Un criminal în serie, în libertate

La 11 ani de la comiterea primei crime, pentru procurorul de caz „dosarul autostopistelor” e „un regret şi un rebut al carierei”

Patru femei au fost ucise în perioada 2000-2004, iar cadavrele lor ascunse în pădurile din judeţul Vaslui. Omorâte prin strangulare – cu un obiect, sau sugrumare – cu mâna, după ce erau luate de o maşină „la ocazie”. Poliţiştii şi cei patru pro­curori de caz pe la care s-au plimbat dosarele au păreri diferite: unii cred că e un singur autor, având în vedere modul de operare similar, alţii merg pe ideea că ar fi mai mulţi.

Maria Bîru – 46 de ani, Safta Ciu­bo­taru – 30 de ani, Marcela Tomozei – 29 de ani, Mioara Manea de 29 de ani sunt numele de pe lista criminalului în serie sau a criminalilor care au îngrozit zona Huşi, Vaslui Tecuci între anii 2000 şi 2004. În spatele acestor nume se ascund poveşti, familii, drame şi destine rămase suspendate în ziua morţii acestor femei.

Marcela Tomozei era preoteasă în satul Creţeşti şi lucra ca asistentă medicală la Spitalul din Huşi, unde făcea naveta. Pe 12 octombrie 2000, femeia a urcat într-o maşină de ocazie, la marginea oraşului Tecuci. A doua zi, cadavrul ei a fost găsit lângă fabrica de cărămidă din Bârlad. Marcela fusese strangulată cu propria eşarfă. Lipseau bijuteriile femeii şi eşarfa.

În decembrie 2000, în timp poliţiştii lucrau la acest caz, un pădurar avea să descopere în zona pădurii Mitoc un craniu şi nişte oase umane. La 800 de metri depărtare de ele, poliţiştii au descoperit încă un schelet – alte două femei fuseseră ucise şi ascunse în pădure. S-a stabilit că primele rămăşiţe găsite aparţin Saftei Ciubotaru, o femeie de 30 de ani, dispărută cu două zile înaintea preotesei, pe 10 octombrie. Femeia locuia în Bârlad şi, din spusele fa­miliei, în ziua respectivă plecase spre Vaslui pentru a ridica nişte bani. Ieşise la autostop în faţa Fabricii de Rulmenţi din Bârlad.

Cel care a ucis-o pe Safta i-a luat acesteia poşeta, în care femeia avea actele şi o sumă mică de bani, verigheta din aur şi lănţişorul de argint de la gât.

Cel de-al doilea schelet găsit în pădurea Mitoc aparţinea Mariei Bîru, o femeie de 46 de ani, corpolentă, scundă, ce iese din tiparul celorlalte victime găsite în pădurile din Vaslui. Maria locuia în Răchitoasa, judeţul Bacău. Pe 28 august 2000 a plecat spre Vaslui, pentru a-şi vizita o soră. Drumul ei trecea prin Bârlad, iar ultima oară a fost văzută la autostop, în faţa Fabricii Rulmentul din oraş. Ca şi în cazul Saftei, asasinul şi-a însuşit poşeta şi bijuteriile femei. Medicii legişti nu au putut stabili cum au fost ucise cele două femei.

Până în 2004, poliţiştii din Vaslui aproape că uitaseră de crimele „la ocazie”. Toate pistele li se înfunda­se­ră şi bănuiau că criminalul sau crimi­nalii ori au fost arestaţi pentru altceva, ori au plecat din ţară, ori nu mai au carnet de conducere, ori au murit. Pe 21 mai 2004 soţul Mioarei Anuţa Manea a reclamat dispariţia acesteia. Femeia de 29 de ani plecase de-acasă, de lângă Vaslui, la părinţii ei din Şişcani. A luat „ocazia” de la Peco-ul din marginea Vasluiului, unde se făcea de obicei autostopul. „Citise în ziar cu ani în urmă de cazul preotesei din Creţeşti, găsită moartă în pădure după ce a făcut autostopul, dar nu credea că ei i se poate întâmpla ceva rău”, îşi aminteşte soţul Mioarei. După o săptămână, cadavrul ei a fost găsit de un văcar în pădurea Tătărani, într-un loc unde vin bărbaţi cu prostituate. Ploile puternice din acele zile au făcut ca la faţa locului să nu poată fi găsite probe concludente. Femeia avea faţa desfigurată de o lovitură, iar bijuteriile erau asupra ei. Lipsea doar geanta.

În anii de anchetă, dosarul celor patru crime din Vaslui a trecut prin mâinile a patru procurori. Primul, procurorul Radu Galan a fost la cercetările la faţa locului în cazul primelor trei crime. Al doilea procuror de caz a fost Todică Cernat, iar la scurt timp dosarul a trecut la procurorul Vasile Şelaru. În 2007, dosarul a fost preluat de procurorul Ovidiu Berinde, la care se află şi în ziua de azi. Todică Cernat a ieşit la pensie în 2009, iar Şelaru a ajuns la Parchetul Botoşani.

Comisarul de poliţie Constatin Bărbieru, cel care s-a ocupat de crimele de la Vaslui până în 2007, când a ieşit la pensie, a crezut de la început că toate patru crime  au fost comise de un singur ucigaş: „Pentru statisticile poliţiei vasluiene ar fi fost mai sănătos să fie un singur autor şi nu patru, pe motiv că ar fi mai puţine cazuri cu autori necunoscuţi (AN). Mai erau şefii noştri că, «Băăă! Iar n-aţi făcut! Iar n-aţi găsit! Iar aţi făcut AN-eu?». La unii e importantă statistica. La mine nu: mă gândeam mereu că în locul femeilor ălora putea fi ne­vastă-mea, putea fi fiică-mea”.

Actualul procuror de caz, Ovidiu Berinde, mărturisea în 2008 Jurnalului Naţional că nu e familiarizat cu toate detaliile dosarului. Acum e de părere că sunt mai mulţi criminali în libertate. „Diferenţele dintre Manea, ucisă în 2004, şi Tomozei din 2000 mă fac să cred că nu e vorba de acelaşi autor. Cred că sunt cazuri separate, fără legătură între ele. Şi celelalte două femei ucise în 2000 le-aş lega mai degrabă de situaţia lui Tomozei şi aş presupune că e acelaşi autor care, probabil, în perioada aia, vara-toamna lui 2000, practica un fel de taximetrie”, crede procurorul Berinde. „Dosarul acesta e un regret, un rebut al carierei mele. Nu mai am nici un astfel de dosar la care să nu reuşesc să-i dau de capăt. Îl simt ca pe un handicap, dar nu mai avem nici o informaţie relevantă. Am monito­rizat suspecţi, am avut suspiciuni, unele indicii care nu s-au confirmat. E un suspect în puşcărie pentru un caz similar, dar nu recunoaşte nimic. Momentan nu putem face mare lucru. Asta pentru că nu s-a ridicat ce trebuie de la faţa locului, la timp. Facem analize, în mapele anexe sunt menţionate aceste măsuri”. Ultima măsură dispusă de procuror?! „A fost cea în baza ordonanţei procurorului general al României, nu-i mai ştiu numele, prin care dosarele vechi de tipul acesta să fie date poliţiştilor. De caz se ocupă acum o echipă de poliţişti condusă de comisarul Liviu Munteanu”, precizează Berinde. Toate dosarele femeilor ucise după ce au fost luate cu autostopul se află la Poliţia Vaslui. „Când apare ceva nou, poliţistul vine la mine. Ofiţerii de investigaţii au iniţiativa, iar, când nu pot merge mai departe pe partea de cercetare penală, mă întreabă pe mine. În permanenţă se culeg informaţii, dar nu vă putem spune toţi paşii”, spune procurorul.

Comisarul Munteanu spune că lucrurile încă se mişcă în dosar, „sub directa delegare a procurorului”. Că de curând chiar a fost verificat un suspect, unul plecat din ţară. „Avem tot felul de activităţi: îi verificăm pe cei cu mod de operare similar, pe cei care s-ar potrivi profilului. Zilnic colaborăm cu procurorul”, susţine comisarul. Cât despre absenţa rezultatelor, poliţistul recunoaşte că, după atâţia ani, numai flerul şi norocul ar mai putea face lumină în cazul autostopistelor ucise. Peste patru ani, trei din aceste crime se vor prescrie.

