraţia unui martor care spune că „inculpatul ieşea tot timpul în oraş, pe terasă, la discotecă ori la scufundări cu prietenii”. Cum făcea Alexandru Radu scufundări dacă suferea de astm?

În 2005, când ÎCCJ a retrimis dosarul la parchet pentru refacerea urmăririi penale, printre cererile instanţei s-a numărat şi cea de „a i se solicita numitului Butoi Tudorel să precizeze modul în care diagnosticul astm alergic putea influenţa comportamentul expresiv al subiectului până într-atât încât autorul testării să constate şi note specifice comportamentului simulat precum: evitarea privirii, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţa în răspunsuri sau disconfort psihic”. În rechizitoriul întocmit la 20 noiembrie 2007, procurorul Vasile Bejan notează: „Numitul Butoi Tudorel a declarat că nu cunoaşte şi nu crede că astmul alergic influenţează indicii arătaţi mai sus”. În plus, Asociaţia Română Poligraf (ARP), a cărei opinie a fost depusă de procuror la dosar, arată că „specialistul Liviu Chesnoiu a respectat întocmai metodologia de efectuare a testului (…). Prin interpretarea celor cinci diagrame obţinute în urma examinării inculpatului Radu Alexandru la data de 22.08.2002 se evidenţiază modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia detecţiei comportamentului simulat. În ceea ce priveşte înscrisul depus la dosarul cauzei în cursul judecăţii şi semnat de Butoi Tudorel, Asociaţia Română Poligraf şi-a exprimat dezacordul faţă de toate afirmaţiile acestuia. Opiniile numitului Butoi Tudorel, care a efectuat teste poligraf în cadrul poliţiei timp de 30 de ani, au fost apreciate ca bizare, având în vedere că acestea contrazic chiar lucrările sale ştiinţifice de specialitate publicate”. ARP mai spune şi că „nu există obligativitatea efectuării examenelor medicale înaintea testului poligraf potrivit metodologiei şi nici incompatibilitatea privind afecţiunea astm alergic, aşa cum au fost induse în eroare organele judiciare”.

Alexandru Radu a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Alba, la 25 de ani de închisoare. Au trecut însă aproape nouă ani de procese şi două achitări, iar el nu mai e în România de cinci ani. Graţie şi ajutorului pe care i l-au dat experţi care odinioară şi-ar fi folosit experienţa pentru a-i demonstra vinovăţia.

„Jurnalul Naţional”, 2 martie 2011