(Ionela Gavriliu – „Jurnalul Naţional”, 13 mai 2011)

Criminal de ocazie

RISCUL AUTOSTOPISTELOR. Le-a strâns de gât şi le-a aruncat în pădure

Patru trupuri de femei au fost găsite în perioada 2000-2004 risipite prin pădurile din judeţul Vaslui. Ucise prin strangulare (cu un obiect) sau sugrumare (cu mâna) după ce erau luate de o maşină „la ocazie”. În cel mai bun caz, anchetatorii vorbesc despre un criminal în serie, cea mai rea posibilitate fiind ca pentru fiecare victimă să existe un criminal care încă nu a fost prins. În locurile de unde ele au fost „culese” de maşina-fantomă, zeci de femei stau „la ocazie” chiar în acest moment. Ca la o loterie a morţii.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
În acea zi de toamnă, Marcela Tomozei avea multe pe cap. Şi-a convins bărbatul să meargă împreună la Tecuci, să vadă dacă maşina le-a fost reparată. Nu de alta, dar peste o săptămână aveau să cunune şi nu se puteau descurca fără maşină. Au luat „ocazia” până la Tecuci – un TIR care i-a dus chiar în oraş. Seara, au petrecut la un prieten care-i găzduia, iar la un moment dat Marcela şi-a anunţat soţul: „Mâine mă duc la greva sindicatelor din sănătate, la Vaslui. Nu se mai poate, e foame!”. A doua zi s-a trezit, şi-a călcat cămaşa roz şi soţul a dus-o să ia ocazia spre Bârlad. N-a mai aşteptat să vadă în ce maşină i se urcă soţia, obişnuită de altfel să facă adesea autostopul de la Creţeşti la Huşi, unde femeia lucra. Preotul ştia că are o nevastă mai înfiptă decât el, descurcăreaţă şi răzbătătoare în orice situaţie.
Cu două zile înainte, o altă femeie din Vinderei, Vaslui, se pregătea şi ea de drum. Safta Ciubotaru, de 30 de ani, stătea de ceva vreme la sora ei în Bârlad. Descoperise cam de un an că singura şansă pentru a-şi scăpa familia de sărăcie e să muncească la turci, aşa că în ziua de 10 octombrie 2000 voia să meargă la o agenţie de turism din Vaslui, să vadă când se poate reîntoarce la lucru peste hotare. Îşi făcuse planul limpede în cap: avea să ia ocazia de la fabrica de rulmenţi din oraş până la Vaslui, acolo scotea cei 1.500 de dolari strânşi cu greu printre străini şi făcea tot posibilul să plece cât mai curând în Turcia. Şi-a sărutat cei doi copii, Bogdan şi Maria de 11, respectiv 8 ani, şi a plecat grăbită, cu geanta strânsă sub braţ.
Maria Bîru avusese multe greutăţi în viaţă. Răbdătoare, îşi va fi zis în ziua în care s-a decis să bată drumul din Răchitoasa, Bacău, tocmai la Vaslui, la o soră a ei, că pentru a face o mică economie merită tot efortul. Ştia că sora o putea ajuta să ia nişte medicamente necesare ceva mai ieftin. S-a trezit când abia răsărea soarele, şi-a pus costumaşul verde de drum, şi-a plecat la rată. La Berheci a coborât din autobuz şi a fugit să ia trenul spre Bârlad. În ziua aceea trenul n-a mai venit la ora ştiută, aşa că femeia de 46 de ani a decis să ia ocazia până la Vaslui. La urma urmelor, cât putea să o coste?

MIOARA MERGEA DES CU „IA-MĂ, NENE”. Cel puţin o dată pe lună, când o apuca dorul de părinţii din Şişcani. Se ducea la PECO-ul de la marginea Vasluiului, făcea cu mâna şi nu dura o jumătate de oră până o lua cineva. E drept că citise cu ceva vreme în urmă de o preoteasă din Creţeşti care a făcut autostopul şi a dat peste cine nu trebuie, de au găsit-o strangulată prin pădurea de la Tătărani. Dar tot nu se gândea că ei i se poate întâmpla ceva rău. La 20 mai 2004 s-a învoit de la serviciu şi a plecat pe la 6 seara la ocazie. Voia să fie acolo de ziua de nume a mamei, Sfânta Elena. Soţul a însoţit-o până în centrul oraşului, unde a coborât la serviciu, iar Mioara s-a dus la locul de unde lua de obicei ocazii spre Şişcani. Din acest moment, nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu femeia brunetă de 29 de ani, îmbrăcată cu haină neagră din imitaţie de piele, pantaloni bej şi saboţi de aceeaşi culoare.

MOARTEA A VENIT CU AUTOSTOPUL. Nimeni nu ştie încotro îl poartă paşii şi ce îi e dat să găsească. La vorba asta trebuie să se fi gândit un căruţaş, un tăietor de lemne şi un văcar când au descoperit, fiecare în drumul său, mormanele diforme de haine în inima pădurii. La două zile după ce preoteasa din Creţeşti a fost dată dispărută de soţul său, un căruţaş din Zorleni care se îndrepta spre satul lui a zărit lângă fabrica de cărămidă a Bârladului un trup trântit în iarbă. A anunţat Poliţia imediat. Într-adevăr, cadavrul găsit pe spate, cu un genunchi îndoit şi cu braţele desfăcute, aparţinea preotesei care luase ocazia pentru a ajunge la greva sindicatelor din Sănătate.
La câteva luni de la descoperirea de lângă cărămidărie, în decembrie 2000, un tăietor de lemne a dat într-o zi peste un craniu de om. Se afla în inima pădurii Mitoc, în comuna Costeşti, cam la jumătatea drumului dintre Bârlad şi municipiul Vaslui. Când au cercetat zona, poliţiştii au mai găsit un craniu, resturi osoase şi haine la 800 de metri mai încolo de primele descoperiri. Cadavrele erau descompuse până la os, iar scheletele fuseseră dezmembrate de animale. În urma identificării obiectelor de îmbrăcăminte de către rude şi a expertizei antropologice s-a ajuns la concluzia că resturile de oase aparţin Mariei Bîru, dispărută de aproape jumătate de an, şi Saftei Ciubotaru, plecată de acasă în octombrie. Toate cele trei femei făcuseră autostopul undeva între Bârlad şi Vaslui.
Patru ani mai târziu, când speranţele anchetatorilor se subţiau în ceea ce priveşte prinderea criminalului, un văcar cam sărac cu duhul a anunţat şeful de post din satul Tătărani, localitate aflată aproape de Huşi, că a găsit o femeie moartă în lizieră. Şeful de post şi-a anunţat şefii de la centru, care i-au ordonat nu care cumva să se apropie şi să strice urmele. Aşa că primul poliţist ajuns la faţa locului a supravegheat zona până la sosirea armatei de procurori, poliţişti şi medici legişti – cu un binoclu. Femeia cu braţele desfăcute în cruce avea faţa zdrobită şi pantalonii în vine. A murit sugrumată cu o mână. Asupra ei s-au găsit cerceii şi cele două inele.

UN CRIMINAL, DOI CRIMINALI… Aşadar, ce aveau anchetatorii? O sugrumată, o strangulată şi două schelete cărora nu li s-a putut stabili cu certitudine cauza morţii. Toate plecate cu ocazia. Toate găsite pe drumuri lăturalnice ale unei rute circulate. Tomozei şi Manea – găsite în locuri cunoscute ca fiind preferate de bărbaţii care merg acolo cu prostituate. Martorii lipsesc aproape cu desăvârşire, iar la cei care au fost, prea puţin s-a putut pune baza pe declaraţiile lor. Există un portret-robot al suspectului în cazul Tomozei bazat pe descrieri ale unor oameni care susţin că au văzut-o pe preoteasa din Creţeşti într-o Dacia roşie. Dar, aşa cum recunoaşte şi procurorul Berinde, care se ocupă de cazuri: „Portretul nu are semne distinctive, e alb-negru. Poate fi oricine”. Comisarul Bărbieru, cel care a lucrat la cele patru crime, spune că martorii erau „în diferite stări” la data respectivă şi au dat declaraţii contradictorii, nereuşind să o identifice pe preoteasă în fotografiile ce li s-au arătat. „Dacă am fi avut descrierea maşinii criminalului, eram de mult la el”, spune acesta.
Există şi un profil psihologic al prezumtivului criminal. În situaţia în care teoriile anchetatorilor cu privire la mobilul crimelor sunt de natură sexuală, se presupune că asasinul este bolnav psihic, în stare nu foarte avansată. „S-a lucrat în aceste cazuri şi pe foşti condamnaţi, şi pe oameni predispuşi la asemenea fapte, şi pe şoferi care făceau taximetrie din asta fără autorizaţie pe ruta respectivă, şi pe alcoolici, şi pe tot neamul”, admite cu năduf poliţistul de caz, comisarul Constantin Bărbieru, acum pensionat.
Părerile sunt împărţite între cei care lucrează la acest caz: pe de-o parte, unii sunt de părere că e vorba de un criminal în serie, alţii – că ar fi mai mulţi. Procurorul-şef Vasile Şelaru, cel care s-a ocupat iniţial de aceste dosare, spune că nu poate înclina către nici una dintre teorii, existând argumente şi pentru un criminal în serie, cât şi pentru mai mulţi. „În cazurile Manea şi Tomozei există, de exemplu, foarte multe similitudini”, precizează acesta.

CU VEVERIŢA LA ANALIZE. Ceea ce a îngreunat considerabil ancheta este faptul că la data descoperirii a trei dintre victime în România nu se foloseau testele ADN. La ultimul caz, din 2004, Mioara Manea, trupul intrase deja în stare de putrefacţie, iar rezultatele testelor nu au fost relevante. Întrebat care crede că a fost cauza nerezolvării acestor cazuri, procurorul Berinde a spus că lipsa „urmelor materiale” – nu s-a găsit depozit subunghial, semn că victimele au fost luate prin surprindere, nu s-au găsit urme de talpă, urmele de maşină nu i-au ajutat prea mult pe anchetatori, nu s-au putut face teste ADN. La schelete nu s-au observat oase fracturate, semne ale lovirii cu obiecte contondente.
În dorinţa de a-l prinde în sfârşit pe autor, procurorii au periat practic zona în care a fost descoperit ultimul cadavru. „Pe o ramură, aşa, la o înălţime cum ar veni vârful capului unui om, dacă ar sta acolo, şi corespunzător cum o fost târât cadavrul, am găsit nişte fire de păr şi am crezut că alea ne scot din impas. La analiza biocriminalistică a rezultat păr de veveriţă”, îşi aminteşte procurorul Berinde.

VICTIME COLATERALE. În urma celor patru femei au rămas copii şi familii. Pentru unii, viaţa nu a mai avut sens după moartea absurdă a fiinţei dragi, alţii au mers mai departe, iar alţii se forţează să îngroape totul în memorie. Soţul preotesei Tomozei, cu care aceasta avea doi băieţi, pe care visa să-i facă preoţi, s-a recăsătorit la câteva luni după uciderea soţiei; copiii Saftei Ciubotaru au sfârşit în centre de plasament, căci bărbatul i-a murit, iar rudele, numeroase şi sărace lipite, nu şi-au luat pe cap aşa responsabilitate; fiul Mariei Bîru nu i-a făcut nici până azi parastas şi înmormântare creştinească mamei sale, refuzând să ceară certificat de deces pentru un craniu căruia nu-i lipseşte o măsea, aşa cum ţinea el minte că-i lipsea Mariei. Bărbatul Mioarei Manea şi-a stins un timp durerea în băutură, nevenindu-i să creadă că femeia alături de care abia terminase de construit o casă, casa lor, şi cu care plănuise ca până la sfârşitul anului în care aceasta a murit să aibă un copil a sfârşit ca un câine, la o margine de pădure. Tatăl Mioarei a murit şi el la puţin timp după fiica lui, „de scârbă”, cum vorbeşte lumea în Moara Grecilor, localitate aparţinătoare Vasluiului.
După atâţia ani, câteva fotografii dosite prin cărţi sau articole mai vechi de ziar sunt singurele urme ale vieţii celor patru femei. Şi azi, alte femei singure se înşiră de nevoie la ieşirile din oraşe pentru a face autostopul. Pentru că nu ştiu sau nu vor să ştie că un criminal, sau mai mulţi, ar putea să iasă din nou cu maşina la vânătoare. „Vă spun, în anii ăştia, după 2004, când plecam cu maşina către Focşani, mă uitam la orice ocazie. Oare nu mai găsesc o femeie din asta aruncată pe undeva? Mai erau şefii noştri că: «băăă, iar n-aţi făcut, iar n-aţi găsit», iar aţi făcut aneu» (n.r. – Autor Necunoscut). La unii e importantă statistica. La mine nu: mă gândeam mereu că în locul femeilor ălora putea fi nevastă-mea, putea fi fiică-mea”, spune cu sinceritate comisarul pensionar.

„NU există crimă perfectă”

Comisarul Constantin Bărbieru de la IPJ Vaslui vorbeşte despre piedicile care stau în calea unui anchetator în cazul unei crime de acest gen.
„Crimă perfectă… Nu cred că există, există doar… nu-s posibilităţile noastre de aşa manieră uneori să combatem… Nu există crimă perfectă, ci există poliţişti neputincioşi. Cam asta e, nu ai ce-ţi trebuie, nu poţi să intri unde vrei… A fost diferenţa asta între 2000 şi 2004, ne-am gândit că poate criminalul a fost afară, ori a fost la puşcărie, ori n-a mai avut carnet, n-a mai avut maşină. S-ar putea să fie unul care nu are permis. Sunt multe posibilităţi. Erau zile când veneau la muncă oamenii mei la 6:00 şi plecau la 12:00 noaptea. Dacă în primele două-trei luni nu găseşti un autor la o faptă aşa gravă, şansele să-l mai prinzi scad la 30%-40%.
Au fost şi cazuri rare în care am găsit un criminal după opt ani, după zece ani.
Au mai venit părinţii care nu puteau să moară până nu mărturiseau că feciorul a făcut o crimă cu ani în urmă. A fost un caz prin ’86 pe care l-am rezolvat abia în 1994. Am găsit un moş în faţa unei porţi, înjunghiat. Lovitură de cuţit, şi gata. Cine? Ce? Cum? Nu s-a certat cu nimeni, n-avea probleme, un moş de la ţară, pe drum, pur şi simplu. Pe vremea aia nu era discotecă, panaramă, conflicte. Când l-am găsit pe autor, ne-a spus că totul a durat mai puţin de 30 de secunde. Autorul a ieşit în dimineaţa respectivă din casă la toaletă. A văzut un moş care îşi făcea nevoile pe gardul lui. Şi s-a enervat, a luat cuţitul din casă, s-a dus, l-a înţepat, a sărit gardul înapoi în curte şi s-a culcat la loc. Taică-su, din camera alăturată, nu a auzit nimic.
Din discuţii, i-a mărturisit lui taică-su că bătrânul a simţit că fiul i s-a schimbat. Şi bătrânul, când a fost să moară, n-a putut să-şi dea duhul până când nu ne-a chemat şi ne-a spus totul.
În alte cazuri, dacă nu ai probe palpabile, dar ştii că ăla e criminalul, în sinea ta eşti sigur că e autor, atunci stai după coada lui până îl iau dracii. Ori crapă el, ori crăp eu. Dar am după cine să mă iau. Verificări numai pe el, ascultări, până trebuie să greşească o dată, îl înnebunesc, îl urmăresc, îi fac dosar pentru alte chestii, dacă face alte infracţiuni. Dar aici dacă nu ai nimic… Aicea poate o fi şi murit criminalul celor patru femei…”

„Împrejurări obiective”

Procurorul Ovidiu Berinde, Parchetul Vaslui, nu crede că există crima perfectă, doar împrejurări care întârzie rezultatul dorit.
„Nu există crimă perfectă, dar există crime în care, din cauza unor împrejurări obiective, că găseşti târziu cadavrul, nu poţi să prelevezi probe, poţi să ajungi să nu poţi să îi dai de cap. Sau îi dai de capăt târziu. Cum a fost anul trecut cazul cu un criminal găsit după 20 ani. Au început să se certe autorii între ei şi s-a aflat. Victima era un bărbat în vârstă şi cu o stare materială bună. Avea un păcat: îi plăcea să plătească femei, dar din astea tinerele, de 15, 16, 17 ani, pentru servicii sexuale. Una dintre fetele astea era în legătură cu alte două persoane şi s-au hotărât să intre şi să ia banii. S-au dus întâi pe acolo şi au împrumutat o sumă mică, să vadă pe unde ţine banii, şi au constatat atunci că se duce într-o anexă ca să aducă banii şi s-au dus după aceia toţi trei. Fata a intrat în casă, a lăsat uşa deschisă şi în urmă au venit ceilalţi doi, au luat o secure pe care o văzuseră mai înainte pe holul locuinţei, şi i-au dat în cap. După care nu cred că au mai găsit vreun ban. Au luat ceva bunuri, nu au găsit banii. La începutul anchetei, în cercul de suspecţi fusese şi fata asta inclusă, dar nevăzând-o nimeni intrând, ieşind…”

„Jurnalul Naţional”, 12 februarie 2008

Moartea a venit cu „ia-mă, nene!”

CRIMINAL DE OCAZIE. Preoteasa Marcela Tomozei a fost primul cadavru găsit din seria celor patru femei care au făcut autostopul şi au sfârşit sugrumate în pădure

Cu puţină vreme înainte de 12 octombrie 2000, preoteasa din Creţeşti, Vaslui, avea un coşmar care se tot repeta în fiecare noapte. Visa capete de om. Cu gândul la Dumnezeu, a ţinut câteva zile de post. Avea să fie ultimul. A fost găsită strangulată cu propria eşarfă.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
În dimineaţa zilei de 11 octombrie 2000, Marcela Tomozei, 29 de ani, îşi vedea de treabă în cabinetul ei din Spitalul Municipal Huşi. Soţia preotului din comuna vasluiană Creţeşti era angajată aici de un an şi jumătate ca asistentă medicală. După ce a conectat la aparat ultimul pacient, şi-a dat jos halatul, le-a amintit colegelor că se vor vedea mâine la greva sindicatelor din sănătate, care avea loc la Vaslui. A plecat împreună cu soţul, care o aşteptase să-şi termine tura. Strabiliseră de dimineaţă că, după ce iese de la serviciu, vor pleca la Tecuci, acolo unde aveau lăsată la reparat o maşină ARO.

GREVA MORŢII. Au ieşit la autostop şi, în mai puţin de 5 minute, au găsit un tir care i-a lăsat exact în oraşul gălăţean. Seara, au avut de sărbătorit ziua de naştere a prietenului din Tecuci la care erau cazaţi, preot şi el. Părintele din Creţeşti a aflat a doua zi, dis-de-dimineaţă, că nevasta voia să meargă la Vaslui. I-a spus aşa: „Eu mă duc la grevă, nu se mai poate, e foame!”, şi-n acest timp îşi călca o cămaşă pentru drum. Preotul a condus-o până la locul unde zeci de oameni aşteptau ocazia spre Bârlad. Nu a mai aşteptat să vadă în ce maşină i se urcă nevasta şi s-a întos la casa prietenului preot, urmând să se ducă singur să-şi verifice maşina ARO.
La 13 octombrie, Sergiu M., un ţăran din comuna Zorleni care se învecinează cu Bârladul, trecea cu căruţa pe lângă fabrica de cărămidă a oraşului spre casă. A văzut pe partea dreaptă, printre crengile unor copăcei, la o distanţă de 30 de metri de drum, o femeie. Întinsă pe spate, cu un genunchi ridicat şi cu braţele deschise pe lângă corp. Şi-a dat seama că femeia zăcea fără suflare şi a anunţat poliţia. Aşa a fost găsit cadavrul Marcelei Tomozei. Drumul ei de la Tecuci la Vaslui se oprise la mijlocul distanţei.Eduard Tomozei avea promisiunea soţiei că se va întoarce înapoi la Tecuci în aceeaşi zi. După grevă, îşi făcea tura la spital, la Huşi, şi apoi lua o ocazie spre Tecuci.

DRUM ÎNTRERUPT. Văzând să soţia nu mai apare, preotul a pus mâna pe telefon şi sunat acasă la soacră. Nu fusese acolo. A sunat apoi la serviciu. „În ziua grevei, mi-a spus o colegă că nu a ajuns Marcela. Apoi a sunat şi soţul la spital să afle dacă a ajuns la serviciu. I-am spus că nu. Atunci l-am auzit zicând: «Înseamnă că a dispărut». Nu ştiu de ce era el aşa sigur că a dispărut şi că nu era poate în altă parte”, povesteşte acum asistenta-şef de la Spitalul Municipal Huşi, Simona Manea. „După ce am auzit la spital că nu a ajuns la muncă, am înţeles că dispăruse, pentru că nu existase vreo zi în care ea să nu se ducă la serviciu, nu făcea rabat de la aşa ceva”, ne explică Tomozei. După telefonul dat la spital, părintele a încetat să o mai caute pe la cunoştinţe şi a început să sune pe la spitalele de la Bârlad şi de la Vaslui. Se gândea că femeia a luat o maşină care făcuse accident pe drum. Spre seară, a anunţat Poliţia că nevasta lui dispăruse. A doua zi, şeful de post din comuna în care avea parohie i-a spus că a fost găsită o femeie moartă lângă Bârlad, dar că pare de 20 de ani, nu de 30.
„Auzind că e atât de tânără, nici nu voiam să mă duc să o recunosc. Dar mi-a spus ceva de nişte şireturi mai deosebite la cizmele femeii găsite acolo şi atunci mi-am dat seama că ea era. Nevasta mea avea nişte cizme cumpărate de curând, cu nişte şnururi aparte la spate. Am mers la Bârlad, mi s-au arătat poze, am recunoscut-o şi asta a fost”, rememorează preotul, care spune că încearcă să lupte cu acele amintiri îngropându-le cât mai adânc în memorie.

MAŞINA – FANTOMĂ. Nu se ştie ce s-a întâmplat exact cu Marcela Tomozei în ziua de 12 octombrie 2000. La Tecuci a fost văzută de un martor urcându-se într-o Dacie papuc albastră, dar e foarte probabil ca la Bârlad ea să fi schimbat maşina cu o alta în care avea să-l întâlnească pe criminal. La dosar mai există declaraţiile unor martori care ar fi trecut cu o căruţă pe la Cărămidărie în acelaşi timp cu criminalul. Aceştia susţin că au văzut o Dacie roşie care transporta pe bancheta din spate o femeie. În acel moment nu şi-au dat seama dacă femeia din spate era vie sau moartă. Maşina ar fi oprit când s-a apropiat căruţa, iar după trecerea ei ar fi accelerat, ar fi virat dreapta, intrând în liziera de salcâmi unde a fost găsit corpul. Comisarul Constantin Bărbieru, poliţistul care a anchetat cazul, acum pensionat, pune totuşi la îndoială declaraţiile martorilor: „Problema e că acei martori erau la data respectivă cam bine băuţi. Era o căruţă cu oameni din Dealu Mare, în diferite stări. Nu puteai pune bază pe ceea ce zic, dar nici nu puteai să elimini. Ne-am bazat mai mult pe declaraţiile unuia singur dintre cei cinci care erau în căruţă, o femeie care era din Bucureşti”. Roţile au lăsat urme la faţa locului, din care puteai stabili exact pe unde a intrat maşina. Traseul era acelaşi cu cel indicat din martori. Procurorul de caz, Ovidiu Berinde, susţine însă că urmele de anvelopă nu ar fi de Dacie, ci de alt tip de autoturism. Comisarul îl contrazice însă că anvelopele cu pricina se puteau folosi şi la Dacie, şi la alte trei tipuri de autoturisme printre care Cielo, Tico, ARO.
După ce a băgat maşina între salcâmi, criminalul a luat probabil cadavrul în spate, l-a mai cărat câţiva metri în lizieră, după care l-a aruncat de pe umăr. Aşa a dedus comisarul Constantin Bărbieru, luându-se după poziţia în care a fost găsită victima. Totuşi, ar fi trebuit ca a doua zi să se fi găsit la locul respectiv urmele de paşi ale criminalului. Primul procuror care s-a ocupat de caz, Vasile Şelaru, pune lipsa urmelor de picior mai degrabă pe posibilitatea ca trupul femeii să fi fost aruncat direct din autoturism, contrazicându-l pe poliţist. Procurorul Berinde, care a preluat cazul de la Şelaru, susţine ideea că victima a fost cărată în braţe. „Nu s-au găsit însă urme de picior pentru că locul era acoperit cu iarbă şi trecuse destul timp (cadavrul a fost găsit a doua zi de la data dispariţiei – n.r.) ca iarba călcată să se poată ridica”, spune Bărbieru. Din planşa de la dosar reiese că de la locul în care a fost găsită ultima urmă de maşină până la tufele în care a fost aruncat trupul preotesei sunt aproximativ 10 metri.

SCENARII POSIBILE. Crima nu a fost comisă la locul unde a fost găsită victima, căci acolo nu s-au găsit urme de luptă. „Noi am elaborat mai multe ipoteze. Una dintre versiuni a fost că e posibil ca femeia să fi stat pe locul din faţă-dreapta, iar un alt agresor, care se afla în maşină lângă şofer, ar fi putut să o stranguleze”, susţine procurorul Berinde. La necropsie s-a stabilit că moartea Marcelei s-a cauzat strangulării cu un material textil, cel mai probabil cu eşarfa pe care femeia o avea la gât şi care a lăsat urme pe pielea gâtului. Eşarfa nu a fost găsită. „Nu au fost găsite semne de luptă. Deci o femeie care se apără, mai zgârie, mai găseşti una-alta. Probabil a fost luată prin surprindere”, spune Berinde. În afară de urmele de strangulare de pe gât au mai fost găsite urmele unei lovituri pe partea dreaptă a capului. E posibil să fi fost lovită ori cu pumnul ori să fi fost atinsă de stâlpul portierei maşinii, în momentul în care a fost coborâtă.

ANCHETĂ ÎNFUNDATĂ. În 2000 încă nu se puteau face testele ADN care ar fi uşurat munca anchetatorilor şi în acel moment nici nu s-au recoltat nici un fel de probe, pentru o eventuală cercetare ulterioară. Deşi au trecut mai bine de şapte ani de la data crimei, anchetatorii par a fi la fel de departe de ucigaş ca şi în primele zile. „Bănuiala ar fi fost că individul sau indivizii locuiau prin zona Bârladului. De fiecare dată când ajungea la parchetele locale o infracţiune gravă, în care se punea problema unui viol identic ca mod de operare, tot o femeie luată la ocazie, abătută de la drum… imediat eram sesizaţi şi noi şi făceam pe linia noastră cercetări separate”, spune procurorul Berinde, care îşi aminteşte că, înainte de 2000, mai fuseseră două cazuri similare de omor, dar autorii fuseră prinşi. Au fost verificaţi şi acei doi criminali, dar unul era în puşcărie la data comiterii crimei şi celălalt – în stăinătate. Anchetatorii i-au verificat pe toţi cei care toamna şi primăvara, momentele culminante ale navetei cu „ia-mă, nene”, practicau taximetrie neautorizată între Bârlad şi Vaslui. Fară nici un rezultat. „S-a lucrat şi pe foşti condamnaţi, şi pe cei care sunt predispuşi la astfel de fapte, şi pe alcoolici, şi pe tot neamul…”, zice comisarul Bărbieru dezamăgit.

PORTRET DE UCIGAŞ. Din declaraţiile martorilor din căruţa care ar fi trecut în ziua crimei pe lângă maşina roşie ce a intrat în lizieră s-a făcut un portret-robot, dar care nu a folosit mai deloc în anchetă. „E un portret alb-negru, nu prea are semne distinctive. Poate să fie oricine”, oftează Berinde, procurorul care în afară de cazul preotesei a anchetat în paralel şi exorcizarea de la Tanacu. S-a apelat apoi la mai mulţi specialişti pentru a se face un profil psihologic al criminalului. Aproape toţi au fost de părere că e vorba de un bărbat cu afecţiuni psihice, dar care nu sunt într-o formă prea avansată. În ciuda cercetărilor, nu a existat niciodată un suspect principal şi doar un singur om a fost adus în faţa detectorului de minciuni în toată această anchetă. Soţul victimei. S-a presupus că preotul ar şti ceva despre identitatea ucigaşului, dar ar fi vrut ca doar el şi Dumnezeu să ştie cine i-a ucis nevasta. „Îl bănuiam şi de nişte afaceri mai puţin curate şi ne gândeam ca dacă nu cumva o persoană, pe care ar fi înşelat-o într-o anumită tranzacţie, ar fi putut comite din răzbunare crima. Erau nişte informaţii care nu s-a putut stabili dacă sunt sau nu reale”, zice Berinde. Preotul recunoaşte că vindea în acea perioadă icoane, dar erau icoane pictate de el. „Mie mi s-a părut ciudat că s-a căsătorit foarte repede. Am impresia că nici nu s-au împlinit 40 de zile”, îşi aduce aminte colega de la spital a preotesei, Simona Manea. Preotul se apără zicând că de fapt s-a recăsătorit după trei luni, iar graba s-a datorat unui motiv profesional. „Noi, preoţii, nu avem voie să stăm neînsuraţi. Au venit şi şefii mei la mine şi mi-au zis să mă căsătoresc.” Suspiciunile asupra părintelui s-au stins imediat ce acesta a acceptat să fie supus testului cu detectorul de minciuni, pe care l-a trecut.

AGRESIUNE SEXUALĂ ŞI NU PREA. În cazul preotesei, nici mobilul crimei nu este o certitudine. La prima vedere pare că scopul ucigaşului a fost tâlhăria. Din spusele preotului, Marcela purta în ziua morţii mai multe bijuterii de aur: o brăţară cu lănţişor, un lănţişor cu cruciuliţă, o verighetă şi un inel cu montură. Nu au mai fost găsite pe cadavru. În geantă avea 100.000 de lei, actele şi un acatist. Există însă mai multe ipoteze privind motivul crimei. „E posibil să fi fost omorâtă în scopuri sexuale. Ceea ce a luat de la ea, ori le-a luat ca să dea altă tentă faptei, ori e bolnav psihic şi-şi ia oarece amintiri”, explică Bărbieru, care crede mai puţin în varianta jafului. Ipoteza tâlhăriei pare şi mai puţin plauzibilă în ochii părintelui: „Bijuteriile nu erau ţipătoare. S-a spus iniţial că cică Marcela ar fi fost plină de aur, când de fapt noi eram calici rău de tot. Lănţişorul, care avea un gram-două, nici nu cred că se vedea că ea avea pe ea un palton”.
Comisarul crede că a fost omorâtă mai degrabă de un maniac sexual. Totuşi, nu s-au găsit semnele unui viol, iar hainele de pe victimă erau în ordine. „În 2000 nu aveam posibilitatea de a face testele ADN şi s-a stabilit că în ziua în care a plecat, la 12 dimineaţa, avusese raport sexual cu barbatul ei. Nu prea s-a putut preciza dacă a fost violată sau nu”, recunoaşte Bărbieru. O femeie care nu împlinise 30 de ani omorâtă. O familie distrusă. Doi orfani. Un criminal în libertate. Un caz în care „nu prea s-a putut stabili” mai nimic.

„O femeie răzbătătoare, căreia nu-i era frică de nimic”

Marcela le vorbea mult colegelor de la serviciu de familia ei. Era foarte mândră de cei doi băieţi ai ei. Voia să-i facă pe amândoi preoţi, ca pe tatăl lor. „Era o femeie foarte credincioasă”, îşi aminteşte fostul soţ. „Când a murit, băiatul cel mare avea 8 ani şi cel mic 6. Le-am spus că mama lor a murit pentru că era bolnavă. I-am surprins într-o zi că se certau: ăla mic spunea că ei nu sunt orfani, iar ăla mare îl contrazicea: «Măi, da’ prost mai eşti, noi suntem orfani de mamă»”, rememorează Eduard Tomozei. Toţi cei care au cunoscut-o pe Marcela zic despre ea că era o femeie puternică. „Era răzbătătoare. Nu îi era frică de nimic. O întrebam cum de nu are teamă să meargă singură cu autostopul, că venea de la ea de-acasă, din Creţeşti, până la Huşi, la spital, cu autostopul din când în când. Mai venea şi cu maşina personală. Conducea singură prin pădure noaptea şi o întrebam dacă nu îi e teamă că va avea vreo pană, ceva. Zicea că nu îi e frică deloc”, povesteşte asistenta-şefă de la Spitalul Municipal Huşi, Simona Manea. Şi preotul ştia că mergea singură cu ocazia, dar nu îşi făcea griji în privinţa asta. „Cu o săptămână înainte mersese la Tecuci tot cu ocazia. Ştiam că avea fler, că nu se urca la oricine în maşină. Era isteaţă foc”.

„Jurnalul Naţional”, 13 februarie 2008

Scheletele din inima pădurii

CRIMINAL DE OCAZIE. Maria Bîru a murit pentru că trenul nu circula

La trei luni de la găsirea în pădure a cadavrului preotesei din Creţeşti, strangulată, după ce urcase într-o maşină de ocazie, s-au mai descoperit scheletele altor două femei care, se pare, au avut aceeaşi soartă. Anchetatorilor din Vaslui li se creiona deja profilul unui criminal în serie.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu

În inima pădurii Mitoc din comuna Costeşti, la zece kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate, un bărbat care tăia lemne a descoperit la câţiva metri de drumul forestier craniul unui om. A anunţat imediat Poliţia, iar oamenii legii au periat zona, scoţând la iveală un al doilea craniu şi mai multe resturi osoase răspândite pe o lungime de un kilometru. „Capul era într-o parte, membrele, în altă parte. Nici nu s-au găsit multe segmente din schelet. Dar acolo unde au fost găsite era pădure şi erau animale destule, porci mistreţi, vulpi. Femeile erau descompuse efectiv până la os (n.r. – deşi muriseră cu 2-3 luni înainte). Puteau ajunge aşa şi datorită condiţiilor meteo, dar şi pentru că erau animale pe acolo. Eu am văzut om mâncat de câine şi nu-i rămăseseră decât oasele pe faţă. Scheletele au fost clar dezmembrate de animale”, specifică poliţistul care s-a ocupat de caz, Constantin Bărbieru. În afara faptului că pe craniu şi pe alte segmente osoase nu s-au identificat semne ale unor lovituri, prea multe despre cauzele morţii nu se cunosc. După luni de cercetări, anchetatorii au reuşit să identifice scheletele. Aparţineau unor femei despre care se presupune că făcuseră autostopul în ziua dispariţiei.

Maria Bîru, prima victimă, era o femeie straşnică. La cei 46 de ani ai ei se putea mândri că a făcut doi copii, că a ridicat o casă în Răchitoasa, Bacău, şi că ţine în spate întreaga gospodărie. La 28 august 2000 s-a hotărât să plece la o soră a ei în Vaslui: voia să ia nişte medicamente mai ieftine şi sora o putea ajuta. La şase şi un pic a ajuns la destinaţie, lucru confirmat de şoferul autobuzului, şi s-a grăbit apoi să ia trenul spre Bârlad. În ziua aceea trenul nu a mai circulat, au aflat rudele ulterior. Din acest moment, ce i s-a întâmplat femeii rămâne o taină.
Cert e că Maria Bîru nu are multe în comun cu celelalte trei victime ale presupusului criminal în serie, preoteasa din Creţeşti, Safta Ciubotaru şi Mioara Manea. „Femeia asta era total diferită de celalalte: mult mai în vârstă, mult mai corpolentă, mică de statură. Tot aşa, plecată la ocazie. E posibil să fi venit cu ocazia de la Berheci. Ori a venit pe bucăţi de la Berheci la Bârlad şi de la Bârlad a luat altceva spre Vaslui, ori a mers direct”, face supoziţii poliţistul Bărbieru. Cronologic, Maria Bîru este prima din cele patru femei luate cu autostopul şi ucise. În afara hainelor, nici unul din lucrurile personale ale femeii nu a mai fost găsit. Nu există nici un martor şi nici un suspect.

SUFLET FÃRÃ LINIŞTE. Într-o casă săracă din Răchitoasa, Bacău, trăieşte unul din fiii Mariei Bîru. La aproape 8 ani de la moartea ei, nimeni nu s-a îngrijit să-i facă parastas sau să o îngroape creştineşte, fiul motivând că nu e convins că oasele găsite aparţin mamei sale. Sărăcia e un alt argument bun. Singura urmă a existenţei acestei femei e o poză mărită la rangul de tablou, ce tronează în una din camerele scunde ale casei bătrâneşti în care locuiesc fiul Mariei cu nevasta şi cei trei nepoţei pe care ea nu a mai apucat să-i cunoască. Iată ce îşi mai aduce aminte Liviu Bîru de atunci. „A treia zi de la plecarea mamei la sora de la oraş a sunat mătuşa din Vaslui că mama n-a ajuns. Noi nu ne-am alarmat că n-a apărut a doua zi, pentru că ne zisese: «Dacă nu reuşesc să mă întorc mâine, poimâine apar negreşit». După vreo 4 luni ne-a anunţat cineva că mama a fost găsită într-o pădure şi să venim la identificare. Avea la ea poşeta cu vreo 7 milioane înăuntru, un lanţ şi un inel. Astea n-au mai apărut.”
O amintire de când avea 15 ani îl împiedică pe Liviu să creadă că acele oase aparţineau mamei lui. „În pozele pe care mi le-a arătat Poliţia, în 2000, craniul avea dinţii intacţi, dar eu am o amintire clară că am mers cu mama la dentist şi i s-a scos o măsea. Cum probe ADN nu s-au făcut, n-am certitudinea că acele oase erau ale mamei. Pentru că eu cred că e încă în viaţă, nici nu i-am scos certificat de deces.”

ACEEAŞI SOARTÃ. Cea de-a doua victimă, ale cărei resturi de schelet s-au găsit risipite la 800 de metri depărtare de rămăşiţele Mariei Bîru, se numea Safta Ciubotaru, avea 30 de ani şi locuia într-un sat prăpădit de lângă Bârlad. Muncea sezonier în Turcia. La data de 10 octombrie 2000 plecase din garsoniera surorii sale din Bârlad să se intereseze la o agenţie de turism din Vaslui când se putea reîntoarce la muncă în străinătate. A luat ocazia din Bârlad. „S-a trezit pe la ora 7:00 dimineaţa, s-a îmbrăcat şi ne-a spus că pleacă la Vaslui cu treabă. Voia să scoată 1.500 de dolari de la bancă. Nu ştiam că o să ia ocazia”, ne povesteşte fratele Saftei, Valerică Ciubotaru, de 25 de ani. Conform anchetatorilor, cel mai probabil victima a făcut autostopul în faţă fabricii de rulmenţi din oraş.

CU OCAZIA MORŢII. Rudele s-au tot consolat cu ideea că era posibil ca Safta să fi plecat, de fapt, direct în Turcia, deşi nimeni nu credea cu adevărat în varianta aceasta. Abia după trei săptămâni s-au gândit să anunţe la poliţie dispariţia. În decembrie, un frate şi o soră ai Saftei, erau 7 fraţi la părinţi, au fost chemaţi la poliţie pentru a vedea dacă hainele găsite în Pădurea Mitoc sunt ale Saftei. Cei doi au recunoscut îmbrăcămintea, dar şi dantura unuia dintre schelete, după cei doi dinţi de aur pe care sora lor îi avea pe maxilar. Ca şi la Maria Bîru, nici la Safta nu s-au găsit obiectele de valoare pe care le avea asupra ei, dar anchetatorii nu exclud posibilitatea ca ele să fi dispărut când cadavrele au fost mâncate de animalele sălbatice. Conform Elenei Ciubotaru, sora care a fost de faţă când Safta a plecat de acasă, victima purta în ziua dispariţiei o verighetă de jumătate de centimetru din aur şi un lănţişor de argint. Nici geanta Saftei nu a fost găsită. Şi în cazul acestei femei criminalul parcă a fost invizibil: nici un martor şi nici un suspect. „N-a putut nimeni stabili în ce maşină s-a urcat. Dacă se stabilea, eram chiar la autor”, spune comisarul de poliţie Constantin Bărbieru.

Identificare

Comisarul Adrian Dumitrescu, şef Birou Urmăriri Inspectoratul General de Poliţie, explică procedura de identificare a unei persoane, în momentul în care ceea ce se mai găseşte din ea sunt doar fragmente osoase. „Cercetarea standard este următoarea: se face o verificare amănunţită la faţa locului, pentru a descoperi urme: chei, acte, îmbrăcăminte. De obicei aflarea hainelor e un mijloc, un indiciu ce poate duce la identificare, dar depinde de la caz la caz. Apoi se merge pe recunoaşterea de către rude a obiectelor găsite. De doi ani s-a introdus testul ADN, care se poate face la cererea familiei sau a procurorului de caz, dacă există indicii că ar fi vorba de omor. Testul se face la IML, e o procedură îndelungată, se pun oasele la macerat – durează, şi costă în jurul zecilor de milioane de lei.‘‘

Orfani

Când a murit, Safta a lăsat în urmă doi copii. Bogdan avea 11 ani, iar surioara lui, Andreea, 8. Moartea mamei lor avea să schimbe total destinele celor doi. „Bărbatul ei murise cu o lună şi ceva înainte, avea o boală, nu ştiu cum se numea, îi apărea ceva pe piele, cred că era cancer. După ce a murit şi Safta, copiii au rămas pe drumuri”, povesteşte fratele victimei, Valerică. Pentru că nimeni din familie nu se putea ocupa de ei, băiatul a fost dat la o casă de copii din Tulcea, iar fata – dusă la Bârlad, tot într-un centru de plasament.

„Jurnalul Naţional”, 14 februarie 2008

A căzut victimă loteriei morţii

CRIMINAL DE OCAZIE. Mioara a fost ultima victimă a ucigaşului de autostopiste

Un criminal în serie a ucis patru femei în perioada 2000-2004 pe traseul Bârlad-Vaslui. Victimele erau femei care au luat „ocazia”. Poliţiştii cred că mobilul crimelor a fost agresiunea sexuală, deşi contactul sexual nu a putut fi dovedit în nici unul dintre cazuri. Ultima victimă a fost Mioara Anuţa Manea din Vaslui, ucisă în primăvara lui 2004. Femeia abia-şi terminase de clădit o casă cu soţul ei şi urma să aibă un copil.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Văcarul cantonului silvic Tătărani îşi mână vitele prin pădurea aflată la câţiva kilometri de oraşul Huşi. E prima zi din ultima săptămână a primăverii capricioase în care soarele a apărut pe cer. O apucă spre canton pe o cărare pe care n-a mers niciodată, ca să scurteze drumul. Într-un lăstăriş din Pădurea Deasă vede un ghemotoc de haine azvârlite. Se apropie cu gândul că poate va găsi vreo boarfă folositoare. Când ajunge la câţiva paşi îşi dă seama că mormanul de haine seamănă cu o păpuşă dezmembrată. Cu mintea lui puţină, văcarul îşi dă seama că e o femeie moartă. Fără un pantof, cu pantalonii în vine, cu o rană care-i rânjea din gât şi cu braţele răsfirate în cruce, cum fusese târâtă până în lizieră. Dă fuga şi anunţă poliţia din satul cel mai apropiat, Tătărani. Dacă n-ar fi auzit că au mai fost găsite femei strangulate în pădurile din Vaslui, şeful de post mai că nu i-ar fi dat crezare văcarului, despre care ştia că nu-i sunt toţi boii acasă. Dar aşa, a mers la faţa locului, apoi a chemat poliţiştii din oraş. A rămas să supravegheze zona cu un binoclu, căci i s-a spus să nu se apropie prea mult, ca să nu strice urmele.
Femeia de 29 de ani aruncată în pădure fusese declarată dispărută cu o săptămână înainte. O chema Mioara Anuţa Manea şi plecase din Vaslui cu autostopul la mama ei, Elena, în Şişcani. Să-i sărbătorească a doua zi, de Sfânta Elena, onomastica.

Şeful de post din Tătărani a ajuns primul la cadavru. Ca să nu strice urmele, a supravegheat zona prin binoclu

PE URMELE… VEVERIŢEI. După câteva ore, puhoi de poliţişti, de procurori, de medici legişti au ajuns lângă cadavrul femeii. „Gata, îl prindem acum!”, era în mintea lor. Cu patru ani în urmă, un criminal cu acelaşi mod de operare a făcut încă trei victime pe care le-a risipit în pădurile dintre Bârlad şi Vaslui. Cu toţii sperau ca, în cazul Mioarei, criminalul să fi greşit. „Când a apărut cazul Manea am zis că a revenit strangulatorul. Ne-am dus toţi procurorii care lucram pe crime, toţi doctorii legişti pe care îi aveam atuncea, tot IPJ-ul cu serviciul investigaţii criminale, am avut şi sprijin atunci din partea specialiştilor Institutului de Criminalistică care au venit la faţa locului. Noi nici nu am intrat atunci în câmpul infracţional până când nu au venit ei, că am zis că s-or pricepe mai bine decât noi”, îşi aminteşte procurorul Ovidiu Berinde de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cel care se ocupă acum de caz.
Tot ce aveau însă era un cadavru în stare avansată de descompunere, o urmă plantară (de talpă), care s-a dovedit a fi a văcarului care găsise femeia, şi câteva fire de păr prelevate de pe nişte crengi din apropierea cadavrului, fire pe care le-au trimis imediat la laborator. „Cred că nu ne-o scăpat nimic acolo şi undeva, pe un copăcel, pe o ramură, la o înălţime cum ar veni vârful capului unui om şi corespunzător cum o fost târât cadavrul, am găsit nişte fire de păr. Am crezut că alea ne scot din impas. La analiza biocriminalistică a rezultat că e păr de veveriţă.” Comisarul Bărbieru precizează că, în săptămâna cât a stat cadavrul în pădure, plouase mult, iar corpul Mioarei intrase deja în descompunere, astfel că nu s-a putut stabili dacă femeia fusese violată sau nu. Procurorul Berinde spune că au fost recoltate probe vaginale, dar nu s-a găsit un profil ADN străin. De sub unghii iarăşi nu a ieşit nimic care să fie de ajutor, anchetatorii avansând posibilitatea ca victima să fi fost luată prin surprindere, fără să mai aibă timp să reacţioneze, să se apere în vreun fel.

„IA-MÃ, NENE CRIMINALULE!” Mioara locuia în Moara Grecilor, o localitate ce aparţine Vasluiului. Tocmai îşi terminase de construit casa în care ea şi soţul ei urma să se mute curând. Până nu demult, lucrase ca tehnician veterinar la Institutul zootehnic din oraş, dar, în urma disponibilizărilor, s-a mulţumit să muncească la o făbricuţă de pâine din Moara Grecilor. La 20 mai 2004 s-a decis să meargă la părinţii ei, în Şişcani: a doua zi era ziua de nume a mamei ei, Elena. „Spunea că măcar acum, cât mai sunt în viaţă, să se bucure de părinţii ei”, îşi aminteşte soţul Mioarei. A ajuns acasă de la muncă pe la 4:00 după-amiaza, se învoise ca să nu o prindă noaptea pe drum. A mâncat, a mai trebăluit prin casă, apoi şi-a pus o pereche de pantaloni bej, un pulover, geaca din imitaţie de piele, saboţii bej şi i-a zis soţului că e gata. Bărbatul a sfătuit-o să plece a doua zi, că e deja târziu. N-a putut s-o înduplece. Au plecat împreună spre Vaslui, soţul a coborât în centrul oraşului, căci trebuia să meargă la serviciu, iar femeia a mers mai departe până la staţia PECO de la marginea oraşului, de unde se iau de obicei ocaziile. „Îi spuneam mereu: ai grijă în ce maşini te sui, că eu o păţisem cu nişte basarabeni, care nu mai opreau maşina şi m-au lăsat foarte departe de locul unde aveam treabă, că a trebuit să merg vreo 2 kilometri pe jos înapoi. Mi-a zis că nu-i e teamă. Citise în ziar cu ani în urmă de cazul preotesei din Creţeşti, găsită moartă în pădure după ce a făcut autostopul, dar nu credea că ei i se poate întâmpla ceva rău”, îşi aminteşte Ovidiu Manea.

GAURA NEAGRÃ. Din momentul în care s-a despărţit de soţ nu a mai existat nici un martor care să poată spună ce s-a întâmplat cu Mioara. Nu se ştie dacă a încercat să ajungă la destinaţie făcând autostopul o dată sau de două ori. Nişte copii au declarat că au văzut-o la Creţeşti, cam la jumătatea drumului, la „ia-mă, nene”. Dădeau şi culoarea maşinii care ar fi luat-o. Mare bucurie pe procurori, dar s-a dovedit o pistă neîntemeiată. „O variantă de lucru a fost şi asta: a luat o maşină direct până la Creţeşti, între Creţeşti şi satul Şişcani există o pădure, locul este izolat, maşini trec rar pe acolo. Şi o variantă a fost şi asta: a luat o maşină de la Creţeşti, a plecat către Şişcani, în pădurea de la Şişcani a fost agresată, după care a fost băgată înapoi în maşină, maşina a revenit şi în loc să o ia la dreapta, a luat-o la stânga, şi criminalul a abandonat-o în pădurea de la Tătărani”, prezintă variantele procurorul de caz.
Nimeni n-a remarcat în acea zi femeia brunetă, cu geacă din imitaţie de piele cum stătea la ocazie, făcând cu mâna maşinilor, la PECO-ul de la Vaslui, nimeni nu a mai văzut-o pe traseu în alt punct. Nimeni nu ştie în ce maşină s-a urcat. Nimeni nu-şi poate măcar imagina frica ei când a văzut că maşina în care s-a suit nu merge pe drumul cunoscut, groaza ce a cuprins-o după ce a fost lovită cu brutalitate. Numai ea ştie. Şi criminalul.

CRIMINAL OBSEDAT. Singurele lucruri certe erau că femeia a fost lovită cu putere în zona nasului, avea faţa desfigurată, iar cauza morţii a fost sugrumarea cu o mână. „După cum am găsit cadavrul, se poate presupune foarte logic că s-a deschis o portieră, criminalul a agăţat-o de picioare şi a târât-o până sub parii aceia. E posibilă următoarea variantă: femeia, când a văzut că trece de intersecţia unde trebuia să ia direcţia Şişcani, a început să se agite, şi atunci ori i s-a dat un pumn foarte puternic, ori cea mai probabilă variantă, că, na, câteodată nu ai ce face decât să emiţi ipoteze, i s-a dat un cot în faţă. Şi după care, ăla s-a speriat şi a zis, măi, cum ascund încercarea asta de viol, sau ce infracţiune a avut el în cap, o şi sugrum, şi a sugrumat-o”, precizează procurorul Berinde. Asupra femeii s-au găsit verigheta, un inel de aur cu pietricică roşie şi cerceii. Geanta în care avea 50.000 de lei daţi de soţ şi actele, precum şi haina Mioarei, nu au fost recuperate nici în ziua de azi. Atât poliţistul care s-a ocupat de caz, comisarul Constantin Bărbieru, cât şi procurorul Berinde cred că mobilul crimei a fost de natură sexuală.

CINE ŞI UNDE ESTE CRIMINALUL? În locul în care a fost descoperit corpul tinerei vin frecvent bărbaţi cu prostituate. Deşi e la câţiva paşi de drumul principal care duce spre localitatea Tătărani, cadavrul nu putea fi observat din cauza vegetaţiei. „Nu e un drum uşor de nimerit, trebuie că a mai fost pe aici criminalul. Cu câteva luni înainte se arase exact pe drumeagul ăsta agricol şi nu mai era folosit”, explică şeful de post din Tătărani, primul oficial care a ajuns la cadavru. Acesta îşi aminteşte că eventualele urme de autoturisme au fost şterse cu desăvârşire de cele două ploi puternice ce fuseseră în săptămâna în care Mioara era dată dispărută.
Absenţa martorilor şi a urmelor ADN, a secreţiilor vaginale, a urmelor plantare, a urmelor de sânge a dus la o listă de suspecţi subţire. Şeful de post din Tătărani spune că pe raza comunei nu existau la data respectivă infractori acuzaţi de omor în stare de libertate, iar procurorul vorbeşte de o listă de persoane predispuse la aşa ceva, dar care „n-au confirmat”. Comisarul Bărbieru este sigur că Mioara a fost ucisă de aceeaşi persoană care în urmă cu patru ani a făcut încă trei victime în decurs de trei luni: o preoteasă din Creţeşti de 29 de ani, o femeie de 46 de ani din Răchitoasa, Bacău, şi alta din Vinderei, de 30 de ani. Din ultimele două nu s-au mai găsit decât scheletele. Faptul că crimele au loc la intervale mari de timp, iar din 2004 s-au oprit îi face pe poliţişti să creadă că ucigaşul ori a murit, ori a plecat peste hotare, ori s-a mutat, ori nu mai are carnet sau maşină. La Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, fotografia Mioarei încă mai atârnă pe panou, alături de portretul-robot al unui suspect din cazul primei femei găsite strangulată în pădure.

VIEŢI MUTILATE. Pentru soţul Mioarei, Ovidiu, timpul s-a oprit într-o zi din 2004. El şi soţia sa abia terminaseră de ridicat o casă frumoasă, în care trebuiau să-şi crească copiii. Acesta era următorul lor plan: să fie părinţi şi, pentru că au avut nişte probleme, un doctor le promisese că până la sfârşitul anului dorinţa lor cea mai mare se va împlini. Nu a mai fost aşa. În casa rece şi rămasă împietrită în acea zi de mai, Ovidiu îşi duce viaţa, înecându-şi uneori amarul în băutură. În fotografiile pe care ni le arată, din perioada în care Mioara trăia, ne priveşte un alt om. Cel de azi, îmbătrânit înainte de vreme, frământându-şi nenorocirea în pumnii grei, trăieşte parcă în virtutea inerţiei. „Cu aşa femeie nu mă mai întâlnesc niciodată: era strângătoare, nu bea, nu fuma. Îi plăcea să facă goblenuri. Când am văzut-o la Morgă, moartă, am fost terminat. La figură nu se cunoştea. Asta e treaba…” Ovidiu îşi aminteşte că, atunci când a ajuns la socrii lui pentru a vedea dacă Mioara a ajuns la Şişcani, soacra, Elena, a zis pălind: „De-aia am visat lalele galbene”. Tatăl Mioarei a murit la un an de la uciderea fiicei sale – „de scârbă”.

Cazul

Între 2000 şi 2004, patru femei au fost găsite moarte între Vaslui şi Bârlad. Toate plecaseră să ia ocazia şi au sfârşit strangulate sau sugrumate. La şapte ani de la prima crimă, criminalul sau criminalii se află încă în libertate. În Vasluiul anului 2008, autostopul a devenit un sport local. Zeci de femei singure aşteaptă în fiecare zi la „ia-mă, nene”.

„Jurnalul Naţional”, 18 februarie 2008

Interviu cu procurorul de caz

Interviu cu procurorul de caz – interviu cu procurorul de caz – crimele in serie de la Vaslui.

Omor la indigo

CAZUL AUTOSTOPISTELOR UCISE. Ar putea fi un singur criminal

Între anii 2000 şi 2004, patru autostopiste au fost ucise. În nici unul dintre cazuri criminalul nu a fost prins. Unii anchetatori cred că e vorba despre un singur criminal, în serie. Alţii spun că ar fi cazuri separate. Câţi şoferi de ocazie ucigaşi se află acum în libertate? Zeci de femei singure fac autostopul la Vaslui chiar acum, când citiţi acest articol.

Alex Nedea
Ionela Gavriliu
Maria Bîru, 46 de ani, a fost ucisă în august 2000. Plecase cu ocazia spre Vaslui. În octombrie şi-au găsit sfârşitul Safta Ciubotaru, de 30 de ani, şi Marcela Tomozei, 29 de ani. Ambele plecaseră cu „ia-mă, nene” tot spre municipiul reşedinţă de judeţ. În 2004, Mioara Manea, 29 de ani, a fost văzută ultima dată în Vaslui, ducându-se să facă autostopul la şoseaua care duce spre Bârlad. A fost găsită fără suflare după o săptămână. Iată indiciile care duc la concluzia că toate cele patru omoruri au fost comise de un criminal în serie, dar şi motivele care i-au făcut pe anchetatori să considere că ar putea exista mai mulţi ucigaşi.

AU SFÂRŞIT LA FEL. Se presupune că trei din cele patru victime, cu excepţia Mioarei Manea, au luat ocazia exact din acelaşi loc, din faţa fabricii SC Rulmentul SA Bârlad.
Şoferul care ar fi trebuit să le ducă la destinaţie le-a ucis prin metode similare: sugrumare sau strangulare. Marcela Tomozei a fost strangulată cu eşarfa pe care o purta la gât. Mioara Manea a murit strânsă de gât cu o singură mână. În cazul Saftei Ciubotaru şi al Mariei Bîru, găsite scheletizate, nu s-a putut stabili exact cauza morţii. Nu s-au descoperit pe oase urme de lovituri cauzatoare de moarte cu obiecte contondente şi se presupune că şi ele au murit ca şi celelalte două. Atât Manea, cât şi Tomozei prezentau urme de lovire, posibil cu pumnul sau cu cotul. La Tomozei, acestea erau mai puţin pronunţate şi puteau apărea şi de la o lovire accidentală în timpul transportării cadavrului. La Manea e aproape sigur că a fost lovită puternic de criminal. Avea oasele nasului fracturate. La nici unul din cadavre nu s-au găsit urme de luptă sau semne că femeile s-ar fi apărat: Tomozei avea hainele aranjate, la Manea nu s-au găsit sub unghii resturi cu profile ADN străine. Se presupune că individul a aşteptat şi a pândit momentul exact în care putea să le ia pe femei prin surprindere. Se presupune că locul în care au fost omorâte victimele este acelaşi: scaunul maşinii din faţă dreapta. La locul unde au fost descoperite cadavrele nu au fost găsite urme ale vreunei lupte, semn că ele au fost cărate acolo după consumarea faptei.
Profilul victimelor, cu excepţia Mariei Bîru, este asemănător. Toate tinere, până în 30 de ani, frumoase. „Bîru era total diferită de celelalte: mult mai în vârstă, mult mai corpolentă, mică de statură. Dar tot aşa (n.r. – «a sfârşit»), plecată la ocazie. E posibil să fi venit cu ocazia de la Berheci. Ori a venit pe bucăţi de la Berheci la Bârlad şi de la Bârlad a luat altceva spre Vaslui, ori a mers direct.” Cronologic, Maria Bîru este prima din cele patru femei luate cu autostopul şi ucise. În afară de haine, nici unul dintre obiectele personale ale femeii nu a mai fost găsit.

MOBIL ÎN CEAŢĂ. Trei dintre victime au fost omorâte într-o perioadă mică de timp (august-octombrie 2000). Marcela Tomozei a murit la doar două zile după Safta Ciubotaru. Totuşi, data morţii lui Manea ar putea contrazice ipoteza aceluiaşi criminal. Între cele trei crime şi cazul ei există o perioadă de aproape patru ani în care criminalul nu a acţionat. „Iniţial, am zis că e un criminal în serie care nu se lasă până nu e prins. Vă daţi seama că, văzând că trece un an, doi, trei, nu mai aveam nimic, am început să îi verificăm şi pe cei care au intrat în puşcărie după aceea. Când a apărut, în 2004, cazul lui Manea, am zis: «Gata, a reapărut ucigaşul»”, îşi aminteşte procurorul de caz Ovidiu Berinde.
Nu se cunoaşte precis mobilul fiecărei dintre crime. Totuşi, la cazurile din 2000 au dispărut de pe cadavru bijuteriile. Preoteasa Tomozei avea două inele, un lănţişor de aur şi o brăţară. Safta şi Bîru aveau verighete, care nu s-au găsit. Totuşi, e posibil ca acestea să se fi pierdut prin pădure, pentru că scheletele erau devorate de animalele sălbatice. În cazul din 2004, Mioara Manea avea toate bijuteriile asupra ei (o pereche de cercei, un inel şi o verighetă, toate din aur). O altă deosebire între Manea şi Tomozei este că, dacă cea din urmă avea hainele aranjate pe ea, prima a fost găsită cu pantalonii daţi în vine şi cu bluza ridicată. „Au existat ceva indicii că ar fi fost vorba despre o intenţie de agresiune sexuală în cazul lui Manea. S-au recoltat frotiuri vaginale, dar nu s-au găsit alte profiluri ADN”, povesteşte procurorul Berinde, care susţine posibilitatea ca pantalonii să fi fost traşi în vine în timpul târârii cadavrului până la locul unde a fost descoperit.

CADAVRE ASCUNSE. În toate aceste cazuri, locul în care autorul îşi abandonează victima este o pădure. Criminalul este foarte atent ca victimele sale să fie descoperite cât mai târziu. Cu excepţia preotesei, cadavrele au fost găsite atât de târziu, încât nu s-au putut recolta prea multe probe. Safta Ciubotaru şi Maria Bîru au fost găsite după trei luni, aproape una lângă alta, în aceeaşi pădure, la zece kilometri depărtare de cea mai apropiată aşezare umană. Şansele ca doi criminali diferiţi să le fi aruncat exact în acelaşi loc sunt aproape nule. Ucigaşul sau ucigaşii cunosc foarte bine zonele unde abandonează trupurile. Manea a fost găsită în apropierea Huşiului, pe un fost drum forestier pe care nu l-ar fi nimerit cineva care nu ştia zona de mult timp. Preoteasa a fost aruncată tot într-o lizieră inaccesibilă unuia care nu cunoştea zona „Cărămidărie” de lângă Bârlad. Dosarele celor patru sunt analizate de acelaşi procuror tocmai pentru că se crede în mare măsură că ar fi acelaşi autor. Există la dosar chiar o listă de motive care susţin ipoteza că decesul femeilor „s-a datorat activităţii infracţionale a aceluiaşi autor”. Unul din argumentele care apar aici: „culoarea predominantă a obiectelor de îmbrăcăminte purtate de victimă sunt de natură a atrage atenţia, de a le considera uşuratice, eventual din categoria prostituatelor”.

CINE ALEARGÅ DUPÅ MAI MULŢI AUTORI… Părerile anchetatorilor privind numărul autorilor sunt diferite. „Diferenţele dintre Manea, ucisă în 2004, şi Tomozei, din 2000, mă fac să cred că nu e vorba despre acelaşi autor. Întotdeauna am avut divergenţa asta cu colegul. El credea mai mult că e unul singur. Eu cred că sunt cazuri separate, fără legătură între ele. Şi celelalte două femei ucise în 2000 le-aş lega mai degrabă de situaţia lui Tomozei şi aş presupune că e acelaşi autor care probabil în perioada aia, vara-toamna lui 2000, practica un fel de taximetrie”, crede procurorul care se ocupă acum de caz, Ovidiu Berinde. Anchetatorul care s-a ocupat de crimele respective înaintea lui, Vasile Şelaru, mutat la Parchetul din Botoşani, ne spune că nu se poate pronunţa încă asupra numărului ucigaşilor, existând argumente pentru ambele variante. Comisarul de poliţie Constantin Bărbieru este însă hotărât: e acelaşi criminal în toate cele patru cazuri. Pentru statisticile poliţiei vasluiene ar fi fost mai sănătos să fie un singur autor, şi nu patru, pe motiv că ar fi mai puţine cazuri cu autori necunoscuţi (AN). Comisarul Bărbieru zice că pentru unii din poliţie cifrele sunt foarte importante la sfârşit de an: „Mai erau şefii noştri că: Băăă! Iar n-aţi făcut! Iar n-aţi găsit! Iar aţi făcut «AN-eu». La unii e importantă statistica. La mine nu: mă gândeam mereu că în locul femeilor ălora putea fi nevastă-mea, putea fi fiică-mea”.

Aproape de criminal!

„Cel puţin în cazul lui Tomozei şi Manea, criminalul poate fi prins. Cred că e doar o chestiune de timp până să pună mâna pe el, dar este mult de muncă”, zice fostul procuror de caz Vasile Şelaru. Poliţia verifică şi acum unele piste pe care, din motive care ar periclita grav ancheta, nu le putem face publice. Nu ar fi prima dată când la Vaslui ar fi prins un infractor după o distanţă atât de mare de timp. „Am mai avut o crimă comisă în 1986. Era un bătrân găsit înjunghiat în faţa porţii unuia. În 1994 am reuşit să-l descoperim pe criminal. Era chiar proprietarul casei respective. Îl înjunghiase pe bătrân pentru că îl văzuse într-o noapte urinând pe gardul lui. Crima a durat 30 de secunde. S-a dat jos din pat, l-a înţepat şi apoi s-a dus din nou la culcare”, povesteşte comisarul Bărbieru.

APEL. Îi rugăm pe toţi cei care pot ajuta ancheta cu informaţii să sune la IJP Vaslui, tel.: 0235-30.30.04, sau la redacţia Jurnalului Naţional.

„Jurnalul Naţional”, 19 februarie 2008